Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale

În pacea nopții negre. La vechea mănăstire,

Chiliile — bătrâne zidiri medievale —

În sunetul de clopot tresar din amorțire.

Din liniștea chiliei, prin ferestruici boltite,

Străbate-n întuneric o palidă lumină,

Tăiată-n dungi de groase zăbrele ruginite,

Și liliacul nopții, cu aripa lui fină,

O spintecă în zborul cotit, — apoi dispare

țipând în întuneric. Răsar de prin chilii

Călugărițe — negre fantome solitare —

Cu haine lungi, cernite, purtând în mâini făclii.

Biserica înaltă începe să răsune,

Curg note tânguioase în liniștea adâncă,

Și lin plutind în noapte cântări de rugăciune

Se-ntorc și se repetă, lovite-n zid de stâncă.