Capitolul V.

ÎN CARE O NOUĂ ACŢIUNE APARE LA BURSA LONDONEZĂ.

Părăsind Londra, desigur Phileas Fogg nu se îndoia câtuşi de puţin de marele răsunet pe care avea să-l provoace plecarea sa. Vestea rămăşagului se răspândi mai întâi la Reform-Club, unde produse o adevărată tulburare printre membrii acestui onorabil cerc. Apoi, de la club, tulburarea ajunse în ziare, cu ajutorul reporterilor, iar din ziare la publicul londonez şi în întregul Regat Unit.

Această „istorie cu ocolul pământului” fu comentata, discutată, disecată cu atâta pasiune şi stăruinţă ca şi când ar fi fost vorba de o nouă afacere „Alabama”. Unii erau de partea lui Phileas Fogg, alţii – şi aceştia ajunseseră curând la o majoritate considerabilă – se pronunţau contra lui. A face ocolul pământului – şi nu teoretic, pe hartă – în acest minimum de timp, cu mijloacele de comunicaţie existente, nu era numai o imposibilitate, ci o curată nebunie.

Times, Standard, Evening-Star, Morning-Chronicle şi douăzeci de alte ziare cu mare răspândire se declarară împotriva lui Phileas Fogg. Numai Daily-Telegraph îl susţinea într-o oarecare măsură. Gentlemanul fu în general socotit drept maniac, drept un nebun, iar colegii săi de la Reform-Club fură dezaprobaţi că ţinuseră acest rămăşag, care dovedea slăbirea facultăţilor mintale ale autorului lui.

Cu privire la această istorie apărură numeroase articole extrem de înfierbântate, deşi nu lipsite de logică. E cunoscut interesul pe care îl stârneşte în Anglia orice are vreo legătură cu geografia. Aşa că nu exista cititor, indiferent de clasa lui socială, care să nu devoreze coloanele închinate cazului „Phileas Fogg”.

În primele zile, câteva spirite îndrăzneţe – îndeobşte femei – fură de partea lui, mai ales după ce Illustratcd-London-News îi publică portretul, după fotografia depusă la arhivele Reform-Club-ului. Unii gentlemeni chiar îndrăzniră să spună: „Hm! Hm! Şi la urma urmei, de ce nu? S-au văzut lucruri şi mai extraordinare!” Aceştia erau mai cu seamă cititorii ziarului Daily-'Telegraph. Însă în curând se simţi că însuşi ziarul în cauză începea să dea înapoi.

La 7 octombrie, în Buletinul Societăţii regale de Geografie apăru un lung articol, care se ocupa de chestiune din toate punctele de vedere, şi dovedea limpede nebunia unei asemenea fapte. După acest articol, totul era potrivnic călătorului, şi oamenii, şi natura. Pentru a izbuti un astfel de proiect, trebuia să admiţi o potrivire miraculoasă între orele de plecare şi cele de sosire, potrivire care nu exista, care nu putea să existe. Eventual, şi asta numai în Europa, unde e vorba de distanţe de o lungime relativ mică, te poţi bizui pe sosirea trenurilor la ore fixe; însă când sunt necesare trei zile pentru a traversa Statele Unite, mai poţi să sprijini pe exactitatea trenului elementele unei asemenea probleme? Apoi defectările de locomotivă, deraierile, tamponările, anotimpul prost, înzăpezirile – toate acestea nu erau oare împotriva lui Phileas Fogg? Pe vapoare, în timpul iernii, nu se găsea el la cheremul furtunilor sau al ceţurilor? Ce, oare rar se întâmplă ca şi cele mai rapide vapoare ale liniilor transoceanice să aibă întârzieri de două sau trei zile? Or, era nevoie de o întârziere, una singură, ca lanţul comunicaţiilor să fie rupt, fără putinţă de îndreptare. Dacă Phileas Fogg sosea cu o întârziere fie de numai câteva ore faţă de plecarea unui vapor, el era nevoit să aştepte vaporul următor, şi chiar numai prin asta călătoria sa era compromisă definitiv.

Articolul cu pricina avu mare răsunet. Aproape toate ziarele îl reproduseră, şi acţiunile lui Phileas Fogg scăzură în chip neobişnuit.

În primele zile după plecarea gentlemanului se încheiaseră importante afaceri cu privire la soarta acţiunii sale. E cunoscută lumea pariorilor din Anglia, lume mai inteligentă, mai ridicată decât aceea a jucătorilor de cărţi. A paria face parte din temperamentul englez. Astfel se încheiară rămăşaguri pe sume considerabile, pentru sau contra lui Phileas Fogg, şi nu numai între feluriţi membri ai Reform-Club-ului, ci chiar în marea masă a publicului britanic. Phileas Fogg fu înscris ca un cal de curse, la un fel de studbook4. Se născu o acţiune care fu numaidecât cotată la Bursa londoneză. Se cereau, se ofereau acţiuni „Phileas Fogg” şi din asta se încheiau afaceri uriaşe. Însă la cinci zile de la plecarea gentlemanului, în urma articolului din Buletinul Societăţii de Geografie, ofertele începură să se îngrămădească. Acţiunile „Phileas Fogg” scădeau. Ele erau oferite în teancuri. Cotate la început cinci la unu, pe urmă zece, acum se dădeau douăzeci, cincizeci, o sută la unu.

Călătorului nostru îi rămase un singur partizan; acesta era un bătrân paralitic, lordul Albermale. Ţintuit în fotoliul său, onorabilul gentleman şi-ar fi dat întreaga avere pentru a putea face ocolul pământului, fie chiar şi în zece ani! – şi el parie cinci mii de lire (100.000 fr.) pentru Phileas Fogg. Iar, când, o dată cu prostia proiectului, i se demonstră inutilitatea lui, el se mulţumi să răspundă: „Dacă lucrul e realizabil, e bine ca el să fie realizat prima oară de un englez!”

Deci, aceasta era situaţia: partizanii lui Phileas Fogg se răreau din ce în ce; toată lumea se pronunţa împotriva lui, şi nu fără motive; acţiunile „Phileas Fogg” nu mai erau cotate decât o sută cincizeci, două sute la unu, până ce, la şapte zile după plecarea lui, o întâmplare cu totul neaşteptată făcu să nu mai fie cotate de loc.

Într-adevăr, în ziua aceea, la orele nouă seara, directorul poliţiei metropolitane primise telegrafic o depeşă, care spunea: „De la Suez Ia Londra, Rowan, director de poliţie, administraţia centrală, Scotland Place.

Urmăresc hoţul de Bancă, Phileas Fogg. Trimiteţi imediat mandat de arestare la Bombay (India engleză)

Detectiv Fix”.

Efectul acestei depeşe se văzu imediat. Onorabilul gentleman dispăru, pentru a lăsa locul hoţului de bancnote. I se cercetă fotografia, depusă la Reform-Club împreună cu cele ale colegilor săi. Ea înfăţişa leit pe omul ale cărui semnalmente fuseseră stabilite de anchetă. Oamenii îşi amintiră ceea ce era misterios în existenţa lui Phileas Fogg, izolarea lui, plecarea lui subită – şi păru limpede că, pretextând o călătorie în jurul lumii şi sprijinindu-se pe un rămăşag nebunesc, personajul nu urmărise altceva decât să deruteze pe agenţii poliţiei engleze.