CAPITOLUL VI.

Care va da, poate, cititorului dorinţa de a face o plimbare prin birourile „Centenarului”

A doua zi, Kin-Fo, al cărui dispreţ pentru lucrurile acestei lumi nu se desminţi un moment, ieşi singur din locuinţa sa. Cu mersu-i măsurat coborî malul drept al Creek-ului. Ajuns la podul de lemn care face legătura între concesiunea engleză şi cea americană, traversă râul îndreptându-se spre o clădire cu aparenţa destul de frumoasă, ridicată între mănăstirea misiunilor şi consulatul Statelor-Unite.

Pe frontonul clădirei se desprindea o placă de arama cu inscripţia următoare:

CENTENARUL.

Companie de asigurări pe viaţă Capital garanţie; 20 milioane dolari Agent principal: William J. Bldnlph.

Kin-Fo împinse uşa şi intră într-un birou despărţit în două compartimente printr-o balustradă. Câteva scoarţe, cărţi cu legătura de metal, o casă americană cu secret, două sau trei mese la care lucrau funcţionari ai agenţiei, un birou complicat, rezervat onorabilului d. William J. Bidulph, – iată mobilierul localului ce părea că aparţine unei case din Broadway, şi nu unei locuinţe clădite pe malurile Wusung-ului.

WilIiam J. Bidulph era agentul principal în China al companiei de asigurări pe viaţă şi în contra incendiului, cu sediul social la Chicago. Centenarul, – un titlu bun ce trebuia să atragă clienţii, – Centenarul, renumit îu Statele-Unite, poseda sucursale şi reprezentanţi în cele cinci părţi ale lumii. Făcea treburi enorme, excelente, mulţămită statutelor sale, nespus de îndrăsneţ şi liberal redactate, autorizând orice fel de asigurări.

Astfel, fii cerului începeau a călca pe urmele curentului modern care umple lăzile companiilor în genul de mai sus. Un mare număr de case din Imperiul de mijloc erau garantate pentru caz de incendiu, iar contractele de asigurare în caz de moarte, cu multiplele combinaţiuni ce comportă, conţineau numeroase semnături chineze. Firma Centenarului se afla dar pe frontoanele porţilor shaughaâene şi, între altele, pe stâlpii bogatei locuinţi a?ui Kin-Fo. Aşa dar, nu din dorinţa de a se asigura contra incendiului, făcea acum o vizită discipolul iui Waug onorabilului William J. Bidulph.

„Domnul Bidulph? * întrebă el intrând.

William J. Bidulph se afla acolo, „în persoană”, ca un fotograf ce operează singur, totdeauna la dispoziţia publicului, un om de cincizeci ani, îmbrăcat în negru, corect, cu cravată albă, cu aeru-i specific american.

„Cui am onoarea să vorbesc? întrebă WilliamJ. Bidulph.

— Domnului Kin Fo, din Shang-Hai.

— D. Kin-Fo L. unul din clienţii Centenarului poliţa numărul douăzeci şi şapte de mii două sute…

— El însuşi.

— Aş fi fericit, domnule, să aveţi nevoie de serviciile mele.

Aş dori să vă vorbesc în particular, răspunse Kin-Fo.

Conversaţia între cele două persoane trebuia să urmeze cu atât mai uşor cu cât William J. Bidulph vorbea tot aşa de bine limba chineză ca şi Kin-Fo, engleza.

Bogatul chinez fu deci introdus cu respectul ce i se datora într-un cabinet căptuşit cu tapiserii grele, şi închis cu uşi duble, unde s-ar fi putut complota şi răsturnarea dinastiei Tsing fără teamă de a fi auziţi.

— Domnule, zise Kin-Fo îndată ce se aşezară comod în faţa unui cămin încălzit cu gaz, a-şi dori să tratez cu Compania d-voastră asigurând decesul meu cu o sumă ce vă voi indica numaidecât.

— Domnule, răspunse William J. Bidulph, nimic mai simplu. Două semnături, a dv. şi a mea, dedesubtul unei poliţe şi asigurarea va fi gata după câteva formalităţi preliminare. Dar, domnule, permiteţi-mi această întrebare… Aveţi desigur dorinţa de a nu muri decât la o vârstă foarte înaintată, dorinţă naturală, de altfel?

— Pentru ce? întrebă Kin-Fo. De cele mai adesea ori, asigurarea pe viaţa arată la asigurat teama de o moarte prea apropiată…

— Oh! domnule! răspunse William J. Bidulph cu aerul cel mai serios din lume, această teamă nu o au deloc clienţii Centenarului! Numele său nu probează aceasta? A te asigura la noi e a lua un certificat de viaţă îndelungată! Vă cer iertare, dar e rar ca asiguraţii noştri să nu depăşească suta de ani… rar… foarte rar!… In interesul lor noi ar trebui le luăm viaţa! Astfel, facem treburi superbe! Deci, vă previn, domnule: a vă asigura la Centenar, e pe jumătate sigur că îl atingeţi.

