VIII.

NAPOLEON ÎŞI FACE INTRAREA în Moscova după strălucita victorie „de la Moskwa”; nu poate fi nici o îndoială asupra acestei victorii de vreme ce câmpul de bătaie rămâne în mâinile francezilor. Ruşii se retrag şi predau capitala. Moscova, înţesată de provizii, de arme, de muniţii şi de bogăţii neînchipuite, e în mâinile lui Napoleon. Armata rusă, de două ori mai slabă decât cea franceză, nu face în curs de o lună de zile nici o încercare de atac. Situaţia lui Napoleon e dintre cele mai strălucite. S-ar părea deci că, pentru a se năpusti cu forţe îndoite asupra rămăşiţelor armatei ruseşti şi a o sfărâma, pentru a negocia o pace favorabilă, sau, în caz de refuz, pentru a întreprinde un marş demonstrativ asupra Petersburgului, şi – în caz de nereuşită – pentru a se retrage la Smolensk, sau Wilna, sau pentru a rămâne la Moscova – s-ar părea, într-un cuvânt, că pentru a menţine situaţia strălucită în care se găsea pe vremea aceea armata franceză, nu era nevoie de cine ştie ce genialitate. Pentru aceasta nu era nevoie decât să se facă lucrul cel mai simplu şi mai uşor de făcut: să nu se fi îngăduit trupelor să se dedea la jafuri, să se fi pregătit îmbrăcăminte de iarnă – şi se găsea destulă la Moscova pentru întreaga armată – şi să se fi strâns cu chibzuinţă proviziile existente la Moscova, care (după spusele istoricilor francezi) ar fi îndestulat întreaga armată franceză pe mai bine de jumătate de an. Napoleon însă, acest geniu între genii, care avea şi autoritatea de a ţine în mâna sa armate întregi, cum ne încredinţează istoricii, n-a făcut nimic în această privinţă.

Nu numai că n-a făcut nimic în privinţa aceasta, dar, dimpotrivă, şi-a folosit toată autoritatea pentru ca, dintre toate căile de acţiune ce i se prezentau, să o aleagă pe cea mai proastă şi mai dăunătoare. Din tot ce ar fi putut face: iernatul la Moscova, marşul asupra Petersburgului, marşul asupra Nijni-Novgorodului, calea-ntoarsă, cu ocol mai spre nord, sau mai spre sud (pe drumul pe care a apucat mai târziu Kutuzov), Napoleon nu putea să aleagă ceva mai prostesc şi mai păgubitor decât ceea ce a ales: să rămână la Moscova până în octombrie, permiţând soldaţilor să jefuiască oraşul, pentru ca apoi să părăsească garnizoana la întâmplare, să se apropie de Kutuzov fără să treacă la ofensivă, să cotească spre dreapta, să ajungă până la Malâi Iaroslaveţ – tot fără a încerca o eventuală străpungere – şi să pornească nu pe drumul pe care pornise Kutuzov, ci să se întoarcă înapoi spre Mojaisk, pe drumul pustiit al Smolenskului. Lucru mai nesăbuit decât acesta şi mai păgubitor pentru armată nici că s-ar fi putut concepe, cum s-a şi dovedit prin ceea ce-a urmat. Încerce cei mai străluciţi strategi să conceapă, dacă pot – închipuindu-şi că scopul lui Napoleon ar fi fost să-şi distrugă armata – să conceapă o altă serie de acţiuni decât acelea săvârşite de Napoleon, care să fi distrus, cu aceeaşi siguranţă şi tot atât de independent de tot ce ar fi întreprins trupele ruseşti, absolut toată armata franceză.

Genialul Napoleon a fost cel care a făcut lucrul acesta. Dar a spune că Napoleon şi-a dus la pieire armata pentru că a voit lucrul acesta, sau pentru că era foarte prost, ar fi tot atât de neadevărat ca şi a spune că Napoleon şi-a adus armatele până la Moscova pentru că aşa a vrut el şi pentru că era foarte deştept şi genial.

Şi într-un caz, şi în celălalt, acţiunea lui personală, care nu putea avea putere mai mare decât acţiunea personală a oricăruia dintre soldaţii săi, n-a făcut altceva decât să coincidă cu legile după care se săvârşea fenomenul.

Cu totul fals ne prezintă istoricii (numai ca să justifice faptul că urmările n-au dat dreptate acţiunii lui Napoleon) forţele lui Napoleon ca fiind slăbite când au ajuns la Moscova. El şi-a folosit în 1813, ca şi mai înainte şi întocmai ca şi mai târziu, toată priceperea sa şi toate puterile de care dispunea ca să facă tot ce era mai bine pentru sine şi pentru armata sa. Activitatea lui Napoleon în această perioadă nu-i mai puţin uimitoare decât aceea din Egipt, Italia, Austria şi Prusia. Noi nu ştim cu certitudine în ce măsură a fost real geniul lui Napoleon în Egipt, unde patruzeci de veacuri îi contemplau măreţia, şi asta pentru că toate aceste mari isprăvi de vitejie ne sunt descrise numai de francezi. Nu putem judeca în chip veridic care era genialitatea lui în Austria şi Prusia, întrucât toate datele privind activitatea lui acolo nu pot fi extrase decât din izvor francez sau din izvor german; iar faptul de neînchipuit că nemţii şi-au predat, fără să fi fost asediate fortăreţele, şi că întregi corpuri de armată au lăsat armele fără luptă, trebuia să-i facă pe nemţi să încline a-i recunoaşte genialitatea, ca singură explicaţie a războiului dus de el în Germania. Noi însă n-avem, slavă Domnului, nici un motiv să-i recunoaştem genialitatea, numai ca să ne ascundem ruşinea. Noi am plătit scump dreptul de a putea privi chestiunea simplu şi fără înconjur şi dreptul acesta nu-l vom ceda.

Activitatea lui Napoleon la Moscova e tot atât de uimitoare şi de genială ca în oricare din celelalte părţi ale lumii. Ordine după ordine şi planuri după planuri ţâşnesc din mintea lui, de la intrarea şi până la plecarea din Moscova. Absenţa locuitorilor şi a unei deputăţii, şi chiar incendierea Moscovei, nu-l tulbură. Nu pierde din vedere nici binele armatei sale, nici acţiunile inamicului, nici binele popoarelor Rusiei, nici conducerea treburilor Parisului, nici perspectivele diplomatice asupra condiţiunilor viitoarei păci.