CAPITOLUL XI.

În care Kin-Fo devine cel mai celebru om din imperiul de mijloc.

Totuşi Wang nu putea fi găsit. Kin Fo începea a se necăji ea e redus la inacţiune, că nu poate, cel puţin, să îl caute pe filosof. Dar cum ar fi putut face aceasta, dacă Wang dispăruse fără a lăsa nici o urmă!

Complicaţia aceasta nu-1 lăsa rece nici pe agentul principal al Centenarului. După ce-şi spusese întâi că nu era nimic serios, că Wang nu îşi va executa făgăduiala, că nici chiar în excentrica Americă nu s-ar fi putut petrece astfel de fantezii, ajunse a gândi totuşi că nimic nu era imposibil în această ciudată ţară denumită Imperiul Ceresc. Ajunse în curând la cunoştinţa lui Kin-Fo că dacă nu era regăsit filosoful, filosoful îşi va ţine cuvântul dat. Dispariţia-i chiar denota din partea sa planul de a nu opera decât în momentul când elevu-i se va aştepta mai puţin, dându-i o lovitură fulgerătoare, sigură. Apoi, după ce va depune scrisoarea lângă victimă, se va prezintă liniştit Ia biurourile Centenarului cerând partea sa din capitalul asigurat.

Trebuia deci ca Wang sa fie avertizat; dar o avertizare directă nu era cu putinţă.

Onorabilul William J. Bidulph fu deci silit să întrebuinţeze mijloace indirecte cu ajutorul presei. In câteva zile fură trimise înştiinţări gazetelor chineze, telegrame ziarelor străine din cele două lumi.

Tching-Pao, jurnalul oficial din Peking, foile redactate în chinezeşte la Shang-Hai şi Hong-Kong, ziarele cele mai răspândite din Europa şi din cele două Americi reproduseră cu abondenţă nota aceasta:

— D. Wang din Shang-Ha? e rugat să considere ca neavenită convenţia făcută între d. Kin-Fo şi d-sa Ia data de 2

Mai trecut, numitul d. Kin-Fo nemai având decât o singură dorinţă, aceea de a muri centenar.

Acest ciudat aviz fu în curând urmat de un altul, mult mai practic cu siguranţă:

— Două mii dolari sau o mie trei sute taleri celui ce va aduce la cunoştinţa lui William J. Bidulph, agentul principal al Centenarului la Shang-Hai, reşedinţa actuală a d-lui Wang din sus-numitul oraş.

Ca Wang să fi cutreierat lumea în timpul acela, nici pomeneală. Mai curând el ar fi stat ascuns în împrejurimile Shang Haiului pentru a se folosi de toate ocaziunile spre a şi îndeplini promisiunea dată; dar onorabilul William J. Bidulph nu precupeţea mijloacele de precauţiune.

Trecură mai multe zile. Situaţia nu se schimba. Or, anunţurile acestea, reproduse cu profuziune sub forma familiară americanilor: Wang! Wang! Wang! pe deoparte, Kin-Fo! Kin-Foü Kin-Fo! I! pe de alta, sfârşiră prin a atrage atenţiunea publică şi provocară ilaritatea generală.

Se făcu haz până în fundul celor mai ascunse provincii ale Cerescului Imperiu.

— Unde e Wang?

— Cine a văzut pe Wang?

— Unde stă Wang?

— Ce face Wang?

— Wang! Wang! Wang! strigau copiii de chinezi pe străzi.

Întrebările astea fură în curând pe toate buzele.

Şi Kin-Fo, acest demn fia al Cerului, „a cărui vie dorinţă 'ora de a atinge centenarul”, care pretindea să lupte pe terenul longevităţii cu celebrul elefant aflat în muzeul din Poking, nu putea întârzia de a deveni la modă.

— Ei bine, avansează în vârstă d. Kin-Fo?

— Cum se laudă?

— Mistui sănătos?

— Va fi învestmântat în halatul galben al bătrâneţii5?

