CAPITOLUL XIII

Care conţine multe peripeţii

— Domnilor, zise Kin-Fo celor doi paznici ai săi când targa fu oprită la intrarea în Tong-Céu, nu mai suntem decât la patru leghe de Peking, şi gândul meu e să mă opresc aici până în momentul când termenul convenţiei făcute între mine şi Wang, va înceta. În oraşul de patru sute de mii de suflete îmi va fî uşor sa rămân necunoscut dacă Sun nu va uita cumva că e în serviciul lui Ki-Nan, simplu negustor din provincia Şen-Şi.

Nu, desigur, Sun n-o să mai uite! Neghiobia lui îl transformase timp de opt zile în animal de ham şi nădăjduia acum că domnul Kin-Fo…

— Ki… făcu Craig.

— Nan! complectă Fry.

Nu îl va mai lua de la vechile-i funcţiuni. Iar acum, dat fiind halal de oboseală în care se găsea, nu cerea decât o învoire d-lui Kin-Fo…

— Ki… făcu Craig.

— Nan! repeta Fry.

Învoirea de a dormi cel puţin patru zeci şi opt de ore-

— Opt zile, dacă vrei! răspunse Kin-Fo. Voi fi cel puţin sigur că, dormind, nu vei mai flecari!

Kin-Fo şi tovarăşii săi începură apoi să caute un hotel convenabil şi care nu lipsea la Tong-Céu. Localitatea nu era propriu zis decât un imens cartier mărginaş al Pekingului. Drumul pavat care o leagă de capitală e mărginit dealungul cu vile, case, cătunuri de plugari, morminte, mici pagode, ogrăzi înverzite, iar pe toată această şosea, circulaţia trăsurilor, călăreţilor, pietonilor, este neîntreruptă!

Kin-Fo cunoştea oraşul şi se duse la Té-Uang-Mia „templul principilor suverani”, o mănăstire transformată în hotel unde pasagerii străini pot locui destul de confortabil.

Kin-Fo, Craig şi Fry se instalară îndată, agenţii ocupând o cameră ce răspundea în cea a preţiosului lor client.

Cât priveşte pe Sun, dispăruse pentru a se culca în ungherul desemnat lui, şi nu mai fu văzut.

După o oră Kin-Fo şi credincioşii lui părăseau camerele. Mâncară cu poftă şi se întrebară ce ar fi bine să facă.

— Ar fi bine, răspunseră Craig-Fry, să citim Gazeta Oficială pentru a vedea dacă nu-i vreun articol care să ne privească,

— Aveţi dreptate, răspunse Kin-Fo. Vom afla poate ce e cu Wang.

Câte şi trei ieşiră deci din hotel. Din prevedere, paznicii mergeau lângă clientul lor, cercetau trecătorii şi nu lăsau pe nimeni să se apropie. Merseră astfel pe străzile înguste ale oraşului şi ajunseră pe cheiu. Acolo fu cumpărat în grabă un număr din Gazeta Oficială.

Nimic! Nimic decât promisiunea a două mii dolari sau a o mie trei sute taleri celui ce va indica lui William J. Bidulph adresa actuală a d-lui Wang din Shaug-Ha?

— Aşa dar, zise Kin-Fo, n-a ieşit la iveală!

— N-a citit deci anunţul în chestie, răspunse Craig.

— Se socoteşte deci cu obligaţiunea mandatului, adăugă Fry.

— Dar unde poate fi? strigă Kin-Fo.

— Domnule, spuseră Fry-Craig, vă credeţi mai ameninţat în ultimele zile ale învoielii?

— Fără îndoială, răspunse Kin-Fo. Dacă Wang nu cunoaşte transformările survenite în situaţia mea, şi aceasta pare probabil, el nu se va putea sustrage necesităţii de a-şi ţine făgăduiala. Deci peste o zi, două sau trei, voi fi mai ameninţat decât sunt astăzi, iar peste şase zile şi mai mult încă.

— Dar termenul trecut…?

— Nu voi mai avea să mă tem de nimic.

— Ei bine, domnule, răspunseră Craig-Fry, nu-s decât trei moduri de-a va pune la adăpostul oricărui pericol în aceste şease zile.

— Care e primul? întrebă Kin-Fo.

— De a vă re-ntoarce la hotel, zise Craig, de a vă închide în camera d-voastra şi de-a aştepta ca termenul să expire.

