Capitolul V
VISURILE LUI KENNEDY.
ARTICOLE ŞI PRONUME LA PLURAL.
INSINUĂRILE IUI DICK. PLIMBARE PE HARTA AFRICII.
CE GĂSEŞTI ÎNTRE DOUĂ VÂRFURI DE COMPAS.
EXPEDIŢII ACTUALE.
SPEKE ŞI GRANT, KRAPF, DE DECKEN ŞI DE HEUGLIN.
Doctorul Fergusson îşi grăbi pregătirile de plecare. Conducea în persoană construcţia aerostatului său, ţinând seama de anumite modificări, asupra cărora păstra o tăcere desăvârşită. Cu mult timp înainte, începuse să studieze sârguincios limba arabă şi diversele dialecte mandingheze: datorită uşurinţei cu care învăţa limbile străine, făcu progrese uimitoare.
Deocamdată, prietenul său, vânătorul, nu-l părăsea nici o clipă; fară îndoială se temea că doctorul să nu-şi ia zborul fără să-i spună un cuvânt. În legătură cu acest subiect, îi ţinea mereu cele mai convingătoare discursuri, care însă nu-l influenţau deloc pe Samuel Fergusson, şi sfârşea cu rugăminţi patetice, care-l tulburau tot aşa de puţin. Dick îl simţea cum îi lunecă printre degete.
Bietul scoţian ajunsese de plâns; nu mai putea privi albastrul cerului, fără să fie cuprins de groază. În somn se simţea legănat până la ameţeală şi în fiecare noapte avea impresia că se prăbuşeşte de la înălţimi nemăsurate.
Trebuie să mai adăugăm că în timpul acestor groaznice coşmaruri căzuse o dată sau de două ori din pat. Prima sa grijă fu să-i arate lui Fergusson cucuiul pe care şi-l făcuse la cap.
— Ţine seamă, adăugă cu subînţeles, am căzut de Ia trei picioare înălţime, nu mai mult, şi uite ce cucui! Judecă şi tu!
Insinuarea, plină de melancolie, nu-l impresiona însă pe doctor.
— Nu vom cădea! Spuse el.
— Dar dacă, totuşi, vom cădea?
— Nu vom cădea!
Răspunsul era clar şi Kennedy n-avea ce să mai adauge.
Cu deosebire îl înfuria faptul că doctorul era gata să dispună şi de el, adică de Kennedy, după bunul său plac. Îl considera în mod irevocabil ca pe tovarăşul lui de călătorie aeriană. În privinţa asta nu mai era nici o îndoială. Samuel abuza într-un chip inadmisibil de pronumele personal la persoana întâi plural.
„Noi” înaintăm…, „noi” vom fi gata la…, „noi” vom pleca la…
Şi mai ales de adjectivul posesiv:
Balonul „nostru”…, nacela „noastră”…, explorarea „noastră”… Adesea chiar la plural: Pregătirile „noastre”…, descoperirile „noastre”…, ascensiunile „noastre”…
Dick se înfiora, cu toate că era hotărât să nu plece, dar nu voia să-şi supere prea mult prietenul. Ba, trebuie să mărturisim că, fără să-şi dea prea bine seama de ce face, ceruse să i se trimită de la Edinburgh câteva costume potrivite şi cele mai bune puşti de vânătoare.
Într-o zi, după ce recunoscuse că, dacă s-ar fi bucurat de un noroc nemaipomenit, expediţia ar fi putut avea oarecare sorţi de izbândă, se prefăcu că se supune dorinţei doctorului. Dar, pentru a amâna călătoria, începu să se folosească de tot felul de tertipuri. Mai întâi se legă de folosul călătoriei şi de rostul ei… Descoperirea izvoarelor Nilului era oare într-adevăr necesară? Cu asta omenirea va fi oare mai fericită? Şi când popoarele Africii vor fi civilizate, vor fi ele mai fericite? Şi este oare sigur că civilizaţia se află în Europa şi nu tocmai acolo, în Africa? Nu era mai bine să aştepte? Africa putea fi cu siguranţă străbătută, într-o bună zi, în chip mult mai puţin primejdios… într-o lună, în şase luni sau înainte de a se împlini un an, vreun explorator avea să ajungă fără îndoială…
Insinuările produceau un efect cu totul contrar scopului urmărit şi doctoral fremăta de nerăbdare.
— Aşadar, păcătosule, prieten cu două feţe, vrei să se bucure altcineva de gloria aceasta? Adică să-mi dezmint trecutul? Să dau înapoi în faţa unor piedici mărunte? În felul acesta, prin şovăieli laşe, să-mi arăt eu recunoştinţa faţă de tot ce au făcut pentru mine şi guvernul englez, şi Societatea regală din Londra?
— Dar… făcu Kennedy, care întrebuinţa des această conjuncţie.
— Dar, reluă doctorul, tu nu ştii că această călătorie trebuie să contribuie la succesul a tot ce se întreprinde în prezent? N-ai aflat că alţi exploratori înaintează acum spre centrul Africii?
— Totuşi…
— Ascultă-mă cu atenţie, Dick, şi aruncă-ţi ochii pe harta asta.
Dick se supuse, resemnat.
— Mergi de-a lungul Nilului, spuse Fergusson.