Cu astfel de cuvinte glumeţe se interpelau mandarinii civili sau militari, speculanţii la Bursă, negustorii în prăvălii, oamenii din popor în mijlocul străzilor şi pieţelor, luntraşii pe vasele lor.

Spre marea-i neplăcere, Kin-Fo trebui sa suporte inconvenientele acestei celebrităţi ciudate.

Dacă el se înciuda de tot acest sgomot făcut în jurul numelui sau, William J. Bidulph, din contră, era încântat totuşi. Wang rămânea în aceeaşi măsură ascuns tuturor ochilor.

Ori, lucrurile merseră aşa de departe că în curând situaţia lui Kin-Fo nu mai fu suportabilă. Ieşea? Un cortegiu de chinezi, de toate vârstele, de toate sexele, îl întovărăşea pe toate străzile, pe toate cheiurile. Intra? O gloată de glumeţi de cea mai proastă speţă se forma la poarta vilei sale. Gazetele publicau în bătaie de joc un buletin al sănătăţii sale însoţit de comentarii ironice, ca şi când ar fi fost vorba de dinastia domnitoare. In sfârşit, devenea ridicol cu totul.

Urmă deci că într-o zi, la 21 Mai, Kin-Fo se duse foarte enervat Ia onorabilul William J. Bidulph şi îi făcu cunoscută intenţiunea sa de a pleca îndată. Suferise destul din partea oraşului Shang-Hai şi din a Shanghaienilor!

— Veţi întâmpina multe primejdii! observă foarte just agentul principal.

— Ce-mi pasă! răspunse Kin-Fo. Luaţi-vă măsurile de rigoare.

— Dar unde vă veţi duce?

— Unde voi vedea cu ochii.

— Unde vă veţi opri?

— Nicăieri!

— Şi când veţi reveni?

— Niciodată.

— Şi dacă aflu noutăţi despre Wang?

— Dracu să-1 ia pe Wang! Ah, ce proastă ideie să îi dau pe mână o scrisoare aşa de absurdă.

În fond, Kin-Fo simţea cea mai mare dorinţă de a-l regăsi pe filosof. Gândul că viaţa sa era în mâinile altuia îl irita nespus.? mai aştepta o lună şi mai mult în aceste condiţii, era peste putinţă.

— Ei bine, plecaţi, zise William J. Bidulph. Craig şi Fry vă vor urma oriunde.

— Cum veţi vroi, răspunse Kin-Fo, dar vă previn că vor avea de mers.

— Vor merge, scumpul meu domn, vor merge, căci ei nu sunt deloc dintre aceia care să-şi cruţe picioarele!

Kin-Fo se reîntoarse la vilă şi-şi făcu preparativele de plecare fără ca să piardă un moment.

Sun, spre marea lui neplăcere, nu se împăca cu deplasările trebuia să şi întovărăşească stăpânul.

Cât priveşte pe Fry şi Craig, ei, ca adevăraţi americani, erau gata sa plece în tot momentul, chiar şi la capul lumei. Nu puseră decât o întrebare:

— Unde… zise Craig.

— Va merge domnul? adaugă Fry.

— La Nan-King, mai întâi, şi la dracu apoi!

Acelaşi zâmbet apăru simultan pe buzele lui Craig-Fry. Încântaţi amândoi! La dracu! Nimica mai plăcut pentru ei. Prilej de a lua concediu de la onorabilul William J. Bidulph de asemeni, de a îmbrăca un costum chinezesc care să atragă mai puţin atenţia lumii asupra lor în timpul acestei călătorii dealungul Cerescului Imperiu.

După o oră Craig şi Fry se îndreptau spre vilă, cu sacul de voiaj în mână şi cu revolverele la cingătoare.

Când se întunecă, Kin-Fo şi tovarăşii săi părăseau discret raza teritoriului american şi se îmbarcau pe corabia care face cursa de la Shang-Hai la Nan-King.

