Capitolul IX.

ÎN CARE MAREA ROŞIE ŞI MAREA INDIILOR SE ARATĂ FAVORABILE PLANURILOR LUI PHILEAS FOGG.

Distanţa dintre Suez şi Aden este de o mie trei sute zece mile în cap, şi caietul de sarcini al Companiei acordă vapoarelor sale o sută treizeci şi opt de ore pentru a o străbate. Mongolia, cu focurile înteţite în draci, naviga în aşa chip, încât făgăduia să sosească înaintea orei prevăzute.

Cea mai mare parte a călătorilor îmbarcaţi la Brindisi mergeau în India. Unii se îndreptau spre Bombay, alţii spre Calcutta, însă tot prin Bombay, căci de când drumul de fier traversa peninsula indiană în toată lăţimea sa, nu mai era nevoie să ocoleşti capul Ceylon.

Printre călători erau feluriţi funcţionari civili şi ofiţeri de toate gradele. Dintre aceştia, unii aparţineau armatei britanice propriu-zise, alţii comandau trupe indigene de sipahi7, toţi foarte bine plătiţi chiar acum când guvernul luase asupra sa drepturile şi sarcinile vechii Companii a Indiilor; de pildă, sublocotenenţii primeau 7.000 franci, comandanţii de brigadă – 60.000, generalii – 100.000 8.

Se trăia deci bine pe bordul Mongoliei, în această societate de funcţionari, printre care se amestecau câţiva tineri englezi, care cu milionul în buzunar se duceau să înfiinţeze întreprinderi comerciale în ţări îndepărtate. „Purser”-ul, omul de încredere al Companiei, egal în grad cu comandantul vasului, orânduia pe bord un trai îmbelşugat. La micul dejun, la prânzul de la ora două, la cina de la cinci şi jumătate şi la supeul de la ora opt seara, mesele se îndoiau sub greutatea mâncărurilor de carne proaspătă şi a gustărilor furnizate de măcelăria şi cămările vaporului. Călătoarele – căci erau şi din acestea câteva – îşi schimbau toaletele de două ori pe zi. Se făcea muzică, ba chiar se şi dansa, când marea era prielnică.

Însă Marea Roşie este foarte nestatornică şi prea adesea se zburleşte, ca toate golfurile lungi şi înguste. Când sufla vântul, fie dinspre coasta Asiei, fie dinspre Africa, Mongolia, ca un fus cu elice, prinsă dintr-o coastă, se balansa înspăimântător. Doamnele se făceau atunci nevăzute, pianul amuţea, muzica şi dansul încetau dintr-o dată. Dar cu toată hula, cu toate răbufnirile de vânt, vaporul, împins de puternicele lui maşini, gonea fără întârziere spre strâmtoarea Bab-el-Mandeb.

Dar ce făcea oare Phileas Fogg în acest timp? S-ar putea crede că, îngrijorat şi neliniştit, el ţinea seama necontenit de schimbările vântului, care ar fi putut stingheri mersul vaporului, de legănările bezmetice produse de hulă, care ar fi putut să pricinuiască vreun neajuns la maşini, în sfârşit de toate stricăciunile posibile, care, obligând vasul să întârzie în vreun port, i-ar fi dat peste cap programul călătoriei.

Nimic din toate acestea! Sau, chiar dacă gentlemanul nostru se gândea la asemenea cazuri, cel puţin nu lăsa să se vadă nimic. El rămânea mereu acelaşi om calm, membrul imperturbabil al Reform-Club-ului, pe care nici un incident nu putea să-l găsească nepregătit. El nu părea câtuşi de puţin mai tulburat decât netulburatele cronometre de bord. Numai arareori putea fi văzut pe punte, căci nu se ostenea să privească această Mare Roşie, atât de bogată în amintiri, acest teatru al primelor scene istorice ale umanităţii. Nu-l interesau nici ciudatele oraşe înşirate pe malurile ei, oraşe al căror pitoresc contur se desena uneori la orizont. El nici măcar nu visa la primejdiile acestui golf arabic, despre care istoricii antichităţii, Strabon, Arrion, Arthemidor, Edrisi, au vorbit totdeauna cu spaimă, şi pe apele căruia navigatorii de odinioară nu se hazardau niciodată înainte de a aduce sacrificii ca să atragă asupra călătoriei îngăduinţa cerului.

