CAPITOLUL XVI

În care Kin-Fo reîncepe goana.

Situaţia lui Kin-Fo era acum de o mie de ori mai gravă decât până atunci.

Aşa dar, Wang, cu tot cuvântul dat, îşi simţi voinţa paralizată când fu vorba să lovească pe fostul său elev! Aşa dar, Wang nu ştia nimic de schimbarea survenită în situaţia lui Kin:Fo, întrucât scrisoarea lui nu spunea nimic de aceasta! Aşa dar, Wang însărcinase pe un altul să îi ţină făgăduiala, şi pe care! Pe un Ta?-ping, mai straşnic între toţi, care nu se va da înapoi din faţa unui simplu omor de care nici nu putea fi făcut responsabil! Scrisoarea lui Kin-Fo nu îi asigura oare liniştea, iar delegaţia lui Wang nu îi procura un capital de cincizeci mii dolari?

— Ah! dar începe a mi se ura! strigă Kin-Fo într-o primă, pornire de mânie.

Craig şi Fry luaseră cunoştinţă de misiva lui Wang.

— Scrisoarea d-voastră, întrebară ei pe Kin-Fo, nu poarta data ultimă de 25 Iunie?

— Ei nu. răspunse el. Wang trebuia, şi nici nu putea altfel, să o dateze în ziua morţii mele. Acum acest LaoShen poate să-şi facă treaba când îi va place, fără a fi mărginit de timp I

— Oh, făcură Fry-Craig, el are interes să se execute în termen cât mai scurt.

— Şi de ce?

— Pentru ca suma asigurată pe capul d-voastră, sa fie acoperită de poliţă şi să nu-i scape!

Argumentul era fără de replică.

— Fie, răspunse Kin-Fo. Totul e însă că eu nu trebuie să pierd o oră pentru a recăpăta scrisoarea, chiar de ar trebui să plătesc cei cincizeci mii dolari garantaţi lui Lao-Shen.

— Just, zise Craig.

— Adevărat! adăugă Fry.

— Voi pleca deci! Trebuie ştiut acum unde e acest şef de Ta?-pingi. El nu va fi, poate, de negăsit ca Wang!

Pe când vorbea aşa, Kin-Fo nu putea sta pe loc. Se ducea şi venea de colo până colo. Şirul loviturilor cari se abăteau asupra lui îl puneau într-o stare de supra-excitaţie puţin obişnuită.

— Plec! zise el. Merg în căutarea lui Lao-Shen! In ce vă priveşte, domnilor, faceţi ce veţi pofti.

— Domnule, răspunse Fry-Craig, interesele Centenarului sunt mai ameninţate cum n-au fost niciodată! A vă părăsi în aceste împrejurări ar fi sa dezertăm de la datoria noastră. Nu vă vom părăsi.

Nu era vreme de pierdut. Dar, mai înainte, era de ştiut ce e cu acest Lao Shen şi în ce ungher locuia. Or, faima sa era de aşa natură că aceasta nu fu greu de aflat.

Într-adevăr, vechiul tovarăş al lui Wang în mişcarea insurecţională, se retrăsese spre nordul Chinei, dincolo de Zidul Mare, în partea vecină a golfului Léao-Tong care nu-i decât o anexă a golfului Pe-Ce-Li. Dacă guvernul imperial nu tratase încă cu el, cum făcuse cu alţi câţiva şefi ai rebelilor pe care nu i-a putut extermina, îl lăsa cel puţin să opereze liniştit pe teritoriile acestea situate dincolo de frontierele chineze. Lao Shen, resemnat la un rol mai modest, îndeplinea meseria de hoţ de drumul mare. Ah, Wang îşi alesese bine omul ce-i trebuia Acesta nu avea scrupule, iar o lovitură de pumnal mai mult sau mai puţin nu i putea tulbura conştiinţa.

Kin-Fo şi cei doi agenţi obţinură deci informaţiuni complecte asupra Taî-pingului şi aflară că el a fost semnalat ultima oară în împrejurimile Fu-Ningului, un port mic al golfului Léao-Tong. Într-acolo hotărâră a se duce fără întârziere.

În primul rând, Lé-u fu informată de ceeace avea să so petreacă. Grijile-i se măriră. Lacrimi inundară frumoşii săi ochi. Vroi să-1 abată pe Kin-Fo de la drum. Va alerga în faţa unei inevitabile primejdii? Nu era mai bine să se îndepărteze, la nevoie să părăsească Cerescul Imperiu şi să se refugieze în vreun colţ al lumei unde sălbaticul Lao Shen nu-1 va putea atinge?

Dar Kin-Fo o făcu pe biata femee să înţeleagă că nu putea trăi sub o neîncetată ameninţare, la bunul plac al unui ticălos pentru care moartea sa preţuia o avere. Nu! Trebuia să sfârşească odată pentru totdeauna. Kin-Fo şi credincioşii lui paznici vor pleca chiar în ziua aceea, vor merge până la Ta?-ping, îi va cumpăra cu aur nenorocita scrisoare şi se vor reîntoarce Ia Peking înainte chiar ca decretul de interdicţie să fie ridicat.

— Scumpă surioară, zise Kin-Fo, am mai puţin de suferit, acum, când căsătoria noastră a fost amânată cu câteva zile. Ce situaţie ar fi fost pentru tine dacă era făcută?

— Dacă era făcută, răspunse Lé-u, a-şi fi avut dreptul şi datoria să te urmez – şi te urmam.

— Nu. zise Kin-Fo. A-şi vrea mai bine o mie de morţi decât să te expun unui singur pericol… Adio, Lé-u, adio.

