Mic manual marinăresc
Cea mai mare parte a termenilor marinăreşti folosiţi în această carte îşi găsesc explicaţia chiar în text, dar nu totdeauna în locul unde sunt întâlniţi prima oară. De aceea, autorul socoteşte trebuitor să pună la îndemâna cititorilor neiniţiaţi acest mic manual alfabetic, care le va îngădui să înţeleagă cu o clipă mai devreme sensul unor cuvinte necunoscute de ei, rămânând totdeodată folositor şi pentru alte lecturi cu subiect marinăresc.
AMARA (A): A lega, a fixa încărcătura din magazie sau obiectele mobile de pe punte, ca în timpul balansului să nu se mişte, prilejuind stricăciuni. La fel se spune despre un vas care se leagă la chei.
ARBORE sau CATARG: Preacunoscutul stâlp vertical, fixat pe punte, folosit la ridicarea velelor. Vasele moderne, cu maşini, mai păstrează şi astăzi unul sau două catarge, pe de o parte ca să se supună tradiţiei, pe de alta din necesităţi reale (antenă de radio, semnalizare), dar ele sunt din ce în ce mai scurte.
ARGAT: Macara primitivă, alcătuită dintr-un solid pivot vertical, pus pe suporturi de lemn, învârtit cu pârghii lungi, ca nişte spiţe, de mai mulţi oameni şi putând, prin înfăşurarea unui cablu, să deplaseze greutăţi mari, de pildă să târască o corabie care trebuie scoasă pe uscat.
BABORD: Partea din stânga a unui vas, privit de la pupa la prova.
BALANSINĂ: Parâmă petrecută printr-un scripete de pe catarg, care susţine ghiul la înălţimea cuvenită când pânzele sunt strânse.
BANDA (A SE): Se spune despre un vas că este bandat, atunci când navighează aplecat pe un bord sau pe altul, fie din pricina încărcăturii pusă greşit, ceea ce, fireşte, trebuie să se evite, fie, mai cu seamă, din pricina vântului care acţionează asupra velelor.
BERBECI: Valuri a căror creastă se sparge, înspumată, dovedind întărirea vântului.
BIGĂ: Grindă oblică, prinsă de catarg, putând pivota în jurul acestuia şi având la capăt un palanc, cu ajutorul căruia încărcătura ridicată de pe chei poate fi rotită prin aer şi apoi coborâtă în magazie, sau invers, când vasul se descarcă.
BINTĂ sau BABA: Stâlp solid, de lemn sau de metal, fixat în marginea cheiului şi în anumite locuri pe punte, folosind la amararea vasului.
BOCAPORT: Ansamblul scândurilor sau tablelor care închid gura magaziei.
BOMPRES: Mic catarg orizontal sau uşor oblic, fixat la prova unui vas, care, pentru anumite nevoi de echilibru al velaturii, îngăduie să se ridice un număr de pânze în afara bordului.
BORDAJ: Pereţii exteriori ai unui vas.
BRIC: Corabie cu două catarge, având pe cel de la prova vele dreptunghiulare, puse pe vergi, iar pe cel de la pupa o randă trapezoidală, cu ghiu şi pic.
BRIZANŢI: Valuri care se sparg în apropierea ţărmului, lovindu-se de funduri mici sau de stânci.
CABESTAN: Un fel de vinci, folosit odinioară la ridicatul ancorei, alcătuit dintr-un pivot vertical, şi învârtit de câţiva oameni, cu ajutorul unor pârghii.
CAP LA COMPAS: Direcţia de mers a unei nave, în raport cu nordul arătat de busolă.
CARENĂ: Acea parte din corpul unei nave, care intră în apă.
CARGOBOT: Vapor de transportat mărfuri.
CAVALEŢI: O alcătuire de grinzi cioplite după forma carenei, cu ajutorul cărora vasele mai mici pot fi trase pe uscat sau lansate pe apă, fără să se răstoarne.
CAVILE: Mânere fixate pe cercul timonei, ca o prelungire a spiţelor. Piese asemănătoare, păstrând acelaşi nume, fixate pe anumite suporturi în faţa catargelor, folosesc la legarea fungilor.
