Pe bordul „Virginiei”, 4 iunie.

Ce s-a petrecut în zilele următoare? Nu-mi mai amintesc. E de presupus că, în cele din urmă, mi-am pierdut cunoştinţa: îmi revin pe bordul vasului care ne-a cules. Doar atunci aflu că stătusem pe insuliţă zece zile întregi şi că doi dintre noi, Williamson şi Rowling, au murit de sete şi de foame. Dintre cele cincisprezece fapturi pe care le adăpostea vila mea în momentul cataclismului, n-au mai rămas decât nouă: fiul meu Jean şi pupila mea Hélčne, ţoferul Simonat, neconsolat de pierderea automobilului, Anna Raleigh ţi cele doua fiice ale ei, doctorii Bathurst ţi Moreno – ţi în sfârţit, eu, care mă grăbesc să redactez aceste însemnări pentru edificarea raselor viitoare, admiţând ca se vor mai naşte.

„Virginia” este un bastiment mixt – cu aburi şi cu pânze – de circa două mii de tone, destinat transportului de mărfuri. Un vas destul de vechi, mediocru ca navigaţie. Căpitanul Morris are douăzeci de oameni în subordine. Căpitanul şi echipajul sunt englezi.

„Virginia” a plecat din Melbourne numai cu lest, acum o lună şi ceva, cu destinaţia Rosario. Nici un incident nu i-a marcat călătoria. Doar în noaptea de 24 spre 25 mai se iscaseră o serie de valuri de o înălţime prodigioasă, dar şi de o lungime proporţională, ceea ce le făcu inofensive. Oricât de ciudate ar fi fost, aceste valuri nu puteau să-l facă pe căpitan să prevadă cataclismul care se desfăşura în acelaşi timp. Aşa ca a fost foarte surprins văzând doar marea acolo unde se aştepta să întâlnească Rosario şi litoralul mexican. Din acest litoral nu mai rămăsese decât o insuliţă. O barca de pe „Virginia” abordă insuliţa, pe care fură descoperite unsprezece trupuri fără cunoştinţă. Două nu mai erau decât cadavre; celelalte nouă fură îmbarcate. Astfel am fost salvaţi.