Capitolul X.

ÎN CARE PASSEPARTOUT E PREA FERICIT SĂ SCAPE CU FAŢA CURATĂ DINTR-O ÎNCURCĂTURĂ PIERZÂNDU-ŞI NUMAI GHETELE.

Toată lumea ştie că India – acest triunghi răsturnat, cu baza la nord şi vârful la sud – are o suprafaţă de un milion patru sute de mii de mile pătrate, pe care este răspândită inegal o populaţie de o sută optzeci de milioane de locuitori. Guvernul britanic exercită o dominaţie reală asupra unei părţi din acest uriaş teritoriu. El are un guvernator general la Calcutta, guvernatori la Madras, Bombay şi în Bengal şi un locotenent-guvernator la Agra.

Însă India engleză propriu-zisă nu are decât o suprafaţă de şapte sute de mii de mile pătrate şi o populaţie de o sută până la o sută zece milioane locuitori. Astfel o importantă parte a teritoriului scapă de autoritatea reginei9 1; şi într-adevăr, la unii rajahi din interior, sălbatici şi teribili, independenţa hindusă este încă deplină…

De la 1756 – epoca în care a luat naştere prima aşezare engleză în locul unde astăzi se află oraşul Madras – până anul acesta, când a izbucnit marea răscoală a spahiilor, celebra Companie a Indiilor a fost atotputernică aici. Ea şi-a anexat încetul cu încetul felurite provincii, cumpărate de la rajahi în schimbul unor rente pe care le plătea prost sau chiar de loc. Compania îşi numea guvernatorul său general şi toţi funcţionarii civili sau, militari. Astăzi însă ea nu mai există, iar posesiunile engleze din India ţin direct de coroană.

De asemenea, înfăţişarea, obiceiurile, împărţirile etnografice ale peninsulei tind să se schimbe de la o zi la alta. Odinioară călătoreai aici folosind toate mijloacele; antice de transport, pe jos, călare, cu căruţa, în roabă, în palanchin, în spinarea oamenilor, în coach şi altele. Astăzi vapoarele stăbat cu mare viteză Indul, Gangele, iar un drum de fier care traversează peninsula în toată lărgimea sa, având ramificaţii pe parcurs, te duce de la Bombay la Calcutta în numai trei zile.

Acest drum de fier nu traversează India în linie dreaptă. Distanţa măsurată astfel n-ar fi decât de o mie, o mie o sută de mile, şi trenurile, mergând chiar numai cu o viteză mijlocie, n-ar avea nevoie de trei zile ca să străbată; însă ea creşte cu cel puţin o treime, prin ocolul pe care calea ferată îl descrie ridicându-se până la Allahabard, în nordul peninsulei.

Iată pe scurt şi în linii mari drumul urmat de „Great Indian peninsular railway”; părăsind insula Bombayului, el traversează Salcette, sare pe continent la Tannah, străbate lanţul Gatsilor Apuseni, merge spre nord-est până la Burhampur, brăzdează teritoriul aproape independent Bundelkund, ajunge până la Allahabad, de aici coteşte spre răsărit, întâlneşte Gangele la Benares, se îndepărtează încetişor de el, şi, coborând din nou spre sud-est prin Burdivan şi oraşul francez Chandernagor, ajunge la Calcutta.

Călătorii de pe Mongolia debarcaseră la Bombay la ora patru şi jumătate după amiază, iar trenul de Calcutta pleca la ora opt fix.

Mr. Fogg îşi luă rămas bun de la partenerii de wist, coborî de pe vapor, îi dădu servitorului său amănunte cu privire la câteva târguieli pe care acesta trebuia să le facă, îi atrase atenţia în mod serios să vină la gară înainte de ora opt, apoi se îndreptă spre biroul paşapoartelor, cu pasul său măsurat care bătea secunda ca pendula unui orologiu astronomic.

