Capitolul VIII.Un om de ispravă mai mult pe bordul Duncanului

În acest timp iahtul, favorizat de curenţii de nord ai Africii, mergea repede către ecuator. La 30 august ajunseră la Madera. Glenarvan, credincios promisiunii date, oferi noului său oaspete prilejul de a-l debarca.

— Dragul meu lord, răspunse Paganel, nu voi face cu dumneata ceremonii. Înaintea venirii mele pe bord aveaţi intenţia să vă opriţi la Madera?

— Nu, zise Glenarvan.

— Ei bine, daţi-mi voie să mă folosesc de consecinţele nenorocitei mele distracţii. Madera e o insulă prea cunoscută. Ea nu mai oferă nimic interesant unui geograf. S-a spus totul, s-a scris totul despre aceasta insulă, care, dealtfel, e în plină decadenţă din punct de vedere al viticulturii. Închipuiţi-vă că nu mai sunt vii la Madera! Recolta de vin, care în 1813 se ridica la douăzeci şi două de mii de butoaie, a scăzut în 1845 la două mii două sute şaizeci şi nouă. Astăzi nu se urcă nici la cinci sute! E o privelişte mâhnitoare. Dacă nu vă e, deci, indiferent, să vă opriţi la Canare…!

— Să ne oprim la Canare, răspunse Glenarvan. Aceasta nu ne depărtează din drum.

— Ştiu, dragul meu lord. La Canare, vedeţi dumneavoastră, sunt de studiat trei grupe de insule, fără a vorbi de vârful Tenerife pe care l-am dorit totdeauna. E o ocazie. Profit de ea, şi aşteptând trecerea unei corăbii care să mă aducă în Europa, voi face ascensiunea muntelui celebru.

— Cum îţi va plăcea, dragul meu Paganel, răspunse Glenarvan care nu se putut opri de-a surâde.

Şi avea dreptate să surâdă.

Canarele sunt puţin depărtate de Madera; abia două sute cincizeci de mile despart cele două grupe, distanţă neînsemnată pentru un vas aşa de bun ca Duncanul.

La 31 august, la ora zece seara, John Mangles şi Paganel, se plimbau pe dunetă. Francezul punea tovarăşului său întrebări despre Chile; deodată căpitanul îl întrerupse şi, arătând spre sud un punct al orizontului, zise:

— Domnule Paganel!

— Dragul meu căpitan, răspunse savantul.

— Aruncă-ţi privirea în această parte. Nu vezi nimic?

— Nimic.

— Nu te uiţi unde trebuie. Nu la orizont, ci deasupra, în nori.

— În nori? M-am uitat în zadar…

— Uită-te acum prin partea din afară a bompresului.

— Nu văd nimic.

— Nu vrei să vezi. Oricum ar fi, şi cu toate că suntem la patruzeci de mile, vârful Tenerife e perfect vizibil deasupra orizontului.

Că Paganel vru să vadă sau nu, câteva minute mai târziu trebui, afară numai dacă nu ar fi recunoscut căi orb, să se supună.

— În sfârşit, îl zăreşti? îi zise John Mangles.

— Da, da, foarte bine, răspunse Paganel; şi acesta-i, adăugă el cu un ton dispreţuitor, acesta-i acela care se numeşte vârful Tenerife?

— Chiar el.

— Pare să aibă o înălţime destul de mediocră.

— Totuşi e ridicat cu unsprezece mii de picioare deasupra nivelului mării.

— Asta nu preţuieşte cât Mont-Blanc.

— Se poate, dar când va fi vorba să-l urci, îl vei găsi poate destul de înalt.

— Ah! Să-l urci! Să-l urci! La ce bun, dragul meu căpitan, după domnii de Humboldt şi Bonplan? Acest Humboldt e un mare geniu! A făcut ascensiunea acestui munte; a dat o descriere care nu lasă nimic de dorit; a recunoscut cele cinci zone, zona vinurilor, zona dafinului; zona pinilor, zona buruienilor alpine şi în sfârşit zona deşertului. A pus piciorul pe creştet şi nu avea loc nici să se aşeze. Din vârful muntelui vederea sa îmbrăţişa o întindere egală cu un sfert din Spania. Apoi a vizitat vulcanul până în măruntaie şi a ajuns în fundul craterului său stins. Te întreb, ce vrei să fac după acest om mare?

— Într-adevăr, răspunse John Mangles, nu rămâne nimic de găsit. E supărător, căci te vei plictisi foarte mult aşteptând o corabie în portul Tenerife. Nu sunt de sperat multe distracţii acolo.