— Ah! făcu liniştit Kin-Fo privind cu ochii săi tăioşi pe William J. Bidulph.

Agentul companiei, grav ca un ministru, n-avea nicidecum aerul că glumeşte.

— Orice ar fi, reluă Kin-Fo, doresc să mă asigur pentru două sute de mii dolari 4.

— Să zicem, dar, un capital dé două sute de mii dolari, răspunse Wiliam J. Bidulph, Şi scrise într-un carnet suma aceasta a cărei importanţă, îl lăsă rece.

Şi pentru ce primejdii vreţi să vă asiguraţi, scumpul meu domn?

— Pentru toate.

— Riscurile călătoriei pe pământ sau pe mare, şi cele ale călătoriei dincolo de graniţele Cerescului Imperiu?

— Da.

— Riscurile condamnării judiciare?

— Da.

— Riscurile duelului?

— Da.

— Riscurile serviciului militar?

— Da.

— Atunci taxele vor fi foarte ridicate.

— Voi plăti cât va trebui.

— Fie.

— Dar, adăugă Kin-Fo, este un alt risc, foarte important de care nu-mi vorbiţi.

— Care?

— Sinuciderea. Credeam că statutele Centenarului permit deasemeni asigurarea pentru sinucideri.

— Perfect, domnule, perfect, răspunse William J. Bidulph, care îşi freca mâinile. E şi în asta o sursă de superbe câştiguri pentru noi! înţelegeţi desigur că clienţii noştri sunt, în genere, oameni care ţin la viaţă şi că acei care, printr-o prudenţă exagerată, se asigură pentru sinucidere, nu se omoară niciodată.

— N-are aface, răspunse Kin-Fo. Pentru motive personale doresc să mă asigur şi de acest risc.

— Dorinţa d-voastră, dar taxa va fi considerabilă!

— Vă repet că voi plăti tot ce va trebui.

— Înţeles.

— Să zicem dar, spuse William J. Bidulph continuând să scrie în carnet, riscuri pentru mare, călătorie sinucidere…

— Şi, în aceste condiţiuni, la cât se va urca prima de plată? întrebă Kin-Fo.

— Scumpul meu domn, răspunse agentul principal, primele noastre sunt fixate cu preciziunea matematică de care Compania e mândră. Ele nu mai sunt bazate, ca altă dată, pe tabelele lui Duvillars. II ştiţi pe Duvillars?

— Nu, nu-1 cunosc pe Duvillars.

— Un statistician remarcabil, dar vechi… aşa de vechiu ca, de altfel, şi moartea sa. In vremea când el stabili faimoasele-i tabele, care servesc încă de scară pentru prime celor mai multe companii europene, foarte înapoiate, mijlocia vieţei era inferioară celei ce e acum graţie progreselor de tot felul. Noi ne bazăm, deci, pe o mijlocie mai ridicată şi, prin urmare, mai favorabilă asiguratului care plăteşte mai puţin şi trăieşte mai mult…

— La cât se ridică prima mea? reluă Kin-Fo, dornic de a scurta pălăvrăgeala agentului care nu pierdea nici o ocazie de a face reclamă Centenarului.

— Domnule, răspunse William J. Bidulph, a-şi putea să am indiscreţia de a întreba care e vârsta d-voastră?

— Treizeci şi unu ani.

— Ei bine, la treizeci şi unu de ani, dacă n-ar fi să vă asiguraţi decât pentru riscurile obişnuite, aţi fi plătit oricărei alte companii optzeci şi trei la sută. Dar la Centenarul aceasta nu va fi decât de şaptezeci, ceia ce va face anual, la un capital de două sute mii dolari, cinci mii patru sute dolari.

— Şi în condiţiunile în care doresc eu? zise Kin-Fo.

— Asigurându-vă pentru toate riscurile, inclusiv sinuciderea

— Mai ales sinuciderea.

— Domnule, răspunse cu un ton amabil William J. Bidulph după ce consultă o tabelă imprimată pe ultima pagină a carnetului său, nu putem lăsa pentru aceasta mai jos de douăzeci şi cinci la sută.

— Ceia ce va face?…

— Cincizeci mii dolari.

— Şi cum trebuie vărsată cota?

— întreagă sau divizată pe luni, după voia asiguratului.