Părăsind Shang-Haiul, Kin-Fo nu se oprise fără motiv mai întâi la Nan-King. El socotea să aibă aici oarecari şanse de a regăsi pe filosof.

S-ar fî putut ca Wang să se simtă atras de amintiri în acest nenorocit oraş care fu principalul centru al rebeliunii celor din banda Ciang-Mao. Nu se proclamase în această cetate era nouă a Marei Păci 6? Nu fusese ea ocupată şi apărată de viteazul Rong-Siéu-Tsilu, care deveni mai târziu, împăratul Taî-pingilor şi se împotrivise mult timp autorităţii manciure? Nu se otrăvise el aici, la 1864, pentru a nu cădea viu în mâna inamicilor săi? Nu fuseseră smulse din mormânt şi aruncate pradă animalelor, în mijlocul ruinelor oraşului aprins, osemintele sale? In sfârşit, nu fuseseră masacraţi în trei zile, în această provincie, sute de mii din foştii tovarăşi ai lui Wang?

Posibil, dar, ca filosoful, luat de un fel de nostalgie, să se fi refugiat prin locurile astea pline de amintiri personale! De aici, în câteva ore, el se putea reîntoarce la Shang-Hai. Iată pentru ce Kin-Fo se îndreptase mai întâi la Nan-King, vroind să se oprească la această primă etapă a călătoriei sale. Dacă îl întâlnea pe Wang, totul se aranja şi ar fi sfârşit cu absurda sa situaţie. Dacă Wang nu ieşea la iveală, el şi-ar fi continuat pribegia, străbătând Cerescul Imperiu până în ziua când, convenţia expirată, nu ar mai fi avut să se teamă cu nimic din partea fostului său maestru şi prieten…

Kin-Fo, întovărăşit de Craig-Fry şi urmat de Sun, trase la un hotel aflat într-unul din cartierele pe jumătate nelocuite.

— Călătoresc sub numele de Ki-Nan, se mulţumi să spună tovarăşilor săi, şi înţeleg ca adevăratul meu nume să nu fie niciodată pronunţat, sub nici un fel de pretext.

— Ki… făcu Craig.

— Nan, complectă Fry.

— Ki-Nan, repetă Sun.

Ziua întâia trecu cu vizitarea cartierelor, a pieţelor şi a străzilor din Nan-King. Kin-Fo mergea repede, vorbind puţin şi privind mult.

Nici un chip suspect nu se arătă.

Kin-Fo, pe care oboseala nu părea să-1 cuprindă, mergea mereu. îndemnând pe cei doi însoţitori ai săi cari nu se dădeau bătuţi, depărtându-se tot mai mult de nenorocitul Sun, puţin obişnuit cu acest soi de exerciţii, el ieşi prin poarta de Est şi se aventură pe câmpia deşartă. La oarecare distanţă de zidul oraşului se deschidea o alee nesfârşită, având pe margini animale enorme de granit. Kin Fo merse dealungul aleei ceva mai repede.

Un mic templu o închidea. Dinapoi se ridica un „tumulus”, înalt ca o colină. Sub movila aceasta odihnea Rug-Uu, bonzul devenit împărat, unul din cei mai îndrăzneţi patrioţi care, cu cinci veacuri mai înainte, luptase contra dominaţiei străine. Nu cumva filosoful venise să se reculeagă cu aceste glorioase amintiri chiar la mormântul unde odihnea fondatorul dinastiei Ming?

Templul era părăsit cu totul.

Dar, pe uşa templului, Kin-Fo zări, nu fără emoţie, câteva semne gravate de o mână. Se apropie şi citi următoarele trei litere:

W. K.-F.

Wang! Kin-Fo! Neîndoelnic, filosoful trecuse de curând pe acolo!

Kin-Fo, fără a zice nimic, privi, cercetă… Nimic.

Seara, el, Craig, Fry şi Sun, care abia se târa, reintrau la hotel, iar a doua zi, dimineaţa, părăsiră Nan-Kingul.