Capitolul XXXIII.

PRESUPUNERI. RESTABILIREA ECHILIBRULUI VICTORIEI, NOILE CALCULE ALE DOCTORULUI FERGUSSON. VÂNĂTOAREA LUI KENNEDY.

EXPLORAREA COMPLETĂ A LACULUI CIAD.

TANGALIA. ÎNTOARCEREA. LARI.

A doua zi, la 13 mai, călătorii mai întâi cercetară partea coastei unde se aflau. Era un fel de insulă ce răsărea dintre mlaştini; jur împrejurul ei creşteau trestii de înălţimea copacilor din Europa.

Mlaştinile, cu neputinţă de trecut, făceau ca poziţia Victoriei să fie sigură. Trebuia supravegheat numai ţărmul lacului. Întinderea imensă de apă se lărgea spre vest; la orizont nu vedeai nimic, nici maluri, nici insule.

Cei doi prieteni nu îndrăzneau să pomenească de sărmanul lor tovarăş. Kennedy fu primul care împărtăşi doctorului părerile sale.

— Poate că Joe nu este pierdut! Spuse el. E un băiat îndemânatic şi un înotător fără pereche. Nu i-a fost greu să treacă înot de la Frith of Forth la Edinburgh. Îl vom revedea; când şi cum, nu ştiu nici eu, dar nu trebuie să neglijăm nimic pentru a-i da posibilitatea să ne regăsească.

— Dumnezeu să te audă, Dick, răspunse emoţionat doctorul. Vom face tot ce este cu putinţă să ne regăsim prietenul. Să începem prin a ne orienta! Dar, înainte de toate, să eliberăm Victoria de anvelopa exterioară care nu ne mai serveşte. O să scăpăm de o greutate considerabilă, de şase sute cincizeci de livre, ceea ce merită oboseala.

Doctorul şi Kennedy se puseră pe lucru, dar întâmpinară greutăţi mari. Taftaua, rezistentă, trebuia smulsă bucată cu bucată, în fâşii înguste, pentru a putea fi scoasă prin ochiurile plasei. Ruptura produsă de ciocurile păsărilor de pradă se întindea pe o lungime de câteva picioare.

Operaţia ţinu vreo patru ore; constatară că balonul interior, acum degajat complet, nu suferise deloc. Victoria se micşorase cu o cincime. Diferenţa aceasta destul de mare îl miră pe Kennedy.

— Nu te îngrijora, Dick. Vom reface echilibrul şi, dacă Joe va reveni, ne vom relua călătoria împreună cu el, în mod normal.

— După câte îmi aduc aminte, Samuel, în momentul căderii nu eram prea departe de o insulă…

— Într-adevăr, îmi amintesc, dar insula asta, ca toate celelalte ale Lacului Ciad, este desigur locuită de piraţi, care au fost fără îndoială martorii catastrofei noastre. Şi dacă Joe cade în mâinile lor, ce i se va întâmpla? Numai superstiţiile lor ar putea să-l salveze.

— Îţi repet, Joe este un om care o scoate totdeauna la capăt. Am încredere în dibăcia şi inteligenţa lui.

— Şi eu! Acum, Dick, tu vei vâna în împrejurimi, fără să te îndepărtezi prea mult. Trebuie să ne reînnoim neapărat proviziile, care au fost, în cea mai mare parte, aruncate.

— Bine, Samuel, nu voi lipsi mult timp.

Kennedy luă o armă cu două ţevi şi îşi făcu loc prin ierburile înalte, spre un desiş destul de apropiat. Îndată, detunături repetate vestiră o vânătoare rodnică.

În acest timp, doctorul făcu bilanţul obiectelor păstrate în nacelă şi stabili echilibrul celui de al doilea aerostat. Le rămăseseră vreo treizeci de livre de pemmican, puţin ceai şi cafea, un galon şi jumătate de rachiu şi unul din rezervoarele de apă. Carne uscată nu mai aveau însă deloc.

Ştia că, prin pierderea hidrogenului din primul balon, puterea de ascensiune se redusese cu aproape nouă sute de livre, astfel că fu nevoit să se bizuie pe ceea ce rămăsese, pentru a restabili echilibrul. Victoria avea acum o capacitate de şaizeci şi şapte de mii de picioare cubi şi conţinea treizeci şi trei de mii patru sute optzeci de picioare cubi de gaz. Aparatul de dilataţie părea să fie bun; nici pila, nici serpentina nu erau stricate. Forţa de ascensiune a noului balon era deci de trei mii de livre. Adunând greutatea aparatelor, a călătorilor, a proviziei de apă, a nacelei şi a accesoriilor ei, încărcând cinci galoane de apă şi o sută de livre de carne proaspătă, doctorul ajungea la un total de două mii opt sute treizeci de livre.