— Şi al doilea?

— De a face să fiţi arestat ca răufăcător, răspunse Fry, pentru a fi pus în siguranţă în închisoarea din Tong-Côn.

— Şi al treilea?

— De a trece drept mort, jăspunseră Fry-Craig, şi de a nu învia decât când veţi avea toată siguranţa.

— Nu-1 cunoaşteţi pe Wang! strigă Kin-Fo. Wang va găsi mijlocul de a pătrunde în hotel, la închisoare şi în mormânt! Dacă nu m-a lovit până acum e că n-a vroit, e că i s-a părut preferabil să îmi lase plăcerea sau grija aşteptării! Cine ştie care va fi fost gândul său? In tot cazul, vreau să aştept în libertate.

— Să aşteptăm!… Totuşi… zise Craig.

— îmi pare că… adăugă Fry.

— Domnilor, răspunse Kin-Fo, cu un ton sec, voi face ce îmi va conveni. Şi apoi, dacă mor înainte de 25 ale lunii, ce poate pierde Compania d-voastră?

— Două sute mii de dolari, pe care va trebui să-i plătească succesorilor d-v.!

— Dar întreaga mea avere, fără a pune la socoteală viaţa! Eu sunt mai interesat ca d-v. în această afacere!

— Foarte drept!

— Foarte adevărat!

— Urmaţi deci a mă supraveghea cât veţi socoti de nevoie, dar eu voi face cum voi crede mai bine!

Nu era loc de replică.

Craig-Fry trebuiră deci să se mărginească a ţine pe clientul lor de aproape şi a înmulţi prevederile. Dar, ei nu şi-o ascundeau, gravitatea situaţiei se accentua cu fiecare zi.

Tong-Céu e una din cele mai vechi cetăţi ale Cerescului Imperiu. Aşezat pe un braţ canalizat al Peî-hoului, în apropierea unui alt canal ce o leagă de Peking, localitatea e prinsă într-un mare angrenaj de afaceri. Cartierele sale sunt nespus de animate prin acel du-te-vino al populaţiei.

Kin-Fo şi tovarăşii săi fură şi mai mult izbiţi de zgomot când ajunseră sus pe cheiu.

În definitiv, Craig şi Fry erau în drept să se creadă mai în siguranţă în mijlocul mulţimii. Moartea clientului lor trebuia să fie datorită în aparenţă unei sinucideri. Scrisoarea ce s-ar fi găsit la el nu ar fi lăsat nici o îndoială. Wang n-avea dar interes să-1 lovească decât în anumite condiţii pe care nu le putea prezenta trotuarul unei străzi sau piaţa publică a unui oraş. Ca atare, paznicii lui Kin-Fo nu aveau a se teme de o lovitură imediată. Ceea ce trebuia să îi preocupe numai era de a şti dacă Ta?-pinguI nu se luase cumva după urmele lor la plecarea din Shang-Hai. Pentru aceasta cercetau cu atenţie trecătorii.

Deodată fu pronunţat un nume care avea darul să îi surprindă mult.

— Kin-Fo! Kin-Fo! strigau câţiva pui de chineji sărind şi bătând din mâini în mijlocul mulţimei.

Kin-Fo era dară recunoscut, iar numele-i avea să produci efectul fatal?

Eroul se opri fără voe.

Craig-Fry erau gata să îl adăpostească, la nevoie, cu corpurile lor.

Dar strigătele acestea nu se adresau lui Kin-Fo. Nimeni nu părea a bănui că el este acolo. Nu făcu deci nici o mişcare şi, curios să ştie cu ce împrejurare îi fusese pronunţat numele, aşteptă.

Un grup de bărbaţi, de femei şi copii se strânseseră în jurul unui cântăreţ ambulant ce părea a fi foarte gustat de acest public al străzilor. Strigăte şi aplauze, cu duiumul.

Când se văzu în prezenţa unui auditoriu suficient la număr, cântăreţul scoase din haina sa un teanc de cartoane ilustrate în culori, apoi strigă: „Cele cinci priveghiuri ale Centenaruluiu!

Era faimosul cântec la modă pe atunci în Cerescul Imperiu.

Craig-Fry vroiră să-şi îndepărteze clientul de acolo, dar, de data aceasta el se încăpăţâna a rămâne pe loc. Nu îl cunoştea nimeni. Nu auzise niciodată cântecul care îl descria pe el. Vroia să-1 asculte!

