CAPITOLUL XII.

În care Kin-Fo, cei doi însoţitori şi Taletul continuă aventura.

Cine e călătorul ce se vede gonind pe marile drumuri fluviale sau pe şosele, pe canalurile şi râurile Cerescului Imperiu? El merge, merge mereu, neştiind unde va fi a doua zi. Străbate oraşe fără a le vedea, nu coboară în hoteluri sau hanuri decât pentru a dormi câteva ore, nu se opreşte la restaurante decât pentru a mânca în grabă, nu socoteşte banul; îl asvârle pentru a putea merge mai repede.

Nu-i un negustor ocupat cu afaceri. Nu-i un mandarin trimis de ministru în cine ştie ce importantă şi urgentă misiune. Nu-i un artist în căutarea frumuseţilor naturei.

E falsul Ki-Nan, întovărăşit de Fry Craig, tot mai bine dispuşi, urmat de San, tot mai mult obosit. Este Kin Fo, în ciudata stare de spirit care-1 face să ocolească şi să-1 caute totodată pe misteriosul Wang. Este clientul Centenarului care nu cere din acest neîncetat du-te-vino decât uitarea situaţiei sale şi poate şi o garanţie contra nevăzutelor primejdii de care e ameninţat.

Călătorii luaseră la Nan-King unul din vapoarele americane care fac curse pe fluviul Albastru. După şaizeci de ore debarcau la Cun-Kau unde rătăcitorul Kin-Fo nu se opri decât o jumătate de zi. Acolo, se regăseau şi atunci, în stare de ruină complectă, urme de ale Taipingilor; dar nici în oraşul acesta comercial, care nu e, la drept vorbind, decât o anexă a prefecturei Ran-Yang-Fon, clădit pe malul drept al afluentului, nici la U-Ciang-Fon, capitala provinciei Ru-Pé, ridicată pe malul drept al fluviului, misteriosul Wang nu lăsase vre-o urmă despre trecerea sa. Nimic, în afară de ciudatele litere găsite de Kin-Fo la Nan King pe mormântul bonzului încoronat.

Dacă Craig şi Fry putuseră spera că din călătoria prin China vor prinde unele obiceiuri sau alte cunoştinţi asupra oraşelor, ei fură în curând dezarmaţi. Nu aveau timp pentru a lua note iar impresiile lor se reduceau la câteva nume de cetăţi şi de târguşoare. Totuşi nu erau nici curioşi, nici flecari. Nu-şi vorbeau aproape de loc. La ce bun? Ceea ce Craig gândea, gândea şi Fry deasemeni. Deci nu observară nici ei, ca şi clientul lor, dubla fizionomie, comună celor mai multe cetăţi chineze, pustii în centru, dar animate la periferii. Abia la Han Kéu zăriră cartierul european, cu străzile largi şi drepte, cu locuinţi elegante şi loc de plimbare umbrit, cu arbori mari dealungul flaviului Albastra. Ei nu aveau ochi decât pentru a vedea un singur om şi acest om rămânea invizibil.

Vaporul, mulţumită creşterei apelor Ran-Kingului putea să urce afluentul încă o sută treizeci leghe, până la Léo-Ro-Kéu.

Kin-Fo nu era câtuşi de puţin omul care să renunţe la acest gen de locomoţiune care îi plăcea. Din contră, socotea să ajungă bine până la punctul unde Ran-King încetează de a fi navigabil. De aci încolo, va vedea. Craig şi Fry nu îndrăzniră să întrebe dacă această navigaţiune va dura în tot timpul călătoriei. Supravegherea era mult mai uşoară pe bord, primejdiile mai puţin iminente. Mai târziu, pe drumurile puţin sigure ale provinciilor Chinei centrale, va fi altceva.

În ce priveşte pe Sun, viaţa de pe vapor îi priia. Nu umbla, nu făcea vre-o treabă, îşi lăsa stăpânul pe mâinile lui FryCraig, nu visa decât să doarmă în colţul său după ce mâncase în lege, căci bucătăria era cât se poate de bună.

Vaporul, urcând cursul Ran Kingului, intra în regiunea grâului. La orizont se profilară câţiva munţi. Districtul QuanLo-Fu apăru.

Kin-Fo nici nu debarcă în timpul descărcării combustibilului. Ce avea să facă în oraşul care îl lăsa indiferent? Nu avea decât o dorinţă, de vreme ce nu da de urma filosofului să se afunde cât mai adânc în inima Chinei centrale.

