XXXVIII.

ASPECTUL GROAZNIC AL câmpului de luptă acoperit de leşuri şi de răniţi, laolaltă cu greutatea pe care o simţea în cap şi cu ştirile despre omorârea şi rănirea a douăzeci dintre generalii săi cei mai de vază, precum şi conştiinţa că braţul lui, altădată puternic, era acum neputincios, toate acestea produseră o impresie neaşteptată asupra lui Napoleon, căruia de obicei îi plăcea să privească morţii şi răniţii, punându-şi prin aceasta la încercare (cum credea el) tăria sufletească. În ziua aceea, priveliştea fioroasă a câmpului de luptă îi înviase tăria sufletească, pe care o considera meritul şi măreţia lui. Se grăbi să se depărteze de câmpul de luptă şi se înapoie pe dâmbul de la Şevardino. Galben, puhav, greoi, cu ochii tulburi, cu nasul roşu şi cu vocea răguşită, şedea, cu ochii în pământ, pe scaunul lui pliant, silit să asculte fără voia lui bubuitul tunurilor. Aştepta cu dureroasă nelinişte sfârşitul acestei bătălii, al cărei participant se considera, dar pe care n-o putea opri. Simţământul omenesc căpătase pentru o clipă ascendent asupra acelei artificiale viziuni a vieţii, căreia îi slujise el atâta vreme. Îl impresionaseră suferinţele şi moartea, pe care le văzuse pe câmpul de luptă, ca şi cum ar fi fost ale lui. Greutatea ce-i apăsa capul şi pieptul îi aminti că şi pe el îl pot ajunge suferinţa şi moartea. În clipa aceasta, nu-şi mai dorea nici Moscova, nici victoria, nici gloria. (Ce glorie îi mai trebuia?) Tot ce mai dorea acum era odihnă, linişte, libertate. Dar înainte, când era pe înălţimea de la Semionovskoe, comandantul artileriei venise şi-i propusese să posteze acolo câteva baterii, pentru a înteţi focul împotriva ruşilor îngrămădiţi în faţa localităţii Kneazkovo. Napoleon consimţise şi ordonase să i se raporteze ce efect vor avea aceste baterii.

Veni un aghiotant să raporteze că, la ordinul împăratului, două sute de tunuri au fost îndreptate asupra trupelor ruseşti, dar că ruşii nu se urnesc din loc.

— Focul nostru îi seceră rânduri-rânduri, dar ei nu se clintesc, zise adjutantul.

— Ils en veulent encore!689 spuse Napoleon cu glas răguşit.

— Sire? Repetă adjutantul care n-auzise bine.

— Ils en veulent encore, spuse iar, încruntându-se, Napoleon cu glas răguşit, donnez-leur-en! 690

Şi fără ordinul său, de altfel, lucrurile pe care le voia el şi pe care dacă le mai ordona era doar fiindcă îşi închipuia că se aşteaptă ordine din partea lui se săvârşeau. Şi iarăşi se întoarse în lumea lui artificială de odinioară, lumea fantomelor măreţiei, şi din nou începu să-şi joace (aşa cum calul care pune în mişcare roata unui puţ îşi închipuie că face asta pentru el însuşi) supus, rolul acela crud, trist, greu, neomenescul rol care-i fusese hărăzit.

Dar nu numai în momentul acela şi în ziua aceea i-a fost întunecată mintea şi conştiinţa acestui om care purta partea cea mai grea a poverii ce-i apăsa pe toţi participanţii la această acţiune, ci niciodată de atunci şi până la sfârşitul vieţii sale n-a mai putut înţelege nici binele nici frumosul, nici adevărul, nici însemnătatea acţiunilor sale, care erau în prea vădit contrast cu binele şi cu adevărul, prea străine de tot ce-i omenesc, pentru ca să le fi putut el pricepe înţelesul. Nu se putea lepăda de faptele lui, slăvite de jumătate din omenire, şi de aceea a fost nevoit să se lepede de adevăr, de bine şi de tot ce e omenesc.