Cântăreţul începu astfel:

— La priveghiul întâi, luna luminează acoperişul ascuţit al casei din Shang-Hai. Kin-Fo e tânăr. El are douăzeci de ani. Se aseamănă sălciei ale cărei cele dintâi frunze scot la iveală un vârf dé limbă verde!

— La priveghiul al doilea luna luminează partea de răsărit a bogatei vile. Kin-Fo are patruzeci ani. Zecile-i de mii de afaceri reuşesc după voie. Vecinii îl fericesc nespus.

Cântăreţul îşi schimba figura pârând că îmbătrâneşte cu fiecare strofă. Fu acoperit de aplauze.

Continuă:

— La priveghiul al treilea luna luminează întinderea. Kin-Fo are şaizeci ani. După frunzele verzi ale verei, galbenele crizanteme de toamnă!

— La priveghiul al patrulea luna s-a coborât la apus. Kin-Fo are optzeci ani! Corpu-i e scorojit! El apune! Apune ca astrul nopţii!

— La priveghiul al cincilea cocoşii salută zorile renăscute. Kin-Fo are o sută ani. El moare, cea mai mare dorinţă a sa e împlinită; dar mândrul prinţ Ien refuză să-1 primească. Prinţului Ien nu-i plac oamenii aşa de bătrâni. Iar bătrânul Kin-Fo rătăceşte în veşnicie, neputându-se odihni niciodată”

Şi gloata aplaudă şi cântăreţul vându sute de exemplare din cântecul său, cu trei sapece unul!

Dar pentruce nu l-ar cumpăra şi Kin-Fo? Scoase o monedă măruntă din buzunar şi întinse braţul printre primele rânduri ale gloatei.

Deodată mâna îi tremură. Gologanul ii scăpă şi se rostogoli pe pământ…

În faţa lui se afla un om ale cărui priviri se încrucişară cu ale sale.

— Ah! strigă Kin-Fo, neputându-şi reţine exclamaţia asta, totodată de întrebare şi de mirare.

Fry-Craig îl înconjurară, crezându-1 recunoscut, ameninţat, lovit, mort poate.

— Wang! strigă el.

— Wang! repetară Craig-Fry.

Era Wang în persoană. El îşi întâlnise elevul; dar în loc să se arunce asupra lui, împinse cu putere ultimele rânduri ale grupului şi o luă la fugă cu toată viteza picioarelor lui lungi!

Kin-Fo nu şovăi. Vru să scape odată din intolerabila-i situaţie şi se luă după Wang, însoţit de Fry-Craig care nu vroiau nici să i-o ia înainte, nici să rămână în urmă.

Dar pentru ce fugea Wang acuma? Nespus de ciudat totuşi el gonea ca şi când întreaga poliţie a Cerescului Imperiu i s-ar fi luat pe urme.

Fu o goană nebună.

— Nu sunt ruinat! Wang, Wang I Nu sunt ruinat! striga Kin-Fo.

— Bogat! Bogat! repetau Fry-Craig.

Dar Wang era Ia o depărtare prea mare pentrn a auzi cuvintele acestea care ar fi trebuit să-1 oprească. El străbătu astfel cheiul, prelungirea canalului şi ajunse în faţa cartierului din partea de apus.

Cei trei urmăritori aproape că zburau, dar nu le folosea la nimic.

Din contră, fugarul părea că se îndepărtează tot mai mult.

Vreo şase chinezi se alăturară lui Kin-Fo, fără a socoti alţi câţiva poliţişti care îl luară drept un răufăcător pe cel ce alerga cu atâta străşnicie.

Curios spectacolul acestui grup gâfâind, strigând, urlând, încrucişându-se în drum cu numeroşi alţii. Kin-Fo fusese foarte bine auzit pronunţând lângă cântăreţ numele „Wang”. Din fericire, filosoful nu ripostase prin cel al elevului său, căci oraşul întreg s-ar fi strâns în jurul unui om atâta de celebru. Dar numele lui Wang, destăinuit deodată, ajungea. Wang! Era deci enigmaticul personaj a cărui descoperire preţuia o recompensă enormă! Era ştiut. In felul acesta, dacă Kin-Fo alerga pentru cei opt sute mii dolari care constituiau avutul său, iar Craig-Fry pentru cei două sute mii ai asigurării, alţii goneau pentru răsplata făgăduită şi, se înţelege, aveau toţi pentru ce să-şi pună la încercare picioarele.