Dar ce făcea atunci acest original, aflat pe bordul Mongoliei ca într-o închisoare? în primul rând stătea la masă de patru ori pe zi, şi nici ruliul, nici tangajul nu puteau să deranjeze o maşină aşa de minunat alcătuită.

Pe urmă juca wist.

Da, întâlnise aici parteneri de joc, la fel de înverşunaţi ca şi el; un perceptor care se ducea la postul său, la Goa, un ministru, reverendul Decimus Smith, care se întorcea la Bombay, şi un general de brigadă din armata engleză, îndreptându-se spre corpul său la Benares.

Aceşti trei călători aveau pentru wist aceeaşi pasiune ca Mr. Fogg, şi jucau ore întregi, nu mai puţin tăcuţi decât el.

Cât despre Passepartout, răul de mare nu se lipea de el. Tânărul franţuz ocupa o cabină la prova şi, întocmai ca şi stăpânul său, mânca foarte conştiincios. Trebuie spus că, fără îndoială, o călătorie făcută în asemenea condiţii nu-i mai displăcea câtuşi de puţin. Aşa începea să-i vină la îndemână. Bine hrănit, bine adăpostit, pe deasupra mai vedea şi ţări străine – destul ca să se împace cu soarta sa, cu atât mai mult cu cât era convins că toată această fantezie avea să se termine la Bombay.

A doua zi după plecarea de la Suez, adică la 29 octombrie, nu se poate afirma că nu resimţi o oarecare bucurie când întâlni pe punte pe îndatoritorul personaj, căruia i se adresase debarcând în Egipt. Deci se apropie de el şi i se adresă cu cel mai cald surâs:

— Dacă nu mă înşel, domnule, dumneavoastră m-aţi îndrumat cu atâta bunăvoinţă la Suez.

— Ah, da, te recunosc! răspunse detectivul. Dumneata eşti servitorul acelui englez original…

— Întocmai, domnule, ă…

— Fix.

— Domnule Fix, sunt încântat să vă regăsesc aici. Şi unde mergeţi?

— Păi, şi eu merg la Bombay!

— Minunat! Aţi mai făcut până acum drumul acesta?

— De multe ori, răspunse Fix. Sunt agent al Companiei Peninsulare.

— Atunci cunoaşteţi India?

— Mda… bâigui detectivul, care nu voia să meargă prea departe cu vorba.

— Şi, spuneţi-mi, e ciudată India asta, nu-i aşa?

— Foarte ciudată! Moschei, minarete, temple, fachiri, pagode, tigri, şerpi, baiadere! Dar nădăjduiesc că o să aveţi destul timp să vizitaţi ţara.

— Nădăjduiesc şi eu, domnule Fix. Înţelegeţi şi dumneavoastră că unui om cu mintea întreagă nu-i este îngăduit să sară din vapor în tren şi din tren în vapor, pe motivul că face ocolul pământului în optzeci de zile!

Nu. Fiţi sigur că toată această gimnastică o să se termine la Bombay.

— Mr. Fogg se simte bine? întrebă detectivul Fix cu tonul cel mai natural.

— Foarte bine, domnule Fix. De altfel şi eu tot aşa.

Barem eu, unul, mănânc ca un căpcăun după post; ştiţi, din cauza aerului de mare.

— Dar pe stăpânul dumitale nu-l văd niciodată pe punte.

— Aşa e, nu iese de loc. Nu e curios să privească…

— Ştii, domnule Passepartout, mă gândesc că acest pretins ocol al pământului în optzeci de zile ar putea să ascundă cine ştie ce însărcinare secretă… De pildă, o misiune diplomatică!

— Domnule Fix, pe cinstea mea vă mărturisesc că nu ştiu nimic şi, la urma urmelor, n-aş da nici o jumătate de coroană ca să ştiu!

După această întâlnire, Passepartout şi Fix stătură adesea de vorbă. Inspectorul de poliţie urmărea să se apropie de servitorul individului Fogg; asta putea să-i fie de folos odată. Deci îl poftea deseori la barul Mongoliei, unde îl cinstea cu câteva pahare de whisky sau de bere, pe care flăcăul nostru le primea fără fasoane, cinstindu-l la rândul lui, ca să nu rămână dator, şi găsea cu acest prilej în Fix un gentleman foarte plăcut.

