CAPITOLUL XXI

În care Craig şi Fry se despart de Kin-Fo

— Acum, după Taî-ping!

Astea fura cele dintâi cuvinte rostite de Kin-Fo, a doua zi, la 30 Iunie, după o noapte de odihnă bine meritată de eroii acestor ciudate aventuri.

Erau, în sfârşit, prin locurile isprăvilor lui Lao-Shen. Lupta avea să se dea hotărât.

Va ieşi Kin-Fo învingător? Da, fără îndoială, dacă îl va putea surprinde pe Taî-ping căci va plăti scrisoarea cu preţul ce i-1 va cere Lao-Shen. Nu, cu siguranţă, dacă era surprins, dacă o lovitură de pumnal îi venea în plin piept mai înainte ca el să fi tratat chiar cu sălbaticul mandatar al lui Wang.

— După Tai-ping! răspunseseră Fry şi Craig care s-au înţeles din priviri.

Sosirea lui Kin-Fo, a lui Fry-Craig şi Sun în ciudatele lor costume, felul în care pescarii îi prinseseră pe mare, erau de natură a stârni oarecare emoţie în micul port FuNing. Cu greu ar fi putut să scape de curiozitatea generală. Fuseseră deci escortaţi în ajun până la han unde, mulţumită banilor păstraţi în centura lui Kin-Fo şi în sacul lui Fry-Craig, şi-au procurat vestminte mai convenabile. Dacă ar fi fost mai puţin înconjuraţi, ducând-se la han, Kin-Fo şi tovarăşii săi ar fi observat poate pe un anumit chinez care nu-i slăbea din priviri. Surpriza lor ar fi sporit, fără de îndoială, dacă lar fi văzut făcând toată noaptea naveta prin faţa hanului. Bănuiala le-ar fi fost apoi aţâţată când l-ar fi regăsit dimineaţa în acelaşi loc.

Dar ei nu văzură nimic, nu bănuiră nimic şi nici nu se mirară când suspectul personaj le oferi serviciile sale de ghid în momentul când ieşeau din han.

Era un om de vreo treizeci de ani şi care, de altminteri, părea foarte de treabă.

Totuşi unele bănueli se treziră în mintea lui Craig-Fry şi îl descusură pe OUL

— Pentru ce, îl întrebară ei, te oferi în calitate de ghid şi încotro vrei să ne îndrepţi?

Nimic mai natural decât această dublă întrebare, dar nimic mai natural, deasemeni, ca răspunsul ce le fu dat.

— Îmi închipui, zise ghidul, că aveţi intenţia să vizitaţi zidul cel Mare, aşa cum fac toţi călătorii care sosesc la FuNing. Eu cunosc locurile şi mă ofer să vă conduc.

— Prietene, zise Kin-Fo care interveni atunci, înainte de a lua o hotărâre, a-şi vrea să ştiu dacă provincia e sigură.

— Foarte sigură, răspunse ghidul.

— Nu se vorbeşte pe aici de un oarecare Lao-Shen? întrebă Kin-Fo.

— Lao-Shen, Taî-pingul?

— Da.

— Adevărat, răspunse ghidul, dar nu e nici un motiv de teamă dincoace de Zidul cel Mare. El nu s-ar hazarda pe teritoriul imperial. Banda lui cutreieră provinciile mongole.

— Se ştie unde e el acum? întrebă Kin-Fo.

— A fost semnalat ultima oară în împrejurimile Cing-TangRoului, la câteva locuri numai de Zidul cel Mare.

— Şi care e distanţa de la Fu-Ning la Cing-Tang~Ro T

— Cam cincizeci de mile.

— Ei bine, primesc serviciile d-tale.

— Ca să vă conduc până la Zidul cel Mare?

— Ca să mă conduci până în tabăra lui Lao-Shen.

Ghidul nu-şi putu reţine o oarecare mişcare de surpriză.,

— Vei fi bine plătit! adăugă Kin-Fo.

Ghidul dădu din cap ca omul care şovăia să treacă frontiera.

Apoi:

— Până la Zidul cel Mare, bine! răspunse el. Dincolo, nu înseamnă a-ţi risca viaţa.

— Apreciez preţul celei a d-tale. O voi plăti.

— Fie, răspunse ghidul.

Şi, întorcându-se spre cei doi agenţi, Kin-Fo adăugă:

— Sunteţi liberi, domnilor!

— Unde veţi merge… zise Craig.

— Vom fi şi noi. zise Fry.

Clientul Centenarului nu încetase încă de a valora pentru ei două sute mii de dolari!