— Exceptând ale mele, zise Paganel râzând. Dar, dragul meu Mangles, insulele Capului Verde nu oferă puncte de oprire importante?

— Da, într-adevăr. Nimic mai uşor decât să te îmbarci la Villa da Praia.

— Fără a vorbi de un avantaj care nu-i de dispreţuit, replică Paganel, că insulele Capului Verde sunt puţin depărtate de Senegal, unde voi găsi compatrioţi. Ştiu bine că se spune că această ţară e puţin interesantă, sălbatică, nesănătoasă, dar în ochii geografului totul e curios. A vedea este o ştiinţă. Sunt unii oameni care nu ştiu să vadă şi care călătoresc cu atâta inteligenţă ca şi un crustaceu. Crede-mă că nu-s din şcoala lor.

— După placul dumitale, domnule Paganel, răspunse John Mangles; sunt sigur că ştiinţa geografică va câştiga din şederea dumitale în insulele Capului Verde. Trebuie tocmai să ne oprim acolo pentru a lua cărbuni. Debarcarea dumitale nu ne va cauza nici o întârziere.

Acestea zise, căpitanul se îndreptă în aşa fel, ca să treacă în vestul Canarelor. Celebrul vârf fu lăsat în urmă şi Duncanul, continuându-şi mersul repede, tăie tropicul Cancerului la 2 septembrie, ora cinci dimineaţa. Timpul se schimbă însă. Era atmosfera umedă şi apăsătoare a anotimpului ploios, „tempo das aguas” după expresia spaniolă, anotimp penibil călătorilor dar folositor locuitorilor din insulele africane cărora le lipsesc arborii, şi ca urmare, apa. Marea foarte furtunoasă împiedică pe călători să vină pe punte, dar convorbirile nu fură mai puţin însufleţite.

La 3 septembrie Paganel începu să-şi adune bagajele pentru apropiata-i debarcare. Duncanul lunecă printre insulele Capului Verde; trecu înaintea insulei Sării, adevărat mormânt de nisip, stearpă şi pustiită; după ce atinse mari bancuri de corali, lăsă de-a curmezişul insula Sfântului Iacob străbătută de la nord la sud de un lanţ de munţi de bazalt care se termină prin doi munţi mici, înalţi. Iahtul intră în strâmtoarea golfului Villa Praia şi ancoră în faţa oraşului la o adâncime de şaisprezece metri. Timpul era îngrozitor şi valurile extrem de violente, cu toate că golful era adăpostit contra vânturilor din larg. Ploaia cădea în torente şi abia îngăduia vederea oraşului ridicat pe un podiş în formă de terasă, sprijinit pe ziduri de stânci vulcanice, înalte de trei sute de picioare. Aspectul insulei, prin perdeaua deasă de ploaie, era întristător.

Lady Helena nu-şi putu îndeplini dorinţa de a vizita oraşul; încărcarea cărbunilor se făcu cu mari dificultăţi. Pasagerii Duncanului se văzură deci opriţi pe vas, pe când cerul şi marea se contopeau.

Natural, chestiunea timpului fu la ordinea zilei în convorbirile de pe bord. Fiecare îşi spuse părerea, afară de maior, care ar fi asistat la potopul universal cu o nepăsare completă. Paganel mergea în sus şi în jos clătinând din cap.

— Parcă e dinadins, zicea el.

— Elementele se declară contra dumitale.

— Eu le voi înfrânge totuşi.

— Nu poţi înfrunta o asemenea ploaie, zise lady Helena.

— Eu, doamnă, foarte bine. Nu mi-e frică decât de bagajele şi instrumentele mele. Totul va fi pierdut.

— Nu-i de temut decât de debarcare, reluă Glenarvan. Odată la Villa de Praia, nu vei locui prea rău. Puţin curat, nu-i vorbă, în tovărăşia maimuţelor şi a porcilor, tovărăşie ce nu-i totdeauna plăcută. Dar un călător nu se uită la aceasta. Dealtfel, trebuie să nădăjduieşti că în şapte sau opt luni, te vei putea îmbarca pentru Europa.

— Şapte sau opt luni! strigă Paganel.

— Cel puţin. Insulele Capului Verde nu prea sunt frecventate de corăbii în anotimpul ploios. Dar îţi poţi întrebuinţa timpul în mod folositor. Acest arhipelag este puţin cunoscut; în topografie, în climatologie, în etnografie, în hipsometrie{9}, e mult de făcut.

— Vei avea de cercetat fluvii, zise lady Helena.

— Nu sunt, doamnă.

