Capitolul XI.

ÎN CARE PHILEAS FOGG CUMPĂRĂ UN ANIMAL DE CĂLĂRIE LA UN PREŢ DE NECREZUT.

Trenul plecase la ora fixată, ducând un oarecare număr de călători, câţiva ofiţeri, apoi funcţionari civili şi negustori de opiu şi indigo, care se duceau în răsăritul peninsulei pentru nevoile negoţului lor.

Passepartout se afla în acelaşi compartiment cu stăpânul său. Un al treilea călător ocupase colţul opus.

Acesta era generalul de brigadă sir Francis Cromarty, unul din partenerii lui Phileas Fogg din timpul călătoriei cu vaporul de la Suez la Bombay, care acum se îndrepta spre unităţile sale cantonate în apropiere de Benares.

Înalt, blond, în vârstă de vreo cincizeci de ani, sir Francis Cromarty, care se distinsese în chip deosebit cu prilejul ultimei revolte a sipahilor, ar fi meritat pe bună dreptate să fie socotit drept băştinaş. El locuia în India de la o vârstă fragedă şi de atunci nu se arătase decât arareori în ţara sa natală. Era un om instruit care ar fi putut să dea bucuros informaţii asupra obiceiurilor, istoriei şi organizării ţării hinduse, dacă Phileas Fogg ar fi fost omul care să i le ceară. Însă gentlemanul nostru nu întreba nimic; el nu călătorea, ci descria o circomferinţă. Era un corp care parcurgea o orbită în jurul globului terestru, după legile mecanicii raţionale. În clipa aceasta, el refăcea în gând socoteala orelor consumate din momentul plecării de la Londra, socoteală care l-ar fi îndreptăţit să-şi frece mâinile cu mulţumire, dacă firea lui ar fi îngăduit un gest inutil.

Sir Francis Cromarty remarcase originalitatea tovarăşului său de drum, cu toate că nu-l studiase decât cu cărţile în mână, între două partide de wist. Era deci îndreptăţit să se întrebe dacă sub acest înveliş rece bătea o inimă omenească, dacă Phileas Fogg era sensibil la frumuseţile naturii, la aspiraţiile morale. Asta îl preocupa în cea mai mare măsură. Din toţi originalii pe care îi întâlnise generalul, niciunul nu putea fi asemuit cu acest produs al ştiinţelor exacte.

Phileas Fogg nu-i ascunsese lui sir Francis Cromarty planul călătoriei sale în jurul lumii, nici împrejurările în care pornise la drum. Generalul nu vedea în acest rămăşag decât o trăsneală fără scop util, căreia îi lipsea acel transire beneficiendo10 care trebuie să conducă pe orice om cu judecată. Felul în care ciudatul gentleman făcea acest drum n-avea să însemne de bună seamă nici un câştig, nici pentru el, nici pentru alţii.

O oră de la plecarea din Bombay, trenul trecuse viaductele, traversase insula Salcette şi acum gonea pe continent. În gara Callyan, lăsă în dreapta ramificaţia care coboară spre sud-estul Indiei, prin Kandallah şi Punah, apoi ajunse la Powell. De aici înainte intră în Gâtes-Apuseni, munţi ramificaţi, alcătuiţi din trapp şi. bazalt, ale căror piscuri înalte sunt acoperite cu păduri dese. Din când în când sir Francis Cromarty şi Phileas Fogg schimbau câteva cuvinte; în clipa aceea, generalul spunea, încercând să anime o conversaţie care lâncezea:

— Domnule Fogg, acum câţiva ani, în locul acesta ai fi suferit o întârziere, care de bună seamă ţi-ar fi dat peste cap planul călătoriei.

— Şi de ce anume, sir Francis?

— Pentru că drumul de fier se oprea la picioarele acestor munţi, pe care trebuia să-i traversezi în palanchin sau călare pe ponei până la gara Kandallah, aflată pe versantul celălalt.

— Această întârziere nu mi-ar fi încurcat de loc socotelile, răspunse Mr. Fogg. Doar nu era să plec la drum fără să prevăd unele eventuale piedici.