De altfel, după conversaţia asta, agenţii părură a se asigura cu privire Ia ghid. Dar trebuie ştiut că, dincolo de bariera pe care chinezii au ridicat-o contra incursiunilor hoardelor de mongoli, se puteau aştepta la cele mai grave întâmplări.

Pregătirile de plecare fură curând făcute.

Mijloacele de transport, ca trăsuri sau căruţe, lipseau cu totul în târguşorul Fu-Ningului. Cai sau asini, nici atât. Doar era un oarecare număr de cămili care slujesc la comerţul mongolilor. Aceşti aventuroşi negustori merg în caravane pe drumul de la Peking la Kiatşca, mânând nenumărate turme de oi cu coadă groasă. Ei stabilesc astfel legături între Rusia asiatică şi Cerescul Imperiu. Dar, ei nu se încumetă a străbate stepele nesfârşite decât în coloane numeroase şi bine armate. Aceştia sunt oamenii sălbateci şi mândri pentru care chinezul nu-i decât un obiect de dispreţ spune d-1 de Beauvoir.

Cinci cămile cu hamul lor, foarte rudimentar, fură cumpărate. Le încărcară cu provizii, îşi procurară arme şi porniră sub conducerea ghidului.

Dar pregătirile necesitaseră oarecare timp. Plecarea nu se putu face decât la o oră după amiază. Cu toată întârzierea ghidul se făcea luntre şi punte să ajungă îndată la poalele Zidului cel Mare. Acolo vor întocmi o tabără, iar a doua zi, dacă Kin-Fo stăruia în imprudenta sa hotărâre, vor trece frontiera.

Locul, în împrejurimile Fu-Ningului, era accidentat.

Cămilele mergeau cu pasul măsurat, cam încet, dar stăruitor. Ghidul se afla înaintea Iui Kin-Fo, Sun, Craig şi Fry.

Dar dacă drumul nu era obositor, căldura era mare.

Cu toate că provincia e situată la extremitatea Chinei nu trebuie presupus că e pustie. Oricât de vast ar fi, Cerescul Imperiu este încă prea mic pentru populaţia sa. Astfel, locuitorii săi sunt numeroşi chiar pe liziera deşertului.

Pe câmpii munceau oameni. Femei tătare, lesne de recunoscut după culorile trandafirii şi albastre ale hainelor lor, ajutau la lucrările câmpului. Turme de oi galbene cu coada lungă, o coadă pe care Sun nu o privea fără de invidie, umblau încoa şi încolo.

Apoi, o puzderie de păsări de vânt zbura în toate părţile. Un glonţ nu ar fi rămas fără întrebuinţare pe această porţiune de teritoriu.

Dar Kin-Fo şi tovarăşii săi îşi urmau drumul prin norul de colb al acestor ţinuturi. Ei nu se opreau nici la umbra potecei, nici la fermele izolate, nici prin satele semnalate din loc în loc de turle funerare ridicate în memoria anumitor eroi ai legendei budiste. Mergeau în şir, lăsându-se conduşi de cămilele lor care au obiceiul de a merge unele după altele cu cadenţa regulată de un clopot roşu atârnat la gât.

În felul acesta nici o conversaţie nu se putea deschide. Ghidul, puţin vorbăreţ de felu-i, era mereu în fruntea micului convoi. El nu şovăia de loc dea lungul drumului, chiar la anumite răspântii unde lipseau stâlpii indicatori.

Astfel, Fry-Craig, n-e mai simţind nici o grije în această privinţă, îşi concentrau întreaga vigilenţă asupra preţiosului client al Centenarului Dintr-un sentiment, lesne de înţeles, simţeau neliniştea sporind în măsura în care se apropiau de ţintă. In fiecare moment, de altfel, fără a fi preveniţi, se puteau găsi în faţa unui om care, dintr-o lovitură bine aplicată, i-ar fi făcut să piardă două sute mii de dolari.