Aşadar, nu se gândea să vadă nimic din minunile Bombay-ului, nici primăria, nici măreaţa bibliotecă, nici forturile, nici docurile, nici târgul de bumbac, nici bazarele, nici moscheiele, nici sinagogele, nici bisericile armeneşti, nici chiar splendida pagodă din Malebar-Hill, împodobită cu cele două turnuri poligonale. N-avea să contemple nici capodoperele din Elephanta, nici misterioasele morminte subterane ascunse în sud-estul radei, nici grotele Kanheri de pe insula Salcette, aceste admirabile rămăşiţe ale arhitecturii budiste!

Nu, nimic din toate acestea! Ieşind de la biroul paşapoartelor, Phileas Fogg se îndreptă liniştit spre gară, în al cărei restaurant se aşeză să cineze. Între alte feluri, şeful bucătăriei se socoti dator să-i recomande un anumit ostropel de iepure, din „iepure local”, pe care nu mai contenea să-l laude.

Călătorul nostru se învoi să guste conştiincios ostropelul, însă cu tot sosul lui preparat cu mirodenii constată că era scârbos.

Îndată îl chemă pe şeful bucătăriei.

— Domnule, ăsta e iepure? îl întrebă, privindu-l fix în ochi.

— Da, milord, iepure de junglă! răspunse cu îndrăzneală păcătosul.

— Şi iepurele ăsta n-a mieunat când l-aţi tăiat?

— Să miaune? Oh, milord! E iepure! Vă jur…

— Domnule, grăi cu răceală Mr. Fogg, nu jura şi ţine minte ce-ţi spun: odinioară, în India, pisicile erau socotite drept animale sfinte. Frumoase timpuri!

— Pentru pisici, milord?

— Poate că şi pentru călători!

După aceste cuvinte, Mr. Fogg îşi continuă liniştit cina.

Agentul Fix debarcase şi el de pe Mongolia câteva clipe după ciudatul călător şi alergase la directorul poliţiei din Bombay. Acolo îşi arătă calitatea sa de detectiv, misiunea pe care o avea şi situaţia lui faţă de presupusul autor al furtului. Sosise de la Londra un mandat de arestare?… Nu sosise nimic! într-adevăr, mandatul, expediat după plecarea lui Phileas Fogg, nu avea cum să sosească înaintea lui.

Fix îşi pierdu cumpătul. El îi ceru directorului un ordin de arestare împotriva individului Fogg, dar acesta refuză. Chestiunea privea administraţia metropolitană şi numai aceasta putea să elibereze legal un mandat. Asemenea severitate de principii, această riguroasă respectare a legalităţii este cu totul explicabilă, dacă ţii seama de moravurile englezeşti care, în privinţa libertăţii individuale, nu admit nimic arbitrar.

Agentul nu mai stărui şi îşi dădu seama că trebuia să se resemneze să aştepte mandatul. Luă însă hotărârea să nu-l piardă din ochi pe impenetrabilul său pungaş, în timpul cât acesta rămânea la Bombay. El socotea că Phileas Fogg va rămâne aici (după cum se ştie, aceasta era şi convingerea lui Passepartout), ceea ce lăsa timp ca mandatul să sosească.

Însă în ceea ce îl priveşte pe Passepartout, acesta, după ultimile porunci pe care stăpânul său i le dăduse la coborârea de pe Mongolia, înţelesese limpede că Bombay avea să fie ce fusese Suezul şi Parisul, că drumul nu se sfârşea aici, ci că avea să continue cel puţin până la Calcutta, dacă nu şi mai departe. Ca urmare, începu să se întrebe dacă rămăşagul lui Mr. Fogg nu era ceva serios şi dacă nu cumva fatalitatea îl ducea să facă ocolul pământului în optzeci de zile, pe el care dorise să trăiască în tihnă.

