De două ceasuri tremurând în stradă,

Cu ochii plini de mută resemnare,

Își face planuri extraordinare

Și-n mintea lui rostește o tiradă.

„Poftim la geam, sublimă arătare!

De-ai auzi tăcuta serenadă,

Te-ai apleca ușor pe balustradă

Ca să trimiți în vînt o sărutare.”

El speră încă... Poate, cine știe,

De la distanță, prin telepatie,

Va-nfiripa cu ea un dialog.

Dar inima-i se strânge ca-ntr-un clește,

Pe când vardistul trece și-i șoptește

C-un zâmbet straniu: — Circulați, vă rog!...