CAPITOLUL XVI.

Se pune din nou problema locuinţei. Fanteziile lui Pencroff. O explorare în nordul lacului. Marginea de miazănoapte a platoului. Şerpii. Extremitatea lacului. Top e neliniştit. Top înoată. O luptă sub apă. Vaca de mare.

Era în ziua de 6 mai, care corespunde cu 6 noiembrie în emisfera boreală. Cerul se întunecase de câteva zile şi cu toate că temperatura nu. scăzuse încă prea simţitor, pionierii socoteau că trebuie să ia oarecari măsuri, pentru a-şi asigura iernatul. Dacă pe insula Lincoln s-ar fi găsit un termometru, el ar fi arătat în medie 10-12° deasupra lui zero, fapt care nu trebuie să mire pe nimeni. Fiind aşezată între paralelele 35 şi 40, insula Lincoln trebuia să prezinte în emisfera de sud condiţiile climaterice ale Siciliei sau ale Greciei din emisfera de nord. Dar, dat fiind că Grecia şi Sicilia sufereau de pe urma unor geruri mari, însoţite de zăpadă şi gheaţă, era de presupus că şi insula Lincoln va fi supusă în toiul iernii unor scăderi de temperatură împotriva cărora trebuiau să fie pregătiţi.

În tot cazul, chiar dacă frigul nu-i ameninţa încă, vremea ploilor se apropia şi pe această insulă singuratică, aşezată în plin Ocean Pacific şi expusă tuturor intemperiilor venite din larg, tulburările atmosferice trebuiau să fie dese şi foarte violente.

Problema găsirii unei locuinţe mai potrivite decât Căminul se punea imediat, cerând b grabnică dezlegare.

Pencroff avea desigur o oarecare slăbiciune pentru adăpostul descoperit de el, totuşi înţelese şi el repede că trebuiau să caute altul mai bun. Odată, în împrejurări pe care le cunoaştem. Căminul fusese inundat de ape, şi pionierii nu se mai puteau expune unui astfel de accident.

De altfel, spuse Cyrus Smith, mai trebuie să luăm şi alte măsuri de prevedere.

De ce? Insula nu este locuită, spuse reporterul.

Tot ce se poate! răspunse inginerul, cu toate că nu am cercetat-o încă în întregime, dar chiar dacă nu se află nici o fiinţă omenească pe aici, mi-e teamă totuşi să nu fie plină de animale sălbatice. Trebuie să ne punem la adăpost de orice atac şi să nu mai fim siliţi a veghea pe rând noapte de noapte ca să nu lăsăm să se stingă focul. Şi apoi, dragii mei, trebuie să ne gândim la toate. Piraţii malaezi trec adesea prin părţile acestea ale Pacificului.

Cum se poate?! se miră Harbert. Ajung până la o asemenea distanţă de uscat?

Da, copilul meu, răspunse inginerul. Piraţii aceştia sunt marinari îndrăzneţi, dar totodată sunt şi nişte tâlhari periculoşi, împotriva cărora noi trebuie să luăm toate măsurile posibile.

— Foarte bine, răspunse Pencroff, ne vom apăra de toţi duşmanii ce se pot ivi, fie ei cu două sau cu patru picioare. Dar, domnule Cyrus, n-ar fi bine să cercetăm toate colţurile insulei înainte de a întreprinde ceva?

Bine ar fi, întări Gédéon Spilett. Cine ştie dacă nu vom găsi pe coasta opusă una din peşterile pe care îi zadar le-am căutat aici?

E adevărat, răspunse inginerul, totuşi, voi uitaţi, dragii mei, că e bine să ne aşezăm în vecinătatea unei ape şi că din creştetul muntelui Franklin n-am zărit spre apus nici un râu sau pârâu. Pe partea aceasta, dimpotrivă, ne aflăm între râul Mercy şi lacul Grant, fapt care nu trebuie neglijat. Ba mai mult, coasta pe care ne aflăm nu este atât de bătută de vânturile care, în această emisferă, suflă de la nord la vest.

