CAPITOLUL XV.

Care rezervă cu siguranţă o surpriză lui Kln-Fo şi, poate, cititorului.

Nimic nu se mai împotrivea căsătoriei bogatului Kin-Fo din Shang-Hai cu simpatica L?-u din Peking. Chiar peste şase zile expira termenul acordat lui Wang pentru îndeplinirea obligaţiei sale; dar nefericitul filosof plătea cu viaţa fuga-i inexplicabilă. Nu mai era deci nimic de care să se teamă acum. Căsătoria se putea face. Ea fu hotărâtă la douăzeci şi cinci ale lunii Iulie, data când Kin-Fo voise să pună capăt existenţei sale.

Tânăra femeie cunoscu atunci toată situaţia. Ea ştiu prin ce întâmplări deosebite trecuse cel care, refuzând odată sä o facă nenorocită şi a doua oară văduvă, se reîntorcea, liber în fine, s-o facă fericită.

Dar Lé-u, aflând de moartea filosofului, nu-şi putu reţine câteva lacrimi. Ea îl cunoştea, îl iubea, căci el fusese primul confident al sentimentelor ei pentru Kin-Fo.

— Bietul Wang! Lipsa lui va fi simţită mult în căsnicia noastră!

— Da! bietul Wang! răspunse Kin-Fo care regreta de asemeni pe tovarăşul tinereţii sale, pe prietenul lui vechi de douăzeci de ani. Şi totuşi el m-ar fi lovit precum jurase!

— Nu, nu! zise Lé u clătinând frumosul ei cap; el nu şi-a căutat moartea în valurile Peî-hoului decât pentru a nu îndeplini groaznica-i datorie.

Stai! Presupunerea că Wang s-ar fi înnecat pentru a scăpa de obligaţia mandatului sau, era cât se poate de admisibilă. In privinţa aceasta Kin-Fo gândea ceea ce gândea şi tânăra femee, astfel că erau alături două inimi în care imaginea credinciosului filosof nu se va mai şterge niciodată.

De prisos să mai spunem că, după nenorocirea de pe podul Palikao, gazetele chineze încetară de a mai reproduce anunţurile ridicole ale onorabilului William J. Bidulph, aşa că celebritatea stingheritoare a lui Kin-Fo păli tot aşa de iute cum se crease.

Iar acum ce aveau să facă Craig şi Fry? Ei erau, desigur, însărcinaţi să apere interesele Centenarului până la 30 Iunie, adică timp de zece zile, dar, în realitate, Kin-Fo nu mai avea nevoie de serviciile lor. Era de temut ca Wang să atenteze la viaţa sa? Nu, pentru că el nu mai exista. Se puteau ei gândi că clientul lor îşi va răpune singur viaţa? Cu atât mai puţin. Kin-Fo nu mai cerea acum decât să trăiască, să trăiască bine şi cât mai mult timp cu putinţă. Deci, continua supraveghere a lui Fry-Craig nu îşi mai avea raţiunea de a fi.

Dar, la urma urmei, cei doi originali, erau oameni de treabă. Kin-Fo îi rugă să ia parte la ceremonia căsătoriei sale, şi ei primiră.

— De altfel, observă glumeţ Fry către Craig, o căsătorie e uneori o sinucidere!

De a doua zi, Lé-u îşi aduse în casa un personal mai bun. O mătuşa a tinerei femei, d-na Lutalu, venise lângă ea, trebuind să-i ţină loc de mamă până la celebrarea căsătoriei.

D-na Lutalu, soţia unui mandarin de al patrulea rang şi de a doua clasă, cu floare albastră, fost lector imperial şi membru al Academiei Han-Lin, poseda toate însuşirile fizice şi morale necesare îndeplinirei demne a acestor importante funcţiuni.

Cât priveşte pe Kin-Fo, el ţinea mult să părăsească Pekingul după căsătorie, nefiind deloc din acei Fii ai Cerului cărora le place vecinătatea Curţilor. El nu ar fi într-adevăr fericit decât când îşi va vedea soţia instalată în bogata vilă din Shang-Hai.

Kin-Fo trebui deci să aleagă un apartament provizoriu şi găsi ceea ce îi trebuia la Ticn-Fu Tang, „Templul Fericirei cereşti”, hotel şi restaurant foarte confortabil, situat lângă bulevardul Tien-Men.

