Din văzduh abia s-aude

țipăt jalnic de prigorii...

Cu ciubote mari și ude

Stau la masă vânătorii.

Toți cu pușca lângă geantă,

Guralivi și orășeni,

Pun o pată discordantă

Pe căpița de strujeni.

Și e frig, și toți îngheață...

Și din când în când nu strică,

Începând de dimineață,

Câte-un strop de săcărică...

— Într-o toamnă, zice unul,

La un capăt de răzor

M-am oprit să scot tutunul...

Când, de jos, de la picior,

Fără veste văd că-mi sare

Un șoldan cât un vițel,

Și stârnește-n goana mare

Alți vreo șapte după el!

Trag cu ploaie în grămadă,

Fără să țintesc deloc...

Cine s-aștepta să-mi cadă

Patru iepuri dintr-un foc?...

— Astea sunt invenții pure...

Mie mi s-a întâmplat,

La o goană-ntr-o pădure,

Un mister adevărat.

Nici nu m-așezasem bine,

Stam cu pușca subsuoară...

Când deodată lângă mine

Se oprește-o căprioară.

Stă și-ascultă, imobilă...

Eu atunci — mă știți cum sânt —

M-a cuprins un fel de milă:

Am oftat... și-am tras în vânt.

Când văzu că „umplutura”

Trece fără s-o atingă,

Ea și-a-ntins la pușcă gura

Și-a-nceput... așa s-o lingă...

— I-auzi colo, ce curaj, mă!

Asta și-a-ntrecut perechea!

... Buruienile din preajmă

Trag și ele cu urechea.

Un măceș de două șchioape

Zice-n taină unui spin:

— Dumneata ești mai aproape,

Ia-l de mânecă puțin!