Capitolul XIX.

NILUL. MUNTELE TREMURĂTOR.

AMINTIRI DIN PATRIE.

POVESTIRILE ARABILOR. NYAM-NYAM-LI.

VICTORIA FUGE DE SALVA DE TUNURI.

ASCENSIUNILE AEROSTATICE. DOAMNA BLANCHARD

— Care-i direcţia noastră? Întrebă Kennedy, când îşi văzu prietenul consultând busola.

— Nord-nord-vest.

— La naiba, dar nu mergem spre nord!

— Nu, Dick, şi cred că vom întâmpina greutăţi până să ajungem la Gondokoro. În orice caz, însă, am făcut legătura între explorările din est şi cele din nord; nu trebuie să ne plângem.

Victoria se depărta încet, încet, de Nil.

— O ultimă privire spre această latitudine de netrecut, pe care nici cei mai curajoşi călători n-au putut-o depăşi vreodată! Glăsui doctorul. Desigur că acestea sunt triburile sălbatice, semnalate de Domnii Petherick, d'Amoud, Miani şi acel tânăr călător, domnul Lejean, căruia îi datorăm cele mai bune lucruri cu privire la Nilul de sus.

— Prin urmare, întrebă Kennedy, descoperirile noastre se potrivesc cu prezicerile ştiinţei?

— Întocmai! Izvoarele Fluviului Alb, ale Bahr-el-Abiad-ului, se revarsă dintr-un lac întins ca o mare. Aici se naşte Nilul. Nici vorbă, va pierde din poezia de până acum, căci oamenilor le plăcea să creadă în originea cerească a fluviului. Cei vechi îl numeau ocean, şi nu erau departe de convingerea că el izvora din soare! Dar trebuie să facem o concesie şi să acceptăm, când şi când, ceea ce ne învaţă ştiinţa. Poate că nu vor exista întotdeauna savanţi, dar vor exista oricând poeţi.

— Se văd nişte cataracte, spuse Joe.

— Sunt cataractele de la Makedo, care se găsesc la 3° latitudine. Păcat că n-am putut urmări timp de câteva ore cursul Nilului.

— Iar colo, înaintea noastră, spuse vânătorul, zăresc vârful unui munte.

— E muntele Logwek, muntele tremurător al arabilor; ţinutul a fost vizitat de domnul Debono, care l-a parcurs sub numele de Latif Efendi. Triburile din vecinătatea Nilului se duşmănesc şi duc între ele un război de exterminare. Fără îndoială că-ţi dai seama ce pericole a avut de înfruntat acest explorator.

Între timp, Victoria era dusă de vânt spre nord-vest. Ca să ocolească muntele Logwek, trebuia să caute un curent pieziş.

— Prieteni, le spuse doctorul celor doi tovarăşi, începem cu adevărat traversarea noastră africană. Până aici am mers, în majoritatea cazurilor, pe urmele predecesorilor. De acum înainte ne aruncăm în necunoscut. Oare ne va lipsi curajul?

— Niciodată! Strigară într-un glas Dick şi Joe.

— Atunci, la drum.

La ora zece seara călătorii ajunseră în dreptul muntelui, trecând peste păduri, râpe, sate împrăştiate, şi acum mergeau de-a lungul povârnişurilor sale line.

Străbătuseră cu ajutorul unui vânt repede, în ziua aceea memorabilă de 23 aprilie, după un drum de cincisprezece ore, o distanţă de peste trei sute cincizeci de mile.

Dar în ultima parte a călătoriei se întristaseră. În nacelă domnea o linişte desăvârşită. Doctorul Fergusson era oare absorbit de descoperirile pe care le făcuse? Cei doi tovarăşi ai săi se gândeau cumva la călătoria pe deasupra unor regiuni necunoscute? Poate că da. Numai Joe se dovedea şi acum stăpânit de filosofia nepăsării, însă respecta tăcerea celor doi tovarăşi.

La ora zece seara, Victoria aruncă ancora pe coasta muntelui.

După o masă substanţială se culcară, unul rămânând de pază. Adoua zi se treziră cu gânduri mult mai senine. Timpul era frumos şi vântul sufla în direcţia cea bună. Prânzul, care pe Joe îl înveseli mult, izbuti să le readucă şi celorlalţi buna dispoziţie. Regiunea pe care o străbăteau acum era imensă. Avea cam aceeaşi mărime ca a Europei şi se întindea între Munţii Lunii şi munţii Darfur.

— Fără îndoială că străbatem acum ceea ce se presupune a fi regatul Usoga. Unii geografi au susţinut că există în centrul Africii o depresiune vastă, un lac imens. Vom vedea îndată dacă presupunerea are vreun sâmbure de adevăr.

— Dar cum s-a putut face această presupunere? Întrebă Kennedy.

— După povestirile arabilor. Arabii povestesc multe, poate chiar prea multe. Câţiva călători, sosiţi la Kazeh sau la Marile Lacuri, au văzut sclavi veniţi din ţinuturile centrale, i-au întrebat despre ţara lor, au făcut legătura între aceste mărturii şi au tras anumite concluzii. Povestirile acestea au totdeauna un miez de adevăr şi, vezi tu, nu se înşelau cu privire la originea Nilului.

