XXXIII.

ACŢIUNEA PRINCIPALĂ A bătăliei de la Borodino a avut loc într-un spaţiu de o mie de stânjeni, între Borodino şi posturile înaintate ale lui Bagration. (În afara acestui spaţiu, ruşii au mai făcut la o extremitate, pe la amiază, o demonstraţie cu cavaleria lui Uvarov, iar în cealaltă, dincolo de Utiţa, s-a produs ciocnirea dintre Ponjatowski şi Tucikov; acestea au fost două acţiuni separate şi cu totul neînsemnate în comparaţie cu ceea ce se petrecea în centrul câmpului de luptă.) Pe câmpia cuprinsă între Borodino şi avanposturi, la marginea pădurii, la loc deschis în văzul ambelor tabere protagoniste, s-a desfăşurat acţiunea principală a bătăliei, în chipul cel mai simplu şi fără nici o stratagemă.

Bătălia s-a început printr-o canonadă de câteva sute de tunuri din ambele părţi.

După aceea, când fumul a acoperit tot câmpul, au înaintat prin fum (dinspre liniile franceze), din dreapta, două divizii, a lui Dessaix şi a lui Compans, având ca obiectiv avanposturile, iar din stânga regimentele viceregelui având ca obiectiv satul Borodino.

De la reduta Şevardino unde se afla Napoleon, avanposturile ruşilor se găseau la distanţă de o verstă, iar Borodino la mai mult de două verste depărtare în linie dreaptă, şi de aceea Napoleon nu putea vedea ce se petrecea acolo, cu atât mai mult cu cât fumul, amestecându-se cu negurile, ascundea toate poziţiile. Soldaţii diviziei lui Dessaix, îndreptată asupra avanposturilor ruseşti, putură fi văzuţi doar până în momentul când ajunseră la râpa care-i despărţea de avanposturi. De îndată ce coborâră însă în râpă, fumul salvelor de tun şi al împuşcăturilor se îngroşă atât de mult, încât acoperi cu totul celălalt mal al râpei. Prin fum se mai desluşea ici şi colo ceva ca nişte pete negre, oameni pesemne, şi, uneori, luciul baionetelor. Dar dacă stăteau pe loc sau se mişcau, dacă erau francezi sau ruşi, nu se putea distinge de pe reduta de la Şevardino.

Soarele se ivise aprins, şi razele lui piezişe băteau drept în faţa lui Napoleon, care-şi pusese mâinile streaşină la ochi şi se uita spre avanposturi. Fumul se aşternea în faţa avanposturilor şi se părea când că se mişcă fumul, când că se mişcă trupele. Se auzeau uneori printre bubuituri strigăte omeneşti, dar n-aveai cum şti ce făceau acolo cei care strigau.

Napoleon, în vârful dâmbului, se uita cu ocheanul, şi în micul cerc al lentilei vedea fum şi oameni, uneori de-ai lui, alteori ruşi, dar unde se petreceau cele văzute prin ochean nu mai ştia când se uita din nou cu ochiul liber.

Coborî dâmbul şi începu să se plimbe în sus şi în jos prin faţa lui.

Din când în când se oprea, atent la împuşcături şi se uita la câmpul de luptă.

Nu numai din locul acela de la poalele dâmbului, unde se afla Napoleon, şi nu numai de pe dâmb, unde stăteau acum câţiva dintre generalii săi, dar chiar din avanposturi, unde se găseau acum, laolaltă sau rând pe rând, când soldaţi ruşi, când francezi, morţi, răniţi şi vii, înspăimântaţi sau înnebuniţi de groază, nu se putea desluşi ceea ce se petrecea în locul acela. De-a lungul câtorva ceasuri, pe acelaşi loc, apăruseră, în mijlocul focului necontenit al puştilor şi tunurilor, când numai ruşi, când numai francezi, când infanterişti şi când cavalerişti; se iveau, cădeau, trăgeau, se ciocneau, neştiind ce au de făcut unii cu alţii, strigau şi o luau la fugă îndărăt.