Acolo fură găzduiţi şi Craig-Fry care, din obişnuinţă, nu se puteau hotărî să işi părăsească clientul. Cât priveşte pe Sun, el îşi reluase serviciul, bombănind mereu, dar având grijă să vadă de nu se găsea în prezenţa vreunui fonograf indiscret. Ceea ce suferise Nan îl făcea mai prudent.

Kin-Fo avu plăcerea de a regăsi la Peking pe doi din prietenii săi din Canton, negustorul Yin-Pang şi literatul Hual. Pe de altă parte cunoştea câţiva funcţionari şi comercianţi din Capitală şi toţi îşi făcură o datorie din a asista la această mare împrejurare.

Indiferentul de altădată, calmul elev al filosofului Wang, era într-adevăr fericit! Două luni de griji, de nelinişti, de frământări, întreagă această perioadă agitată a existenţei sale, fusese de ajuns să îl facă a aprecia ceeace e, ceeace trebuie să fie, ceeace poate fi fericirea aici pe pământ. Da, înţeleptul filosof avea dreptate. De ce nu era el acolo pentru a-şi da încă odată seama de roadele doctrinei sale!

Kin-Fo petrecea alături de tânăra femeie timpul pe care nu îl consacra preparativelor ceremoniei. Lé-u era fericită îndată ce prietenul său se afla lângă ea. De ce avea nevoie să pună la contribuţie cele mai bogate magazine din capitală pentru a o acoperi cu daruri minunate? Ea nu se gândea decât la el şi îşi repeta înţeleptele maxime ale celebrului Pan-Hoei-Pan:

— Dacă o femeie are un bărbat după inima sa, e pentru toată viaţa!

— Femeia trebuie să aibe un respect fără margini pentru cel al cărui nume poartă şi o atenţie continuă asupra ei însăşi.

— Femeia trebuie să fie în casă ca o umbră curată şi un simplu ecou.

— Bărbatul este cerul femeii.

Totuşi pregătirile serbării de nuntă, pe care Kin-Fo o vroia splendidă, înaintau.

Cele treizeci perechi de pantofi brodaţi pe care îi necesită trusoul unei chineze, erau aranjaţi în locuinţa din aleea ŞaCua. Preparatele casei Sinuyane, dulceţuri, fructe zaharisite, praline, siropuri de prune, etc., portocale de inibahar, superbele stofe de mătase, giuvaerurile de pietre preţioase şi de aur fin cizelat, inele, brăţări, ace de cap, toate fanteziile încântătoare se îngrămădeau în buduarul ei.

În ciudatul Imperiu de Mijloc, când o fată se mărită nu aduce nici o dotă în căsnicie. Ea e într-adevăr cumpărată de părinţii soţului sau de soţ însuşi şi, în lipsă de fraţi, nu poate moşteni o parte a averii părinteşti decât dacă tatăl său face declaraţie anumită. Condiţiunile sunt de obicei aranjate prin intermediarii numiţi „mei-jin”, iar căsătoria nu e hotărâtă decât când totul e bine lămurit în această privinţă.

Logodnica e atunci prezintată părinţilor bărbatului. Acesta nu o vede. EI nu o va vedea decât în clipa când ea va sosi în trăsură închisă la casa conjugală. In momentul acesta se dă soţului cheia de la trăsură. El deschide uşa. Dacă-i place logodnica, îi întinde mâna; dacă nu-i place închide uşa brusc şi totul este rupt.

Nimic asemănător nu putea avea loc în căsătoria lui Kin-Fo. El o cunoştea pe tânăra femeie, el nu avea s-o cumpere de la nimeni. Asta simplifica mult lucrurile.

Douăzeci şi cinci Iunie sosi în fine. Totul era gata.

De trei zile, potrivit obiceiului, casa lui Lé-u rămânea luminată înăuntru. D-na Lutalu, care reprezintă familia ei, trebuia să se abţină timp de trei zile de a dormi, un fel de a se arăta tristă în momentul când logodnica avea să părăsească acoperişul părintesc. Dacă Kin-Fo ar fi avut părinţi, casa i-ar fi fost la fel de luminată în semn de doliu.

Niciuna din formalităţile astrologice nu a fost neglijată. Zodiile, consultate după toate regulile, arătau o perfectă potrivire a destinelor şi a felului lor de a fi. Epoca anului, a Junei, se arătau favorabile. Nici o căsătorie nu se arătase sub auspicii mai bune.

Primirea soţiei trebuia sa se facă la orele opt seara la hotelul „Fericirei Cereşti44, adică ea va fi condusă cu pompă la domiciliul soţului. In China nu se vine în astfel de împrejurări nici în faţa judecătorului, nici a preotului, nici a altuia.