— Wang! Wang! Sunt mai bogat decât oricând! zicea mereu Kin-Fo atât cât îi îngăduia repeziciunea fugei.

— Nu-s ruinat! nu-s ruinat! repetau Fry-Craig.

— Opreşte-te! opreşte-te! strigau urmăritorii.

Wang n-auzea nimic. Cu coatele lipite de piept, el nu vroia nici să se trudească a răspunde, nici să-şi încetineze goana pentru plăcerea de a întoarce capul.

Mahalaua fu străbătută. Wang se aruncă pe drumul pietruit care prelungeşte canalul. Pe drumul acesta, în momentul acela aproape gol, avea câmp liber. Uşurinţa fugei sale spori; dar, natural deasemeni, se îndoi şi sforţarea urmăritorilor săi.

Goana asta nebună dură aproape douăzeci de minute. Nimic nu lăsa să se prevadă care va fi rezultatul. Totuş păru că fugarul începea a slăbi puţin. Distanţa păstrată până atunci între el şi urmăritorii săi, se micşora.

Dându-şi seamă de asta, Wang făcu un ocol şi dispăru înapoia grilajului unei pagode mici aflate pe partea dreaptă a drumului.

— Zece mii de taleri celui ce-1 va opri! strigă Kin-Fo.

— Zece mii de taleri! repetară Craig-Fry.

— Ya! ya! ya! urlară cei aflaţi înainte.

Toţi se repezeau pe urma filosofului, înconjurând împrejmuirea pagodei.

Wang reapăru. El fugi pe un şănţuleţ, o luă dea lungul unui canal de irigaţie şi, pentru a-şi încurca urmăritorii, făcu un nou ocol care îl readuse pe drumul pietruit.

Dar se văzu că este obosit căci întorcea capul de multe ori. Kin-Fo, Craig şi Fry nu osteniseră deloc. Ei alergau aşa de tare că niciunul din cei care fugeau de dragul recompensei nu reuşea sa le-o ia, măcar cu câţiva paşi, înainte.

Deznodământul se apropia deci. Nu mai era decât chestie de timp, şi de timp relativ scurt, câteva minute cel mult.

Toţi, Wang, Kin-Fo, însoţitorii săi sosiseră la punctul unde drumul traversează fluviul pe celebrul pod Paiokao.

Wang, slăbind tot mai mult, străbătu şoseaua. Kin-Fo şi ceilalţi, printr-un suprem efort, se apropiară din ce în ce. Curând nu îi mai despărţiră decât doar douăzeci de paşi, cincisprezece, zece.

Nu mai aveau de ce să încerce a-l opri pe Wang prin cuvinte fără folos pe care nu putea sau nu vroia să le audă. Trebuia să-1 ajungă, să-1 ţină, să-1 lege la nevoie… Se vor explica după aceea.

Wang înţelese că avea să fie prins şi, cum printr-o ciudată încăpăţânare părea că ocoleşte să stea faţă în faţă cu fostul său elev, merse până la a-şi risca viaţa ca să scape.

Dintr-un salt, sări pe balustrada podului şi se aruncă în Peî-ho.

Kin-Fo se opri o clipa şi strigă:

— Wang! Wang!

Apoi, făcându-şi vânt la rându-i:

— II voi avea viu! spuse el arancându-se în fluviu.

— Craig? zise Fry.

— Fry? zise Craig.

— Două sute mii de dolari pe gârlă!

Şi amândoi, trecând peste balustradă, săriră în ajutorul buclucaşului client al Centenarului.

Câţiva dintre ceilalţi îi urmară. Fu atunci ca un salt de clowni pe o trambulină.

Dar zelul trebuia să fie zadarnic. Kin-Fo, Fry-Craig şi restul cetăţenilor scormoniră mult prin Pe?-ho. Wang nu putu fi regăsit. Fără de îndoiala că, târât de curent, nefericitul filosof fusese tras la fund.

Aruncându-se în fluviu, Wang vroise doar să scape de urmăritori sau fusese hotărât de vreun alt motiv să-şi pună capăt zilelor? Nimeni n-ar fi putut-o spune.

După două ore, Kin-Fo, Craig şi Fry, necăjiţi, dar uscaţi şi odihniţi bine, şi Sun, trezit din cel mai straşnic somn al său de până atunci, luau drumul în spre Peking.