De pe câmpul de luptă veneau la Napoleon în galop, tot timpul, aghiotanţii şi ofiţerii de ordonanţă ai mareşalilor săi, trimişi cu rapoarte asupra mersului luptei; dar toate aceste rapoarte erau mincinoase: şi pentru că în focul luptei n-ai cum desluşi ce se petrece la un moment dat, şi pentru că cei mai mulţi dintre aghiotanţii trimişi nu ajungeau până la adevăratul loc al luptei, ei raportau ceea ce auziseră la rândul lor de la alţii; şi, încă, pentru motivul că, până să străbată aghiotantul cele două-trei verste ce-l despărţeau de Napoleon, împrejurările se schimbau şi ştirea adusă de el nu mai corespundea realităţii. Aşa, bunăoară, din partea viceregelui veni la galop un aghiotant cu ştirea că Borodino fusese luat şi că podul de pe Kolocea se afla în mâinile francezilor. Aghiotantul îl întrebă pe Napoleon dacă dă ordin să treacă podul, sau nu. Napoleon dădu ordin să se treacă podul, să se grupeze trupele pe celălalt mal şi să aştepte. Atâta doar că nu numai în momentul când Napoleon dădu această dispoziţiune, dar chiar în clipa când aghiotantul pornise de la Borodino, podul şi fusese recucerit şi incendiat de ruşi, în timpul încăierării aceleia de la începutul bătăliei chiar, la care luase parte şi Pierre.

Un aghiotant, care sosi dinspre fleşe cu faţa palidă şi înspăimântată, îi raportă lui Napoleon că atacul francezilor fusese respins, că Davout e mort şi Compans rănit, când, de fapt, în timp ce i se transmiseseră aghiotantului aceste veşti, fleşele fuseseră ocupate de altă unitate a armatei franceze, iar Davout era doar uşor rănit. Napoleon îşi lua măsurile lui potrivit cu aceste rapoarte false, măsuri care sau fuseseră îndeplinite mai înainte de a le fi luat el, sau nici nu puteau fi şi nici n-au fost îndeplinite.

Mareşalii şi generalii care se aflau puţin mai aproape de câmpul de luptă, dar care, ca şi Napoleon, nu luau parte la bătălia propriu-zisă şi nu se avântau decât rar sub ploaia de gloanţe, dădeau, fără să-l mai întrebe pe Napoleon, dispoziţiuni şi luau măsuri după capul lor, ordonând de unde şi în ce direcţie trebuia deschis focul, încotro să şarjeze la galop cavaleria şi încotro să atace în pas alergător infanteriştii. Dar chiar şi ordinele lor, întocmai ca şi acelea ale lui Napoleon, erau rar şi în foarte mică măsură duse la îndeplinire. De cele mai multe ori, acţiunile se desfăşurau tocmai invers dispoziţiunilor date de ei. Soldaţii cărora li se dăduse ordin de înaintare nimereau sub un foc de mitralii şi o luau la fugă înapoi; alţii, cărora li se poruncise să stea pe loc, dând pe neaşteptate cu ochii de ruşii care veneau spre ei, se retrăgeau uneori fugind sau se repezeau alteori înainte, iar cavaleriştii galopau fără ordin, gonind fugarii ruşi. Aşa de pildă, două regimente de cavalerie trecură dincolo de râpa Semionovskoe şi abia ajunseră sus, pe deal, că întoarseră iar caii şi o porniră într-un suflet înapoi. Tot aşa se întâmpla şi cu infanteriştii care uneori ajungeau în locuri cu totul diferite de cele unde li se ordonase să ajungă. Toate dispoziţiile ce indicau unde şi când să fie mutate tunurile, când să fie trimişi infanteriştii ca să deschidă focul şi când cavaleriştii ca să calce în picioare infanteriştii ruşi – toate aceste dispoziţii le dădeau comandanţii de mici unităţi, care se aflau chiar în mijlocul trupelor şi care dădeau ordinele fără să-l întrebe nici pe Ney, nici pe Davout, nici pe Murat, şi cu atât mai puţin pe Napoleon. Lor nu le era teamă că vor fi acuzaţi pentru neexecutarea ordinului sau pentru iniţiative arbitrare, pentru că într-o bătălie e în joc tot ce are omul mai scump: viaţa proprie; şi salvarea pare să vie câteodată fugind din faţa inamicului, şi alteori fugind de-a dreptul spre el, aşa că potrivit cu situaţia fiecărui moment dat procedau şi oamenii aceştia, care se aflau în focul luptei. De fapt însă, toate aceste mişcări înainte şi îndărăt nu îmbunătăţeau şi nu schimbau situaţia trupelor. Toate retragerile şi ciocnirile lor aproape că nu le produceau vreun rău; răul, pierderile de vieţi şi schimbările veneau de la ghiulelele şi gloanţele care zburau pretutindeni pe întinderea unde se frământau oamenii aceştia. Cum îşi părăseau locurile, deasupra cărora zburau gloanţele şi ghiulelele, comandanţii îi şi regrupau, îi disciplinau şi, sub influenţa acestei discipline, îi mânau iarăşi în ploaia de foc, unde (sub imperiul fricii de moarte) ei îşi uitau din nou de disciplină şi se comportau după întâmplătoarea dispoziţie a mulţimii.