— Merg, răspunse scoţianul, ascultător.
— Ajungi la Gondokoro…
— Am ajuns.
Şi Kennedy se gândea cât de uşoară era o călătorie pe… hartă.
— Înfige unul din vârfurile acestui compas, reluă doctorul, în oraşul pe care cei mai cutezători exploratori abia l-au depăşit.
— L-am înfipt.
— Iar acum caută pe coastă insula Zanzibar, la 6° latitudine sudică.
— Am găsit-o.
— Mergi pe această paralelă până ajungi la Kazeh.
— S-a făcut.
— Urcă pe meridianul 33 până ajungi ia începutul lacului Ukereue, unde s-a oprit locotenentul Speke.
— Am ajuns! Încă puţin şi aş fi căzut în lac.
— Ei bine, ştii tu ce avem dreptul să credem după informaţiile date de populaţiile de pe maluri?
— Nu-mi pot închipui.
— Că lacul acesta, care la sud atinge 2°30', se întinde spre nord până la două grade şi jumătate deasupra Ecuatorului.
— Într-adevăr!
— Or, din această extremitate septentrională porneşte o apă care trebuie neapărat să întâlnească Nilul, dacă nu este chiar el.
— Foarte ciudat!
— Şi acum înfige ai doilea vârf al compasului pe aceasta extremitate a lacului Ukereué.
— S-a făcut, prietene Fergusson.
— Câte grade crezi că sunt între aceste două vârfuri?
— Abia două.
— Şi ştii cam ce reprezintă asta?
— Câtuşi de puţin.
— Asta reprezintă abia o sută douăzeci de mile, adică nimic.
— Aproape nimic, Samuel.
— Şi nu ştii ce se întâmplă acum?
— Nu, pe viaţa mea!
— Ei bine, iată: Societatea de geografie socoteşte ca foarte importantă explorarea acestui lac întrezărit de Speke. Sub auspiciile sale, locotenentul Speke astăzi căpitan, s-a întovărăşit cu căpitanul Grant din armata Indiilor. Ei conduc acum o expediţie numeroasă şi bine subvenţionată, cu misiunea de a ajunge până la lac, de unde să se întoarcă la Gondokoro. Au primit o subvenţie de peste cinci mii de lire şi guvernatorul Capului le-a pus la dispoziţie soldaţi hotentoţi. Au plecat din Zanzíbar la sfârşitul lui octombrie 1860.
În timpul acesta, englezul John Petherich, consulul maiestăţii sale la Karthum, a primit de la Foreign-Office1 circa şapte sute de lire; un vas cu aburi trebuie să fie echipat la Karthum, încărcat cu provizii suficiente şi îndreptat spre Gondokoro, unde să aştepte caravana căpitanului Speke, pe care să fie în măsură s-o aprovizioneze.
— Bun plan! Spuse Kennedy.
— Vezi bine deci că trebuie să ne grăbim, dacă vrem să luăm parte la această explorare. Dar asta încă nu-i totul. În timp ce se merge cu paşi siguri spre descoperirea izvoarelor Nilului, alţi călători înaintează plini de curaj spre inima Africii.
— Pe jos? Făcu Kennedy.
— Pe jos, răspunse doctorul, fără să bage de seamă insinuarea. Doctorul Krapf îşi propune să ajungă în vest pe râul Djob, situat sub Ecuator. Baronul de Decken a părăsit Monbaz, a explorat munţii Kenya şi Kilimandjaro şi pătrunde spre centru.
— Tot pe jos?
— Tot pe jos, sau pe măgari.
— Pentru mine e absolut acelaşi lucru, replică Kennedy.
— În sfârşit, reluă doctorul, domnul de Heuglin, viceconsulul Austriei la Karthum, a organizat de curând o expediţie foarte importantă, al cărei scop principal este să-l caute pe călătorul Vogel trimis în Sudan în 1853, pentru a lua parte la lucrările doctorului Barth. Vogel a părăsit Bornu în 1856, hotărât să exploreze această ţară necunoscută, care se întinde intre Lacul Ciad şi Darfur. Dar de atunci n-a mai reapărut. Nişte scrisori, sosite în iunie 1860 la Alexandria, spun că a fost asasinat din ordinul regelui Wadai. Iar altele, adresate de către doctorul Hartmann tatălui exploratorului, spun că, după relatările unui felatah din Bornu, Vogel s-ar afla prizonier la Wara, aşa că nu s-a pierdut încă orice speranţă. S-a alcătuit un comitet, sub preşedinţia ducelui regent de Saxa-CoburgGotha. Prietenul meu Petermann este secretarul acestui comitet: sumele de bani necesare expediţiei, la care au contribuit şi numeroşi savanţi, s-au adunat printr-o subscripţie naţională. De Heuglin a plecat la Masuah, în luna iunie, şi, în timp ce caută urmele lui Vogel, are misiunea de a explora ţinutul cuprins între Nil şi Lacul Ciad, adică de a face legătura între descoperirile căpitanului Speke şi acelea ale doctorului Barth. În felul acesta, Africa va fi străbătută de la răsărit până la apus1.
— Perfect, reluă scoţianul, deoarece toate merg aşa de bine, ce să mai facem noi acolo?
Doctorul Fergusson se mulţumi numai să dea din umeri.