Să clădim o casă pe malul lacului, propuse marinarul. Acum nu ducem lipsă nici de scule, nici de cărămizi. Dacă am izbutit să fim cărămidari, olari, turnători şi fierari, o să izbutim noi să fim şi zidari.

Da, dragul, meu, dar înainte de a lua o hotărâre, trebuie să căutăm locul potrivit. Dacă natura near oferi locuinţă, ne-ar scuti de multă muncă, şi-am avea totodată un adăpost mai sigur, care ne-ar apăra împotriva duşmanilor dinăuntru şi dinafară insulei.

Ai dreptate, €yrus, răspunse reporterul, dar noi arii cercetat întreg masivul de granit de-a lungul coastei şi n-am găsit nici cea mai mică gaură, nici măcar o crăpătură!

Aşa-i, întări Pencroff. Ah, ce bine-ar fi dacă am putea să săpăm un adăpost, la o oarecare înălţime, în peretele acesta, în aşa fel, încât să nu ne ajungă nimeni! Mă şi văd într-o locuinţă cu cinci-şase camere, cu vedere spre mare…

Cu ferestre şi geamuri! întregi Harbert, râzând.

Şi cu scară! adăugă Nab.

Ce găsiţi de râs? strigă marinarul. Nu avem târnăcoape şi cazmale? Şi credeţi că domnul Cyrus nu ne va fabrica pulbere ca să aruncăm stâncile în aer? Spuneţi, domnule Cyrus, nu-i aşa că ne veţi fabrica şi pulbere când va fi nevoie?

Cyrus Smith îl ascultase pe avântatul Pencroff, în timp ce acesta îşi defăşura planurile fanteziste. Atacarea masivului de granit, chiar cu ajutorul unei mine, ar fi însemnat o muncă uriaşă şi era destul de supărător că natura nu făcuse măcar începutul. Inginerul propuse să se cerceteze din nou faleza, de la revărsarea râului până la unghiul ei nordic.

Ieşiră deci cu toţii şi-o examinară din nou, cu cea mai mare atenţie, pe o întindere de nouă mile. Dar pe peretele neted şi drept nu se vedea în nici un loc vreo cavitate. Cuiburile porumbeilor de stâncă, ce zburau deasupra falezei, erau doar nişte scobituri foarte mici, săpate chiar sus, pe creasta neregulată a granitului.

Acest lucru îi cam nemulţumea, căci nu era chip să atace acest masiv nici cu târnăcopul, şi nici cu ajutorul pulberei, pentru a obţine o deschizătură. suficient de mare în stâncă. Întâmplarea făcuse ca Pencroff să descopere Căminul, singurul adăpost de pe toată partea aceea a litoralului, adăpost pe care se gândeau să-l părăsească acu.

Isprăvind explorarea, ajunseră la cotul nordic al falezei; care se termina printr-un povârniş lin, ce se pierdea pe plajă, formând până la extrema limită din apus un fel de taluz, o îngrămădire deasă de pietre şi nisip, având o înclinare de cel mult 45° şi legate între ele prin plante, copăcei şi ierburi. Ici, colo se mai ivea câte un colţ de granit, care străbătea vegetaţia. Pâlcuri de copaci creşteau, formând terase pe povârnişurile acoperite cu iarbă deasă. Dar numai la atât se reducea vegetaţia care încerca să răzbată în acest loc. De la poalele povârnişului până la litoral se-ntindea un larg şes de nisip.

Cyrus Smith socoti, pe bună dreptate, că pe aici se scurgea, sub formă de cascadă, surplusul de apă al lacului. Era firesc ca surplusul apelor Pârâului Roşu să se verse pe undeva; ori, inginerul nu găsise încă locul, deşi cercetase tot ţinutul cuprins între gura râului şi platoul Grande-Vue.

