Capitolul XIII.

SCHIMBAREA TIMPULUI. FRIGURILE LUI KENNEDY.

MEDICAMENTUL DOCTORULUI.

CĂLĂTORIA PE JOS. BAZINUL IMENGE.

MUNTELE RUBEHO. LA ŞASE MII DE PICIOARE ÎNĂLŢIME. POPAS DE O ZI.

Noaptea fu liniştită; totuşi, sâmbătă dimineaţa, când se trezi, Kennedy se plânse de oboseală şi friguri. Timpul se schimbase; cerul, acoperit cu nori groşi, părea că se pregăteşte de un nou potop.

Ce ţinut trist acest Zungomero, unde tot timpul anului ploua, afară doar de vreo cincisprezece zile, în luna ianuarie!

Curând, o ploaie violentă se abătu asupra călătorilor. Sub ei, drumurile, năpădite de „nulahi”, un fel de torente de scurtă durată, deveniseră impracticabile; dar chiar şi fără asta erau greu de străbătut, din cauza tufişurilor spinoase şi a lianelor uriaşe.

Se simţeau emanaţiile puternice de hidrogen sulfurat, despre care vorbea căpitanul Burton.

— După spusele lui, grăi doctorul, şi trebuie să mărturisesc că are dreptate, îţi vine să crezi că în spatele fiecărui tufiş e ascuns un cadavru.

— Urâtă ţară! Adăugă Joe. Şi, pe deasupra, se pare că domnul Kennedy nu se simte prea bine după noaptea petrecută aici.

— Într-adevăr, am febră destul de mare, glăsui vânătorul.

— Nu e de mirare, dragul meu Dick. Ne găsim într-una din cele mai nesănătoase regiuni ale Africii. Dar nu vom rămâne aci mult timp. La drum!

Datorită îndemânaticei manevre a lui Joe, ancora fu desprinsă şi, cu ajutorul scării, el se întoarse înapoi în nacelă. Doctorul dilată mult gazul şi Victoria îşi reluă zborul, purtată de un vânt destul de puternic.

Jos abia se mai zăreau câteva colibe prin ceaţa rău mirositoare. Regiunea îşi schimbă înfăţişarea.

În Africa se întâmplă adesea ca alături de ţinuturi cu desăvârşire sănătoase să se găsească mici regiuni neprielnice vieţii.

Kennedy era ruşinat că trupul său robust fusese doborât de febră.

— Totuşi, nu e cazul să mă-mbolnăvesc, spuse, învelindu-se cu pledul şi culcându-se sub cort.

— Ai puţină răbdare, scumpul meu Dick! Răspunse doctorul Fergusson. Te voi vindeca repede.

— Mă vei vindeca?! Pe legea mea, Samuel, dacă ai în farmacia ta vreun leac care să mă pună pe picioare, dă-mi-l să-l iau imediat. Îl voi înghiţi cu ochii închişi.

— Am ceva mai bun decât asta, prietene Dick, şi bineînţeles că ţi-l voi da. E un leac care te va scăpa de friguri, fără să coste nimic.

— Şi care e leacul?

— Foarte simplu. Mă voi urca deasupra norilor care ne îneacă, ieşind din această atmosferă otrăvitoare. Mai rabdă numai zece minute, până se dilată hidrogenul.

Nu trecuseră cele zece minute şi călătorii noştri, urcând, depăşiseră zona umedă.

— Aşteaptă puţin, Dick, şi vei simţi influenţa aerului curat şi a soarelui.

— Straşnic leac! Spuse Joe.

— Leacul cel mai firesc.

— O, de asta nici nu mă îndoiesc!

— Îl trimit pe Dick la aer, aşa cum se face de obicei în Europa. Dac-aş fi în Martinica, l-aş trimite pe Pitons1, ca să fie departe de frigurile galbene.

— Hei, dar balonul ăsta e un paradis! Spuse Kennedy, care se şi simţea mai bine.

— În orice caz, ne duce într-acolo! Răspunse Joe cu seriozitate.

Norii, îngrămădiţi în clipa aceea sub nacelă, aveau o înfăţişare ciudată. Se rostogoleau unii peste alţii şi se amestecau într-o strălucire minunată, reflectând razele soarelui. Victoria ajunse la o înălţime de patru mii de picioare. Termometrul arăta o oarecare scădere de temperatură. Pământul nu se mai vedea. La vreo cincizeci de mile spre vest, muntele Rubeho îşi înălţa piscul scânteietor.

