CAPITOLUL X.

În care Craig şi Fry sunt prezentaţi în mod oficial noului client al „Centenarului”

— Da, domnule Bidulph, o simplă lovitură de Bursă, o lovitură americană! zise Kin-Fo către agentul principal al companiei de asigurări.

Onorabilul William J. Bidulph surâse ca un cunoscător.

— Bine jucată, de altfel, căci toată lumea a fost prinsă în cursă, zise el.

— Însuşi corespondentul meu! răspunse Kin-Fo. Falsă încetare de plăţi, domnule, fals faliment, falsă înştiinţare! După opt zile se plătea la ghişee deschise. Treaba era făcută. Acţiunile, depreciate cu optzeci la sută, fuseseră răscumpărate în taină de Banca Centrală şi când directorul fu întrebat ce se va alege de ele din faliment: „O sută şaizeci şi cinci la sută!” a răspuns el zâmbind. Iată ce mi-a scris corespondentul în scrisoarea aceasta sosită astăzi de dimineaţă chiar, în momentul când, crezându-mă absolut ruinat…

— Era să atentaţi la viaţa d-v.? strigă William J. Bidulph.

— Nu, răspunse Kin-Fo, era să fiu probabil asasinat!

— Asasinat!

— Cu autorizaţia mea scrisă, asasinat convenit care v-ar fi costat…

— Două sute de mii dolari, răspunse William J. Bidulph, pentru că erau asigurate toate cazurile de deces. Ah, v-am fi regretat foarte mult, scumpe domn…

— Pentru importanţa sumei?

— Şi pentru cotizaţii!

William J. Bidulph luă mâna clientului său şi-o strânse cordial, ca un american.

— Dar eu nu înţeleg… adăugă el.

— Aveţi să înţelegeţi răspunse Kin-Fo.

Şi-l făcu să cunoască felul angajamentelor luate, faţă de el, de cel în care trebuia sa aibă toată încrederea. Cită chiar termenii scrisorii pe care omul acesta o avea în buzunar, scrisoare ce îl ferea de urmări şi-i asigura imunitatea. Dar, lucru foarte grav, promisiunea făcută va fi îndeplinită, cuvântul dat va fi ţinut, nici o îndoială în această privinţă.

— Acest om este un prieten? întrebă William J. Bidulph.

— Un prieten, răspunse Kin-Fo.

— Şi atunci, din prietenie…?

— Din prietenie şi, cine ştie, poate de asemenea din calcul! Eu i-am asigur?t cincizeci mii dolari pe capul meu.

— Cincizeci mii dolari! strigă William J. Bidulph. Este deci domnul Wang?

— Chiar el.

— Un filosof! Nu se va învoi niciodată…

Kin-Fo era pe punctul de a răspunde:

— Filosoful acesta este un fost Tai-ping. In jumătate din viaţa sa el a comis mai multe omoruri de cât ar fi fost nevoie ca să ruineze Centenarul, admiţând că toate victimele lui ar fi fost clienţii companiei! Timp de optsprezece ani, a ştiut să pună frâu instinctelor sălbatice, dar astăzi când prilejul este oferit, căci mă crede ruinat, decis să mor, când, pe de altă parte ştie că după moartea mea va avea să moştenească o mica avere, el nu va şovăi…

Dar Kin-Fo nu spuse nimic din toate astea. L-ar fi compromis pe Wang, întrucât William J. Bidulph n-ar fi ezitat să-1 denunţe guvernatorului provinciei ca pe un fost Tai-ping. Aceasta salva, neîndoielnic, pe Kin-Fo, dar ar fi pierdut pe filosof.

— Ei bine, spuse atunci agentul companiei de asigurări, este de făcut ceva nespus de simplu!

— Anume?

— Domnul Wang trebuie prevenit că învoiala-i rupta, luândui-se şi scrisoarea compromiţătoare, ce…

— Este mult mai uşor de zis decât de îndeplinit, replică Kin-Fo. Wang a dispărut de ieri şi nimeni nu ştie unde s-a dus.

