Capitolul XLIV

CONCLUZII. PROCES-VERBAL. AŞEZĂRILE FRANCEZE.

POSTUL MEDINA. VAPORUL BASILIC. SAINT-LOUIS.

FREGATA ENGLEZĂ. ÎNTOARCEREA LA LONDRA.

Expediţia, care se afla pe malul fluviului, fusese trimisă de guvernatorul Senegalului şi se compunea din doi ofiţeri, domnii Dufraisse, locotenent din infanteria marinei, şi Rodamel, aspirant1, precum şi dintr-un sergent şi şapte soldaţi. De două zile se ocupau cu stabilirea punctului cel mai favorabil pentru fixarea unui post la Guina şi avuseseră astfel prilejul să vadă sosirea doctorului Fergusson.

Ne putem uşor imagina felicitările şi îmbrăţişările cu care fură copleşiţi cei trei călători. Francezii, asistând ei înşişi la îndeplinirea acestui plan îndrăzneţ, deveneau martorii principali ai doctorului Fergusson. Aşa că doctorul le ceru mai întâi să constate oficial sosirea lor la Guina.

— Desigur că nu veţi refuza semnarea unui proces-verbal? Îl întrebă pe locotenentul Dufraisse.

— La ordinele dumneavoastră! Răspunse acesta.

Englezii fură conduşi la un post de pază provizoriu, stabilit pe malurile fluviului. Acolo se bucurară de îngrijirile cele mai atente, punându-li-se la dispoziţie şi provizii din belşug.

Tot acolo fu întocmit, în termenii următori, procesul-verbal care se găseşte şi astăzi în arhivele Societăţii de geografie din Londra: „Noi, subsemnaţii, declarăm că, în ziua arătată mai jos, i-am văzut sosind, agăţaţi de fileul unui balon, pe doctorul Fergusson şi pe cei doi tovarăşi ai săi, Richard1 Kennedy şi Joseph2 Wilson. Balonul a căzut la câţiva paşi de noi în albia fluviului şi, târât de curent, s-a prăbuşit în cataractele Guina. Drept care am semnat prezentul proces-verbal, împreună cu sus-numiţii, pentru a servi de dovadă. Făcut la cataractele Guina, la 24 mai 1862.

Samuel Fergusson, Richard Kennedy, Joseph Wilson, Dufraisse, locotenent din infanteria marinei, Rodamel, sublocotenent de marină, Dufays, sergent, Flippeau, Mayor, Pelissier, Lorois, Rascagnet, Guillon, Lebel, soldaţi”.

Aci se sfârşeşte minunata călătorie a doctorului Fergusson şi a curajoşilor săi tovarăşi, verificată de martori siguri.

Acum se găseau între prieteni, în mijlocul unor triburi mai ospitaliere, care întreţineau bune raporturi cu francezii.

Sosiseră la Senegal la 24 mai, şi la 27 ale aceleiaşi luni ajunseră în portul Medina, situat pe fluviu, puţin mai la nord. Ofiţerii francezi îi primiră cu braţele deschise şi le acordară cea mai largă ospitalitate.

Doctorul şi prietenii lui se îmbarcară apoi pe vaporul Băsilic, care cobora Senegalul până la vărsarea lui.

După paisprezece zile, la 10 iunie, ajunseră la Saint-Louis, unde fură primiţi de guvernator cu cele mai mari onoruri. Acolo se întremară repede după oboseala şi emoţiile prin care trecuseră.

De altfel, Joe spunea tuturor: „La urma urmei a fost o călătorie cam searbădă, şi dacă cineva e dornic de emoţii, nu-l sfătuiesc s-o întreprindă; până la urmă devine plictisitoare. Fără aventurile de pe Lacul Ciad şi din Senegal, cred c-am fi murit de urât!”

O fregată engleză era gata de plecare; cei trei călători se îmbarcară; la 25 iunie ajunseră la Portsmouth, iar a doua zi la Londra.

Nu vă vom descrie primirea care li s-a făcut de Societatea regală de geografie, nici atenţia de care s-au bucurat. Kennedy plecă imediat la Edinburgh, cu vestita sa carabină, căci era grăbit s-o liniştească pe bătrâna sa îngrijitoare.

Doctorul Fergusson şi Joe au rămas aceiaşi oameni pe care i-am cunoscut noi. Totuşi, o schimbare lăuntrică se produsese, fără ştiinţa lor: deveniseră prieteni.

Ziarele din întreaga Europă nu mai încetau cu laudele la adresa îndrăzneţilor exploratori, în ziua în care publică notele de călătorie, Daily Telegraph ajunse la un tiraj de nouă sute şaptezeci şi şapte de mii de exemplare.

Doctorul Fergusson ţinu o şedinţă publică la Societatea regală de geografie, unde povesti expediţia lor aeronautică şi obţinu, pentru el şi pentru cei doi prieteni, medalia de aur, destinată să răsplătească cea mai remarcabilă explorare a anului 1862.

SFÂRŞIT