Capitolul VIII.

ÎN CARE PASSEPARTOUT VORBEŞTE, POATE, CEVA MAI MULT DECÂT S-AR CUVENI.

În câteva clipe, Fix îl ajunse pe Passepartout, care pornise hoinar pe chei, privind în toate părţile, el, unul nesocotindu-se dator să nu vadă nimic.

— Ei, prietene, v-aţi vizat paşaportul? îl întrebă agentul, apropiindu-se de el.

— Ah! Dumneavoastră eraţi! răspunse franţuzul. Mulţumesc de întrebare, suntem în perfectă ordine!

— Şi acum priveşti locurile astea?

— Da, însă mergem aşa de repede, încât mi se pare că fac călătoria în vis. Care va să zică aici suntem la Suez?

— La Suez.

— În Egipt?

— În Egipt, desigur.

— Şi în Africa?

— În Africa.

— În Africa! repetă Passepartout. Nu-mi vine să cred. Închipuiţi-vă, domnule, că nu m-am gândit vreodată să ajung mai departe decât până la Paris – şi am revăzut această vestită capitală exact de la ora şapte şi douăzeci dimineaţa până la opt şi patruzeci, între Gara de Nord şi Gara Lyon, prin ferestrele unui cupeu şi pe o ploaie cu băşici! Ce rău îmi pare! Aş fi vrut să revăd cimitirul P?re-Lachaise şi Circul din ChampsElysées!

— Care va să zică sunteţi foarte grăbiţi! observă inspectorul de poliţie.

— Eu, unul, nu, însă stăpânul meu, da. Bine că mi-am adus aminte de el; trebuie să cumpăr ciorapi şi cămăşi! Am plecat fără geamantane, numai cu un sac de călătorie.

— Am să te conduc la un bazar unde ai să găseşti tot ce-ţi trebuie.

— Domnule, răspunse Passepartout, sunteţi, ce să spun, de o bunăvoinţă…!

Şi porniră împreună, Passepartout vorbind necontenit.

— Trebuie să am grijă, zise el, să nu pierd vaporul!

— Ai tot timpul, nu-i decât douăsprezece!

Passepartout scoase din buzunar ceasornicul lui uriaş.

— Douăsprezece? Da' de unde! E ora nouă şi cincizeci şi două de minute!

— Ceasul dumitale e în urmă, observă Fix.

— Ceasul meu! Ăsta e un ceas de familie, pe care l-a avut străbunicul meu. Nu greşeşte nici cinci minute pe an. E un adevărat cronometru!

— Văd ce se întâmplă, răspunse Fix. Ai rămas la ora Londrei, care e cu aproximativ două ceasuri în urmă faţă de Suez. Trebuie să ai grijă să-ţi potriveşti ceasul după ora locală a fiecărei ţări.

— Să mă ating de ceasul meu! strigă Passepartout. Niciodată!

— Bine, dar n-o să se mai potrivească cu soarele.

— Cu atât mai rău pentru soare, domnule! El va cădea în greşeală.

Şi flăcăul nostru îşi vârî ceasul în buzunarul vestei, cu un gest măreţ.

După câteva clipe, Fix redeschise vorba:

— Şi zi, aţi plecat în grabă de la Londra?

— Păi dar! Miercurea trecută. Mr. Foog a venit acasă de la club la ora opt seara, contrar oricărui obicei, şi trei sferturi de oră mai târziu eram plecaţi.

— Dar unde se duce stăpânul dumitale?

— Drept înainte, mereu! Face ocolul pământului!

— Ocolul pământului? exclamă Fix.

— Da, şi încă în optzeci de zile! Cică ar fi un rămăşag, însă, între noi fie vorba, eu nu cred o boabă; cum o să-mi intre aşa ceva în cap? Trebuie să fie altceva la mijloc.

— Ah! Acest Mr. Fogg e un original?

— Aşa cred.

— Atunci e bogat?

— Bineînţeles! Şi are cu el o sumă frumuşică, şi numai în hârtii noi-nouţe! Nu se sinchiseşte de bani pe drum! Ca să vezi, mecanicului de pe Mongolia i-a făgăduit un dar măreţ dacă ajungem la Bombay mai devreme!