De aceea, inginerul propuse tovarăşilor săi să urce povârnişul pe care îl observau şi să se întoarcă la Cămin, străbătând platoul şi explorând malurile de nord şi de răsărit ale lacului.

Primiră propunerea lui şi, în câteva minute, Harbert şi Nab ajunseră pe platou, Cyrus Smith, Gédéon Spilett şi Pencroff urmându-i în pas mai puţin grăbit.

La vreo două sute de picioare în faţa lor, se zărea printre frunze minunata oglindă a lacului, care strălucea în bătaia soarelui. Priveliştea era minunată în aceste locuri. Copacii îngălbeniţi formau grupuri armonioase. Scoarţa groasă a câtorva trunchiuri uriaşe, doborâte de bătrâneţe, închipuia brazde întunecate pe covorul de verdeaţă, ce se aşternea pretutindeni. Printre crengi se zbenguiau stoluri de papagali, adevărate curcubee mişcătoare, care săreau de pe o ramură pe alta şi-ţi dădeau impresia că lumina se răsfrângea în toate culorile prin hăţişul ciudat de crengi.

În loc să meargă de-a dreptul spre malul de nord al lacului, pionierii ocoliră marginea platoului, făcând un înconjur de o milă şi jumătate, pentru a ajunge la revărsarea pârâului, pe malul său stâng. Era o plimbare uşoară, deoarece copacii rari lăsau destul loc între ei. Se vedea că aici te afli la limita zonei fertile şi vegetaţia începea să fie mai puţin viguroasă decât în zona cuprinsă între pârâu şi râul Mercy.

Cyrus Smith şi tovarăşii săi înaintau cu băgare de seamă prin ţinutul acesta nou. Ei nu aveau alte arme decât arcuri cu săgeţi şi ciomege terminate cu un vârf ascuţit de fier. E drept că nici nu se arătă vreo fiară; după cum se părea, ele trăiau mai mult în pădurile dese din sud. Totuşi, pionierii avură şi o surpriză neplăcută, văzându-l pe Top oprindu-se în faţa unui şarpe uriaş, lung de patrusprezece până la cincisprezece picioare, pe care însă Nab îl răpuse cu o singură lovitură de ciomag. Cyrus Smith examina reptila şi constată că nu era veninoasă; ea făcea parte clin familia aşa numitului şarpe diamant, cu care se hrănesc indigenii din unele regiuni. Totuşi, s-ar fi putut să mai existe pe acolo şi alte specii de şerpi, a căror muşcătură să fie mortală. De pildă, vipere cu coada despicată, care se ridică deodată când le calci, sau şerpi înaripaţi, care au de o parte şi de alta a capului un fel de aripioare, ce le ajută să se avânte cu o mare repeziciune. Top, după prima clipă de surpriză, începu să gonească reptilele cu un zel, care ar fi putut să-i fie fatal, silindu-şi stăpânul săl cheme mereu.

Ajunseră destul de repede la locul unde Pârâul Roşu se vărsa în lac şi recunoscură pe malul opus locul pe care îl cercetaseră la coborârea de pe muntele Franklin. Cyrus Smith observă că debitul de apă al pârâului era destul de mare şi, prin urmare, nu s-ar fi putut ca natura să nu se fi îngrijit să creeze undeva un loc de scurgere pentru surplusul de apă al lacului. Punctul de revărsare trebuia neapărat găsit, căci el forma desigur o cădere de apă, a cărei energie le putea fi de folos.

Pionierii umblau fiecare după voia sa, fără să se depărteze totuşi prea mult unul de altul. Apele lacului păreau bogate în peşte. Pencroff îşi puse în gând să meşterească diferite unelte de pescuit, ca să poată trage foloase din această bogăţie.

O luară întâi de-a lungul capului ascuţit din partea de nord-est a lacului. Se putea presupune că într-acolo se află căderea de apă, deoarece în partea aceea malul lacului aproape atingea marginea platoului. Dar se înşelaseră şi se văzură siliţi să continue explorarea malului care, după o uşoară cotitură, cobora din nou de-a lungul litoralului.