După Quan-Lo-Fu urmară două cetăţi clădite una în faţa?… temerea cea mai serioasă, dacă nu pentru ei cel puţin pentru milionul viu pe care îl păzeau. Dacă Kin-Fo cădea sub pumnalul lui Wang sau cuţitul unui răufăcător, rezultatul era acelaşi. Lovitura o primea Compania.

În aceste împrejurări, dealtfel, Kin-Fo, nu mai puţin armat, era şi el hotărât să se apere. Ţinea la viaţa sa mai mult decât oricând.

Probabilitatea de a da de vre-o urmă a filosofului la Şi-Nian-Fu, nu exista. Niciodată un fost Taî-ping nu s-ar fi gândit să se ascundă aci. Şi-Nian-Fu era o cetate căreia rebelii nu i-au putut prăbuşi, în timpul rebeliunei, întăriturile, şi care-i ocupată de o numeroasă garnizoană manciură.

A doua zi, Kin-Fo, părăsind oraşul, un important centru de afaceri între Asia centrală, Tibet, Mongolia şi China, relua drumul spre nord.

Trecând prin Kao-Lin-Sien, Sing-Tong-Sien şi prin valea. U-Ro, micul convoi ajunse la Rua-Cen, locul unei teribile insurecţii musulmane la 1860. De acolo, când în barcă sau în căruţă, Kin-Fo şi tovarăşii săi sosiră, nu fără mari greutăţi, la fortăreaţa Tong-Kuan, situată la încrucişarea apelor U-Ro şi Ruang-Ro.

La Tong-Kuan călătorii erau în siguranţă şi în timpul nopţii. El nu e o cetate comercială, ci un oraş militar locuit de tătarii manciuri care alcătuesc categoria de frunte a armatei chineze! Kin-Fo avea poate intenţia să se odihnească pentru câteva zile. Mergea, poate, să caute într-un hotel convenabil o cameră bună, o masă bună şi un pat bun, ceeace nu ar fî displăcut lui Fry-Craig şi cu atât mai puţin lui Sun!

Dar neîndemânatecul acesta făcu imprudenţa să dea la vamă, în locul numelui de împrumut, adevăratul nume al stăpânului său, plătind bine înţeles prostia-i cu o bună bucată din coadă. El uită că cel pe care avea cinstea să îl servească, nu mai era Kin-Fo, ci Ki-Nan.

Vai, ce furtună! Trebuiră să părăsească imediat oraşul. Numele-i produsese efectul. Celebrul Kin-Fo sosise la TongKaan! Toţi vroiau să-1 vadă pe omul interesant, a cărui singură şi unică dorinţă era de a deveni centenar!

Ghinionistul călător, urmat de paznici şi de valet, nu avu decât timpul să o ia la fugă trecând prin gloata curioşilor care se strângeau în drumul său. La picior, de data asta, la picior! Urcă dealungul fluviului Galben şi merse astfel până când tovarăşii săi căzură de trudă într-un târguşor unde incognitul său trebuia să-i asigure câteva ore de linişte.

Sun, complect aiurit, nu mai îndrăznea să spună un cuvânt. La rândui, cu ridicola codiţă de pisică ce-i rămăsese, era obiectul celor mai neplăcute glume! Copiii alergau după dânsul şi îi împroşcau cu strigăte caraghioase.

Acum, depărtaţi de Tong-Kuan, în modestul târg unde Kin-Fo încercase să se refugieze, nici cai, nici măgari, nici trăsuri, nici căruţe. Nici o alta perspectivă decât de a rămâne acolo sau de a continua drumul pe jos.

Asta nu era de natură să redea buna dispoziţie elevului lui Wang. învinui toată lumea şi nu se cruţa nici pe el. Ah, cât regreta timpul când nu avea decât să trăiască în pace! Dacă, pentru a preţui fericirea, trebuia să fi cunoscut plictiseala, necazurile şi grijile, aşa cum spunea filosoful, apoi le cunoştea acum cu prisosinţă!

Şi apoi, alergând astfel, nu putea să nu întâlnească pe drum oameni cum se cade, fără un ban, dar care erau fericiţi totuşi. Putuse observa dar formele diferite ale fericirei prilejuite de îndeplinirea senină a datoriei.

