Am fost la început în rai

La Neamț, la mănăstire:

Păduri de cetini, flori de plai,

Singurătate și iubire...

Pe urmă am intrat în iad

La Turtucaia,

Și încă miroseam a brad

Când s-a-nceput bătaia.

Acolo jos, un căpitan

Cu barba rară

M-a pus alături d-un țigan

Să-mi dau viața pentru țară.

Mi se părea că e un basm,

Când gloanțele veneau din vale

Spre mine, cu entuziasm

Și cu intenții criminale.

Mă căutau prin cucuruz

Să mă mănânce, să mă frigă!

Și când cădea câte-un obuz

Cât un ceaun de mămăligă,

Trosnea, cu flacără și fum,

De se cutremura maidanul, —

Încât mă minunez ș-acum

Că nu mi-au spart timpanul!...

De-acuma chiar de m-aș zvârli

Într-o vultoare,

De mine Moartea va fugi

Cu coasa-ntre picioare.

Căci își va zice-n gândul ei:

„Mor toți, — flămândul și sătulul...

Dar ăsta are obicei

Să-mi tragă chiulul!”