Mă îmbătaseră de privirea, 

De gura unei dulci femei, — 

Și, beat, mă întorceam acasă 

Pe drumul strejuit de tei. 

La o răspînte-mi iese-n cale. 

Un om necunoscut, străin 

Era tot beat, — dar beat, săracul, 

De suferințe si de vin.

Ne-am dat în vorbă despre multe, 

Ca niște liniștiți drumeți; 

Și ne-am mărturisit în fine 

Din ce pricină sîntem beți.

„Ești beat”, — mi-a zis el filosofic,

„De fericire, de senin, 

Curînd o să le-neci, ca mine,

Pe toate-n lacrime și-n vin!”