El forma hotarul ţării Ugogo, la 36°20' longitudine.

Vântul sufla cu o viteză de douăzeci de mile pe oră, iar călătorii nu-l simţeau. Nu simţeau nici o zdruncinătură, n-aveau nici măcar senzaţia plutirii. Peste trei ore, prezicerea doctorului se împlini. Kennedy nu mai simţea nici un fel de febră şi dejuna cu multă poftă.

— Leacul ăsta e mai bun decât sulfatul de chinină, spuse el cu satisfacţie.

— Hotărât, adăugă Joe, aci am să mă retrag la bătrâneţe! Pe la ora zece dimineaţa, atmosfera se limpezi, şi în nori se făcu o mare spărtură. Pământul apăru iar; Victoria coborî pe nesimţite. Doctorul căută un curent care să-l ducă mai spre nord-est, şi-l întâlni la şase sute de picioare deasupra solului. Terenul devenea accidentat, chiar muntos.

Ţinutul Zungomero, cu ultimii cocotieri care creşteau la această latitudine, se pierdu spre răsărit.

În curând se iviră piscurile unui munte, dominând înălţimile înconjurătoare. Alte câteva vârfuri se ridicau ici-colo. Trebuia multă grijă ca să nu te loveşti de conurile acestea ascuţite, care se iveau pe neaşteptate, parcă ţâşnind din pământ.

— Sunt stânci în jurul nostru! Strigă Kennedy, alarmat.

— Fii liniştit, Dick, nu le vom atinge.

— Original sistem de călătorie, în orice caz! Replică Joe.

Într-adevăr, doctorul îşi conducea balonul cu o îndemânare uimitoare.

— Dacă am fi pornit pe jos, spuse el, ar fi trebuit să străbatem terenul acesta noroios, târându-ne printr-o mocirlă nesănătoasă. Din Zanzibar până aici, jumătate din vitele noastre de povară ar fi murit de oboseală. Am fi arătat ca nişte fantome şi am fi fost cuprinşi de disperare. Am fi dus o luptă neîncetată cu călăuzele noastre şi cu hamalii. Ziua am fi avut o căldură umedă, de ne suportat, copleşitoare! Noaptea, un frig adesea de neîndurat, pe lângă faptul că am fi fost expuşi la înţepăturile unor muşte care pătrund prin pânza cea mai groasă şi care te înnebunesc! Ca să nu mai vorbim de fiare şi de populaţiile sălbatice!

— Părerea mea e să nu încercăm aşa ceva, replică Joe.

— Nu exagerez nimic, reluă doctorul Fergusson căci, dacă asculţi povestirile călătorilor care au avut îndrăzneala să se aventureze în aceste ţinuturi, te podidesc lacrimile.

Pe la unsprezece depăşiseră bazinul Imenge. Triburile, împrăştiate pe aceste coline, ameninţau zadarnic Victoria cu armele lor. Ajunseră, în sfârşit, deasupra ultimelor zone accidentate, care precedau Rubeho; ele formează al treilea şi cel mai înalt lanţ, al munţilor Usagara.

Călătorii îşi dădeau perfect seama de conformaţia orografică1 a ţării. Aceste trei ramificaţii, dintre care Duthumi formează prima treaptă, sunt despărţite de câmpii întinse, longitudinale; coama munţilor se compune din conuri rotunjite, spaţiul dintre ele fiind presărat cu stânci neregulate şi cu tot felul de roci. Povârnişul cel mai abrupt al munţilor se găseşte în faţa coastei Zanzibarului; în schimb, pantele occidentale nu sunt decât nişte platouri înclinate.

Depresiunile de teren sunt acoperite cu un pământ negru şi roditor, cu o vegetaţie abundentă. Diferite cursuri de apă se îndreaptă spre aşezări şi se varsă în Kingani, în mijlocul unor pâlcuri uriaşe de sicomori, tamarini, arbori pe care cresc tigve, şi palmieri.

— Atenţie! Spuse doctorul Fergusson. Ne apropiem de Rubeho, al cărui nume înseamnă în limba localnicilor „Ţara Vânturilor”. Am face bine ca linia de intersecţie a acestor munţi s-o trecem la o anumită înălţime. Dacă harta mea este exactă, apoi va trebui să ne ridicăm la mai mult de cinci mii de picioare.

— Vom avea de multe ori prilejul să atingem aceste mari înălţimi?

— Rareori munţii Africii par să aibă o înălţime destul de mică în comparaţie cu piscurile Europei şi ale Asiei. În orice caz, Victoria va trece peste ei fără să se poticnească.