În ce îl priveşte pe Kin-Fo, el era în acea dispoziţie a spiritului când amintirea trecutului domină frământările prezente şi viitoare. Revedea tot ceea ce se petrecuse în viaţa sa, vreme de două luni. Persistenţa nenorocului său nu îl neliniştea prea mult. Din ziua când corespondentul din SanFrancisco îi trimisese ştirea presupusei ruini, nu intrase într'o fază de necazuri cu adevărat extraordinare? Nu se stabilise o compensaţie între a doua parte a vieţii sale şi prima de ale cărei foloase nu şi-a dat seama? Ar fi luat sfârşit toată această serie de împrejurări protivnice odată cu reluarea scrisorii din mâinile lui Lao-Shen? Drăgălaşa Lé-u ar fi reuşit ca, prin prezenţa sa, prin îngrijirile sale, prin mângâierile şi voioşia ei, să înlăture spiritele abătute în contra sa? Da, întreg trecutul îi venea în faţă, îl frământa, îl neliniştea. Şi Wang! Desigur, nu-1 putea acuza de a fi vroit să îşi ţină un jurământ; dar Wang, filosoful, oaspetele obişnuit al vilei din Shang-Hai, nu va mai fi cu el pentru a-1 învăţa să fie înţelept!

—0 să cădeţi! strigă în momentul acesta ghidul a cărui cămila fusese izbită de cea a lui Kin-Fo.

— Am ajuns? întrebă el.

— Sunt ceasurile opt, răspunse ghidul, şi sunt de părere,să ne oprim pentru a cina.

— Şi apoi?

— Apoi o să pornim la drum.

— Se va înopta.

— Oh, nu vă fie teamă că vă rătăcesc! Zidul cel Mare nu-i decât la douăzeci locuri de aci şi acolo e potrivit să lăsăm animalele ca să se odihnească.

— Fie! răspunse Kin-Fo.

Kin-Fo şi tovarăşii săi se instalară acolo lângă o colibă şi mâncară cu pofta celor care au făcut un drum lung.

Convorbirea, totuşi, nu se prindea. Odată sau de două ori, Kin-Fo o abordă pe tema lui Lao-Shen. El întreba pe ghid cine era Taâpingul acesta, dacă îl cunoştea. Ghidul dădea din cap ca şi când n-ar fi ştiut mare lucru şi, pe cât cu putinţă, evita să răspundă.

— Vine câteodată prin regiune? întrebă Kin-Fo.

— Nu, răspunse ghidul, dar Ta?-pingi de-ai lui au trecut de multe ori Zidul cel Mare şi nu e tocmai bine să-i întâlneşti! Buda să ne apere de Ta?-pingi!”

La aceste răspunsuri, a căror însemnătate pentru interlocutorul său, ghidul nu putea, evident, s-o înţeleagă, Craig şi Fry se priveau încruntând sprâncenile, scoteau ceasul, îl consultau, şi la urmă clătinau din cap.

— Pentru ce, spuseră ei, n-am rămâne noi liniştiţi aici aşteptând ziua?

— Prin dărâmăturile astea! exclamă ghidul. Prefer câmpia goală. Rişti mai puţin de a fi surprins!

— E convenit ca vom fi astă seara la Zidul cel Mare, răspunse Kin-Fo. Vreau să fiu şi voi fi.

Acestea fură spuse cu un ton ce nu admite replică.

Masa terminată, erau aproape orele nouă, ghidul se sculă şi dădu semnalul plecării.

Kin-Fo se îndreptă spre cămila sa. Craig şi Fry spre cămilele lor.

— Domnule, spuseră ei, sunteţi hotărât serios de a vă duce în mâna lui Lao-Shen?

— Perfect hotărât, răspunse Kin-Fo. Vreau să am scrisoarea cu orice preţ.

— Înseamnă a vă juca cu focul, mergând în tabăra Taâpingului, reluară ei.

— N-am venit până aici ca să dau înapoi! replică Kin-Fo. Sunteţi liberi să faceţi ce veţi vrea!

Ghidul aprinsese o lanterna de buzunar. Cei doi agenţi se apropiară şi priviră pentru a doua oară ceasul.

— Ar fi desigur mai prevăzător să aşteptaţi până mâine, stăiruiră ei.

— Pentru ce asta? răspunse Kin-Fo, Lao-Shen va fi tot aşa de primejdios mâine sau poimâne, precum poate fi astăzi. La drum!

— La drum! repetară Fry-Craig.

Ghidul auzise această frântură de conversaţie. De mai multe ori chiar, în timpul popasului, când agenţii vroiau să-1 convingă pe Kin-Fo să nu meargă mai departe, pe chipul lui se zugrăvise oarecare nemulţumire. Şi, în momentul când îi auzi reîncepând, nu-şi putu stăpâni un gest de nerăbdare.

Acestea nu-i scăpară lui Kin-Fo care era, de altfel, hotărât să nu dea înapoi. Dar uimirea îi fu nespusă când, ajutându-i să se urce pe cămilă, ghidul se plecă la urechea lui şi îi şopti:

— Nu vă luaţi după ei!

