XVIII.

DE DOUĂ ZILE, DIN MOMENTUL dispariţiei lui de acasă, Pierre locuia în casa părăsită a răposatului Bazdeev. Iată cum se petrecuseră lucrurile.

După înapoierea sa la Moscova şi după întrevederea cu contele Rastopcin, când se deşteptă a doua zi din somn, Pierre nu-şi putu da mult timp seama unde se află şi ce vor oamenii de la el. Când i se raportă că printre cei ce-l aşteptau în salon era şi un francez cu o scrisoare din partea contesei Elena Vasilievna îl cuprinse deodată sentimentul acela de zăpăceală şi de disperare căruia nu era în stare să-i ţină piept. I se păru dintr-o dată că totul s-a sfârşit, s-a încurcat şi s-a năruit, că nu mai există nici vinovat, nici nevinovat, că nu mai poate nădăjdui nimic pentru viitor şi că nu mai este nici o ieşire din această situaţie. Zâmbind silit şi tot murmurând ceva, ba se aşeza pe canapea, în atitudinea omului neajutorat, care nu ştie ce hotărâre să ia, ba se ridica, se ducea la uşă şi se uita prin gaura cheii în salonul de primire, ba se întorcea iarăşi la canapea, gesticulând deznădăjduit şi lua o carte să citească. Intendentul venise pentru a doua oară să-l anunţe că francezul care adusese scrisoarea din partea contesei dorea foarte mult să-l vadă, fie şi numai pentru un minut, şi că cineva din partea văduvei lui I. A. Bazdeev îl ruga pe conte să primească în păstrare cărţile răposatului, căci doamna Bazdeev pleca şi ea la ţară.

— Ah, da, îndată, aşteaptă puţin… Sau nu… da, nu, du-te şi spune-i că viu numaidecât, spuse Pierre intendentului.

De îndată însă ce acesta ieşi, Pierre îşi luă pălăria de pe masă şi se furişă din cabinet pe uşa de din dos. Pe sală nu era nimeni. După ce străbătu coridorul în toată lungimea lui până la scară, încruntându-se şi frecându-şi tâmplele, coborî pe primul palier. Portarul şedea la intrarea principală. De pe palierul unde se oprise Pierre, altă scară ducea spre uşa de din dos. Pierre o coborî şi ieşi în curte. Nu-l văzu nimeni. În stradă însă, de îndată ce ieşi pe poartă, rândaşul şi vizitiii care-i aşteptau cu trăsurile pe cei dinăuntru îl şi văzură pe boier şi îşi scoaseră căciulile. Simţind privirile acestora îndreptate spre el, Pierre procedă ca struţul care îşi ascunde capul în tufiş ca să nu fie văzut: lăsă capul în jos şi, iuţind pasul, o porni înainte pe stradă.

Din toate treburile pe care le avea de făcut în dimineaţa aceea, să cerceteze cărţile şi hârtiile lui Iosif Alexeevici i se păru cea mai importantă.

Luă cea dintâi trăsură ce-i ieşi în cale şi îi porunci birjarului să mâne spre Iazurile patriarhiei, unde era casa văduvei lui Bazdeev.

Se uita mereu la convoaiele de căruţe şi de trăsuri ale celor care plecau din Moscova, mişunând din toate direcţiile, şi simţea o bucurie asemenea celei pe care o încearcă un copil fugit de la şcoală; şi, aşezându-se mai bine cu tot trupul lui greoi, ca să nu alunece din birja veche şi hodorogită, intră în vorbă cu birjarul.

Birjarul îi povesti că în ziua aceea se împărţeau arme la Kremlin, că a doua zi, tot norodul avea să fie scos dincolo de bariera Triohgornaia şi că acolo se va da o mare bătălie.

Ajuns la Iazurile patriarhiei, Pierre găsi casa lui Bazdeev, unde nu mai fusese demult. Se apropie de portiţă. Gherasim, acelaşi bătrânel gălbejit şi spânatic pe care Pierre îl mai văzuse cu cinci ani în urmă la Torjok împreună cu Iosif Alexeevici, îi ieşi întru întâmpinare.

— E cineva acasă? Întrebă Pierre.

— Luminăţie, din cauza evenimentelor, Sofia Danilovna cu copiii a plecat la moşie, lângă Torjok.

— Voi intra, totuşi, spuse Pierre, trebuie să cercetez cărţile.