CHEIE DE ÎMPREUNARE: Un fel de za demontabilă, cu ajutorul căreia două capete de lanţ se pot lega între ele.
CHEIE DE LANŢ: Lanţul ancorei fiind de regulă alcătuit din bucăţi de câte 30 de metri, unite între ele, cheia de lanţ e luată de marinari ca unitate de măsură pentru adâncimea apei la locul de ancorare.
COPASTIE: Întăritură longitudinală la partea superioară a bordajului unei bărci; la vasele puntate, copastia e piesa de legătură între bordaj şi punte.
CRUCETĂ: Pentru consolidarea lor, catargele au una sau mai multe vergele fixate transversal, la anumită înălţime; ele se numesc crucete şi măresc puterea de sprijin a sarturilor care trec prin vârful lor.
CRUCIERĂ: Pentru a naviga de la un punct la altul, vasele cu pânze erau adesea nevoite să meargă în zigzag, după cum cerea vântul, să încrucişeze, cu o vorbă marinărească. Astăzi, înţelesul cuvântului s-a lărgit şi orice călătorie mai lungă, pe mări, poate fi numită crucieră, de la a încrucişa.
DECLINAŢIE: Magnetismul Pământului nu arată în toate locurile de pe glob direcţia nordului geografic, el suferind abateri mai mici sau mai mari, uneori de zeci de grade. Unghiul făcut de nordul magnetic cu nordul adevărat se numeşte declinaţie; aceasta a fost măsurată şi trecută pe hărţile marine în toate zonele străbătute de navigatori. Pentru a se putea orienta după busolă, navigatorul trebuie să ţină seamă de declinaţia regiunii pe care o străbate şi să corecteze în consecinţă unghiul său de drum.
DEVIAŢIE: Busola, sau compasul cum spun marinarii, suferă influenţa maselor de fier aflate în preajma, influenţă care mai ales la vapoare, în întregime metalice, nu se poate evita. Anumiţi magneţi reglabili pot să compenseze în bună parte acest neajuns, dar o imperfecţiune rămâne întotdeauna; ea se numeşte deviaţie şi trebuie să fie cunoscută de navigator, ca şi declinaţia, pentru corectarea unghiului de drum.
DERIVĂ: Deplasarea involuntară a unui vas, datorită vântului sau curenţilor marini.
DUNETĂ: Punte înălţată deasupra punţii principale, aflată la pupa unor vase şi având dedesubt felurite cabine şi încăperi.
ECHE: Pârghia cu care se manevrează cârma la bărci şi corăbii mai mici, care nu au timonă.
EFEMERIDE: Table întocmite pe câţiva ani înainte pe baza calculelor mai multor observatoare astronomice, dând date precise cu privire la mişcarea în timp a aştrilor mai importanţi.
ETAMBOU: Piesă principală din scheletul unui vas, care formează partea lui din spate (pupa).
ETAMBREU: Deschizătură circulară în punte, prin care trec catargele sau axul cârmei.
FOC: Velă triunghiulară, aflată la prova unei corăbii.
FUNGĂ: Parâmă trecută printr-un scripete de pe catarg, cu ajutorul căreia se ridică velele.
GHIU: Suport de lemn fixat aproape de baza catargului şi puţind să pivoteze dintr-un bord în altul; pe el se leagă, se înverghează, marginea de jos a velei.
GHIORDEL: Găleată de tablă, lemn sau pânză impermeabilă, legată cu o parâmă îndeajuns de lungă ca de pe puntea unui vas să poţi scoate apă de mare.
GREEMENT: Întreg ansamblul de catarge, sarturi, straiuri etc. care susţin velatura unei corăbii.
GRIJELE: Şipci de lemn legate între sarturi, ca nişte trepte, îngăduind echipajului să se urce în vârful catargului.
GUARDAMANĂ: Apărătoare pentru mână, făcută din piele, folosită de marinari la cusutul velelor; între degetul mare şi podul palmei ea are un mic disc metalic, cu care se împinge acul, lucru care nu s-ar putea face cu un degetar obişnuit, ácele de vele fiind foarte mari, iar pânza foarte groasă şi rezistentă.