Nu era întâia oară când, străbătând călare câmpul de luptă ticsit de morţi şi de schilozi (din voinţa sa, cum credea el) şi socotind la vederea lor câţi ruşi revin la un francez, se înşela singur, găsind motiv să se bucure că la un singur francez ieşeau cinci ruşi căzuţi. N-a fost singura zi în care a scris el în scrisoarea trimisă la Paris că le champ de bataille a été superbe691, pentru că pe câmp zăceau cincizeci de mii de leşuri; dar până şi pe insula Sfânta Elena, în liniştea izolării, unde spunea că vrea să-şi consacre răgazul întreg descrierii marilor fapte pe care le-a săvârşit, el scria: „La guerre de Russie a du etre la plus populaire des temps modernes; c'était celle du bon sens et des vrais intérets, celle du repos et de la sécurité de tous; elle était purement pacifique ea conservatrice.

C'était pour la grande cause, la fin des hasards et le commencement de la sécurité. Un nouvel horizon, de nouveaux travaux allaient se dérouler, tout plein du bien-etre et de la prospérité de tous. Le systeme européen se trouvait fondé; il n'était plus question que de l'organiser.

Satisfait sur ces grands points et tranquille partout, j'aurais eu aussi mon congres et ma sainte-alliance. Ce sont des idées qu'on m'a volées. Dans cette réunion de grands souverains, nous eussions traité de nos intérets en famille et compté de clerc a maâtre avec les peuples.

L'Europe n'eut bientôt fait de la sorte véritablement qu'un meme peuple, et chacun, en voyageant partout, se fut trouvé toujours dans la patrie commune. J'eusse demandé toutes les rivieres navigables pour tous, la communauté des mers et que les grandes armées permanentes fussent réduites désormais a la seule garde des souverains.

De retour en France, au sein de la patrie, grande, forte, magnifique, tranquille, glorieuse, j'eusse proclamé ses limites immuables; toute guerre future purement défensive; tout agrandissement nouveau antinaţional. J'eusse associé mon fils a l'empire; ma dictature eut fini et son regne constitutionnel eut commencé…

Paris eut été la capitale du monde et les Français l'envie des nations!

Mes loisirs ensuite et mes vieux jours eussent été consacrés, en compagnie de l'impératrice et durant l'apprentissage royal de mon fils, a visiter lentement et en vrai couple campagnard, avec nos propres chevaux, tous les recoins de l'Empire, recevant les plaintes, redressant les torts, semant de toutes parts et partout les monuments et les bienfaits.”692

El, omul, predestinat de providenţă să joace rolul trist şi silnic de călău al naţiunilor, voia să se încredinţeze singur că scopul faptelor sale era binele popoarelor, că putea să aibă în mâini soarta a milioane de oameni şi, prin putere, să facă binele!

Des 400 000 hommes qui passerent la Vistule, scria el mai departe despre războiul din Rusia, la moitié étaient Autrichiens, Prussiens, Saxons, Polonais, Bavarois, Würtembergeois, Mecklembourgeois, Espagnols, Italiens, Napolitains. L'armée impériale, proprement dite, était pour un tiers composée de Hollandais, Belges, habitants des bords du Rhin, Piémontais, Suisses, Genevois, Toscans, Romains, habitants de la 32-e division militaire, Breme, Hambourg etc.; elle comptait a peine 140 000 hommes parlant français. L'expédition de Russie couta moins de 50 000 hommes a la France actuelle; l'armée russe, dans la retrăite de Wilna a Moscou, dans les différentes batailles, a perdu quatre fois plus que l'armée française; l'incendie de Moscou a coute la vie a 100 000 Russes, morts de froid et de misere dans les bois; enfin, dans sa marche de Moscou a l'Oder, l'armée russe fut aussi atteinte par l'intempérie de la saison; elle ne comptait a son arrivée a Wilna que 50 000 hommes, et a Kalisch moins de 18 000.693

El şi-a închipuit că războiul cu Rusia a fost dezlănţuit din voinţa lui şi groaza celor săvârşite în acest război nu i-a cutremurat sufletul. Şi-a luat cu semeţie asupră-şi toată răspunderea evenimentelor şi mintea lui întunecată vedea îndreptăţire în faptul că, în numărul sutelor de mii de oameni omorâţi, erau mai puţini francezi decât bavarezi şi nemţi din Hessa.