— Cât va reveni pentru primele două luni?…

— Opt mii trei sute treizeci şi doi dolari care, dacă ar fi vărsaţi astăzi 30 Aprilie, scumpul meu domn, v-ar pune până la Iunie ale acestui an.

— Domnule, zise Kin-Fo, aceste condiţiuni îmi convin. lata cota pentru primele două luni.

Şi puse pe masă un teanc de dolari în bancnote pe care îl scoase din buzunar.

— Bine domnule… foarte bine! răspunseWilliam J. Bidulph. Dar înainte de a semna poliţa e o formalitate de împlinit.

— Care?

— Trebuie să primiţi vizita medicului Companiei.

— La ce bun vizita aceasta?

— Pentru a constata dacă sunteţi solid constituit, dacă n-aveţi vreo boală organică de natură a vă scurta viaţa, dacă ne daţi, în sfârşit, garanţii de lungă existenţă.

— La ce bun! de vreme ce eu mă asigur chiar pentru duel şi sinucidere, observă Kin-Fo.

— Ei, scumpul meu domn, răspunse William J. Bidulph, zâmbind mereu, o boală al cărei germene l-aţi avea şi care v-ar da gata în câteva luni, ne-ar costa frumuşel două sute mii de dolari!

— Sinuciderea mea v-ar costa la fel, bănuiesc!

— Scumpe domn, răspunse amabilul agent principal, atingând uşor mâna lui Kin-Fo, am mai avut onoarea de a va spune că mulţi din clienţii noştri se asigură pentru sinucidere, dar că nu se sinucid niciodată. De altfel, noi nu suntem opriţi de a-i supraveghea… Oh, cu cea mai mare discreţie!

— Da?

— Adaug, ca o remarcă a mea, că din toţi clienţii Centenarului, aceştia sunt cei care plătesc mai îndelungat timp cotele. Haide, între noi fie zis, pentru ce s-ar sinucide bogatul domn Kin-Fo!

— Şi pentru ce bogatul domn Kin-Fo s-ar asigura?

— Oh! răspunse William J. Bidulph, pentru a avea siguranţa de a trăi foarte mult, în calitatea sa de client al Centenarului!

Nu era de discutat mai mult cu agentul principal al celebrei companii. Acesta părea aşa de sigur de ceia ce spunea!

— Şi acum, adăogă el, în folosul cui va fi făcută asigurarea de două sute mii dolari? Cine va fi beneficiantul contractului?

— Vor fi doi beneficianţi răspunse Kin-Fo.

— Cu părţi egale?

— Nu, cu părţi inegale. Unul pentru cincizecii mii, altul pentru o sută cincizeci mii.

— Vrasăzică, pentru cincizeci mii, domnul…

— Wang.

— Filosoful Wang?

— Chiar el.

— Şi pentru o sută cincizeci mii?

— Doamna Lé-u, din Peking.

— Din Peking, adăogă William J. Bidulph sfârşind de scris ambele nume în carnet. Apoi reluă:

— Care e vârsta doamnei Lé-u?

— Douăzeci şi unu de ani, răspunse Kin-Fo.

— Oh! făcu agentul, iată o doamnă tânără care va fi foarte bătrână când va intra în posesiunea capitalului asigurat!

— De ce, mă rog?

— Pentru ca veţi trai mai mult de o sută de ani, scumpul meu domn. Dar filosoful Wang?

— El are cincizeci şi cinci de anii

— Ei bine, acest om cumsecade nu va moşteni nimic!

— Rămâne de văzut, domnule.

— Domnule, răspunse William J. Bidulph, dacă a-şi fi la cincizeci şi cinci de ani moştenitorul unui om de treizeci şi unu care trebuie să moară la o sută, n-aşi mai avea naivitatea să contez pe moştenirea aceasta.

— Sluga d-voastră, domnule, zise Kin-Fo îndreptându-se spre uşa cabinetului.

— A d-voastră, răspunse onorabilul William J. Bidulph, înclinându-se în faţa noului client al Centenarului.

A doua zi medicul Companiei făcu vizita reglementară lui Kin-Fo. „Corp de fier, muşchi de oţel, plămâni straşnici44, zicea raportul.

Nimic nu împiedica Compania să trateze cu un asigurat aşa de solid construit.

Poliţa fu, prin urmare, semnată, de o parte, de Kin-Fo în profitul tinerei văduve şi al filosofului Wang, iar de partea cealaltă de William J. Bidulph ca reprezentant al Companiei.

Nici Le-u şi nici Wang, în afară de împrejurări neprevăzute, nu aveau să afle nimic din ceea ce Kin-Fo făcuse pentru ei, până în ziua când Centenarul ar fi fost pus în poziţia de a le înmâna capitalul asigurat, ultima generozitate a ex~ milionarului.