CAPITOLUL V.

GOELETA MAULE.

Kongre cunoştea ca nimeni altul meseria de marinar. Dacă a avut vreodată comanda unei corăbii, se punea întrebarea, ce fel de navă şi în ce mări? Singur Careante, marinar ca şi dânsul, altădată secundul său în cursul acestei vieţi rătăcitoare dusă pe Insula Statelor, ar fi putut s-o spună. Dar nu o spunea.

Desigur că nu era calomnie să arunci în faţă celor doi ticăloşi numele de pirat. Această viaţă de criminali au dus-o şi în insulele Solomon sau în Noile Hebride, unde navele mai erau atacate destul de des la acea dată. Şi fără îndoială că, după ce scăpaseră de expediţiile Angliei, Franţei şi Americii în aceste părţi ale oceanului Pacific, ei s-au refugiat în arhipelagul Magellan, apoi pe Insula Statelor, unde au devenit jefuitori de epave.

5 sau 6 din însoţitorii lui Kongre şi Careante fuseseră şi ei pescari sau marinari ai flotei comerciale, şi deci erau obişnuiţi cu marea. Cât despre friegieni, ei vor putea completa echipajul dacă banda va reuşi să pună mâna pe goeletă. Această goeletă, după cum arătau coca şi arborada, n-avea mai mult de 150-160 de tone. O rafală din vest o împinsese în cursul nopţii pe un banc de nisip presărat cu roci, pe care se putea sfărâma. Dar coca părea că nu fusese avariată. Înclinată la babord, cu etrava întoarsă oblic spre uscat, stătea cu tribordul către larg.

În această poziţie se vedea toată puntea. Arborada era intactă, de asemenea şi velele strânse pe jumătate, afară de cele mici care fuseseră strânse complet.

În seara precedentă, când goeletă fusese văzută în dreptul capului San-Bartolome, ea lupta cu un vânt din nord-est destul de puternic şi cu o viteză destul de mică încerca să ajungă la intrarea strâmtorii Lemaire.

În momentul când Kongre şi ai săi o pierduseră din ochi din cauza întunericului, vântul avea tendinţa să slăbească şi curând nu mai suflă destul de tare pentru a permite unei nave să înainteze cu viteza obişnuită. Probabil că, târâtă de curenţi în direcţia recifelor, se apropiase prea mult de coastă şi nu mai putuse să-şi reia direcţia spre larg când, în timpul nopţii, vântul îşi schimbă direcţia brusc, cum se-ntâmplă în aceste regiuni. Orientarea vergilor arăta că echipajul făcuse toate eforturile pentru a veni în vânt. Dar fără îndoială că fusese prea târziu, pentru că până la urmă goeletă eşua pe bancul de nisip.

În ceea ce privea pe căpitan şi echipajul său, nu se puteau face decât presupuneri. Dar probabil că, văzându-se împinşi de vânt şi de curenţi spre o coastă periculoasă, plină de recife, au coborât cu barca pe mare, fiind siguri că nava lor se va sfărâma de stânci şi că vor pieri astfel cu toţii. Inspiraţia se dovedi nefericită. Rămânând la bord, căpitanul şi oamenii săi ar fi scăpat teferi. Dar nu mai încăpea îndoială că pieriseră, căci barca se vedea cu chila în sus la două mile distanţă spre nord-est, împinsă de vânt în golful Franklin.

Nu era greu să urce la bordul goeletei cât timp marea mai scădea.

Pornind de la capul San-Bartolome, puteai, sărind din stâncă în stâncă, să ajungi până la locul unde eşuase nava, care era la o depărtare de cel mult o jumătate de milă. Acest lucru îl făcură Kongre şi Careante, însoţiţi de 2 din oamenii lor. Ceilalţi rămaseră pe mal pentru a observa dacă nu se mai zărea vreun supravieţuitor al naufragiului.

Când Kongre şi ai lui ajunseră pe bancul de nisip, goeleta era în întregime pe uscat. Dar cum apa trebuia să urce cu 7-8 picioare la următoarea maree, nu încăpea nici o îndoială că nava va putea pluti din nou dacă fundul ei nu era avariat. Kongre nu se înşelase când evaluase nava ca având 160 de tone. Făcând înconjurul ei, văzu partea din spate pe care sta scris: Maule, Valparaiso. Goeleta care eşuase pe Insula Statelor în noaptea de 22 spre 23 decembrie era deci o navă chiliana.

— Asta-i tocmai ce ne trebuie, zise Careante.

— Dacă goeleta n-are o spărtură în cocă, îşi dădu cu părerea unul din bandiţi.

— O spărtură sau orice altă avarie se repară, se mulţumi să răspundă Kongre.