Putea deci să mai pună încă o sută şaptezeci de livre de lest, pentru cazurile neprevăzute, când aerostatul s-ar fi găsit în dezechilibru.

După ce luă toate aceste măsuri, înlocui greutatea lui Joe cu un supliment de lest. Îşi petrecu întreaga zi cu aceste treburi şi le termină abia la întoarcerea lui Kennedy.

Dick aduse o sumedenie de păsări: raţe sălbatice, becaţe, lişiţe şi fluierari1, şi începu să se îngrijească de prepararea şi afumarea vânatului. Fiecare bucată, înfiptă într-o ţepuşă, fu suspendată deasupra unui foc, făcut din lemne verzi. Când i se păru că bucăţile de carne sunt destul de bine pătrunse de căldură şi fum, treabă la care de altfel se pricepea foarte bine, le depozită în nacelă. Rămânea să întregească aprovizionarea a doua zi.

Seara îi găsi pe călătorii noştri în plină activitate.

Cina lor fu alcătuită din pemmican, biscuiţi şi ceai. După ce le stârnise pofta de mâncare, oboseala îi îmbie la somn. În timpul orelor de veghe, fiecare dintre ei asculta încordat în noapte, părându-i-se că-l aude uneori pe Joe strigând. Dar vai, cât de departe era vocea mult dorită!

Când se lumină de ziuă, doctorul îl trezi pe Kennedy.

— M-am gândit mult, spuse el, la ceea ce trebuie făcut pentru a-l regăsi pe Joe.

— Orice plan ai avea, sunt de acord cu el.

— Mai întâi, e foarte important ca Joe să ştie unde suntem…

— Fără îndoială! Dacă şi-ar închipui că l-am părăsit?

— Ne cunoaşte prea bine! Niciodată nu i-ar trece aşa ceva prin minte. Dar trebuie să afle locul unde ne găsim.

— În ce fel?

— Vom face o ascensiune.

— Dar dacă vântul ne duce în altă parte?

— Din fericire, asta nu se va întâmpla. Vezi, Dick, briza ne poartă spre lac, lucru care ar fi fost supărător ieri; astăzi, însă, ne este folositor. Sforţările noastre se vor mărgini la a ne menţine în tot timpul zilei deasupra întinderii de apă. Astfel, Joe ne va vedea acolo unde privirile sale se îndreaptă fără încetare. Poate va izbuti să ne arate locul unde este ascuns.

— O va face, dacă este singur şi liber.

— Chiar dacă este prizonier, reluă doctorul, ne va vedea şi va înţelege scopul cercetărilor noastre. Indigenii nu au obiceiul să-şi închidă prizonierii. Însă deoarece trebuie să prevedem toate cazurile, ce vom face dacă nu găsim nici un semn, dacă nu a lăsat nici o urmă despre trecerea sa?

— Vom încerca să ne întoarcem spre partea nordică a lacului şi, pe cât ne va fi posibil, vom căuta să fim văzuţi. Acolo vom aştepta, vom cerceta, vom scotoci ţărmurile, la care Joe va încerca, fără îndoială, să ajungă şi nu vom părăsi aceste locuri înainte de a fi făcut tot ce este cu putinţă pentru a-l regăsi.

— Să plecăm, glăsui vânătorul.

Doctorul îşi însemnă poziţia exactă a locului pe care îl părăseau; stabili, după hartă şi după măsurători, că se găseau la nord de Ciad, între oraşul Lari şi satul Ingemini, ambele vizitate de maiorul Denham. În vremea asta, Kennedy îşi completă provizia de carne proaspătă.

Cu toate că bălţile dimprejur purtau urma trecerii rinocerilor, hipopotamilor şi lamantinilor, nu avură prilejul să întâlnească niciunul din aceste enorme animale.

La şapte dimineaţa, desprinseră cu greutate ancora din copac, treabă pe care Joe ar fi îndeplinit-o cu multă pricepere. Gazul se dilată şi Victoria ajunse din nou la înălţimea de două sute de picioare. La început, balonul şovăi, învârtindu-se pe loc. Dar, în sfârşit, luat de un curent repede, înainta deasupra lacului şi în curând fu purtat cu o viteză de douăzeci de mile pe oră.