În scurt timp, hidrogenul se dilată sub acţiunea căldurii şi balonul începu să urce simţitor. De altfel, dilatarea hidrogenului nu prezenta nimic periculos şi, până acum, enorma capacitate a aerostatului nu fusese folosită decât pe trei sferturi. Barometrul arăta o înălţime de şase mii de picioare.

— Vom merge oare mult timp astfel? Întrebă Joe.

— Atmosfera din jurul Pământului are o înălţime de şase mii de stânjeni1, răspunse doctorul. Cu un balon te-ai putea ridica foarte sus, ceea ce au făcut domnii Brioschi şi Gay-Lussac. Dar din cauza presiunii atmosferice scăzute i-a podidit sângele pe gură şi pe urechi. Le lipsea şi aerul necesar respiraţiei. Acum câţiva ani doi francezi îndrăzneţi, domnii Barral şi Bixio, se aventurară şi ei în regiunile înalte, dar balonul a plesnit.

— Şi au căzut? Întrebă repede Kennedy.

— Fără îndoială, dar aşa cum se cuvine să cadă nişte savanţi, adică fără să fi păţit ceva.

— Ei bine, domnilor, spuse Joe, sunteţi liberi să încercaţi dumneavoastră căderea. Cât despre mine, care nu sunt decât un ignorant, prefer să rămân într-o regiune potrivită, nici prea sus, nici prea jos. Nu trebuie să fim prea ambiţioşi.

La şase mii de picioare, densitatea aerului se micşorează simţitor: sunetul se transmitea cu greutate şi vocea se auzea mai slab. Nu mai puteai vedea desluşit detaliile peisajului. Privirea nu mai percepea decât întinderi destul de neprecise.

Oamenii, animalele deveniseră cu totul invizibile; şoselele erau nişte fire de aţă în zigzag, lacurile nişte iazuri.

Doctorul şi tovarăşii săi se simţeau într-o stare anormală. Un curent de o extremă repeziciune îi ducea pe deasupra unor munţi sterpi, pe ale căror vârfuri se vedeau, spre marea uimire a călătorilor, imense întinderi de zăpadă. Înfăţişarea acestor munţi răscoliţi dovedea frământarea apelor din primele zile ale lumii.

Soarele strălucea la zenit şi razele sale cădeau vertical pe crestele pustii. Doctorul întocmi un plan exact al acestor munţi care sunt formaţi din patru culmi bine definite, aproape în linie dreaptă, şi dintre care cea mai dinspre nord este cea mai întinsă.

În curând Victoria coborî pe cealaltă parte a muntelui Rubeho, de-a lungul unei coaste împădurite şi presărate cu pomi de un verde foarte închis. Apoi văzură creste şi râpe, răspândite într-un soi de pustiu, care preceda ţinutul Ugogo. Mai departe se întindeau câmpii: galbene, dogoritoare, presărate ici şi colo de plante caracteristice zonelor sărăturoase şi de tufişuri spinoase.

Câteva desişuri, care se transformau mai încolo în păduri, înfrumuseţau orizontul. Doctorul se apropie de sol, ancorele fură aruncate şi una din ele se agăţă de ramurile unui sicomor uriaş.

Coborând repede, Joe înţepeni ancora cu băgare de seamă.

Doctorul lăsă arzătorul aprins, ca să păstreze o oarecare forţă de ascensiune, care să menţină aerostatul în aer. Vântul se liniştise deodată.

— Acum, spuse Fergusson, ia două puşti, prietene Dick, una pentru tine şi alta pentru Joe, şi încercaţi să aduceţi câteva ciozvârte de antilopă pentru masa de seară.

— La vânătoare! Strigă Kennedy.

Trecu peste marginea nacelei şi coborî. Joe sări din creangă în creangă şi-l aşteptă jos, întinzându-i braţele.

Balonul fu uşurat de greutatea celor doi tovarăşi, aşa încât doctorul putu să stingă de tot arzătorul.

— Să nu zburaţi de aici, domnule! Strigă Joe.

— Fii liniştit, băiete, sunt bine ancorat. Îmi voi pune în ordine notele luate pe drum. Vânătoare bună şi fiţi prudenţi! De altfel, de la postul meu voi observa ţinutul, şi la cel mai mic lucru suspect voi trage un foc de carabină. Acesta va fi semnalul de adunare.

— Am înţeles, răspunse vânătorul.