Bine-ai venit, an nou! — Cu voie bună,

Încrezători ți-ngenunchem-nainte:

Ne-aduci comoară de speranțe sfinte,

Ori prevestiri grozave de furtună?...

De pretutindeni se ridică șoapte

Și plâns înăbușit spre cel ce, ție,

Înduioșat acum, ți-a dat solie

Să luminezi odată trista noapte!

Că sunt aici dureri nemângâiate,

Blesteme dureroase, — sunt copii

Flămânzi și goi, și casele pustii, —

Sunt cruci de lemn, la margine de sate...

Și morții lor așteaptă de la tine,

An milostiv, în toate să fii darnic —

Și să le spui că n-au jertfit zadarnic

Atâta sânge, gloanțele haine.

C-au încetat sălbaticele goane, —

Iar dacă sunt colibele cernite,

Copii orfani și mame văduvite

Nu vor mai plânge, sara, la icoane...

*

Un glas pornit din inimă curată,

Un tânăr glas te-ntâmpină acum:

Din largul țării spulberă odată

Mirosul greu de sânge și de fum.

An nou, an sfânt, — adu belșug în țară!

Dar să nu lege-n țernă sângerată

Un rod spurcat, sămânța cea bogată...

— An sfânt, adu-ni altă primăvară!

Să-nfrâni, cu grija zilelor de mâine,

Nelegiuitul râs al lăcomiei —

Și din prinosul roadelor câmpiei

Să se hrănească cei ce ne dau pâine.

De fructe multe, pomii încărcați

Și spicul greu de boabe să se rupă!

O, an frumos, — cu bogății astupă

Prăpastia deschisă între frați!...

Împacă vrajba sufletelor noastre!

Nici plânsu-amar, nici blestemele gurii,

Nici pumnii strânși de vechiul foc al urii

Să n-amenințe cerurile-albastre...

Te-om preamări în laude, cu toții,

O, an al păcii binefăcătoare!

Și-ți vor aduce-n veacuri viitoare

Prinosul lor de cinste, strănepoții!