— Totuşi, domnule Fogg, reluă generalul, ai fost cât pe aci să intri într-o mare încurcătură datorită păţaniei flăcăului ăstuia.

Passepartout dormea adânc, cu picioarele învelite în pătura sa de călătorie, fără să viseze că se vorbeşte despre el.

— Guvernul englez este, pe bună dreptate, foarte sever faţă de asemenea delicte, continuă sir Francis Cromarty. El ţine ca obiceiurile religioase ale hinduşilor să fie respectate mai mult decât orice, şi dacă servitorul dumitale ar fi fost prins…

— Ei bine, sir Francis, răspunse Mr. Fogg, dacă l-ar fi prins, l-ar fi condamnat, el şi-ar fi ispăşit pedeapsa, şi pe urmă n-ar fi avut decât să se întoarcă liniştit în Europa; nu văd cum întâmplarea asta ar fi putut să-l ţină în loc pe stăpânul lui.

Cu aceste cuvinte conversaţia se stinse din nou. În timpul nopţii, trenul străbătu Munţii Gatsi, trecu de Nassik, şi a doua zi, 21 decembrie, se avântă într-un ţinut oarecum neted, în teritoriul Khandeish. Câmpul, bine cultivat, era presărat cu târguşoare, deasupra cărora minaretele pagodelor ţineau locul clopotniţelor bisericii europene. Numeroase râuşoare, cele mai multe din ele afluenţi sau subafluenţi ai Godavery-ului, udau acest ţinut fertil.

Trezit din somn, Passepartout se uita pe geam şi nu-i venea să creadă că străbate ţara hinduşilor cu un tren al Companiei „Great peninsular railway”. Asta i se părea nemaipomenit. Şi totuşi nimic mai real! Locomotiva, condusă de un mecanic englez şi arzând cărbuni englezeşti, îşi împrăştia fumul peste plantaţiile de bumbac, de cafea, de nucuşoară, de cuişoare, de piper. Aburii se răsuceau în jurul pilcurilor de palmieri, printre care se zăreau case de ţară pitoreşti, arareori câte o mănăstire părăsită şi temple minunate, înfrumuseţate de inepuizabilele ornamentaţii ale arhitecturii indiene. Pe urmă, cât vedeai cu ochii, veneau nesfârşite întinderi de pământ, jungla, din care nu lipseau nici şerpii, nici tigrii înspăimântaţi de zgomotul trenului, iar după ele drumul de fier tăia păduri, încă pline de elefanţi, care priveau cu un ochi gânditor trecerea convoiului bezmetic.

În timpul dimineţii, după ce lăsară în urmă gara Malligaum, călătorii traversară tristul ţinut care fusese de atâtea ori însângerat de adepţii zeiţei Kali. Nu departe se înălţa Ellora, cu pagodele sale minunate, apoi vestitul Aurungabad, capitala fiorosului Aureng-Zeb, astăzi simplu oraş de reşedinţă al uneia din provinciile dezlipite de regatul lui Nizam. Asupra ţinutului îşi exercita dominaţia Feringhea, căpetenia tugilor, regele Sugrumătorilor. Aceşti ucigaşi, uniţi într-o asociaţie peste putinţă de dibuit, sugrumau, în cinstea zeiţei morţii, victime de toate vârstele, fără să verse vreodată o picătură de sânge; într-o vreme era peste putinţă să străbaţi un colţ din acest ţinut, fără să găseşti un leş omenesc. Guvernământul englez a izbutit să stârpească într-o măsură apreciabilă pe aceşti ucigaşi, însă înspăimântătoarea asociaţie există încă şi astăzi şi îşi continuă crimele.

La douăspreze şi jumătate, trenul se opri în gara Burhampur, unde Passepartout izbuti să-şi procure, la un preţ fabulos, o pereche de papuci împodobiţi cu perle false, pe care îi încălţă cu o vădită îngâmfare.