Merse apoi să cerceteze carena. Bordajul părea că nu avusese de suferit. Etrava puţin îngropată în nisip era parcă neatinsă, iar cârma se afla la locul ei. Cât despre partea de cocă culcată pe nisip, neputând fi cercetată din exterior, nu se cunoştea starea ei. După două ore de plutire pe mare, Kongre va şti la ce să se aştepte.

— La bord! spuse el.

Dacă înclinarea navei făcea uşoară îmbarcarea prin babord, ea nu permitea însă mersul pe punte. Trebuia să te târăşti urcând de-a lungul parapetului. Kongre şi ceilalţi îl trecură, sprijinindu-se de şartul catargului mare.

Zdruncinătura din timpul eşuării nu fusese prea puternică şi, în afară de câteva obiecte neamarate, totul era la locul său. Goeleta nu avea forme prea fine, coca ei era destul de plată şi, ca urmare, nu era prea înclinată şi era sigur că se va ridica singură în timpul fluxului, dacă în urma vreunei avarii nu se va umple cu apă.

Prima grijă a lui Kongre fu să se strecoare până la comandă, a cărei uşă o deschise cu oarecare greutate. Găsi cabina căpitanului. Intră sprijinindu-se de pereţi, luă hârtiile de bord din sertarul unui dulap şi se întoarse pe punte unde îl aştepta Careante.

Amândoi examinară jurnalul de bord şi aflară următoarele: Goeleta Maule din Valparaiso, Chile, având 157 de tone, căpitan Pailha, cu 6 oameni echipaj, plecase cu lest la 23 noiembrie, cu destinaţia insulele Falkland. După ce trecuse cu bine capul Horn, Maule se pregătea să intre în strâmtoarea Lemaire, când eşua pe recifele Insulei Statelor. Nici căpitanul Pailha şi nici vreunul din oamenii echipajului n-au scăpat din naufragiu, căci, dacă vreunul din ei ar fi supravieţuit, trebuia să se fi salvat pe capul San-Bartolome. Dar, deşi de două ore se făcuse ziuă, nimeni nu apăruse până acum.

După cum se vede, goeleta nu avea nici o încărcătură, deoarece plecase spre Maluine cu lest la bord. Dar esenţial pentru Kongre era să aibă la dispoziţie o navă pentru a părăsi insula, cu stocul de pradă, şi va avea această navă dacă reuşea s-o pună pe Maule pe linia de plutire.

Ar fi trebuit să deplaseze lestul ca să poată examina interiorul calei.

Lestul se compunea din fier vechi, aruncat grămadă. Pentru a-l scoate, se cerea un anumit timp şi goeleta ar fi fost prea expusă dacă vântul s-ar fi înteţit din larg. Era mai bine dacă putea fi mişcată de pe bancul de nisip la ora fluxului. El nu va întârzia şi în puţin timp marea va urca.

Kongre îi spuse lui Careante:

— Vom pregăti totul pentru a mişca nava de îndată ce va avea destulă apă sub chilă. E posibil să nu aibă o avarie mare şi să nu intre multă apă.

— Vom şti în curând, răspunse Careante, căci marea începe să urce; apoi ce vom face, Kongre?

— Vom scoate nava în afara recifelor şi o vom duce de-a lungul istmului până la golfuleţul Pinguinilor, în faţa cavernelor. Acolo nu va atinge fundul nici la mareea cea mai joasă, căci nu calcă mai mult de 6 picioare.

— Şi apoi? întrebă Careante.

— Vom îmbarca tot ce am adus din golful Elgor…

— Şi mai departe?… zise Careante.

— Vom vedea, răspunse Kongre.

Începură să lucreze în aşa fel ca să nu piardă următoarea maree, ceea ce ar fi întârziat cu 12 ore recuperarea goeletei. Trebuia cu orice preţ să fie ancorată în golfuleţ înainte de prânz. Acolo va fi pe linia de plutire şi în relativă siguranţă, dacă timpul se menţinea frumos.

În primul rând Kongre, ajutat de tovarăşii săi, ridică ancora din tribord care fu fixată în afara bancului de nisip, întinzându-se lanţul pe toată lungimea lui. În felul acesta, îndată ce chila va pluti deasupra nisipului, va fi posibil ca goeleta să fie trasă până la locul unde apa e adâncă. Înainte ca mareea să scadă, se va putea ajunge la golfuleţ, şi după-amiază se va putea examina cala.

Aceste măsuri luate fără şovăire au fost puse în aplicare până în momentul când începu fluxul. Bancul de nisip avea să fie acoperit în curând de apă.

Apoi Kongre, Careante şi 6 oameni urcară la bord, pe când ceilalţi se îndreptară spre ţărm. Acum trebuia aşteptat, nu era altceva de făcut.

