IV.

MEMORIUL ÎNMÂNAT DE Benigsen asupra necesităţii de a trece la ofensivă şi noutăţile cazacilor cu privire la flancul stâng al francezilor, care era descoperit, n-au fost decât semnele ultime ale necesităţii de a se ordona ofensiva, şi ofensiva fu hotărâtă pentru ziua de 5 octombrie.

În dimineaţa zilei de 4 octombrie, Kutuzov semnă ordinea de bătaie. Toll o citi lui Ermolov, propunându-i să se ocupe el de dispoziţiile ce trebuiau date mai departe.

— Bine, bine, acum n-am timp, spuse Ermolov şi ieşi din casă.

Ordinea de bătaie întocmită de Toll era foarte frumoasă, întocmai ca în ordinea de bătaie de la Austerlitz; scria în ea, deşi nu în nemţeşte: „Die erste Kolonne marschiert881, colo şi colo, die zweite Kolonne marschiert882, colo şi colo” ş.a.m.d. Şi toate aceste coloane soseau, pe hârtie, la locurile lor în timpul ştiut şi îl zdrobeau pe inamic. Totul fusese, ca în toate ordinele de bătaie, minunat chibzuit, dar, ca şi în toate celelalte cazuri de aplicare a ordinelor de bătaie, nici o coloană n-a sosit la timp şi nici la locul indicat.

Când ordinea de bătaie fu transcrisă într-un număr suficient de exemplare, fu chemat un ofiţer şi trimis la Ermolov ca să-i predea hârtiile pentru executare. Tânărul ofiţer din cavaleria de gardă, ofiţer de ordonanţă al lui Kutuzov, mândru de misiunea importantă ce i se încredinţase, se îndreptă spre cartierul lui Ermolov.

— A plecat, îi spuse ordonanţa lui Ermolov.

Ofiţerul din cavaleria de gardă se îndreptă spre locuinţa unui general, la care ştia că se ducea adesea Ermolov.

— Nu-i aici; nici domnul general nu-i acasă.

Ofiţerul sări pe cal şi plecă la alt general.

— Nu-i aici, a plecat.

„Cum să fac, să nu fiu tras la răspundere de întârziere?! Ce ghinion!” îşi zicea ofiţerul. Bătu în lung şi-n lat toată tabăra după Ermolov. Care spunea că-l văzuse trecând împreună cu alţi generali, care spunea că se întorsese cu siguranţă acasă. Ofiţerul îl căută, fără să mănânce la prânz, până pe la şase seara. Nu dădu nicăieri de Ermolov şi nimeni nu ştia unde era. Ofiţerul luă din fugă o gustare la un tovarăş de-al său şi o porni din nou, către avangardă, la Miloradovici. Nici Miloradovici nu era acasă, dar află cel puţin că Miloradovici era la bal, la generalul Kikin şi că, probabil, şi Ermolov era acolo.

— Dar unde-i asta?

— Uite colo, la Ecikino, îi răspunse un ofiţer de cazaci, arătându-i un conac ce se vedea în depărtare.

— Cum se poate, acolo, dincolo de primele noastre linii?

— Au băgat două regimente de-ale noastre drept avangardă; şi acum chefuiesc, nu glumă; chef la toartă – cu două muzici şi trei coruri!

Ofiţerul o porni dincolo de prima linie, la Ecikino. Nici nu ajunsese bine la conac şi auzi de departe chiote de veselie şi coruri cântând jocuri soldăţeşti.

„Colo-n luncă… colo-n luncă…” răsunau printre chiote şi fluierături cântece acoperite din când în când de strigăte. Pe ofiţerul din cavaleria de gardă îl înveseliră aceste sunete, dar în acelaşi timp îl cuprinse groaza că el era de vină dacă întârziase atâta vreme cu predarea importantelor dispoziţiuni care i se încredinţaseră. Trecuse de opt seara. Sări de pe cal şi urcă scara marii case boiereşti care, deşi era între liniile franceze şi ruse, rămăsese totuşi neatinsă. La bufet şi în antecameră forfoteau lacheii care duceau vinurile şi mâncărurile. Pe lângă ferestre erau înşiraţi cântăreţii. Condus până în prag, ofiţerul îi văzu dintr-o ochire adunaţi laolaltă pe toţi generalii cei mai de seamă ai armatei, printre care şi făptura înaltă, sărind în ochi, a lui Ermolov. Toţi generalii îşi descheiaseră tunicile, aveau feţele roşii şi înviorate şi, adunaţi în semicerc, râdeau zgomotos. În mijlocul sălii, un general frumos, nu prea înalt de stat, roşu tot la faţă, juca sprinten, voiniceşte trepak883.

— Ha, ha, ha! Aşa, Nikolai Ivanovici! Bravo! Ha, ha, ha…

Ofiţerul simţi că, intrând în această clipă cu o misiune atât de importantă, se făcea de două ori vinovat şi vru să mai aştepte, dar unul dintre generali îl văzu şi, înţelegând pentru ce venise, îi spuse lui Ermolov. Ermolov se apropie încruntat de ofiţer şi, după ce-l ascultă, îi luă din mână plicul fără să-i spună vreo vorbă.

— Tu crezi că a fost o întâmplare plecarea lui de acasă? Îi spuse ofiţerului din cavaleria de gardă, în seara aceea, unul dintre tovarăşii săi de la comandament, vorbind de Ermolov. A făcut-o înadins. Vrea să-l dea peste cap pe Konovniţân. Să vezi mâine ce ghiveci are să iasă!