Tristeți de după-amezi ploioase

Și de nostalgice obsesii,

Când stai cu storurile trase

Și-aștepți să vie ora mesii...

Tristeți de străzi pustii și mute,

Cu ziduri vechi și cu fațade

De edificii cunoscute

În care nu știi cine șade...

De domicilii spațioase

Cu flori la geam și cu salon,

Din care pe la ceasul șase

Auzi urlând un gramofon...

Tristeți adânci de guvernante

Ce nu știu bine românește

Și de flașnete ambulante

Cu papagal care ghicește...

De cartiere suferinde,

De uși cu lacăte-n verigi

Și de dugheană care vinde

Fitil de lampă și covrigi...

Tristeți de goarnă funerară,

Melancolii de cățeluși

Uitați de cineva pe-afară

Să scheaune pe lângă uși...

Tristeți romantice de fată

Cu nasul lung și demodat,

Și de odaie mobilată

În care-a stat un magistrat...

Tristeți adânci de pui de mâță

Zvârliți pe undeva, prin scai...

De copilaș urât, de țâță,

Uitat de maică-sa-n tramvai...

Tristeți de garduri invalide,

De porți ieșite din țâțâni,

De doici care-au rămas gravide

Și-acum li-i frică de stăpâni...

De ordonanțe fără leafă

Și de trăsură cu un cal

Și cu scapetul ras la ceafă...

Tristeți de bâlci provincial,

De panorămi, cu-o ferestruică

Și cu-o maimuță roasă-n dos,

Ce-ar semăna cu domnul Duică

De-ar fi oleacă mai frumos...

Tristeți de cioară-mbătrânită

Ce stă așa, pe-un vârf de pom,

Și de fântână părăsită

În care s-a-necat un om...

Tristeți pustii, molipsitoare...

De ce mă urmăriți mereu

Și, fie ploaie ori ninsoare,

Vă țineți scai de capul meu?...