Ușure, prin leșia dimineții,

La ceasul când se iscă precupeții

Am fost lovit din trecere o babă

Ce se ivise-n calea lumii, slabă.

Gândul, rămas în urma mea,

O a ghicit zicând pre ea:

În două surcele de vreasc să se facă

Picerele tale, făptură buimacă.

Plesni-ți-ar timpanul,

Să n-auzi când trece traivanul.

Să uiți la cetanii tipicul

Și psalmii în zi de Crăciun.

Să n-ai după masă tutun.

Să-ți pută buricul.

Vedea-te-aș în vreo fițuică

Pus cu litere de-o șchioapă.

Curge-ți-ar pe-o nară țuică,

Pe cealaltă numai apă.

Lăuda-te-ar Bogdan-Duică

Și pupa-te-ar Popa Iapă!

Răstoarne-se cerul, să-ți cadă-mprejur

Tăria sfărmată în cioburi de-azur.

Pornească-se vântul, când somnul începe,

La cap să-ți necheze o mie de iepe.

Stihia, deasupra, să macine-n gușe

Ninsori de funingini și ploi de cenușe.

Să latre la tine, căzut în noroi,

Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.

La urmă și munții, sculați în picioare,

Cu labele-n șolduri pornind fiecare,

Pe creștet să-ți calce, făcându-te turtă,

Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină de mare valoare,

Te blestem s-adormi de-a-n picioare

Și când vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,

Să-ți fete un șoarice-n palmă.

La fund, călimara aproape uscată

Să aibă și-o muscă-necată

Și stropi de negreală zvârlind pe hârtie,

Penița crăcită să nu vrea să scrie.

Un dinte să-ți crească, de cremene lungă

Întors către lume să-mpungă,

Iar altul, de cocă și moale, atins,

Să-l simți că te doare-ntr-adins...

La urmă, o droaie de tipuri nefaste,

Profund imbecile și vag pederaste,

Să-ți strâmbe-n neștire ținuta și graiul,

Și-n uliți să crească alaiul

Vârtej petrecându-te-n cale

Păcate, măscări, osanale.

Iar tu, piază-rea,

Nu te depărta

De prin preajma sa.

Dă-i în ochi albeață,

În păr mătreață,

În nas roșeață,

În inimă un ceas rău.

În piept o scoabă

Și-n pat o babă.

Fă din el păpușe,

Să-l strivească-n ușe

Fată jucăușe:

Să-i smulgă urechea și țâțele,

Să-i curgă prin coate tărâțele,

Stuchi-l-ar mâțele!