Mă-mbată glasul ei blajin 

Și părul ei lăsat pe spate... 

Ea mă iubește ca pe un frate, 

Ca pe-un copil orfan, străin. 

Se uită-n ochii-mi cînd suspin, 

Mă ceartă-ades cu bunătate,

Mă-mbată glasul ei blajin, 

Și părul ei lăsat pe spate... 

În fața-i stau, tăcut, senin... 

Și uit de-a vieței răutate 

Cînd mînile-i, ca inspirate, 

Scot din clavir un plîns divin...

Mă-mbată glasul ei blajin...