Călătorii prânziră în grabă şi porniră mai departe către gara Assurghur, mergând un timp pe malul micului fluviu Tapty, care se varsă în golful Cambaya, în apropiere de Siurat.

E bine să ştim la ce se gândea Passepartout în acest timp. Până la sosirea lor la Bombay, crezuse, şi avea dreptul să creadă, că lucrurile se vor opri aici. Însă acum, de când gonea cu toată viteza străbătând India, în mintea lui se făcuse o nouă lumină. El îşi recăpăta la iuţeală vechea sa fire, îşi regăsea ideile năstruşnice din tinereţe.

Acum lua în serios proiectele stăpânului său, credea în existenţa rămăşagului cu privire la ocolul pământului în acel maximum de timp care nu trebuia depăşit. Ba chiar începuse să fie neliniştit de întârzierile posibile, de accidentele care s-ar fi putut întâmpla pe drum. Se simţea ca şi interesat în această prinsoare şi tremura la gândul că în ajun ar fi putut s-o compromită prin condamnabila lui nerozie. Astfel, fiind mai puţin flegmatic decât Mr. Fogg, el se dovedea mult mai neliniştit. Socotea şi răssocotea zilele scurse, blestema opririle trenului învinuindu-l că merge prea încet şi îl dezaproba în petto11 pe Mr. Fogg fiindcă nu făgăduise o răsplată mecanicului. Isteţul flăcău nu ştia că ceea ce e posibil cu un vapor nu este şi la drumul de fier, unde vitezele trenurilor sunt dinainte hotărâte.

Către seară intrară în trecătorile Munţilor Sutpur, care despart ţinutul Kandeish de Bundelkund.

A doua zi, 22 octombrie, la un moment dat, sir Francis; Cromarty întrebându-l ce oră este, Passepartout îşi cercetă ceasornicul şi răspunse că este ora trei dimineaţa, într-adevăr, acest faimos ceasornic, care rămânea potrivit după meridianul Greenwich, aflat la aproape şapte zeci şi şapte grade mai la vest, era firesc să fie în urmă, şi chiar era, cu patru ore.

Sir Francis rectifică deci ora spusă de Passepartout, făcându-i aceeaşi observaţie pe care i-o mai făcuse şi Fix. El încercă să-l lămurească precum că trebuia să-şi potrivească ceasul după fiecare nou meridian, şi că, deoarece mergeau necontenit spre est, adică în întâmpinarea soarelui, zilele se scurtau cu câte patru minute la fiecare grad străbătut. Zadarnic! Fie că flăcăul nostru înţelegea observaţia generalului, fie că nu o înţelegea, el se încăpăţâna să nu-şi potrivească ceasul, care rămânea neschimbat la ora Londrei. Dar de altfel această nevinovată manie nu putea să aducă nimănui nici un rău.

La ora opt dimineaţa, când mai aveau de străbătut cincisprezece mile până la gara Allahabad, trenul se opri în mijlocul unui mare luminiş, pe marginile căruia se vedeau câteva case de ţară şi barăci de muncitori. Conductorul trecu prin faţa vagoanelor, strigând:

— Toată lumea coboară!

Phileas Fogg se uită la sir Francis Cromarty, care părea să nu înţeleagă nimic din această oprire în mijlocul unei păduri de tamarini şi kajuri.

Nu mai puţin surprins, Passepartout sări jos din tren şi aproape numaidecât se întoarse, strigând:

— Domnule, drumul de fier s-a sfârşit!

— Ce vrei să spui cu asta? întrebă sir Francis Cromarty.

— Vreau să spun că trenul nu merge mai departe.

Generalul coborî la iuţeală din tren; Phileas Fogg îl urmă, fără grabă, şi amândoi se apropiară de conductor.

— Unde ne aflăm? întrebă sir Francis Cromarty.

— În cătunul Kholby, răspunse conductorul.

— Şi ne oprim aici?

— Bineînţeles. Drumul de fier nu este terminat…

— Cum? Nu este terminat?

— Nu! Mai e de construit o bucată de cincizeci de mile, de aici până la Allahabad, de unde drumul continuă.