La orele şapte, Kin-Fo, întovărăşit de Craig şi Fry care străluceau ca martori ai unei nunţi europene, îşi primea prietenii în pragul apartamentului său.

Ce asalt de politeţi! Ce notabile personagii invitate printr-o bucată de carton roşu pe care se scria în rânduri cu caractere microscopice: „D. Kin-Fo din Shang-Hai, salută umil pe domnul… şi îl roagă şi mai umil… de a asista la umila ceremonie44… etc.

Toţi veniseră pentru a onora pe soţi şi a participa la festivul rezervat bărbaţilor în timp ce doamnele se adunau la o masă aranjată special pentru ele.

Se aflau de faţă negustorul Yin-Ping şi literatul Hual. Erau apoi câţiva mandarini care purtau la pălăria oficială globul roşu, de mărimea unui ou de porumbei, arătând că aparţineau primelor trei clase. Alţii de categorie inferioară, nu aveau decât nasturi albi sau albaştri. O mare parte erau funcţionari civili, de origină chineză, aşa cum trebuiau să fie prietenii unui Shangaâan adversar al rasei tătare. Toţi, în haine frumoase, în halate strălucitoare.

Kin-Fo, – astfel vroia politeţa, – îi aştepta chiar la intrarea hotelului. îndată ce sosiră îi conduse în salonul de recepţie, după ce îi rugase de câte două ori să binevoiască a trece înaintea lui la fiecare din uşile pe cari le deschideau servitorii îmbrăcaţi în livrele de gală. El îi numea pe „nobilul lor nume”, le cerea noutăţi asupra „nobilei lor sănătăţi”, se informa de „nobilele lor familii”.

Craig şi Fry admirau aceste politeţi; dar, admirând, ei nu îşi pierdeau din vedere ireproşabilul client.

O aceiaşi ideie le venise amândorura. Dacă, prin imposibil, Wang nu ar fi pierit în apele fluviului?… Dacă el s-ar fi amestecat printre grupurile de invitaţi?… A douăzeci şi patra oră din 25 ale lunei Iunie, – ultima oră, – nu sunase încă! Mâna Ta?-pingului nu dezarmase. Dacă, în ultimul moment…

Nu! Nu era de crezut, dar, cu toate astea, era posibil. Astfel, printr-un rest. de prudenţă, Craig şi Fry priveau cu băgare de seamă toată lumea aceea… La urma urmelor nu văzură nici o figură suspectă, In vremea aceasta, viitoarea soţie părăsea locuinţa din aleea Şa-Cua şi lua loc într-un palanchin închis.

Dacă Kin-Fo nu vroise să ia costumul de mandarin, pe care orice mire are drept să-l îmbrace, în onoarea instituţiei căsătoriei pe care vechii legislatori o ţineau în stimă deosebită, Lé-u se conformase regulilor înaltei societăţi. Cu toaleta-i în întregime roşie, confecţionată dintr-o admirabilă stofă de mătase brodată, ea strălucea. Figura-i se pierdea, pentru a zice astfel, sub un voal de perle fine care păreau picurate din diadema al cărei cerc îi înconjura fruntea.

Cortegiul se puse în mişcare. Ocoli la răspântie pentru a trece pe Aleea Mare şi urmă bulevardul Tien-Mén.

Prietene, tovarăşe de ale lui Lé-? veneau în urma palanchinului purtând diferitele obiecte ale trusoului. Douăzeci muzicanţi mergeau înainte cu un mare zgomot de instrumente de alamă, printre care răsuna gongul sonor. În jurul palanchinului se mişca o mulţime de purtători de torţe şi de lanterne în mii de culori. Viitoarea soţie stătea ascunsă de ochii gloatei. Primele priviri, aşa cum cerea eticheta, trebuiau să fie ale mirelui său.

Astfel sosi cortegiul, spre orele şeapte seara, la hotelul „Fericirei Cereşti”.