— Şi îl cunoşti de mult pe stăpânul dumitale?

— Eu? Da de unde! răspunse Passepartout. Am intrat în slujba lui chiar în ziua plecării.

E uşor de închipuit ce efect trebuiau să producă aceste răspunsuri asupra minţii inspectorului de poliţie şi aşa foarte înfierbântată.

Această plecare grăbită de la Londra, scurt timp după săvârşirea furtului, această mare sumă de bani luată în călătorie, această grabă de a ajunge în ţări îndepărtate, acest pretext cu rămăşaguri neobişnuite, totul întărea, cum era firesc, bănuielile agentului. El îl descusu mai departe pe franţuz şi se încredinţă că flăcăul acesta nu-l cunoştea câtuşi de puţin pe stăpânul său, că acela trăia izolat la Londra, că era socotit bogat fără să se ştie de unde îi venea bogăţia, că era un om de nepătruns şi aşa mai departe. Însă, în acelaşi timp, Fix ajunse la convingerea că Phileas Fogg nu va debarca la Suez, şi că se îndrepta spre Bombay.

— O fi departe Bombay ăsta? întrebă Passepartout.

— Destul de departe, răspunse agentul. Mai aveţi de mers încă vreo zece zile pe mare.

— Şi unde vine Bombay?

— În India.

— Adică în Asia?

— Fireşte.

— Fir-ar să fie!… Ce voiam să vă spun… e ceva care mă sâcâie… becul de acasă!

— Ce bec?

— Becul de gaz din camera mea. Am uitat să-l sting, şi acum arde în contul meu. Or, am făcut socoteala că asta înseamnă doi şilingi în douăzeci şi patru de ore, adică exact şase pence mai mult decât leafa mea – şi înţelegeţi că, atât cât o să ţină călătoria asta…

Oare înţelesese Fix istoria cu gazul? Puţin probabil. De câtva timp, el nu mai asculta, ci se gândea ce hotărâre să ia. Între timp ajunseră la bazar. Agentul îl lăsă pe Passepartout să se ocupe de cumpărături, îl sfătui să aibă grijă să nu întârzie la plecarea vaporului, iar el se întoarse în grabă la consulat.

Acum, când îşi formase convingerea, Fix îşi recâştigase tot sângele rece.

— Domnule, se adresă el consulului, nu mai am nici o îndoială. Îl am în mână. Vrea să pară un excentric care face ocolul pământului în optzeci de zile.

— Atunci e foarte şiret! răspunse consulul. Pesemne îşi face socoteala să se întoarcă la Londra după ce va deruta poliţia de pe amândouă continentele!

— Asta o s-o vedem! răspunse Fix.

— Dar eşti sigur că nu te înşeli? stărui consulul.

— Nu mă înşel.

— Bine, dar atunci de ce Hoţul acesta a ţinut să-şi marcheze printr-o viză trecerea lui prin Suez?

— De ce?… Nu ştiu, domnule consul, însă ascultaţi.

Şi în câteva cuvinte, Fix îi aduse la cunoştinţă punctele importante din convorbirea sa cu servitorul numitului Fogg.

— Într-adevăr, observă consulul, toate bănuielile se îngrămădesc împotriva acestui om. Şi ce-ai de gând să faci?

— Să trimit o telegramă la Londra, cerând să mi se expedieze urgent un mandat de arestare la Bombay, apoi să mă îmbarc pe Mongolia, să-l filez pe omul meu până în Indii, şi acolo, pe acest teritoriu englez, să mă apropii de el politicos, cu mandatul de arestare într-o mână, iar cu mâna cealaltă să-l înhaţ de umăr.

După ce rosti rece aceste cuvinte, agentul îşi luă rămas bun de la consul şi se îndreptă spre biroul telegrafului, de unde expedie directorului poliţiei metropolitane depeşa pe care o cunoaştem.

Un sfert de oră mai târziu, cu puţinul său bagaj în mână, dar bine înarmat cu bani, Fix se îmbarca pe Mongolia – şi rapidul pachebot pornea îndată cu toată viteza pe apele Mării Roşii.