Capitolul XIV.

ÎN CARE PHILEAS FOGG COBOARĂ MINUNATA VALE A GANGELUI FĂRĂ SĂ-I DEA PRIN MINTE SĂ O ADMIRE.

Îndrăzneaţa răpire izbutise. Chiar după o oră, Passepartout încă mai râdea de isprava sa. Sir Francis Cromarty îi strânsese mâna descurcăreţului flăcău. Stăpânul său îi spusese: „bine!”, ceea ce, în gura acestui gentleman, echivala cu cea mai înaltă aprobare. La aceasta, Passepartout răspunsese că toată cinstirea se cuvenea stăpânului său. Din partea lui, el nu avusese decât o idee „poznaşă” şi acum râdea gândindu-se că el, Passepartout, fost gimnast, fost sergent de pompieri, fusese şi rajah, un rajah bătrân îmbălsămat, văduvul unei femei încântătoare.

Cât despre tânăra indiană, ea nu-şi dăduse seama de cele întâmplate. Acum, învelită în pături de călătorie, se odihnea într-unui din coşurile aşezate pe spinarea elefantului.

Între timp, animalul, mânat de pârş cu cea mai mare dibăcie alerga repede prin pădurea încă învăluită de întuneric. O oră după ce pornise de la pagodă, se avânta pe o nemărginită câmpie. La ora şapte făcură popas. Tânăra femeie era mereu în nesimţire. Călăuza îi turnă pe gât câteva înghiţituri de apă şi de brandy, însă influenţa stupefiantelor avea să se mai prelungească încă o vreme.

Sir Francis Cromarty, care cunoştea efectele beţiei produse de aburul haşişului, nu era câtuşi de puţin neliniştit în privinţa ei.

Însă, dacă generalul nu-şi făcea griji pentru sănătatea tinerei indiene, el se arătă mai puţin încrezător în ceea ce privea viitorul ei. El nu şovăi să-i spună lui Phileas Fogg că dacă Mrs. Audă rămânea în India, avea să cadă fără doar şi poate în mâinile călăilor săi. Aceşti fanatici sunt răspândiţi prin toată peninsula şi, desigur, cu toată poliţia engleză, ei ar fi izbutit să pună din nou mâna pe victima lor, fie la Madras, fie la Bombay, fie la Calcutta. În sprijinul spuselor sale, sir Francis Cromarty amintea un fapt asemănător petrecut de curând.

După părerea lui, tânăra femeie nu putea fi cu adevărat în siguranţă decât părăsind India.

Phileas Fogg răspunse că va ţine socoteală de aceste observaţii şi că va lua hotărârile trebuitoare.

Către ora zece sosiră în gara Allahabad. Aici reîncepea drumul de fier întrerupt, de unde trenului îi trebuia mai puţin de o zi şi o noapte ca să ajungă la Calcutta.

Phileas Fogg avea să sosească deci la timp pentru a lua vaporul de Hong Kong, care nu pleca decât a doua zi, 25 octombrie, la prânz.

O duseră pe tânăra femeie într-o încăpere a gării.

Passepartout primi sarcina să cumpere pentru ea felurite lucruri de îmbrăcăminte, rochie, şal, blănuri şi altele ce ar mai găsi; pentru asta stăpânul său îi deschidea un credit nelimitat.

Flăcăul nostru plecă numaidecât şi începu să bată străzile oraşului. Allahabad este oraşul lui Dumnezeu, unul dintre cele mai venerate oraşe ale Indiei, datorită faptului că se află ridicat la confluenţa a două fluvii sacre, Gangele şi Jumna, ale căror ape atrag pelerini din toată peninsula. Se ştie că, după legendele lui Ramayana, Gangele izvorăşte din cer, de unde datorită lui Brahma coboară pe pământ.