Kin-Fo stătea la intrarea decorată bogat. Aştepta sosirea palanchinului pentru ca să deschidă uşa. După aceasta el şi-ar fi ajutat mireasa să coboare şi ar fi condus-o în apartamentul rezervat, unde, amândoi ar fi binecuvântat de patru ori cerul. Apoi, împreună, s-ar fi bucurat de prânzul nupţial. Mireasa ar fi făcut patru plecăciuni în faţa soţului său. La rându-i, el ar fi făcut două în faţa ei. Ar fi picurat douătrei picături de vin sub formă de libaţiuni. Ar fi oferit puţina hrană spiritelor mijlocitoare. După aceea li s-ar fi adus două cupe pline. Ei le-ar fi golit pe jumătate, apoi, amestecând ceea ce rămânea într-o singură cupă, ar fi băut unul după altul. Unirea era îndeplinită.

Palanchinul sosea. Kin-Fo înainta. Un maestru de ceremonii îi dădu cheia. O luă, deschise uşa şi întinse mâna frumoasei Lé-u care era mişcată. Ea coborî uşor şi străbătu grupul de invitaţi care se înclinară respectuos, punând mâna la piept.

Deodată se auzi pe bulevardul Tien-Men un zgomot depărtat. Erau strigăte la care se adăugau sunetele clare ale unei trompete. Se făcea după aceea tăcere, şi zarva reîncepea după câteva clipe.

Tot acest tărăboi se apropie şi ajunse în curând pe strada unde se oprise cortegiul.

Kin-Fo asculta. Prietenii, nehotărâţi, aşteptau ca tânăra femeie să intre în hotel.

Dar îndată strada se umplu de-o mişcare neobişnuită. Sunetele trompetei răsunară mai tare, aproiindu-se. -Ce-i? întrebă Kin-Fo.

Trăsăturile lui Lé-? se schimbaseră. O presimţire tainica îi grăbea bătăile inimei.

Deodată mulţimea năvăli în stradă. Ea înconjură pe un crainic imperial ce era însoţit de mai mulţi poliţişti.

Şi crainicul aruncă, în mijlocul tăcerei generale, cuvintele acestea, cărora le răspunse un murmur surd: „Moartea împărătesei văduve! Interzis! Interzis!”

Kin-Fo înţelesese. Era o lovitură ce îl izbea direct. Nu-şi putu stăpâni un gest de furie.

Doliul imperial era decretat prin moartea văduvei ultimului împărat. Pe un termen ce îl va fixa legea, va fi interzis oricui să-şi radă capul, interzis de a da serbări publice şi reprezentaţiuni teatrale, interzis tribunalelor de a judeca, interzis de a proceda la celebrarea căsătoriilor!

Lé-u, dezolată, dar curajoasă, căută să îşi facă inimă bună pentru a nu îngreuna necazurile mirelui său. Luă mâna scumpului ei Kin-Fo:

— Să aşteptăm! zise ea cu un glas ce se forţa să-şi ascundă emoţia.

Palanchinul plecă din nou cu tânăra femeie la casa-i din Şa-Cua, iar petrecerile fură amânate, mesele strânse, orchestrele concediate, şi prietenii dezolatului Kin-Fo se despărţiră după complimentele de condoleanţă. Nu trebuia să rişti a călca decretul de interdicţie! Hotărât, nenorocul continua să-I urmărească pe Kin-Fa încă un prilej de a se folosi de învăţămintele filosofice ale fostului său maestrul Kin-Fo rămăsese singur cu Craig şi Fry în apartamentul deşert al hotelului „Fericirei Cereşti”, nume ce îi părea acum ca un amar sarcasm. Termenul de interdicţie putea fi prelungit după dispoziţia Fiului Cerului. Şi el care socotise se întoarcă imediat la Shang-Hai pentru a-şi instala soţia în bogata vilă, devenită a sa, reîncepând o nouă viaţă, în noi condiţii.

O oră după aceea, un servitor îi dădea o scrisoare adusă de un mesager chiar atunci.

Kin-Fo nu putu să-şi oprească un strigăt, îndată ce recunoscu scrisul de pe adresă.

Scrisoarea era de la Wang, şi iată ce conţinea: „Prietene, nu sunt mort, dar când vei primi răvaşul acesta, voi fi încetat de-a mai trăi.

Mor, pentru că nu am curajul să-mi ţin făgăduiala; dar, fii liniştit, am îngrijit de toate.

Lao-Shen, şef al Tai pingilor, vechiu tovarăş al meu, are scrisoarea ta! El va avea braţul şi sufletul mai tari decât am eu pentru îndeplinirea grozavei misiuni pe care m-ai silit s-o primesc. Lui îi va reveni deci capitalul asigurat de tine, lui i l-am cedat şi el îl va moşteni când tu nu vei mai fi!

Adio! Te urmez în moarte în curând, prietene! Adio!

Wang”