— Ei bine, râuri.

— Nu-s nici pe-atâta.

— Cursuri de apă atunci.

— Nu sunt.

— Bine, zise maiorul, te vei abate asupra pădurilor.

— Pentru ca să fie păduri, trebuie copaci. Ori, copaci nu sunt.

— Frumoasă ţară! replică maiorul.

— Consolează-te, dragul meu Paganel, zise atunci Glenarvan, vei avea cel puţin munţi.

— Ah, puţin înalţi şi puţin interesanţi, milord. Şi dealtfel această lucrare a fost făcută.

— Făcută! zise Glenarvan.

— Da, iată şansele mele obişnuite. Dacă la Canare mă vedeam în faţa lucrărilor lui Humboldt, aici mă găsesc întrecut de un geolog, domnul Charles SainteClaire Deville!

— Nu se poate!

— Fără îndoială, răspunse Paganel cu un ton jalnic. Acest savant se găsea pe bordul covertei statului, La Décidée, în timpul opririi sale în insulele Capului Verde. A şi vizitat vârful cel mai interesant al grupei, vulcanul insulei Fogo. Ce vrei să fac după dânsul?

— Iată ce-i cu adevărat regretabil, răspunse lady Helena. Ce te vei face, domnule Paganel?

Timp de câteva minute, Paganel păstră tăcerea.

— Hotărât, reluă Glenarvan, ai fi făcut mai bine să debarci la Madera, cu toate că nu mai era vin! Savantul secretar al Societăţii de geografie tăcu.

— Eu aş aştepta, zise maiorul, ca şi cum ar fi zis: eu n-aş aştepta.

— Dragul meu Glenarvan, reluă atunci Paganel, unde socoteşti să te opreşti de aici încolo?

— Oh! Nu înainte de Conception.

— Drace! Asta mă depărtează foarte mult de Indii.

— Dar nu, din moment ce ai trecut de Capul Horn, vă apropiaţi.

— Mă îndoiesc.

— Dealtfel, reluă Glenarvan cu cea mai mare seriozitate, când te duci în Indii, fie ele orientale sau occidentale, puţin importă.

— Cum, puţin importă!

— Fără a socoti că locuitorii pampasurilor Patagoniei sunt tot aşa de indieni ca şi indigenii din Pundjab{10}.

— Ah! Zău milord, reluă Paganel, uite o raţiune pe care nu mi-aş fi închipuit-o niciodată!

— Şi pe urmă, dragul meu Paganel, medalia de aur se poate câştiga oriunde; peste tot este de făcut, de căutat, de descoperit, în lanţurile Cordilierilor ca şi în munţii Tibetului.

— Dar cursul lui YaruDzangbo-Ciu?

— Bine, îl vei înlocui cu Rio-Colorado! Iată un râu puţin cunoscut şi care pe hartă curge cam după fantezia geografilor!

— Ştiu, dragul meu lord, sunt greşeli de mai multe grade. Ah! Nu mă îndoiesc că la cererea mea Societatea de geografie m-ar fi trimis în Patagonia tot aşa ca şi în Indii. Dar nu m-am gândit la aceasta.

— Efectul distracţiilor dumitale obişnuite.

— Ia spune, domnule Paganel, ne însoţeşti? zise lady Helena cu glas atrăgător.

— Doamnă, şi misiunea mea?

— Vă previn că vom trece prin strâmtoarea Magellan, reluă Glenarvan.

— Milord, eşti un ispititor.

— Adaug că vom vizita Portul Foametei!

— Portul Foametei, strigă francezul atacat din toate părţile, acest port celebru în descrierile geografice?

— Mai consideră, domnule Paganel, reluă lady Helena, că în această întreprindere vei avea dreptul să asociezi numele Franţei la cel al Scoţiei!

— Da, fără îndoială,

— Un geograf poate să servească folositor expediţia noastră şi ce-i frumos decât să pui ştiinţa în serviciul umanităţii?

— Iată ce-i bine spus, doamnă!

— Crede-mă. Lasă întâmplarea sau mai degrabă Providenţa să lucreze. Fă ca şi noi. Ea ne-a trimis acest document, noi am plecat. Ea vă aruncă pe bordul Duncanului, nu-l părăsiţi.

— Voiţi să v-o spun, bravii mei prieteni? reluă Paganel. Ei bine, aveţi mare poftă să rămân.

— Şi dumneata, Paganel, mori de dorinţa să rămâi, răspunse cu vioiciune şi iuţeală Glenarvan.

— Da! strigă savantul geograf, dar mă temeam sa nu vă stânjenesc!