Ici, plugari aplecaţi pe brazdă; colo lucrători care cântau mânuind uneltele de lucru. Ah, lecţia era complectă! O credea, cel puţin… Nu, prietene Kin Fo, ea nu era complectă!

Totuş, cătând mult prin sat, bătând la toate uşile, Craig şi Fry sfârşiră prin a descoperi un vehicul, unul singur! In afară de asta vehiculul nu putea să transporte decât doar o persoană şi, ceeace era mai grav, motorul îi lipsea. Era roabă, roaba lui Pascal, inventată poate înaintea lui de anticii inventatori ai pudrei, scrisului, busolei şi zmeurilor. Dar în China roata acestui aparat, de un diametru destul de mare, e aşezată, nu la extremitatea tărgii ci la mijloc şi se mişca străbătând prin ea însăşi, aşa cum se mişcă roata anumitor bărci cu motor. Fundul roabei e deci împărţit în doua, după axa roatei, o parte în care poate sta călătorul şi o alta destinată bagajelor.

Motorul vehiculului, o stinghie cu care se învârteşte roata, e aşezat în spatele călătorului astfel că acestuia nu îi stinghereşte vederea. Când vântul e prielnic, când bate adică dinapoi, omul se ajuta cu această forţa naturală care nu-l costă nimic, înfige un catarg în faţă, ridică o pânză pătrată şi, prin presiunea vântului, în loc să împingă el roaba, e, la rându-i, împins, uneori mai repede decât ar fi vroit.

Vehiculul fu cumpărat cu toate accesoriile. Kin-Fo luă loc. Vântul era prielnic, pânza fu înălţata.

— Hai, Sun! zise Kin-Fo.

Sun se pregătea să se aşeze foarte calm în a doua despărţitură a tărgii.

— Înhamă-te! strigă Kin-Fo pe un ton ce nu admitea replică.

— Stăpâne… păi… eu! răspunse Sun ale cărui picioare se bălăbăneau ca cele ale unui cal prea mult purtat.

— Nu eşti decât tu de vină, tu, limba şi prostia ta!

— Hai, Sun! spuseră Fry-Craig.

— Înhamă-te! repeta Kin-Fo privind ceea ce rămăsese din coada nefericitului valet. La targă, animalule, şi vezi să nu mă răstorni.

Arătătorul şi mijlociul de la mâna dreaptă a lui Kin-Fo, apropiate în formă de foarfece, îi complectară aşa de bine gândul, că Sun trecu cureaua pe după umeri şi apucă targa cu amândouă mâinile. Fry-Craig se aşezară de ambele laturi ale roabei şi, vântul fiind prielnic, porniră cu uşurinţă.

Trebuie să renunţăm a zugrăvi ciuda surdă şi neputincioasă a lui Sun, coborât la rolul unui cal. Şi totuşi, dese ori Craig şi Fry consimţiră să îl înlocuiască. Din fericire vântul de sud le veni mereu în ajutor uşurând trei sferturi din povară! Roaba fiind bine echilibrată prin poziţiunea roţii centrale, munca celui ce o trăgea se reducea la aceea a cârmaciului de pe vas: să o menţină în poziţie dreaptă.

În acest echipagiu străbătu Kin-Fo provinciile de miaza noapte ale Chinei, mergând pe jos când simţea nevoia sa îşi dezmorţească picioarele, purtat pe sus când, din contră? vroia să se odihnească.

Wang.

Astfel, după ce ocoli Huan-Fu şi Ca-fong, urcă malul faimosului Canal Imperial, străbătu Tsinanul, H-Kien şi pătrunse în provincia Pe-Cé-Li unde se ridică Pekingul, capitala Cerescului Imperiu.

Kin-Fo purtat mereu pe sus, iar Sun trăgând mereu pe jos, străbătură cheiurile unde se înălţau munţi de saci cu sare, mahalalele, concesiunile engleze şi americane, câmpul de alergări, grădinile bogate în legume şi fructe. Toţi patru urmară drumul pietruit care duce la Peking, printre arborii de esenţă divină şi trestiile înalte ale fluviului, sosind astfel Ia Tcng-Céu, sănătoşi, teferi, Kin-Fo preţuind tot două sute mii dolari, Craig-Fry zdraveni ca la începutul călătoriei, Sun cotonogit, olog de ambele picioare, şi cu trei centimetri de coada în vârful căpăţânei!

Era Ia 19 Iunie. Termenul acordat lui Wang expira peste şapte zile abia.

Unde se afla Wang?