Capitolul XXIV.

PREGĂTIRI DE IERNAT.

Emisfera australă, la latitudine egală, e mai friguroasă decât Emisfera boreală, dar temperatura Noului continent este cu cincisprezece grade sub aceea din alte părţi ale lumii; de aceea, în America, aceste ţinuturi, sub numele de „polul frigului”, sunt cele mai de temut.

Temperatura medie a întregului an este de numai două grade sub zero*. Savanţii au explicat acest lucru în felul următor, iar doctorul Clawbonny împărtăşea părerea lor în această privinţă.

După ei, vânturile care bat cu forţa cea mai constantă în regiunile septentrionale ale Americii sunt vânturile de sud-est; ele vin dinspre Oceanul Pacific cu o temperatură egală şi suportabilă; dar ca să ajungă la mările arctice sunt silite să străbată uriaşul continent american acoperit cu zăpezi; ele se răcesc în contact cu acesta şi atunci acoperă regiunile hiperboreene cu asprimea lor de gheaţă.

Hatteras se afla la polul frigului, dincolo de ţinuturile întrevăzute de înaintaşii lui; se aştepta, deci, la o iarnă teribilă, pe un vas pierdut în mijlocul gheţurilor, cu un echipaj pe jumătate răzvrătit. Hotărî să combată aceste diferite pericole cu energia lui obişnuită.

Privi în faţă situaţia în care se afla şi nu-şi plecă ochii.

Cu ajutorul experienţei lui Johnson, începu prin a lua toate măsurile necesare în vederea iernatului. După calculul făcut de el, Forward fusese târât la două sute cincizeci de mile depărtare de ultimul ţinut cunoscut, adică de Noul-Cornouailles: se afla strâns într-un câmp de gheaţă ca într-un pat de granit şi nici o forţă de din lume nu putea să-l smulgă de acolo.

Nu mai exista o picătură de apă liberă în aceste imense mări cuprinse de iarna arctică. Ice-field-urile se desfăşurau cât vedeai cu ochii, dar fără să prezinte o suprafaţă unitară. Departe de aşa ceva. Numeroase aisberguri umpleau câmpia îngheţată, şi Forward era adăpostit de cele mai înalte dintre ele, în trei puncte cardinale; numai vântul de sud-est bătea până la el. Dacă ne-am fi închipuit că erau stânci în loc de blocuri de gheaţă, verdeaţă în loc de zăpadă şi marea recăpătându-şi starea ei lichidă, atunci bricul ar fi stat liniştit, ancorat într-un golf frumos şi la adăpost de furtunile cele mai de temut. Dar ce pustietate la altitudinea aceasta! Ce natură deprimantă! La ce jalnice gânduri te duce!

Vasul, oricât de nemişcat era, trebui să fie totuşi puternic fixat cu ancorele – erau de temut dezgheţurile posibile sau zguduiturile submarine. Johnson, informat despre faptul că Forward se afla la polul frigului, supraveghea cu şi mai mare severitate măsurile pentru iernare.

— Vom avea de furcă! îi spuse el doctorului. Iată ce noroc are căpitanul! Să fii prins între gheţuri în punctul cel mai neplăcut de pe glob! Ei, dar veţi vedea că vom ieşi din această încurcătură.

Cât despre doctor, în intimitatea gândurilor sale, era pur şi simplu încântat de situaţie. N-ar fi schimbat-o cu alta! Să iernezi la polul frigului – ce noroc!

Echipajul fu ocupat mai întâi cu lucrările din exterior: velele rămaseră legate pe vergi, în loc să fie strânse în fundul calei, cum au făcut cei care au iernat prima oară – au fost doar înfăşurate şi puse apărătorile lor de pânză şi, în curând, gheaţa le făcu o învelitoare impermeabilă; n-au fost demontate nici măcar vergile zburătorului, iar gabia a rămas la locul ei. Era ca un observator natural. Numai troţele de parâmă care serveau la cârmit au fost scoase.

Deveni necesar să se taie câmpul de gheaţă în jurul vasului, care suferea din cauza presiunii acestuia: blocurile, îngrămădite de o parte şi de alta, apăsau cu o greutate considerabilă şi vasul nu mai stătea pe linia sa de plutire obişnuită. Treabă îndelungată şi foarte grea. După câteva zile carena fu eliberată din închisoarea în care se afla şi au folosit acest prilej ca s-o examineze; nu suferise nimic, datorită solidităţii construcţiei: numai căptuşeala de aramă fusese smulsă aproape în întregime. Vasul eliberat se ridică aproape cu nouă degete; atunci s-au apucat să taie gheaţa pieziş, ţinând seama de forma cocăi; în felul acesta, câmpul de gheaţă se unea sub chila bricului şi opunea el însuşi rezistenţă presiunii.