Tot umblând după târguieli, Passepartout izbuti să cunoască repede oraşul, odinioară apărat de un fort măreţ, care astăzi este închisoare de stat. În acest oraş, odată industrial şi comercial, nu mai găseai nici industrie, nici comerţ. Servitorul lui Phileas Fogg, care căuta zadarnic un magazin cu noutăţi, ca şi cum s-ar fi aflat pe Regent-street, la câţiva paşi de Farmer et Co., nu găsi lucrurile trebuitoare decât la un telal, un bătrân evreu cusurgiu; cumpără o rochie de stofă scoţiană, o pelerină largă şi o minunată haină de lutru, pe care plăti fără să şovăie şaptezeci şi cinci de lire (1875 fr.).

Pe urmă se întoarse triumfător la gară.

Mrs. Audă începea să-şi vină în fire. Influenţa stupefiantelor, pe care preoţii de la Pillaji i le dăduseră, se risipea încetul cu încetul şi frumoşii ei ochi îşi recâştigau întreaga lor blândeţe specifică rasei.

Când regele poet, Ucaf Uddaul, cântă farmecele reginei din Ahmehnagara, el zice astfel: „Părul său lucios pieptănat în două părţi, încadrează liniile armonioase ale obrazului ei gingaş şi alb, strălucind de neted şi de proaspăt ce e. Sprâncenele ei de abanos au forma şi vigoarea arcului lui Kama, zeul dragostei, şi sub lungile ei gene de mătase, în pupilele negre ale ochilor ei mari şi limpezi, înoată, ca în lacurile sacre ale Himmalayei, răsfrângerile cele mai curate ale luminii cereşti. Gingaşi, egali şi albi, dinţii ei strălucesc între buzele surâzătoare, ca picăturile de rouă în sânul abia deschis al florii de rodie. Urechile ei micuţe, rotunjite deopotrivă, mâinile ei roze, picioruşele ei arcuite şi gingaşe ca mugurii lotusului strălucesc cu sclipirile celor mai frumoase perle de Ceylon, celor mai frumoase diamante de Golgonda. Mijlocul ei subţire şi mlădiu, pe care îl cuprinzi cu o mână, măreşte în graţie armonioasa arcuire a şoldurilor ei rotunde şi bogăţia sânului ei, unde tinereţea înflorită îşi întinde comorile cele mai desăvârşite, şi, sub cutele mătăsoase ale tunicei sale, el pare a fi modelat în argint curat de mâna divină a lui Vicvacarma, nemuritorul sculptor!”

Însă, lăsând la o parte toată această amplificare poetică, e de ajuns să spunem că Mrs. Audă, văduva rajahului din Bundelkund, era o femeie fermecătoare în întreaga accepţiune europeană a acestui cuvânt. Ea vorbea foarte curat limba engleză şi călăuza nu exagerase câtuşi de puţin spunând că tânăra parsă fusese cu totul transformată prin educaţie.

Între timp se apropia ora când trenul tebuia să plece din gara Allahabad. Pârşul aştepta. Mr. Fogg îi plăti dreptul lui, aşa cum fusese înţelegerea, fără să adauge un ban. Asta îl miră oarecum pe Passepartout, care ştia tot ce datorează stăpânul său devotamentului acestei călăuze. Într-adevăr, pârşul îşi pusese de bună voie viaţa în joc la Pillaji – şi dacă mai târziu hinduşii dădeau de el, bietului om i-ar fi fost greu să scape de răzbunarea lor.

Mai rămânea de asemenea chestiunea lui Kiuni. Ce aveau să facă ei acum cu un elefant cumpărat aşa de scump?

Însă în această privinţă, Phileas Fogg avea hotărârea gata luată.

— Băiete, îi spuse el călăuzei, ai fost săritor şi credincios. Ţi-am plătit munca, însă nu şi devotamentul. Vrei elefantul acesta? E al tău.

Ochii călăuzei luciră.

— Dar asta e o avere, înălţimea voastră! strigă el.

— Primeşte-o, şi încă îţi mai rămân dator!

— S-a făcut, strigă Passepartout. Ia-l, prietene! Kiuni este un animal dârz şi curajos. Şi apropiindu-se de elefant, îi întinse câteva bucăţi de zahăr, îmbiindu-l: Ia, Kiuni, ia de aici!