De multe ori vântul se înteţeşte odată cu fluxul, bătând din larg, şi acest lucru era de temut, căci goeleta ar fi putut să se-mpotmolească mai adânc în bancul de nisip. Cum ea se găsea aproape de mal, mareea n-ar mai fi fost suficientă pentru a o degaja, dacă ar mai fi fost împinsă spre uscat chiar cu numai o jumătate de cablu1.

Dar se părea că împrejurările favorizau planurile lui Kongre. Vântul bătea acum spre sud, astfel că el ajută la degajarea navei.

Kongre şi oamenii săi erau la prova, care trebuia să plutească mai curând decât pupa. Cum se putea spera pe drept cuvânt, goeleta putea să se rotească pe chilă şi n-ar mai fi fost nevoie decât să virezi cabestanul ancorei pentru a abate etrava spre larg; apoi, trasă de lanţul lung de aproape 160 de metri, nava ar fi ajuns în elementul ei. Între timp, marea urca încetul cu încetul. Anumite zvâcniri indicau că nava simţea acţiunea mareei. Fluxul venea cu valuri mari dar domoale, niciunul nu se spărgea în larg. Kongre nu şi-ar fi putut dori împrejurări mai fericite. Deşi era acum sigur că va degaja goeleta, punând-o apoi în siguranţă într-una din adânciturile golfului Franklin, o eventualitate îl mai îngrijora. Oare coca lui Maule nu fusese găurită la babord, în partea care se aflase 1 Cablu – unitate de măsură pentru distanţe, egală cu a 10-a parte dintr-o milă marină, adică 185,2 m.

Îngropată în bancul de nisip şi care nu putuse fi cercetată? Dacă avea acolo o spărtură, n-ar fi avut suficient timp s-o găsească sub lest şi s-o astupe. Atunci goeleta n-ar putea să se ridice, cala s-ar umple cu apă şi ar fi nevoiţi s-o abandoneze, iar prima furtună ar distruge-o.

Aceasta este marea lor grijă. E lesne de înţeles cu câtă nerăbdare urmăreau bandiţii creşterea fluxului. Dacă vreo bucată din bordaj era desfăcută sau călăfătuirea distrusă, apa nu va întârzia să năvălească în cală şi Maule nu se va putea ridica din nisip.

Dar încetul cu încetul spiritele se potoliră. Marea creştea. Cu fiecare moment, coca intra tot mai mult în apa care urca în jurul navei, fără a pătrunde în interior. Câteva zguduituri arătară că era intactă şi puntea îşi recăpăta orizontalitatea normală.

— Nici o gaură de apă! Nici o gaură! exclamă Careante.

— Atenţie la cabestan! comandă Kongre.

Manivelele erau gata. Oamenii nu aşteptau decât un ordin ca să le manevreze. Kongre, aplecat peste copastie, urmărea cum apa urca încontinuu, de două ore şi jumătate. Etrava începea să se urnească din loc şi partea dinainte a chilei nu mai atingea nisipul. Dar etamboul rămânea încă înfundat în nisip şi cârma nu se mişca liberă. Va mai trebui o jumătate de oră ca şi partea dinapoi a navei să fie degajată.

Kongre vru atunci să grăbească operaţia de ridicare şi, tot rămânând în prova, strigă:

— Vira!

Manivelele, împinse puternic, nu putură decât să întindă lanţul, dar etrava nu se întoarse spre larg.

— Atenţie! strigă Kongre.

Era de temut în adevăr ca ancora să nu derapeze, şi ar fi fost greu să fie fixată din nou.

Goeleta se ridicase complet şi Careante, examinând cala, se asigură că nu intrase apa. Aşadar, chiar dacă exista vreo avarie, cel puţin bordajul nu era spart. Se putea deci spera că Maule nu avusese de suferit nimic nici în timpul eşuării, nici în cele 12 ore cât stătuse pe bancul de nisip. În aceste condiţii, staţionarea navei în golfuleţul Pinguinilor nu avea să dureze mult timp. Va fi încărcată în această dupămasă şi mâine va putea să navigheze pe mare. De altfel, trebuia profitat de starea vremii. Vântul le era prielnic fie că nava se va îndrepta spre strâmtoarea Lemaire, fie că va merge de-a lungul coastei meridionale a Insulei Statelor, pentru a trece în Atlantic.

La ora 9 mareea trebuia să înceteze şi se ştie că mareele în timpul primului pătrar de lună nu sunt prea puternice. Dar, avându-se în vedere faptul că goeleta nu călca prea mult la apă, se putea spera că va reîncepe să plutească.

Într-adevăr, puţin după ora 8 şi jumătate, pupa începu să se ridice.

