Dorm câmpiile-n lumină.

Peste pacea lor senină

Cade soarele-n apus.

Un convoi s-arată-n zare...

Crește-ncet pe drumul mare

Și cum vine tot mai tare

Pulberea se-nalță-n sus.

Vin țiganii!... Fără veste

Pe la porți răsar neveste,

Satul se deșteapt-acum —

Când prin văl de praf subțire

Începură să se-nșire

Cară mici cu coviltire

Scârțâind încet pe drum.

Trec flăcăi cu urși în lanțuri.

Câinii, deșteptați din șanțuri,

Latră fără să-i asmuți

Și orbiș s-aruncă-n cete, —

Dar flăcăii largi în spete,

Cu ochi mari, cu negre plete,

Calcă mândri și tăcuți...

Vine-apoi pestrița gloată

Cu gospodăria toată.

Caii slobozi, fără frâu,

Duc merindele-n spinare

Și se țin pe lângă care,

Iar vătavul stă călare

Cu harapnicul la brâu.

Sar copiii goi și strigă,

Cer la poartă mămăligă,

Babe frânte din mijloc,

Iar țigăncile cu gura

Întețesc harababura

Când îți umplu bătătura

Să-ți ghicească din ghioc.

Vin mișcând din șold alene

Cu privirile viclene

Și cu sânii arși de vânt,

De la sudul tainic, unde

Soarele-ndelung pătrunde

Bronzul formelor rotunde

Stingherite de veșmânt...

S-a oprit lâng-o poiată

Un țigan răzleț de ceată, —

Ochii-i fug după găini...

Strâns își ține-acum vioara

Și, cum trece ulicioara,

Fac în urma lui ca cioara

Toți copiii din vecini.

Mai încolo, pe-o mârțoagă,

Dintr-o gură de desagă

Atârnată de oblânc,

Fără scâncet, cu sfială,

Iese negru la iveală

Numai cât o portocală

Un căpșor mirat de țânc.

Lume pe la porți se-ndeasă.

Chiar și doamna preuteasă

Și-a lăsat gherghefu-n pat

Și-și păzește-n prag odaia.

Crește-n uliți harmalaia

Când domoală trece laia

Cătră margine de sat.

................

Și s-au dus... Pe câmp, pe drumuri,

Pale străvezii de fumuri

Se ridică-n depărtări.

Limpede-asfințit coboară;

Crezi că-n uriașa-i pară

Un oraș întreg, o țară

Arde dincolo de zări...