Kin-Fo era să-i ceară explicaţia cuvintelor acestea… Ghidul ii făcu semn să tacă, dădu semnalul plecării şi convoiul se aventură în noapte de-a lungul câmpurilor.

Se furişase un grăunte de neîncredere în sufletul clientului lui Fry-Craig? Vorbele neaşteptate şi inexplicabile ale ghidului puteau pune în cumpănă cele două luni de devotament ale agenţilor? Nu, într-adevărl Şi, totuşi, Kin-Fo se întrebă pentru ce îI sfătuiseră Fry-Craig să amâne vizita în tabăra Taî-pingului sau să renunţe cu totul la ea? Nu pentru a-1 întâlni pe Lao-Shen părăsiseră ei aşa de repede Pekingul? însuşi interesul celor doi agenţi ai Centenarului nu era ca clientul lor să reintre în posesia absurdei şi primejdioasei scrisori? Stăruinţa lor nu putea fi deci înţeleasă, Kin-Fo nu manifestă nimic din simţămintele care îl frământau. îşi reluase locul în urma ghidului. Craig-Fry îl urmau, şi merseră astfel vreme de două ore.

Trebuia să fie pe aproape de miezul nopţii când ghidul, oprindu-se, arătă spre nord o linie neagră ce se profila vag pe fondul ceva mai clar al cerului.

— Zidul cel Mare! spuse ghidul.

— Putem să-1 trecem în seara asta chiar? întrebă Kin-Fo.

— Da, dacă vroiţi cu orice preţ! răspunse ghidul.

— Vreau!

Cămilele se opriseră.

— Vreau să recunosc drumul, zise apoi ghidul. Staţi şi aşteptaţi-mă.

Se depărtă.

În momentul acesta, Craig şi Fry se apropiară de Kin-Fo.

— Domnule… zise Craig.

— Domnule… zise Fry.

Şi adăugară amândoi:

— Aţi fost mulţumit de serviciile noastre în astea două luni de când onorabilul William J. Bidulph ne-a ataşat pe lângă d-voastră?

— Va fi bun domnul să semneze această hârtie pentru a mărturisi că nu a avut decât să laude bunele şi devotatele noastre servicii?

— Hârtia asta? răspunse Kin-Fo, mirat, la vederea unei file detaşate de Craig dintr-un carnet.

— Certificatul acesta, adăugă Fry, va atrage un compliment pentru noi din partea directorului.

— Şi, fără îndoială, o gratificaţie suplimentară! Uite, spatele meu care ar putea sluji de pupitru, spuse Craig aplecându-se.

— Şi cerneala trebuincioasă pentru ca domnul să ne poată da această amabilă adeverinţă, zise Fry.

Kin-Fo râse şi iscăli.

— Şi acum, întrebă el, pentru ce toată această ceremonie, în acest loc şi la această oră?

— În acest loc, răspunse Fry, pentru că intenţia noastră e de a nu vă însoţi mai departe!

— La această oră, complectă Craig, deoarece peste câteva minute va fi miezul nopţii!

— Şi ce importă ora?

— Domnule, reluă Craig, interesul pe care vi-1 purta Compania noastră de asigurări…

— Va înceta peste câteva clipe, adăogă Fry.

— Şi puteţi să vă omorâţi…

— Sau să fiţi omorât…

— Cât veţi pofti!

Kin-Fa privea, fără să înţeleagă, pe cei doi agenţi ce-i vorbeau cu tonul cel mai amabil. În momentul ăsta luna apăru la orizont, zvârlind asupra lor prima ei rază.

— Luna!… exclamă Fry.

— Şi azi e 30 Iunie! exclamă Craig.

— Ea se ridică la miezul nopţii…

— Iar poliţa d-v. nefiind reînoită…

— Nu mai sunteţi clientul Centenarului.

— Bună seara, domnule Kin-Fo! zise Craig,

— Domnule Kin-Fo, bună seara! zise Fry.

Şi ambii agenţi, întorcând frâul animalelor lor, dispărură îndată lăsându-şi clientul încremenit.

Abia încetase de-a se mai auzi mersul cămilelor celor doi americani, poate întrucâtva prea practici, când un grup de oameni, conduşi de ghid, năvălea asupra lui Kin-Fo, care încercă în zadar să se apere, şi asupra lui Sun care căută în zadar să fugă.

Un moment apoi, stăpân şi servitor erau târâţi în camera joasă a unuia din bastioanele părăsite ale Zidului cel Mare, a cărui uşă fu cu îngrijire închisă în urma lor.