— Hm! făcu agentul principal a cărui exclamare denota încurcătura.

El îşi privea cu atenţie clientul.

— Şi acum, scumpe domn, nu mai aveţi nici o dorinţă de a muri? întrebă.

— Pe legea mea, nu, răspunse Kin-Fo. Lovitura Băncii Centrale Californiene mi-a dublat aproape averea şi vreau cu dragă inimă să mă căsătoresc! Dar nu o voi face decât după ce îl voi fi regăsit pe Wang sau când învoiala convenita între noi va lua sfârşit.

— Şi ea sfârşeşte.,.

— La 25 Iunie a anului acesta. In intervalul ăsta, Centenarul trece prin primejdii considerabile. E de datoria sa, deci, să ia măsuri în consecinţă.

— Şi să regăsească pe filosof, răspunse onorabilul William J. Bidulph.

Agentul se plimbă timp de câteva minute cu mâinile la spate apoi:

— Ei bine, zise el, vom regăsi pe acest prieten de ispravă, chiar de ar fi ascuns în adâncul pământului! Dar, până atunci, domnule, vă vom apăra contra oricărei tentative de asasinat precum va apărasem contra oricărei tentative de sinucidere!

— Ce vreţi să spuneţi? întrebă Kin-Fo.

— Că, începând de la 30 Aprilie, ziua când aţi semnat poliţa de asigurare, doi din agenţii mei v-au urmărit pas cu pas, au observat drumurile făcute de d-v., au spionat acţiunile d-v.!

— N-am remarcat nimic…

— Oh! sunt oameni discreţi. Vă cer permisiunea de a vi-i prezenta, acum când nu vor mai avea să se ascundă decât poate faţa de A. Wang.

— Cu plăcere, răspunse Kin-Fo.

— Craig-Fry trebuie sa fie pe aproape întrucât d-v. sunteţi aici.

Şi William J. Bidulph strigă: „Craig-Fry!w.

Craig şi Fry erau chiar dinapoia uşei. Ei urmăriseră pe clientul Centenarului până la intrarea în biurou şi acum îl aşteptau Ia ieşire.

— Craig-Fry, zise atunci agentul principal, în tot timpul duratei poliţei d-sale de asigurare nu veţi mai apăra pe preţiosul nostru client contra sa însăşi, ci contra unuia din prietenii d-sale, filosoful Wang, care s-a angajat să îl asasineze!

Şi ambii nedespărţiţi agenţi fură puşi în curent cu situaţiunea. O înţeleseră, o acceptară. Bogatul Kin-Fo lo aparţinea. El nu va avea de acum servitori mai fideli. Acum, ce drum să ia?

Erau două, după observaţiile lui Willian J. Bidulph: sau sa stea cu multă atenţie în casa din Shang-Hai, în aşa fel ca Wang să nu poată pătrunde fără a fi semnalat Iui FryCraig, sau să facă orice pentru a afla unde se găseşte numitul Wang şi să i se ia scrisoarea care trebuia declarată nulă şi fără de valoare.

— Prima soluţie nu e bună la nimic, răspunse Kin-Fo. Wang ar putea prea bine să ajungă până la mine fără a fî văzut pentru că locuinţa mea e şi a sa. Trebuie deci regăsit cu orice preţ.

— Aveţi dreptate, răspunse William J. Bidulph. Mai sigur e să fie regăsit numitul Wang, şi îl vom regăsi!

— Mort sau… zise Craig.

— Viu! complectă Fry.

— Nu! viu! strigă Kin-Fo. Nu înţeleg ca Wang să fie un moment în pericol din cauza mea!

— Craig şi Fry, adăugă Willian J. Bildulph, răspundeţi de clientul nostru. Până la 30 Iunie corent, domnul preţuieşte pentru noi două sute de mii dolari.