Şi Kin-Fo, cu ochii umeziţi, se smulse din braţele tinerei femei care vroia să-l reţină.

În ziua aceea Kin-Fo, Craig şi Fry, urmaţi de Sun, căruia ghinionul nu-i mai dădea o clipă de repaus, părăseau Pekingul şi se duceau la Tong-Céu. Fu chestie de o oră.

Iată ce hotărâseră:

Drumul pe jos, străbătând o provincie puţin sigură, prezintă greutăţi foarte mari.

Dacă nu ar fi fost vorba decât să ţină Zidul cel Mare, la nordul capitalei, oricare ar fi primejdiile, ar mai fi mers. Dar portul Fu-Ning nu era la nord, ci la est. Mergând pe mare, câştigai timp şi siguranţă. În patru sau cinci zile, Kin-Fo şi tovarăşii săi puteau fi acolo, şi atunci vor vedea ce mai au de făcut.

Dar vor găsi vreun vas în drum pentru Fu-Ning? Merseră să se intereseze la agenţii maritimi din Tong-Céu.

De data asta norocul sluji pe Kin-Fo, după cum ghinionul îl urmărea neîncetat Un bastiment, încărcat pentru Fu-Ning, aştepta la îmbucătura Peî-hoului.

Nu era altceva de făcut decât să iei un astfel de vas care face cursa pe apă şi coboară până jos de tot.

Craig şi Fry cerură numai o oră pentru preparativele lor, iar ora asta o întrebuinţară cumpărând toate aparatele de salvare, de la centura primitivă până la vestmintele căpitanului Boyton. Kin-Fo preţuia doar două sute mii de dolari. El era asigurat pentru toate primejdiile. Ori, o catastrofa se putea întâmpla. Trebuia totul prevăzut şi, de altfel, totul fu prevăzut.

Aşa dar, Ia 26 Iunie, Ia prânz, Kin-Fo, Craig-Fry şi Sun se îmbarcau pe Péi-tang şi coborau de-a lungul fluviului.

Péi-tang luneca repede, spintecând apele gălbui. Turnul înalt al unei pagode aflate dincolo de Tong-Céu, fu în curând trecut.

Prin locurile astea Peâhoul nu era încă larg.

Tien-Tsin se arătă îndată. Aici fu oarecare pierdere de timp, căci trebuia deschis podul de est, iar circulaţia se face nu fără greutăţi în mijlocul sutelor de vase de care portul e plin.

A spune că, în tot timpul călătoriei» Craig şi Fry, mai severi ca oricând, nu-şi părăseau clientul de loc nu e suficient.

Nu mai era vorba de filosoful Wang, cu care o înţelegere ar fi fost lesne, dacă l-ar fi putut întâlni, ci de Lao-Shen, rebelul necunoscut. Mergând la el, te-ai fi putut crede în siguranţă; dar cine ar fi fost în stare să arate că acesta nu plecase la drum pentru a întâlni victima? Şi atunci cum să-1 ocoleşti, cum să-1 previi? Craig şi Fry, vedeau un asasin în orice pasager al Peî-tangului! Ei nu mai mâncau, nu mai dormeau, nu mai trăiau.

Dacă Kin-Fo, Craig şi Fiy erau serioşi îngrijaţi, Sun, din parte-i era cât se poate de cătrănit. Singur gândul că e pe mare, îi făcea destul rău. El îngălbenea pe măsură ce Peitângui se apropia de golful Pe-Cé Ci. Nasu-i se ascuţea, gura-i se încleşta şi, totuşi, apele liniştite ale fluviului nu imprimau nici-o zguduitură vaporului.

Ce ar fi deci când Sun ar avea de suportat scurtele talazuri ale unei mări înguste!

— N-ai fost niciodată pe apă? îl întrebă Craig.

— Niciodată!

— Nu este bine? întrebă Fry. Nu!

— Te sfătuiesc să întorci capul… adăogă Craig.

— Capul?

— Şi să nu deschizi gura… complectă Fry.

— Gura…?

Peisagiul se schimbă apoi. Malul drept, mai înalt, contrasta cu stângul ce era înspumat de talazuri. Vaste câmpii de porumb, de grâu, de mei, se întindeau. Aşa precum este în toată China, – mamă cu atâtea milioane de copii de nutrit, – nu era o porţiune de teren cultivabilă, neglijata. Pretutindeni canale de irigaţie sau aparate rudimentare de bambu, scoteau şi răspândeau apa cu îmbelşugare. Ici şi colo, în preajma satelor cu tencuială galbenă, grupuri de arbori se înălţau. Pe maluri numeroşi pescari se duceau şi veneau.

Dacă drumul cel mare de-a lungul fluviului era acum deşert, mişcarea maritimă a Pe? hoului nu se micşora însă.

A doua zi, la 27 Iunie, înainte de răsăritul soarelui, Peitang sosea în portul Taku, aproape de gura fluviului.

În strâmtoarea aceasta se ridică, pe ambele maluri, forturile de Nord şi Sud, acum ruinate, care fură cucerite de armata anglo-franceză în 1860. Acii se produsese gloriosul atac al generalului Collineau în ziua de 24 August a acelui an.

Peî-tangul nu putea depăşi bariera. Pasagerii trebuiră deci să debarce la Taku, un oraş destul de important a cărui dezvoltare va fi considerabilă dacă mandarinii ar lăsa construirea unei linii ferate care să îl lege de Tâen Tsin.

Nava încărcată pentru Fu-Ning trebuia să ridice pânzele chiar în ziua aceea. Kin-Fo şi tovarăşii săi nu aveau nici o oră de pierdut. Cu ajutorul unei luntre fură, după un sfert de ceas, pe bordul vasului Sam-Yep.