HABITACLU: Locaşul busolei, făcut din lemn sau din metal nemagnetic.
LOCH (citeşte „log”): Instrument cu care se măsoară viteza unei nave.
MANELĂ: Pârghie de lemn, folosită la învârtirea cabestanului.
MAHOANĂ: Vas plutitor, cu fundul plat, folosit în porturi la transportarea încărcăturii de pe vapoare, când acestea nu se pot apropia de chei.
MARANGOZ: Dulgher care lucrează corăbii.
MĂRUL CATARGULUI: Proeminenţă sferică, aflată în vârful catargului, fără un rost practic.
MATISI (A): A împreuna două parâme, sau două cabluri metalice, fără a le înnoda, ci petrecându-le în chip iscusit şuviţele unele printre altele.
NAVLOSI (A): A angaja un vas în vederea transportării unor mărfuri.
PALANC: Macara cu mai mulţi scripeţi, folosind la ridicarea greutăţilor mari.
PANA CÂRMEI: Cârma propriu zisă, ca o paletă de felurite forme, care acţionează în apă.
PAVOAZ (MARELE): La sărbătorile marinăreşti, pavilioanele de semnalizare, în număr de vreo 40, pentru fiecare literă şi cifră câte unul, se ridică pe straiuri, împodobind vasul cu viile lor culori, care flutură în bătaia vântului; acesta este marele pavoaz, spre deosebire de micul pavoaz, care cuprinde numai câteva pavilioane şi se ridică la festivităţi mai puţin solemne.
PIC: Vergă oblică, ridicată pe catarg cu ajutorul fungilor; de ea se leagă, se înverghează partea de sus a velei.
PROVA: Partea din faţă a unei nave.
PUPA: Partea din spate a unei nave.
RANDĂ: Velă trapezoidală, aflată pe catargul de la pupa.
RODANŢĂ: Inel metalic care apără de rosături ochiurile de agăţare făcute la capătul sarturilor, straiurilor, al feluritelor cabluri şi parâme.
SĂGEATĂ: Velă suplimentară care, atunci când vântul nu e prea tare, se ridică deasupra picului.
SARTURI: Cabluri care întăresc catargul în lateral.
SAULĂ: Parâmă subţire.
SCHELĂ: Podeţ de lemn, care leagă cheiul cu puntea unui vas.
SCHOONER: Corabie de mărime mijlocie, cu două catarge, asemănătoare cu goeleta, cu care, de altfel, adesea se şi confundă.
SCOTĂ: Parâmă cu care se manevrează pânzele.
SLOOP: Mic vas cu un singur catarg, purtând un foc şi o velă mare.
SPIRAI: Luminator făcut în punte, deasupra încăperilor care nu pot avea ferestre laterale (hublouri).
STRAIURI: Cabluri care întăresc catargele spre prova.
SUBARBĂ: Lanţ sau cablu care întăreşte bompresul.
TACHET: Suport în formă de T, fixat pe parapet sau pe punte, de care se leagă scotele.
TAMBUCHI: Deschizătură prin care se poate coborî sub punte, acoperită cu un capac, sau cu un fel de gheretă.
TIMONĂ: Roata cârmei.
TRINCĂ: Velă triunghiulară, care se ridică în faţa arborelui-trinchet.
TRINCHET (ARBORE): Catargul dinspre prova.
TROŢE: Ansamblul de lanţuri şi cabluri cu care mişcarea timonei se transmite la axul cârmei.
VARANGE: Piese de lemn sau de metal, care leagă coastele de chilă.
VIRA (A): A ridica o greutate, de pildă ancora. Mai rar se foloseşte în sensul de viraj, schimbare de drum.
VOLTĂ: Schimbare de direcţie astfel ca vântul să treacă dintr-un bord în celălalt.
ZBATURI: Mijloc de propulsie alcătuit din roţi cu palete, dispuse în borduri, folosite la primele vapoare, înainte de introducerea elicei. Se mai folosesc şi astăzi pe fluvii puţin adânci, unde elicea nu are un randament îndestulător.
ZBURĂTOR: Vela triunghiulară, care se ridică pe primul strai din prova, deasupra focului.