— Dar ziarele au anunţat deschiderea completă a liniei!

— Ce să-i faci, domnule ofiţer, ziarele s-au înşelat!

— Iar dumneavoastră vindeţi bilete de la Bombay până la Calcutta! răspunse sir Francis Cromarty, care începea să se înfierbânte.

— Aşa e, încuviinţă conductorul, însă călătorii ştiu că trebuie să facă transbordare între Kholby şi Allahabad.

Sir Francis Cromarty era furios, Passepartout încaltea l-ar fi omorât cu plăcere pe conductor; el nici nu îndrăznea să-şi privească stăpânul.

— Sir Francis, făcu Mr. Fogg cu simplitate, vom găsi un mijloc pentru a putea ajunge la Allahabad.

— Domnule Fogg, asta dă naştere la o întârziere absolut păgubitoare scopului dumneavoastră?

— Nu, sir Francis a fost prevăzută.

— Ce face? Ştiai că…

— Câtuşi de puţin, însă m-am gândit că în drumul meu, mai curând sau mai târziu, o să întâlnesc cine ştie ce piedici. Astfel că nimic nu e compromis. Am două zile câştigate pe care le pot sacrifica. De la Calcutta pleacă 'un vapor către Hong Kong, în ziua de 25, la ora douăsprezece. Cum astăzi suntem abia în 22, înseamnă că o să sosim la timp ca să-l prindem.

Ce mai puteai spune în faţa unui răspuns atât de sigur şi neşovăitor?!

Era prea adevărat că lucrările drumului de fier se opreau în acest loc. Ziarele, semănând cu unele ceasornice care merg înainte, anunţaseră prea devreme terminarea liniei. Cea mai mare parte dintre călători cunoşteau situaţia şi coborând din tren puseseră mâna pe toate soiurile de vehicule aflate în cătun – palkighari cu patru roţi, căruţe trase de zebuşi, un fel de boi cu cocoaşă, harabale ca nişte pagode mişcătoare, palanchine şi altele. Aşa că Mr. Fogg şi sir Francis Cromarty, după ce căutară prin tot cătunul un mijloc de călătorie, se întoarseră fără să mai fi găsit nimic.

— Voi merge pe jos, hotărî Phileas Fogg.

Passepartout, care tocmai se apropia de stăpânul său, făcu o strâmbătură plină de înţeles, uitându-se la minunaţii însă nefolositorii săi papuci. Din fericire făcuse şi el cercetări pe socoteala sa, astfel că, după ce şovăi un timp, zise:

— Domnule, cred că am găsit eu un mijloc de transport.

— Ce anume?

— Un elefant! E al unui indian care stă la o sută de paşi de aici.

— Hai să vedem elefantul! încuvinţă Mr. Fogg.

Cinci minute mai târziu, Phileas Fogg, sir Francis Cromarty şi Passepartout soseau în faţa unei colibe, lângă care se afla un fel de ţarc făcut din pari înalţi, în colibă se afla un indian, iar în ţarc un elefant. La cererea lor, indianul îi duse pe Mr. Fogg şi pe însoţitorii săi înăuntru ţarcului.

Aici văzură un animal, pe jumătate domesticit, pe care proprietarul său îl creştea pentru a face din el nu o vită de povară, ci una de luptă. În acest scop, el începuse prin a modifica blândul caracter al elefantului, în aşa chip ca să-l ducă treptat la acea margine a furiei numită „mutsh” în limba hindusă, şi pentru asta îl hrănea timp de trei luni cu zahăr şi cu unt. Acest tratament ar putea să pară nepotrivit pentru a da un asemenea rezultat, totuşi el e folosit cu succes de către crescători. Din fericire pentru Mr. Fogg, elefantul cu pricina abia îşi începuse ciudatul regim, astfel că „mutsh”-ul nu se făcea simţit câtuşi de puţin.

Kiuni, acesta era numele animalului, putea, ca toţi elefanţii, să străbată cu pas repede un drum destul de lung, şi, în lipsă de alt animal de călărie, Phileas Fogg hotărî să se folosească de el.