— Vă rog, poftiţi! Makar Alexeevici, fratele răposatului, Dumnezeu să-l ierte, n-a plecat, dar, după cum ştiţi, el, de, cu slăbiciunea lui, zise bătrânul servitor.

Makar Alexeevici era, după cum ştia Pierre, un frate alcoolic şi pe jumătate nebun al lui Iosif Alexeevici.

— Da, da, ştiu. Să mergem, să mergem… spuse Pierre şi intră în casă.

Un bătrân înalt, chel, cu nasul roşu, purtând halat şi cu picioarele goale în galoşi stătea în vestibul; dând cu ochii de Pierre, bolborosi supărat ceva şi se retrase în coridor.

— Om tare deştept a fost, dar acuma, cum binevoiţi să vedeţi şi dumneavoastră, e slab la minte, zise Gherasim. Doriţi să intraţi în birou?

Pierre încuviinţă din cap.

— Biroul a rămas ca atunci când l-au sigilat. Sofia Danilovna a dat ordin că, dacă vine cineva din partea dumneavoastră, să-l las să ia cărţile.

Pierre intră în odaia aceea întunecoasă, în care cu atâta strângere de inimă intrase şi alte dăţi, pe vremea când binefăcătorul său trăia. Biroul acesta, colbăit acum, în care nu păşise nimeni de la moartea lui Iosif Alexeevici, era şi mai întunecat ca pe atunci.

Gherasim deschise un oblon şi ieşi în vârful picioarelor din odaie. Pierre făcu ocolul încăperii, se apropie de dulapul unde se aflau manuscrisele şi scoase unul dintre cele mai valoroase documente de pe vremea aceea ale venerabilului ordin. Erau nişte acte scoţiene originale, cu adnotările şi comentariile binefăcătorului. Se aşeză la masa de scris plină de praf, cu manuscrisele dinainte, le desfăcu, le strânse, le dădu în sfârşit la o parte şi, cu capul în palme, se adânci în gânduri.

Gherasim se uită de mai multe ori pe furiş în cabinet şi văzu că Pierre rămânea în aceeaşi poziţie. Trecură aşa mai bine de două ceasuri. Gherasim îşi luă îndrăzneala să facă puţin zgomot, în prag, ca să atragă atenţia lui Pierre. Pierre însă nu-l auzea.

— Porunciţi să dau drumul birjarului?

— Ah, da, spuse Pierre, trezindu-se şi ridicându-se repede. Ascultă! Mai zise el, apucându-l pe bătrân de un nasture al tunicii şi privindu-l de sus în jos, cu ochi umezi, sclipitori şi extaziaţi. Ascultă, ştii că mâine dăm bătălia?

— Am auzit, răspunse Gherasim.

— Să nu spui nimănui, te rog, cine sunt eu. Şi să faci ce ţi-oi spune…

— Am înţeles, spuse Gherasim. Porunciţi să pun masa?

— Nu, de cu totul altceva am nevoie. Îmi trebuie nişte haine ţărăneşti şi un pistol, spuse Pierre, înroşindu-se fără să vrea.

— Am înţeles, spuse bătrânul după ce stătu puţin pe gânduri.

Tot restul zilei, Pierre şi-l petrecu singur în cabinetul binefăcătorului, plimbându-se agitat de la un colţ la altul oftând cum îl auzea Gherasim, şi vorbind singur; peste noapte dormi tot acolo, în aşternutul ce i se pregăti.

Gherasim, ca orice servitor deprins să vadă multe lucruri ciudate în viaţa lui, privi mutarea lui Pierre aici fără nici o mirare şi părea să fie mulţumit că are cui face servicii. În aceeaşi seară, el îi aduse lui Pierre un caftan şi o căciulă, şi îi promise pe a doua zi şi pistolul cerut, fără să se întrebe nici măcar pe sine însuşi la ce erau bune toate acestea. În noaptea aceea, Makar Alexeevici se ivise de două ori în pragul uşii, lipăind din galoşi, şi se uitase iscoditor la Pierre. Dar, de îndată ce Pierre se întorsese cu faţa spre el, îşi strânsese ruşinat şi supărat halatul şi fugise îndărăt. Şi pe când Pierre, îmbrăcat cu caftanul de birjar – cumpărat şi spălat de Gherasim pentru el cu apă clocotită – se ducea cu servitorul în oraş ca să-şi cumpere pistol, în dreptul turnului Suhareva se întâlni cu Rostovii…