Doctorul lua parte la aceste lucrări: mânuia cu îndemânare cuţitul de tăiat zăpada; îi stimula pe marinari prin buna lui dispoziţie. Învăţa el şi-i învăţa şi pe alţii. Fu cu totul de acord cu rânduirea gheţii sub vas.

— Iată o măsură bună de prevedere, spuse el.

— Fără aceasta, domnule Clawbonny, răspunse Johnson, nu s-ar putea rezista. Acum putem fără teamă să ridicăm un zid de zăpadă până la înălţimea bordajului; şi, dacă vrem, îl vom face gros de zece picioare, căci materialele nu ne lipsesc.

— Excelentă idee, spuse iar doctorul, zăpada e un rău conducător de căldură; reflectă în loc să soarbă, iar căldura dinăuntru nu va putea să iasă.

— Asta-i adevărat explică Johnson; ridicăm o fortificaţie împotriva frigului, dar şi împotriva animalelor, dacă le-ar veni cumva cheful să poftească pe la noi; când treaba vi fi gata, va arăta bine, veţi vedea; vom tăia în masa aceasta de zăpadă două scări, una care să ducă la prova şi alta la pupa corăbiei; apoi se va transforma în gheaţă tare ca stânca şi vom avea o scară regească.

— Perfect, răspunse doctorul şi, trebuie să mărturisesc, e bine că frigul dă naştere zăpezii şi gheţii, adică tocmai la aceea ce serveşte ca să te aperi împotriva lui. Fără asta am fi în mare încurcătură.

Într-adevăr vasul era menit să dispară sub un înveliş gros de gheaţă, destinat să-i păstreze temperatura interioară; deasupra punţii şi pe toată lungimea ei a fost construit un acoperiş din pânză groasă, gudronată, peste care s-a aşternut zăpadă; marginile pânzei coborau destul de jos în borduri. Puntea, aflându-se la adăpost de orice fluenţă din afară, deveni un veritabil loc de promenadă, stratul de zăpadă gros de două picioare şi jumătate, fiind bătătorit ca să se întărească; în felul acesta împiedicau radierea căldurii din interior, iar deasupra zăpezii s-a întins strat de nisip care încrustându-se, se transformă într-un macadam* foarte rezistent.

— Încă puţin, spunea doctorul, şi, cu câţiva copaci, m-aş crede în Hyde-Park sau chiar în grădinile suspendate ale Babilonului.

Săpară o groapă la o distanţă destul de apropiată de bric; era un spaţiu circular, săpat în câmpul de gheaţă, un adevărat puţ, care trebuia să fie menţinut în permanenţă accesibil; în fiecare dimineaţă se spărgea gheaţa formată la intrarea puţului; acesta trebuia să servească la procurarea apei în caz de incendiu, sau pentru băile frecvente ordonate echipajului ca măsură de higiena; aveau chiar grijă să economisească combustibilul, să scoată apa de la mare adâncime, unde e mai puţin rece, obţineau acest rezultat cu ajutorul unui aparat, recomandat de un savant francez*, aparatul, coborât la o anumită adâncime, făcea posibil accesul la apa din jur cu ajutorul unui dublu cilindru.

De obicei, în timpul lunilor de iarnă, sunt scoase toate lucrurile care încurcă locul pe vas, ca să creeze spaţii mai largi; aceste lucruri sunt depozitate pe uscat, în magazii. Dar ceea ce se poate face când te afli lângă un ţărm, e cu neputinţă pentru un vas ancorat într-un câmp de gheaţă.

În interior toate măsurile pentru a lupta împotriva celor doi mari duşmani pe care-i întâlneşti la aceste latitudini: frigul şi umezeala; primul duşman îl aducea cu sine pe al doilea, încă mai de temut; la frig rezişti, umiditatea te doboară; se punea, deci, problema, de a o preveni.

Forward, destinat unei navigaţii prin mările arctice, era foarte bine amenajat pentru iernat. Compartimentul destinat echipajului era aranjat cu chibzuinţă: fusese dus un adevărat război contra colţurilor unde se refugiază umiditatea, în primul rând; într-adevăr la anumite scăderi de temperatură, pe pereţii despărţitori se formează un strat de gheaţă, în special în colţuri; când acesta începe să se topească, întreţine o anumită umiditate constantă. Dacă ar fi fost circulară, sala echipajului ar fi fost şi mai potrivită; dar, în fine, încălzită de o sobă uriaşă şi aerisită destul de bine, ea putea fi perfect locuibilă; pereţii erau căptuşiţi cu piei de căprioară şi nu cu stofe de lână, căci lâna reţine vaporii care se condensează şi impregnează atmosfera cu umezeală.

