VII.

HÉLENE ÎNŢELEGEA CĂ afacerea era foarte simplă şi uşoară din punct de vedere bisericesc, dar că apărătorii conştiinţei sale îi făceau dificultăţi, numai pentru că nu ştiau în ce chip avea să privească autoritatea laică această chestiune.

În urma acestei concluzii, Hélene hotărî că acţiunea trebuie pregătită, mai întâi, în societate. Ea stârni gelozia bătrânului dregător şi îi spuse ceea ce-i spusese şi celuilalt adorator, adică îi puse problema în aşa chip, încât singurul mijloc de a câştiga drepturi asupra ei consta în a se căsători cu dânsa. Bătrânul dregător rămase, în prima clipă, la fel de uluit ca şi cel dintâi, tânărul personaj, de propunerea de a se căsători cu o femeie al cărei bărbat era în viaţă; dar convingerea neclintită a Hélenei că lucrul e tot aşa de simplu şi de firesc ca şi măritişul unei fete avu efect şi asupra lui. Dacă s-ar fi băgat de seamă, fie şi cea mai neînsemnată urmă de şovăire, de ruşine, sau de fereală din partea Hélenei, cauza ei ar fi fost fără îndoială pierdută; dar nu numai că nu erau semne de aşa ceva, ci, dimpotrivă, ea povestea cu simplitate şi naivă bunăvoinţă tuturor prietenilor (şi tot Petersburgul ii era prieten) că îi făcuseră propuneri de căsătorie şi principele şi demnitarul, că ea îi iubea pe amândoi şi nu ştia cum să facă să nu-i amărască nici pe unul, nici pe celălalt.

Prin Petersburg, zvonul se răspândi cât ai clipi, dar nu zvonul că Hélene vrea să se despartă de bărbat (dacă s-ar fi răspândit acest zvon, foarte mulţi s-ar fi ridicat împotriva unei asemenea intenţii nelegiuite), ci că nefericita, frumoasa Hélene se află în dilemă, neştiind pe care dintre cei doi pretendenţi să-l ia în căsătorie. Chestiunea nu mai era deci, în ce măsură acest fapt ar fi fost posibil, ci doar care ar fi fost partida cea mai convenabilă şi cum avea să fie privit faptul la curte. E drept, se găseau şi câţiva îndărătnici, care nu fuseseră în stare să se ridice la înălţimea problemei şi care vedeau în aceste planuri o adevărată terfelire a tainei cununiei; dar aceştia erau puţini şi tăceau; pe cei mai mulţi îi preocupa însă chestiunea fericirii care dăduse peste Hélene şi alegerii celei mai bune. Cât priveşte întrebarea dacă era bine sau rău să se mărite o femeie atât timp cât bărbatul îi era în viaţă, despre asta nici nu se discuta, căci problema fusese, desigur, rezolvată de oameni mai cu cap decât noi (cum se spunea) şi să te încumeţi a judeca însemna să-ţi arăţi prostia şi lipsa artei de a trăi în societate.

Singură Maria Dmitrievna Ahrosimova, sosită în vara aceea la Petersburg pentru a-şi revedea unul dintre feciori, îşi permise să-şi spună de-a dreptul părerea care era opusă aceleia a societăţii. Întâlnind-o pe Hélene la un bal, Maria Dmitrievna o opri în mijlocul sălii şi, în tăcerea generală, îi spuse cu vocea ei aspră:

— Pe aici, pe la voi, au început să se mărite femeile înainte de a le muri bărbaţii. Tu, poate, crezi că ai născocit ceva nou? Te înşeli, drăguţă! Asta-i demult născocită. În toate… se face la fel!

Şi, cu vorbele acestea, suflecându-şi mânecile largi cu gestul ei obişnuit de ameninţare, Maria Dmitrievna trecu mai departe, aruncând priviri supărate în dreapta şi în stânga.

Deşi toţi se temeau de ea, Maria Dmitrievna era privită aici, la Petersburg, ca un fel de măscărici, aşa că din cuvintele spuse de ea oamenii nu reţineau decât cuvântul grosolan, pe care şi-l repetau unii altora, în şoaptă, convinşi că în acest cuvânt era toată sarea celor spuse.

Prinţul Vasili, uitând cam des în ultima vreme ce spunea şi repetând de sute de ori acelaşi lucru, rostea de câte ori avea prilejul s-o întâlnească pe fiica sa, următoarele:

— Hélene, j'ai un mot a vous dire! Şi, smucindu-i mâna în jos, o lua deoparte. J'ai eu vent de certains projets, relatifs a… Vous savez. Eh bien, ma chere enfant, vous savez que mon coeur de pere se réjouit de vous savoir… Vous avez tant souffert… Mais, chere enfant… ne consultez que votre coeur. C'est tout ce que je vous dis.706 Şi înăbuşindu-şi de fiecare dată aceeaşi tulburare, îşi lipea obrazul de tâmpla fiicei lui şi se depărta.

Bilibin, care-şi menţinea reputaţia de om extrem de inteligent şi care era prietenul dezinteresat al Hélenei, prieteni dintre aceia pe care îi au întotdeauna în jurul lor femeile frumoase şi care nu-s niciodată avansaţi la rangul de amanţi, Bilibin odată, într-un petit comite707 îi spuse prietenei sale Hélene părerea asupra întregii chestiuni.