Doctorul îl manevră necontenit la înălţimi ce variau între două sute şi cinci sute de picioare. Kennedy trăgea mereu focuri de armă.

Deasupra insulelor, călătorii coborâră mai jos, fără nici un fel de precauţiuni, cercetând cu privirea desişurile, pretutindeni unde vreo umbră sau vreo scobitură de stâncă ar fi putut servi de adăpost tovarăşului lor. Trecură pe aproape de pirogele1 care străbăteau lacul.

La apariţia lor, pescarii din bărci se aruncară în apă, cuprinşi de spaimă, şi fugiră înot spre ţărm.

— Nu se vede nimic! Spuse Kennedy, după două ore de cercetări.

— Să aşteptăm şi să nu ne pierdem curajul. Nu putem fi prea departe de locul accidentului.

La ora unsprezece, Victoria străbătuse nouăzeci de mile.

Apoi întâlni un nou curent de aer, care o împinse către est cam şaizeci de mile, sub un unghi aproape drept. Pluti deasupra unei insule mari şi foarte populată, pe care doctorul o luă drept Farram, capitala biddiomahilor. Din fiecare tufiş se aştepta să-l vadă apărând pe Joe. Dacă era liber, ar fi putut ajunge fără întârziere la prietenii săi. Dar dacă era prizonier? În jurul lor nu se vedea şi nu se mişca nimic. Simţeau că-i cuprinde disperarea.

La ora două, Victoria ajunse în faţa oraşului Tangalia, situat pe marginea orientală a Lacului Ciad, care era punctul cel mai îndepărtat atins de Denham în explorarea sa.

Pe doctor îl îngrijora direcţia constantă a vântului. Se vedea purtat spre est, împins spre centrul Africii, către pustiurile nesfârşite.

— Trebuie neapărat să ne oprim şi să aterizăm, spuse el. Trebuie să ne întoarcem deasupra lacului, mai ales pentru Joe; de aceea este necesar să încercăm a găsi un curent contrar.

Mai mult de o oră cercetă diferite zone. Victoria se îndrepta spre maluri, dar, din fericire, la o mie de picioare, un vânt foarte puternic o purtă spre nord-vest.

Era cu neputinţă ca Joe să fi fost reţinut pe una din insulele lacului: ar fi găsit, desigur, un mijloc prin care să-şi manifeste prezenţa. Poate că îl târâseră spre ţărm. Acestea erau gândurile doctorului, când revăzu ţărmul nordic al Lacului Ciad. Iar gândul că Joe s-ar fi putut îneca era de neconceput. O idee groaznică trecu totuşi prin mintea lui Fergusson şi a lui Kennedy: în aceste ţinuturi erau numeroşi caimani1. Niciunul, nici altul nu avu curajul să-şi mărturisească teama, însă ideea îi urmărea într-atât, încât, la un moment dat, doctorul spuse fără ocol:

— Crocodilii nu trăiesc decât pe malurile insulelor sau ale lacului; desigur că Joe a avut îndemânarea să-i ocolească. De altfel, sunt puţin periculoşi; africanii se scaldă fără să se teamă ue atacurile lor.

Kennedy nu răspunse; prefera să tacă decât să vorbească despre această posibilitate groaznică.

La ora cinci seara, doctorul semnală oraşul Lari. Locuitorii munceau la culesul bumbacului, în faţa colibelor împletite din trestie, în mijlocul ogrăzilor curate şi îngrijit întreţinute. Oraşul – o îngrămădire de aproape cincizeci de colibe – se afla într-o mică depresiune a terenului, o vale cuprinsă între munţi nu prea înalţi.

Violenţa vântului purta aerostatul mai departe decât i-ar fi convenit doctorului. Dar pentru a doua oară izbuti să-şi schimbe direcţia şi ajunse exact la punctul de plecare, deasupra insulei unde petrecuse noaptea precedentă. Ancora, în loc să se fixeze de crengile unui arbore, se prinse într-un ghem de trestii, foarte rezistent, amestecat cu mâlul cleios al bălţii. În condiţiunile acestea, doctorului îi era foarte greu să stăpânească aerostatul, dar, odată cu căderea nopţii, vântul se domoli. Cei doi prieteni vegheară împreună, stăpâniţi de nelinişte.