Pereţii despărţitori ai compartimentului de sub dunetă fură daţi jos şi ofiţerii avură astfel o sală comună mai mare, mai aerisită şi încălzită de o sobă. Sala aceasta, ca şi aceea a echipajului, era precedată de o anticameră care împiedica orice comunicaţie directă cu exteriorul. În felul acesta, căldura nu se putea pierde şi se trecea treptat de la o temperatură la alta. Hainele încărcate de zăpadă erau lăsate în altă cameră: oamenii îşi ştergeau picioarele de nişte scrappers*, puse afară, astfel încât să nu aducă cu ei nimic nesănătos.

Prin nişte burlane intra aerul de care aveau nevoie sobele ca să tragă bine; prin altele, erau evacuaţi aburii.

În plus, în cele două săli erau instalaţi condensatori care colectau vaporii, în loc să-i lase să se transforme în apă; erau goliţi de două ori pe săptămână şi conţineau uneori câteva găleţi de gheaţă. Toate aceste măsuri erau tot atâtea victorii asupra duşmanului.

Focul era reglat perfect şi cu uşurinţă, cu ajutorul burlanelor; s-a dovedit că era suficientă o cantitate mică de cărbune ca să se menţină în săli o temperatură de cincizeci de grade*. Totuşi Hatteras, după ce a dat ordin să se măsoare rezervele de cărbuni din magazie, îşi dădu seama că, şi cu cea mai mare zgârcenie, nu avea combustibil nici măcar pentru două luni.

A fost instalat un uscător pentru îmbrăcăminte, care trebuia să fie spălată des; ea nu putea fi uscată în aer liber deoarece devenea tare şi se rupea uşor.

Piesele sensibile ale maşinilor fură demontate şi ele cu grijă; sala maşinilor a fost închisă ermetic.

Viaţa la bord deveni obiect al unor preocupări serioase; Hatteras o reglementă cu cea mai mare grijă, iar regulamentul fu afişat în sala comună. Oamenii se sculau la şase dimineaţa; hamacurile erau aerisite de trei ori pe săptămână; podeaua celor două camere era frecată în fiecare dimineaţă cu nisip cald; ceaiul fierbinte era nelipsit la fiecare masă, iar hrana varia, pe cât era posibil după zilele săptămânii: ea se compunea din pâine, făină, untură de bou şi stafide pentru puddinguri, zahăr, cacao, ceai, orez, suc de lămâie, carne conservată de vacă, carne sărată de porc, varză, legume puse în oţet; bucătăria era instalată în afara sălilor comune; în felul acesta se lipseau de căldura ei, dar gătitul alimentelor e o sursă permanentă de aburi şi de umezeală.

Sănătatea oamenilor depinde mult de felul cum se hrănesc; la aceste latitudini înalte trebuie consumate pe cât mai mult cu putinţă alimente de natură animală. Doctorul supraveghease alcătuirea programului de alimentare.

— Trebuie să luăm exemplu de la eschimoşi, spunea dânsul; pe ei i-a învăţat natura şi sunt profesorii noştri în această privinţă; dacă arabii, africanii se pot mulţumi cu câteva curmale şi un pumn de orez, aici e foarte important să mănânci, şi încă mult. Eschimoşii consumă până la zece şi chiar cincisprezece livre de ulei pe zi. Dacă acest fel de hrană nu vă place, trebuie să recurgem la alimente bogate în zahăr şi grăsime. Într-un cuvânt, dacă ne trebuie carbon, să facem carbon! E bine să punem, cărbuni în sobă, dar să nu uităm să umplem şi această preţioasă sobă pe care o avem în noi.

Cu acest regim, echipajului i se impusese o curăţenie severă; fiecare trebuia să facă o baie în apa pe jumătate îngheţată, pe care o procurau din copca făcută în gheaţă, excelent mijloc de a-ţi păstra căldura naturală. Doctorul le dădea exemplu; la început o făcea ca pe un lucru foarte neplăcut; dar curând uită de neplăcere, căci sfârşi prin a găsi o adevărată desfătare în această igienică cufundare în apă.

Când munca, vânătoarea sau recunoaşterile îi scoteau pe oamenii din echipaj afară, în ger, trebuiau să se ferească mai ales să nu le degere vreo parte oarecare a corpului; dacă se întâmpla aşa ceva, se grăbeau, cu ajutorul fricţionărilor cu zăpadă, să restabilească circulaţia sângelui. De altfel oamenii, care aveau grijă să fie îmbrăcaţi complet în lână, purtau mantale cu capişon din piele de căprioară şi pantaloni din piele de focă, acestea fiind perfect impermeabile la vânt.

Diversele amenajări ale vasului şi instalarea la bord, durară cam trei săptămâni şi astfel au ajuns la 10 octombrie fără să se întâmple nimic deosebit.