— Ecoutez, Bilibine (Hélene îşi chema totdeauna acest soi de prieteni pe numele de familie), şi îi atinse cu mâna ei albă, încărcată de inele, mâneca fracului. Dites-moi, comme vous diriez a une soeur, que dois-je faire? Lequel des deux? 708

Bilibin îşi încreţi pielea de deasupra sprâncenelor şi rămase pe gânduri, cu un zâmbet pe buze.

— Vous ne me prenez pas prin surprindere, vous savez, zise el. Comme véritable ami, j'ai pensé et repensé a votre affaire. Voyez-vous, şi vous épousez le prince (era vorba de cel tânăr), şi îndoi un deget, vous perdez pour toujours la chance d'épouser l'autre et puis, vous mécontentez la Cour. (Comme vous le savez, il y a une espece de parenté.) Mais şi vous épousez le vieux comte, vous faites le bonheur de ses derniers jours, et puis, comme veuve du grand… le prince ne fait plus de mésalliance en vous épousant709, şi Bilibin îşi descreţi iar pielea frunţii.

— Voila un véritable ami! Zise Hélene, strălucind de bucurie şi atingând, încă o dată, cu mâna, mâneca lui Bilibin. Mais c'est que j'aime l'un et l'autre; je ne voudrais pas leur faire du chagrin. Je donnerais ma vie pour leur bonheur a tous deux! 710 spuse ea.

Bilibin strânse din umeri, vrând să spună că, în faţa unei dureri ca asta, nici chiar el nu ştie ce-i de făcut.

„Une maâtresse-femme! Voila ce qui s'appelle poser carrément la question. Elle voudrait épouser tous les trois a la fois”711, gândi Bilibin.

— Dar, spune-mi, cum va privi bărbatul dumitale această chestiune? Zise el, fără să-i fie teamă, ştiindu-şi reputaţia, că se va descalifica punând o întrebare aşa de naivă. Va fi el oare de acord?

— Ah! Il m'aime tant! Răspunse Hélene, căreia i se părea, nu se ştie de ce, că şi Pierre o iubeşte. Il fera tout pour moi! 712

Bilibin îşi încreţi fruntea, ca să atragă atenţia că vine un mot.713

— Meme la divorce714, zise el.

Hélene făcu haz.

Din rândul celor care-şi permiteau să se îndoiască de legitimitatea căsătoriei ce se plănuia, era şi mama Hélenei, prinţesa Kuraghina. O rodea neîncetat invidia faţă de fiică-sa şi acum, când obiectul invidiei era tot ce putea fi mai aproape de inima ei, nu se putea împăca deloc cu gândul acesta. Consultă un preot rus în ce măsură e cu putinţă un divorţ şi o nouă căsătorie, atât timp cât soţul este încă în viaţă, şi preotul îi spuse că lucrul nu-i cu putinţă; ba, spre marea ei bucurie, îi arătă şi textul Evangheliei, în care (după părerea preotului) se condamnă de-a dreptul căsătoria atâta timp cât soţul este în viaţă.

Înarmată cu aceste argumente care i se păreau de necombătut, bătrâna prinţesă se duse la fiică-sa într-o zi, dis-de-dimineaţă, ca s-o găsească singură acasă.

După ce ascultă obiecţiunile mamei sale, Hélene zâmbi blând, batjocoritor.

— Bine, dar în Evanghelie stă scris de-a dreptul: cine se căsătoreşte cu o femeie divorţată… spuse bătrâna prinţesă.

— Ah, maman, ne dites pas de betises! Vous ne comprenez rien. Dans ma position, j'ai des devoirs715, spuse Hélene, înlocuind cu franceza limba rusă, în care i se părea întotdeauna că rămâne oarecare impreciziune în chestiunea ei.

— Dar, scumpa mea…

— Ah, maman, comment est-ce que vous ne comprenez pas que le Saint Pere, qui a le droit de donner des dispenses…716

În timpul acesta, doamna de companie pe care o avea Hélene în casă intră să o anunţe că alteţa-sa e în salon şi că doreşte să o vadă.

— Non, dites-lui que je ne veux pas le voir, que je suis furieuse contre lui, parce qu'il m'a manqué parole.717

— Comtesse, a tout péché miséricorde! 718 zise, intrând, un tânăr blond, cu faţa prelungă şi nasul lung.

Bătrâna prinţesă, respectuoasă, se ridică şi făcu o reverenţă. Tânărul care intrase nu-i dădu nici o atenţie.

Prinţesa înclină din cap spre fiica ei şi se îndreptă cu pas lin spre uşă.

„Da, are dreptate! Îşi zicea bătrâna prinţesă, ale cărei convingeri se năruiseră la apariţia alteţei-sale. Are dreptate; dar, cum de n-am ştiut şi noi oare lucrul acesta, în tinereţea noastră? Era doar atât de simplu”, îşi zicea, urcându-se în cupeu, prinţesa cea bătrână.

La începutul lui august, situaţia Hélenei se clarificase şi ea îi scrise bărbatului ei (care o iubea, cum credea ea, foarte mult) o scrisoare prin care-i anunţa intenţia de a se căsători cu X şi trecerea ei la singura religie adevărată, şi îl ruga să facă toate formalităţile necesare pentru divorţ, despre care avea să-i vorbească aducătorul scrisorii de faţă.

„Sur ce, je prie Dieu, mon ami, de vous avoir sous Sa sainte et puissante garde. Votre amie, Hélene.”719

Scrisoarea aceasta ajunse acasă la Pierre în timpul când el se afla pe câmpul de luptă de la Borodino.