Capitolul X.

ÎNCERCĂRI ANTERIOARE.

CELE CINCI CHESOANE ALE DOCTORULUI.

ARZĂTORUL CU HIDROGEN ŞI OXIGEN.

CALORIFERUL. SISTEMUL DE MANEVRARE.

SUCCES SIGUR

„S-a încercat adeseori, domnilor, urcarea sau coborârea după voinţă, fără să se piardă balastul sau gazul unui balon. Un francez care se ocupă cu aeronautica, domnul Meunier, a vrut să realizeze aceasta comprimând gazul într-un recipient interior. Un belgian, domnul doctor van Hecke, a încercat să obţină, cu ajutorul unor aripi şi al unor lopăţele, o forţă verticală, care însă a fost neîndestulătoare în majoritatea cazurilor. Rezultatele practice obţinute prin aceste diferite mijloace nu sunt demne de luat în seamă.

M-am hotărât să atac problema fără ocol. Mai întâi am înlăturat cu totul lestul, rămânând să-l întrebuinţez numai în caz de forţă majoră, cum ar fi de pildă defectarea aparatului meu, sau nevoia de a mă ridica într-o clipă, ca să mă feresc de vreun obstacol neprevăzut.

Sistemul meu de urcare şi coborâre constă numai în dilatarea sau contractarea gazului închis în interiorul aerostatului, prin modificarea temperaturii lui. Iată cum ajung la acest rezultat:

Aţi văzut îmbarcându-se, odată cu nacela, mai multe vase a căror întrebuinţare vă este necunoscută. Sunt cinci vase. Primul poate cuprinde aproximativ douăzeci şi cinci de galoane de apă, la care, pentru a fi mai bună conducătoare de electricitate, adaug câteva picături de acid sulfuric. Această apă poate fi descompusă cu ajutorul unei puternice pile Bunsen. Apa, după cum ştiţi, se compune din două părţi hidrogen şi o parte oxigen.

Acesta din urmă, sub acţiunea curentului electric, se adună la polul pozitiv al pilei, de unde trece în al doilea vas. Al treilea vas, aşezat deasupra acestuia şi având o capacitate dublă, primeşte hidrogenul, care se adună la polul negativ.

Două robinete, unul cu un debit dublu faţa de celălalt, fac să comunice aceste din urmă două vase cu al patrulea, care se numeşte vasul de amestec. Aci se amestecă cele două gaze provenite din descompunerea apei. Capacitatea acestui vas este de patruzeci şi unu de picioare cubi1. În partea lui superioară se află o ţeava de platină, prevăzută cu un robinet.

Cred c-aţi înţeles, domnilor: aparatul pe care vi-l descriu este pur şi simplu un arzător de oxigen şi hidrogen, a cărui căldură o întrece pe aceea a cuptoarelor obişnuite.

Odată lămuriţi asupra acestei prime părţi, trec la a doua parte a aparatului:

Dedesubtul balonului meu, care este închis ermetic, ies două ţevi, la mică depărtare una de alta. Una atinge straturile superioare ale gazului, pe când cealaltă, mai scurtă, porneşte din mijlocul celor inferioare. Aceste ţevi sunt prevăzute din loc în loc cu articulaţii puternice de cauciuc, care le îngăduie să se adapteze oscilaţiilor aerostatului.

Amândouă coboară până în nacelă, unde intră într-un vas de fier, de formă cilindrică, numit vas de încălzire. Acest vas este închis la cele două capete cu capace puternice, făcute din acelaşi metal.

Ţeava care porneşte din partea inferioară a balonului pătrunde în vasul de, încălzire prin capacul de jos şi ia forma unei serpentine care, ridicându-se întocmai ca ghiventurile unui şurub, ajunge aproape până sus. Înainte de a ieşi de aici, străbate fundul unei piese conice cu baza concavă, ca o jumătate de sferă, cu gura îndreptată în jos. Ieşind din vasul de încălzire, ţeava merge, după cum v-am spus, până în straturile superioare ale balonului.

Piesa concavă de care vorbeam este de platină, ca să nu se topească sub acţiunea arzătorului, căci robinetul acestuia este aşezat pe fundul vasului de fier, la mijlocul serpentinei, şi flacăra poate atinge uşor bolta piesei concave.

Dumneavoastră ştiţi, domnilor, ce este un calorifer din acelea destinate să încălzească apartamentele şi ştiţi cum funcţionează. Aerul este împins în nişte conducte care străbat un cuptor, şi astfel ajunge în apartament cu o temperatură mai ridicată. Or, ceea ce v-am descris eu, nu este, la drept vorbind, decât un calorifer2.

Într-adevăr, ce se va întâmpla? Odată arzătorul aprins, hidrogenul din serpentină se încălzeşte şi urcă repede pe ţeava care-l duce în partea superioară a aerostatului. La baza serpentinei făcându-se vid, gazul din partea inferioară a balonului este atras în vasul de încălzire, de unde va căuta să se ducă în sus; se stabileşte astfel, în ţevi şi în serpentină, un foarte puternic curent de gaz, care iese din balon şi se întoarce necontenit, încălzindu-se fără încetare.