Însă elefanţii sunt scumpi în India, unde încep să fie din ce în ce mai rari. Masculii, singurii potriviţi pentru luptele de circ, sunt foarte căutaţi. În stare de domesticire, aceste animale nu se reproduc decât foarte rar, astfel că, de fapt, nu pot fi procurate decât prin vânătoare.

De aceea ele sunt ţinute sub mare îngrijire – şi când Mr. Fogg îl întrebă pe indian dacă n-ar vrea să-i închirieze elefantul, acesta refuză cu hotărâre.

Călătorul stărui, oferind o chirie nemaipomenită, zece lire (250 fr.) pe oră. Refuz! Douăzeci de lire? Zadarnic! Patruzeci de lire? Acelaşi refuz. La fiecare ofertă, Passepartout sărea în sus, însă indianul nu se lăsa înduplecat.

Dar suma era frumoasă. Admiţând că elefantul ar fi făcut cincisprezece ore până la Allahabad, asta însemna să-i aducă stăpânului său şase sute de lire (15.000 fr.).

Fără să se piardă câtuşi de puţin cu firea, Mr. Fogg îi propuse atunci indianului să-i cumpere animalul şi-i oferi din capul locului o mie de lire (25.000 fr.).

Indianul nu voia să-l vândă; pesemne nemernicul mirosise că e rost de o afacere grozavă!

Sir Francis Cromarty îl luă pe Mr. Fogg deoparte şi-l sfătui să se gândească înainte de a merge mai departe.

Phileas Fogg răspunse că n-avea obiceiul să întreprindă nimic fără să se gândească; la urma urmei, aici era vorba de un rămăşag pe douăzeci de mii de lire, elefantul îi era trebuitor şi avea să-l cumpere chiar dacă ar fi ajuns să plătească de douăzeci de ori mai mult decât valoarea lui.

Apoi se întoarse la indian, ai cărui ochi mici, aprinşi de lăcomie, lăsau să se vadă limpede că la mijloc nu era decât o chestiune de preţ. Phileas Fogg oferi pe rând o mie două sute de lire, pe urmă o mie cinci sute, pe urmă o mie opt sute şi, în sfârşit, două mii (50.000 fr.). Passepartout, de obicei atât de îmbujorat la faţă, era acum palid de emoţie.

La două mii de lire, indianul se lăsă înduplecat.

— Pe papucii mei, strigă Passepartout, ia te uită ce scumpă e carnea de elefant!

Târgul fiind încheiat, nu mai era nevoie decât de găsit o călăuză. Asta fu mai uşor. Un tinăr pârş, cu chipul inteligent, îşi oferi serviciile. Mr. Fogg le primi şi îi făgădui o serioasă răsplată bănească, ceea ce pârşului nu putea decât să-i dubleze inteligenţa.

Elefantul fu luat în primire şi echipat fără întârziere.

Pârşul cunoştea perfect meseria de „mahut” sau „cornac”, ceea ce înseamnă conducător de elefanţi. El acoperi cu o învelitoare spinarea animalului şi fixă de o parte şi de alta câte un soi de coş, destul de neîmbietor.

Phileas Fogg îi plăti indianului în bancnote luate din faimosul sac. Cât despre Passepartout, ai fi zis că banii erau smulşi din măruntaiele lui. Pe urmă, Mr. Fogg se oferi să-l ducă pe sir Francis Cromarty până la gara Allahabad, ceea ce generalul primi; un călător în plus nu putea să obosească uriaşul animal.

Fură cumpărate provizii din Kholby. Sir Francis Cromarty se urcă în unul din coşuri, iar Phileas Fogg în celălalt. Passepartout se aşeză călare pe spinarea elefantului, între stăpânul său şi general. Pârşul se cocoţă pe gâtul animalului, şi la ora nouă echipajul părăsi târguşorul, adâncindu-se pe drumul cel mai scurt în pădurea deasă de palmieri.