Maule nu mai suferi nici o avarie datorită bancului de nisip şi mării calme.

Kongre, după ce examina situaţia, ajunse la concluzia că putea din nou încerca să tragă nava pe lanţul ancorei, spre larg. La ordinul său, oamenii începură să vireze şi, după ce traseră vreo 20 de metri de lanţ, prova navei fu în sfârşit îndreptată spre larg. Ancora era bine înfiptă.

Ghearele ei intraseră în crăpăturile rocilor şi mai curând s-ar fi rupt decât să se desprindă la tracţiunea cabestanului.

— Haide, băieţi! strigă Kongre.

Şi toată lumea puse umărul, chiar şi Careante, în timp ce Kongre, aplecat peste balustradă, observa pupa goeletei. Urmară câteva momente de dezamăgire, căci jumătate din chilă se freca încă de nisip.

Kongre şi ceilalţi începură să fie din nou îngrijoraţi. Marea nu va mai urca decât încă douăzeci de minute şi trebuia ca goeleta să fie pusă pe linia de plutire înainte, căci altfel ar rămâne ţintuită până la mareea viitoare. Mareea urma să fie în scădere încă două zile şi nu va începe să crească decât peste 48 de ore.

Sosise momentul să se facă o sforţare supremă.

E lesne de închipuit furia acestor oameni, sau chiar turbarea lor, dacă s-ar fi dovedit neputincioşi.

Să ai sub picioare nava pe care o doreai de atâta vreme, care îţi asigură libertatea şi te scapă de pedeapsă, şi să nu poţi să o smulgi de pe acest banc de nisip…!

Şi înjurăturile, blestemele izbucniră pe când gâfâiau la cabestan, cu teama ca ancora să nu se rupă sau să derapeze! Va trebui atunci să aştepte fluxul de seară, pentru a putea fixa din nou ancora sau pentru a o adăuga pe cea de-a doua. Dar cine putea şti ce o să se mai întâmple sau ce condiţii atmosferice vor fi după 24 de ore!

Şi într-adevăr, câţiva nori destul de negri se arătară spre nord-est. E drept că, dacă ar urma să rămână pe loc, situaţia navei nu s-ar înrăutăţi, căci bancul de nisip se găsea adăpostit de faleza înaltă a litoralului. Dar marea nu va deveni furioasă şi valurile nu vor desăvârşi ceea ce eşuarea începuse cu o noapte înainte?

Şi apoi, aceste vânturi de nord-est chiar dacă sunt mai domoale, nu vor ajuta trecerea prin strâmtoare. În loc să aibă vântul plin în vele, Maule va fi forţat să navigheze cu vânt de bulină câteva zile şi, când e vorba de navigaţie, o întârziere poate avea consecinţe foarte grave.

Marea era acum liniştită şi în câteva minute refluxul se va face simţit. Bancul de nisip era încă acoperit. Câteva vârfuri de recife începeau să se arate, totuşi. Extremitatea capului San-Bartolome nu se mai vedea şi pe plajă apăreau ultimele băltoace în urma mareei care scădea.

Era evident că marea începea să se retragă încet şi că stâncile vor începe în curând să apară în jurul bancului de nisip.

Atunci se auziră noi înjurături. Oamenii, istoviţi, gâfâind, erau gata să se dea bătuţi, socotind că nu mai puteau reuşi. Kongre sări la ei, cu ochii scoşi din orbite, spumegând de furie. Apucând un topor, ameninţa 31 să-l lovească pe primul care şi-ar părăsi postul şi toţi ştiau foarte bine că nu va şovăi să o facă.

Se apucară, aşadar, din nou de lucru la manivele şi eforturile lor întinseră lanţul aproape să se rupă, strivind căptuşeala de aramă a nării ancorei.

În fine se auzi un zgomot. Piedica de siguranţă a cabestanului intrase în locaşul său. Goeleta făcuse o mică mişcare către larg. Echea cârmei redeveni mobilă, indicând că aceasta se degajă încetul cu încetul din nisip.

— Ura! Ura! strigară oamenii, simţind că nava se eliberează. Chila alunecase pe nisip. Rotirea cabestanului se acceleră şi în câteva minute, trasă de ancoră, goeleta sfârşi prin a pluti în afara bancului.

Imediat Kongre se repezi la timonă, lanţul slăbi, ancora derapa şi fu ridicată la post. Nu mai trebuia decât să treacă printre recife pentru a intra în golful Franklin.

Kongre puse să se ridice focul mare care era suficient pentru mersul navei. Marea o înconjura din toate părţile. O jumătate de oră după ce ocolise ultimele stânci de-a lungul malului, goeleta ancoră în golfuleţul Pinguinilor, la două mile depărtare de capul San-Bartolome.