Or, gazele îşi măresc de patru sute optzeci de ori volumul la fiecare grad de căldură. Aşa că, ridicând temperatura cu 18°3, hidrogenul din aerostat se va dilata cu 18x480, sau cu o mie şase sute paisprezece picioare cubi1 şi va deplasa deci o mie şase sute paisprezece picioare cubi de aer mai mult, ceea ce-i va mări forţa de ascensiune cu o sută şaizeci de livre, corespunzătoare aruncării unei cantităţi egale de încărcătură. Dacă măresc temperatura cu

18002, gazul se dilată cu 180x480; în cazul acesta, va deplasa şaisprezece mii şapte sute patruzeci de picioare cubi mai mult şi forţa sa ascendentă va creşte cu o mie şase sute de livre.

Înţelegeţi, domnilor, că pot să obţin uşor diferenţe de echilibru considerabile. Volumul aerostatului a fost calculat în aşa fel încât, atunci când e umplut pe jumătate, deplasează o cantitate de aer absolut egală cu greutatea învelişului, gazului şi a nacelei încărcate cu călători şi cu toate accesoriile. Când este umplut până la acest punct, stă în aer, în echilibru; nici nu urcă, nici nu coboară.

Ca să urc, ridic gazul la o temperatură superioară, cu ajutorul arzătorului meu; prin acest exces de căldură se obţine o presiune mai mare, care umflă mai mult balonul şi acesta urcă în măsura în care fac să se dilate hidrogenul.

Coborârea se face, bineînţeles, moderând flacăra arzătorului şi lăsând temperatura să scadă. Aşa că urcarea va fi, în general, mult mai rapidă decât coborârea. Ceea ce este de altminteri foarte avantajos, deoarece n-am niciodată interesul să cobor repede, ci, dimpotrivă, tocmai printr-o urcare foarte rapidă, să pot evita obstacolele. Pericolele sunt jos, nu sus.

De altfel, după cum v-am spus, am o anumită cantitate de balast, care-mi îngăduie să mă urc şi mai repede, dacă e necesar. Supapa, aşezată în partea superioară a balonului, nu mai are alt rol decât acela al unei supape de siguranţă. Balonul îşi păstrează mereu aceeaşi încărcătură de hidrogen. Schimbările de temperatură, pe care le provoc în masa de gaz închis, au numai scopul de a face să urc sau să cobor.

Acum, domnilor, ca amănunt practic, mai adaug următoarele: arderea hidrogenului şi a oxigenului în vasul de încălzire produce vapori de apă. Aşa că am înzestrat acest vas, la partea lui superioară, cu un tub de degajare, prevăzut cu o supapă, care se deschide la o presiune de cel puţin două atmosfere; prin urmare, de îndată ce a atins această presiune, aburul iese afară de la sine.

Lată acum cifre exacte:

Douăzeci şi cinci de galoane de apă descompuse în elementele componente dau două sute de livre de oxigen şi douăzeci şi cinci de livre de hidrogen. Aceasta înseamnă, la presiunea atmosferică, o mie opt sute nouăzeci de picioare cubi3 din primul şi trei mii şapte sute optzeci de picioare cubi4 din cel de al doilea, în total cinci mii şase sute şaptezeci de picioare cubi5 de amestec.

Or, robinetul arzătorului meu, deschis complet, dă drumul la douăzeci şi şapte de picioare cubi1 pe oră, producând o flacără de cel puţin şase ori mai puternică decât o lampă de iluminat din cele mai mari.

Pentru a menţine la o înălţime potrivită, nu voi arde în medie mai mult de nouă picioare cubi2 pe oră. Cele douăzeci şi cinci de galoane de apă ale mele reprezintă, deci, şase sute treizeci de ore de navigaţie aeriană, sau ceva mai mult de douăzeci şi şapte de zile.

Dar deoarece pot cobori când vreau şi-mi pot reînnoi provizia de apă pe drum, călătoria mea poate dura oricât. Asta este taina, domnilor. Este simplă şi, ca orice lucru simplu, nu se poate să nu reuşească. Dilatarea gazului şi contractarea gazului din aerostat – iată sistemul meu, care nu are nevoie nici de aripi supărătoare, nici de vreun motor. Un calorifer cu care să realizez schimbările de temperatură şi un arzător pentru a-l încălzi – nu este nici incomod, nici greu. Prin urmare, cred că am întrunit toate condiţiile serioase pentru a izbândi.”

Cu aceste cuvinte, doctorul Fergosson îşi încheie lămuririle şi fu apludat cu căldură de toată lumea. Nu i se putea face nici o obiecţie; totul fusese prevăzut şi rezolvat.

— Totuşi, spuse comandantul, încercarea e primejdioasă.

— Ce însemnătate are asta, răspunse doctorul, simplu, din moment ce se poate pune în practică?