Aici, malul era mai puţin împădurit, doar câteva pâlcuri de copaci, risipite ici, colo, măreau pitorescul pri veliştei. Lacul Grant se desfăşura în toată întinderea lui şi nici o briza nu-i încreţea faţa apelor.

Alergând printre ierburi, Top gonea stoluri de păsări diferite, pe care Gédéon Spilett şi Harbert le întâmpinară cu săgeţi. Tânărul nimeri una din aceste păsări, care căzu în mijlocul ierburilor de mlaştină. Top se repezi şi aduse o minunată pasăre de apă, de culoare cenuşie, cu capul mare şi ciocul scurt, cu degetele unite în formă de lopăţele printr-o pieliţă cu marginea festonată şi cu aripile tivite cu o dungă albă. Era o lişiţă, pasăre de mărimea unei potârnichi mari, aparţinând grupului de macrodactylc, care fac trecerea între grupul palmipedelor şi al picioroangelor. Era un vânat destul de neînsennat, căci carnea lui nu avea un gust prea bun. Pionierii hotărâră să i-o dea la cină, lui Top care nu era prea pretenţios.

Mergând de-a lungul malului răsăritean al lacului, călătorii noştri atinseră după scurtă vreme marginea care mai fusese cercetată. Inginerul era foarte mirat că nu găsise locul de scurgere al surplusului apelor lacului şi nu ascundea acest lucru faţă de reporter şi marinar, cu care stătea de vorbă.

În aceeaşi clipă, Top, care fusese foarte calm până atunci, dădu semne de nelinişte. Inteligentul animal alerga de colo-colo pe mal, se oprea, apoi se uita spre apă, ţinând o labă ridicată, ca şi când ar fi adulmecat un vânat nevăzut; uneori lătra cu furie, alteori păstra cea mai adâncă tăcere.

Nici Cyrus Smith, nici tovarăşii săi nu luară la început în seamă purtarea ciudată-a lui Top, dar lătratul câinelui înteţindu-se, atenţia inginerului se trezi.

Ce s-a întâmplat Top? întrebă el.

Câinele făcu mai multe sărituri spre stăpânul lui, dând semne vădite de nelinişte, apoi se repezi din nou spre mal şi, pe neaşteptate, sări În lac.

Aici, Top! strigă Cyrus Smith, care nu voia să-şi lase câinele să intre în apa aceasta necunoscută.

Ce s-o fi petrecând acolo dedesubt? se întrebă Pencroff, cercetând faţa apei.

Top o fi simţit prezenţa vreunei amfibii, răspunse Harbert.

Poate un aligator20? spuse reporterul.

Nu cred, răspunse Cyrus Smith. Aligatorii se întâlnesc numai În regiuni cu latitudine mai joasă.

Între timp, la chemarea stăpânului său, Top se întorsese la mal, continuând să fie neliniştit; sărea mereu prin ierburile înalte şi, călăuzit de instinct, părea că urmăreşte o fiinţă nevăzută, care ar fi înotat de-a lungul malului, sub apele lacului. Totuşi, apele erau liniştite, suprafaţa lor nu avea nici cea mai mică încreţitură. Pionierii se opriră de câteva ori, observând-o cu luare aminte. Nu apărea nimic. Mister.

Inginerul era foarte intrigat.

Să cercetăm şi mai departe, spuse el.

Peste o jumătate de oră, pionierii atinseră unghiul de sud-est al lacului, regăsindu-se din nou pe platoul Grande-Vue. Aci, cercetarea malurilor lacului trebuia socotită terminată şi, totuşi, inginerul nu descoperise pe unde şi nici cum se scurgea surplusul apelor.

Totuşi, punctul de revărsare trebuie să existe, repeta el, şi de vreme ce nu se vede în afară, el se află desigur înăuntrul masivului de granit de pe coastă!