Cu acestea, clientul şi agentul principal al Centenarului se despărţiră. Zece minute, apoi, Kin-Fo, escortat de cei doi păzitori care nu mai trebuiau să-1 părăsească, reintra în vilă.

Când Sun văzu pe Craig şi Fry instalaţi oficial în casă, nu putu să-şi ascundă oarecare regret Multe întrebări, multe răspunsuri, prin urmare multe foloase! In afară de asta, stăpânul reluându-şi felul de viaţă, însemna că-şi va muştrului din nou neîndemânaticul şi leneşul valet. Nenorocosul Sun, ce ar fi zis dacă ar fi ştiut ce îi rezerva viitorul!

Prima grijă a lui Kin-Fo fu să „fonografieze* la Peking, aleea Sa-Cua, întorsătura norocului care î-l făcea mai bogat ca înainte. Tânăra femeie auzi glasul celui pe care îl credea pentru veşnicie pierdut spunându-i din nou minunatele cuvinte de alint. El visa pe mica-i surioară. Nu va fi trecut a şaptea lună fără a fi la ea spre a nu o mai părăsi de loc. Dar, după ce refuzase să o facă nenorocită, nu vroia să rişce de a o face văduvă.

Lé-u nu înţelesese deloc semnificaţia ultimei fraze, ea nu auzea decât că logodnicul se reîntorcea, că în mai puţin de două luni el va fi lângă dânsa.

Şi, din ziua aceea, nu fu în tot Cerescul Imperiu o femeie mai fericită decât tânăra văduvă.

De altfel, o complectă reacţie se produse în spiritul lui Kin-Fo, devenit acum de patru ori milionar graţie fructuoasei operaţiuni a Băncei Centrale Californiene. El vroia să trăiască, şi să trăiască bine. Douăzeci de zile de emoţii l-au metamorfozat. Nici mandarinul Pao-Shen, nici negustorul Yin-Pang, nici optimistul Tim, nici Hual b'teratul n-ar fi recunoscut în el pe indiferentul amfitrion care îşi dăduse cuvântul de adio pe unul din vaporaşele de pe râul Perlelor. Wang nu şi-ar fi crezut ochilor, dacă ar fi fost de faţă. Dar el dispăruse fără a lăsa nici o urmă. Nu mai revenea la casa din Shang-Hai. De aci, îngrijorare pe Kin-Fo şi nelinişte în tot momentul pentru paznicii săi.

Opt zile mai târziu, la 24 Mai, nici o ştire asupra filosofului şi, în consecinţă, nici o posibilitate de a i se da de urmă. In zadar, Kin-Fo, Craig şi Fry răscoliră teritoriile concesionate, bazarurile, cartierele suspecte şi împrejurimile Shang-Haiului. In zadar cei mai abili copoi ai poliţiei fură trimişi pe urma-i. Filosoful era de negăsit.

Totuşi, Craig şi Fry, din ce în ce mai îngrijoraţi, înmulţeau prevederile. Nici ziua, nici noaptea ei nu îşi părăseau clientul, mâncând la masa sa, culcându-se în camera sa. Vroiră chiar ca el să poarte o plasă de oţel pentru a se pune la adăpostul vreunei lovituri de pumnal, şi să nu mănânce decât oua fierte care nu puteau să fie otrăvite!

Kin Fo, trebuie spus, ia trimis la plimbare. Pentru ce să se închidă de bună voie vreme de două luni, în casa de fier a Centenarului, sub pretext ca valora pentru bancă două sute de mii dolari!

Atunci, William J. Bilduph, om practic, propuse clientului său restituirea primului vărsământ şi anularea poliţei de asigurare.

— Sunt dezolat, răspunse hotărât Kin-Fo, dar afacerea e făcută şi veţi suferi consecinţele.

— Fie, replică agentul principal care îşi dădea seama de ceea ce nu putea împiedica, fie! Aveţi dreptate. N-o să fiţi niciodată mai bine păzit decât noi.”