Între timp vaporul înainta cu repeziciune. În ziua de 13 văzură Moka ivindu-se în brâul ei de ziduri ruinate, deasupra cărora se ridicau câţiva curmali înverziţi. În depărtare, pe munţi, se desfăşurau întinse livezi de cafetieri. Passepartout fu încântat să contemple acest oraş vestit, pe care, cu zidurile lui circulare şi cu fortul dărâmat profilându-se pe cer ca o toartă, îl asemui cu o ceaşcă uriaşă.

În timpul nopţii următoare, Mongolia străbătu strâmtoarea Bab-el-Mandeb, al cărei nume arab înseamnă Poarta Lacrimilor, şi a doua zi, 14 octombrie, se opri la Steamer Point, în nord-vestul radei Adenului, unde trebuia să se reaprovizioneze cu combustibil.

Alimentarea focurilor pe vapoare, la asemenea depărtări de centrele de producţie, este o treabă gravă şi importantă. Numai Compania Peninsulară cheltuieşte în acest scop opt sute de mii de lire pe an (20 milioane de franci). A trebuit, într-adevăr, să se înfiinţeze depozite în numeroase porturi, şi aici, în aceste mări îndepărtate, preţul cărbunelui se ridica la optzeci de franci tona.

Mongolia mai avea de făcut încă o mie şase sute cincizeci de mile până la Bombay, şi trebuia să rămână patru ore la Steamer Point, pentru a-şi reumple magaziile de cărbuni.

Însă această oprire fiind prevăzută, nu dăuna câtuşi de puţin programului lui Phileas Fogg. De altfel, vaporul, în loc să sosească la Aden în dimineaţa zilei de 15 octombrie, sosise în seara zilei precedente; asta însemna un câştig de cincisprezece ore.

Mr. Fogg şi servitorul său coborâră pe ţărm. Gentlemanul voia să-şi vizeze paşaportul. Fireşte, Fix se ţinu după el, dar fără să fie văzut. Odată viza făcută, călătorul nostru se întoarse la bord, pentru a-şi continua partida de wist întreruptă.

După obiceiul său, Passepartout rămase să hoinărească prin port, în mijlocul populaţiei de somalieni, baniani, parşi, evrei, arabi, europeni, care alcătuiesc cele douăzeci şi cinci de mii de locuitori ai Adenului. El admiră fortificaţiile care fac din acest oraş Gibraltarul Mării Indiilor, şi măreţele cisterne la care mai lucrau şi azi inginerii englezi, două mii de ani după inginerii regelui Solomon.

„Foarte ciudat, foarte ciudat! îşi zicea Passepartout, în timp ce se întorcea la bord. Bag de seamă că e bine să călătoreşti, dacă vrei să vezi ceva nou.”

La ora şase seara, Mongolia frământa cu palele elicei sale apa din rada Adenului şi în curând alunecă pe întinsul Mării Indiilor. După program trebuia să străbată distanţa între Aden şi Bombay în o sută şaizeci şi opt de ore. Până la urmă, Marea Indiilor fu prielnică traversării. Vântul se menţinea mereu de la nord-vest, astfel că pânzele veniră în ajutorul maşinilor.

Vasul, câştigând viteză acum, se balansa mai puţin. Călătoarele reapărură pe punte, în toalete noi, iar cântecele şi dansul reîncepură.

Călătoria decurgea deci în cele mai bune condiţiuni. Passepartout era încântat de binevoitorul tovarăş pe care întâmplarea i-l scosese în cale în persoana domnului Fix.

Duminică 20 octombrie, către ora prânzului, coasta indiană apăru la orizont. Două ore mai târziu, pilotul se urca pe bordul Mongoliei. La orizont, un şir de coline se profilau armonios pe fondul cerului. Îndată coroanele de palmieri care acopereau oraşul îşi arătară verdeaţa vie. Vaporul intră în rada dintre insulele Salcette, Colaba, Elephanta şi Butcher, şi la ora patru şi jumătate acostă la unul din cheiurile portului Bombay.

În clipa aceea, Phileas Fogg termina a treizeci şi treia partidă a zilei şi, împreună cu partenerul său, datorită unei manevre îndrăzneţe, făcând treisprezece levate, încheia această frumoasă traversare printr-un şlem admirabil.

Mongolia nu trebuia să ajungă la Bombay decât la 22 Octombrie; or iată că sosise la 20. Era deci un câştig de două zile, socotit din clipa plecării de la Londra, şi Phileas Fogg îl înscrise metodic în itinerarul său, în coloana beneficiilor.