Dar, ce importanţă are acest lucru, dragă Cyrus? întrebă Gédéon Spilett.

O importanţă foarte mare, răspunse inginerul, – căci dacă scurgerea trece prin masiv, s-ar putea ca înăuntrul lui să existe o cavitate, pe care am putea-o folosi ca locuinţă, după ce vom fi îndrumat în altă direcţie cursul apelor.

Domnule Cyrus, întrebă Harbert, nu s-ar putea oare ca apele să se scurgă chiar prin fundul lacului, ajungând la mare printr-o conductă subterană?

Ba se poate foarte bine, răspunse inginerul, şi, aşa stând lucrurile, vom fi nevoiţi să ne clădim singuri casa. Ce să-i faci, natura n-a vrut să facă nimic pentru noi.

Pionierii se pregăteau să traverseze platoul, pentru a se întoarce la Cămin, căci erau orele cinci, când Top începu să dea din nou semne de nelinişte. Lătra cu furie şi, înainte ca stăpânul lui să-l fi putut reţine, el se avântă pentru a doua oară în lac.

Alergară cu toţii spre mal. Top ajunsese între timp la o depărtare de douăzeci de picioare şi, în vreme ce Cyrus Smith îl chema zadarnic, un cap uriaş apăru la suprafaţa apelor, nu prea adânci în acele locuri.

Harbert recunoscu pe dată genul de amfibii din care făcea parte animalul acesta cu capul ţuguiat, cu ochii mari şi mustăţi lungi, pleoştite.

Un lamantin! strigă el.

Dar nu era un lamantin, ci un alt specimen din ordinul cetaceelor, din grupa aşa-ziselor „vaci de mare”, un dugong, pe care-l recunoscu apoi după nările lui larg deschise, deasupra botului.

Uriaşa dihanie se repezi la câine, care încercă să scape de ea, înot în d spre mal. Stăpânul lui Top nu avea cum să-l scape şi, înainte ca Gédéon Spilett şi Harbert să fi avut timp să-şi încordeze arcurile, câinele înhăţat de dugong dispăru sub apă.

Nab voi să sară în ajutorul lui Top, cu ciomagul lui ghintuit, hotărât să atace uriaşul animal chiar acolo unde se simţea în elementul său.

Stai, Nab! îl opri inginerul.

Între timp, sub apă se încinse o luptă cu totul inexplicabilă, deoarece Top nu avea cum să reziste în asemenea condiţii: părea să fie o luptă îndârjită, judecând după bulboanele care se vedeau pe faţa apei şi, în mod fatal, trebuia să se isprăvească cu moartea câinelui. Dar, deodată, într-un vârtej de spume, Top fu proiectat în aer de o forţă necunoscută, zbucni până la zece picioare deasupra suprafeţei lacului, căzu din nou În mijlocul apelor răscolite din adâncuri, apoi înotă spre mal. Câinele scăpase ca prin minune, fără răni prea grave.

Cyrus Smith şi tovarăşii săi priveau faţa lacului, fără să înţeleagă nimic. S-ar fi zis că lupta nu încetase sub apă. Se părea că dugongul, după ce scăpase de câine, lupta mai departe, fiind atacat de un animal puternic.

Lupta nu ţinu însă mult. Apele se înroşiră de sânge şi trupul dugongului, care se ridicase deasupra valurilor stacojii, fu aruncat în curând la mal pe o mică plajă din partea de sud a lacului.

Pionierii alergară într-acolo. Dugongul murise. Era un animal uriaş, lung de cincisprezece până la şaisprezece picioare şi care părea să cântărească mai bine de vreo mie de kilograme. La gât, dihania avea o rană, care părea că se datoreşte unui tăiş ascuţit.

Oare ce amfibie izbutise să ucidă uriaşul dugong? Nimeni n-ar fi putut să dea un răspuns mulţumitor şi Cyrus Smith, preocupat, se întoarse la Cămin, însoţit de tovarăşii lui.