După ce cumpără câteva cămăşi şi ciorapi, el porni să se plimbe pe străzile Bombay-ului, în aşteptarea orei când trebuia să se ducă la gară. Era mare îngrămădire de lume şi, printre europenii de toate naţionalităţile, mişunau persani cu tichii ascuţite, bunhiaşi cu turbane rotunde, sinzi cu scufe pătrate, armeni în caftane lungi, parşi cu comănace negre. Era o sărbătoare a acestor parşi, numiţi şi ghebri, coborâtori direcţi din adepţii lui Zoroastru, cei mai harnici, cei mai civilizaţi şi cei mai austeri dintre hinduşi – rasa căreia îi aparţin acum bogaţii negustori indigeni din Bombay. În ziua aceea, ei aveau un fel de carnaval religios, cu procesiuni şi petreceri, la care luau parte baiadere îmbrăcate în voaluri trandafirii brodate cu aur şi argint; acestea, în sunet de viole şi bubuit de tam-tam-uri, dansau fermecător şi, ce-i drept, cu o totală bună-cuviinţă.

Nu are rost să stăruim aici cum privea Passepartout aceste ciudate ceremonii, cu ochii şi cu urechile deschise peste poate, pentru a vedea şi a auzi, cu aerul şi cu fizionomia unui găgăuţă, a unuia picat din cer.

Din nenorocire pentru el şi pentru stăpânul său, căruia îi puse în primejdie călătoria, această curiozitate îl împinse mai departe decât se cuvenea.

Într-adevăr, după ce privise în treacăt carnavalul, Passepartout se îndreptă spre gară, când, trecând prin faţa minunatei pagode din Malebar-Hill, avu nefericita idee să păşească înăuntru.

Dar el nu cunoştea două lucruri: întâi că intrarea creştinilor în anumite pagode hinduse era cu totul oprită, şi, al doilea, că nici credincioşii nu intrau în ele înainte de a-şi lăsa încălţămintea la uşă. Trebuie observat aici că guvernul englpz, din motive de bună politică, respectă şi cere să fie respectată până în cele mai neînsemnate amănunte religia ţării, pedepsind cu asprime pe oricine îi calcă orânduielile.

Passepartout intră fără să se gândească la nimic rău, ca un simplu turist, şi începu să admire interiorul pagodei, zorzoanele strălucitoare ale ornamentaţiei brahmanice, când, deodată, se pomeni trântit de lespezile sfinte.

Trei preoţi, cu privirile pline de furie, se aruncară asupra lui, îi smulseră pantofii şi ciorapii din picioare şi începură să-l burduşească scoţând strigăte sălbatice.

Franţuzul, voinic şi iute în mişcări, sări în picioare. Cu o lovitură de pumn şi cu una de picior, el trânti la pământ pe doi din adversari, încurcaţi în rasele lor lungi, şi, repezindu-se cu toată viteza pe uşa pagodei, lăsă repede în urmă pe al treilea hindus, care se năpustise după el, asmuţind mulţimea împotriva lui.

Bravul nostru flăcău ajunse la gară la ora opt fără cinci, numai cu câteva minute înainte de plecarea trenului, fără pălărie, cu picioarele goale şi fără pachetul cu târguieli, pe care îl pierduse în încăierare.

Fix se afla pe peron. Văzând că Fogg venise la gară, îşi dădu seama că pungaşul se pregătea să plece din Bombay. El luă îndată hotărârea să-l urmărească până la Calcutta şi chiar mai departe dacă era nevoie. Passepartout nu-l văzu, căci agentul se ferea în umbră, dar acesta auzi păţania lui, pe care franţuzul i-o povesti stăpânului în câteva cuvinte.

— Sper că asta n-o să ţi se mai întâmple! răspunse simplu Phileas Fogg, urcându-se într-un vagon.

Bietul flăcău, în picioarele goale, îşi urmă stăpânul, năuc, fără să spună un cuvânt.

Fix tocmai dădea să se urce în alt vagon, când o idee nouă îl făcu să se oprească şi să renunţe pe neaşteptate la proiectul lui de plecare.

„Nu, rămân aici! îşi zise el. Un delict săvârşit pe teritoriul indian… Aha! îl am în mână!”

În clipa aceea, locomotiva scoase un şuierat puternic şi îndată trenul se pierdu în noapte.