— Într-adevăr! Răspunse Kennedy.

— Numai aceste documente au dat posibilitatea să se încerce întocmirea unor hărţi. Iar eu voi urma drumul orientându-mă după o astfel de hartă, pe care la nevoie o voi rectifica.

— Oare întreaga regiune este locuită? Întreabă Joe.

— Fără îndoială. Triburile împrăştiate pe meleagurile acestea sunt cuprinse sub denumirea generală de Nyam-Nyam, nume care nu-i altceva decât o onomatopee; reproduce zgomotul mestecatului.

— Perfect! Zise Joe. Nyam-Nyam!

— Dragă băiete, dacă această onomatopee ar lua naştere din cauza ta, nu ţi s-ar mai părea atât de perfect.

— Ce vreţi să spuneţi?

— Că triburile astea sunt antropofage.

— Sunteţi sigur?

— Foarte sigur; unii pretindeau că indigenii aceştia au coadă ca patrupezii, dar s-au lămurit până la urmă că acel apendice era de la pieile de animale cu care se acoperă.

— Cu atât mai rău! O coadă e foarte potrivită să goneşti ţânţarii!

— Tot ce se poate, dar trebuie să socoteşti asta o scorneală, ca şi capetele de câini pe care călătorul Brun-Rollet le atribuia unor băştinaşi.

— Capete de câini? Destul de comod ca să poţi lătra şi chiar ca să fii canibal!

— Din păcate, adevărat e faptul că triburile acestea sunt foarte crude, nesăţioase de carne de om, pe care o caută cu pasiune.

— Aş dori să nu se pasioneze prea tare pentru persoana mea, zise Joe.

— Te cred! Râse Kennedy.

— Da, domnule Dick. Dacă va trebui vreodată să fiu mâncat într-un ceas de foamete, atunci asta să se întâmple spre folosul stăpânului meu şi al dumneavoastră. Dar să-i hrănesc pe indivizii ăştia, doamne fereşte, aş muri de ruşine!

— Bine, Joe dragă, ne-am înţeles, contăm pe tine când se va ivi prilejul.

— La dispoziţie, domnilor.

— Joe vorbeşte aşa ca să-avem grijă de el şi să-l punem la îngrăşat.

— Tot ce se poate, răspunse el, omul e un animal atât de egoist!

După-amiază, cerul se acoperi cu o ceaţă înăbuşitoare, care cobora până la pământ – abia de puteai distinge prin pâclă obiectele de jos. Aşa că, temându-se să nu se lovească de vreun obstacol neprevăzut, doctorul dădu pe la ora cinci semnalul de oprire. Noaptea trecu liniştită, dar trebuiră să-şi dubleze atenţia din cauza întunericului adânc.

În decursul dimineţii următoare, musonul suflă cu mare violenţă. Pătrundea furios în cavităţiie inferioare ale balonului, scutura cu putere apendicele prin care treceau ţevile de dilatare, astfel că trebuiră fixate cu funii, lucru de care Joe se achită cu multă îndemânare. El constată totodată că orificiul aerostatului era închis ermetic.

— Faptul are o îndoită însemnătate pentru noi, spuse doctorul Fergusson; evităm în primul rând pierderea unui gaz preţios şi apoi nu lăsăm în urma noastră o dâră inflamabilă, care s-ar putea aprinde.

— Lucrul ar fi supărător, spuse Joe.

— Ne-am prăbuşi la pământ? Întrebă Dick.

— Prăbuşi, nu. Gazul ar arde liniştit şi noi am coborî încetul cu încetul. Un asemenea accident s-a întâmplat unei aeronaute franceze, doamna Blanchard, care, aruncând focuri de artificii, şi-a incendiat balonul. Dar n-a căzut brusc – şi cu siguranţă că n-ar fi fost omorâtă, dacă nacela nu s-ar fi izbit de un pom, care a zvârlit-o la pământ.

— Să sperăm că nouă nu ni se va întâmpla aşa ceva, spuse vânătorul. Până acum călătoria nu mi s-a părut periculoasă şi nu văd ce ne-ar putea împiedica să ne ajungem scopul.

— Nici eu nu văd, dragul meu Dick. Dealtfel, accidentele au fost pricinuite totdeauna fie din imprudenţa aeronauţilor, fie de proasta construcţie a aparatelor lor. Totuşi, din câteva mii de ascensiuni cu aerostate, nu se numără mai mult de douăzeci de accidente mortale. În genere, aterizările şi plecările sunt cele mai primejdioase. Aşa că, în asemenea cazuri, nu trebuie să neglijăm nici o precauţiune.

— A sosit ora mesei, spuse Joe. Ne vom mulţumi cu carne conservată şi cafea, până ce domnul Kennedy va găsi mijlocul să ne ospăteze cu o bucată bună de vânat.