Animalul scoase câteva mormăieli de mulţumire. Pe urmă, înfăşurându-şi trompa în jurul mijlocului lui Passepartout, îl ridică până la înălţimea capului. Câtuşi de puţin speriat, flăcăul nostru mângâie cu duioşie animalul, care îl lăsă uşor pe pământ. Şi la strângerea de trompă a acestui cumsecade Kiuni, cumsecadele nostru flăcău răspunse cu o viguroasă strângere de mână.

Câteva clipe mai târziu, Phileas Fogg, sir Francis Cromarty şi Passepartout, instalaţi într-un vagon confortabil, în care Mrs. Audă avea locul cel mai bun, goneau cu toată viteza spre Benares.

Acest oraş se afla la cel mult optzeci de mile de Allahabad, distanţă care fu străbătută în două ore.

În timpul drumului, tânăra femeie îşi veni pe deplin în fire; aburii adormitori se risipeau.

Mare fu mirarea ei să se găsească în tren, în acest compartiment, îmbrăcată în veşminte europene, în mijlocul unor călători cu totul necunoscuţi.

Mai întâi, însoţitorii ei se întrecură cu îngrijirile şi o însufleţiră cu câteva picături de lichior; pe urmă, generalul îi povesti toată întâmplarea. El stărui asupra devotamentului lui Phileas Fogg, care nu şovăise să-şi pună viaţa în joc pentru a o salva, şi asupra deznodământului, datorat îndrăzneţei imaginaţii a lui Passepartout.

Mr. Fogg îi lăsă să vorbească fără să scoată un cuvânt. Passepartout, nespus de ruşinat, repeta într-una că „asta nu merită atâta osteneală”.

Mrs. Audă mulţumi salvatorilor săi cu căldură, mai mult prin lacrimi decât prin cuvinte. Frumoşii săi ochi fură mai buni interpreţi ai recunoştinţei decât buzele sale. Pe urmă, ajungând cu gândul la scena sacrificiului, şi revăzând pământul Indiei unde o aşteptau încă atâtea pimejdii, fu cuprinsă de un tremur de groază.

Dându-şi seama ce se întâmplă în mintea ei şi vrând să-i dea curaj, Phileas Fogg se oferi, de altminteri în termeni foarte reci, s-o conducă la Hong Kong, unde ea să rămână până ce întâmplarea va fi uitată.

Tânăra femeie primi cu recunoştinţă. La Hong Kong tocmai locuia o rudă de a sa, parsă ca şi ea, unul din cei mai de seamă negustori din acest oraş, care, deşi se afla pe coastă chineză, era posesiune engleză.

La douăsprezece şi jumătate, trenul se opri în gara Benares. După legendele brahmanice, oraşul ocupă locul vechiului Caşi, care odinioară stătea suspendat în spaţiu, între zenit şi nadir, ca mormântul lui Mahomed.

Însă în această epocă mai realistă, Benares, Athena Indiei după spusele orientaliştilor, stătea foarte prozaic pe pământ, dându-i prilejul lui Passepartout să zărească o clipă casele sale de cărămidă, colibele de nuiele, care îi dădeau o înfăţişare nespus de tristă, fără nici o culoare locală.

Aici trebuia să se oprească sir Francis Cromarty.

Trupele sale se aflau în tabără la câteva mile în nordul oraşului. Generalul îşi luă deci rămas bun de la Phileas Fogg, dorindu-i toată izbânda şi urându-i să reia această călătorie într-un fel mai puţin original, dar mai cu folos.

Mr. Fogg strânse uşor mâna tovarăşului său de drum.

Cuvintele de rămas bun rostite de Mrs. Audă fură mai călduroase; ea n-avea să uite niciodată ceea ce îi datora lui sir Francis Cromarty. Cât despre Passepartout, el avu cinstea unei adevărate strângeri de mână din partea generalului. Foarte mişcat, flăcăul se întreba unde şi când ar putea să-i arate devotamentul lui. Pe urmă se despărţiră.

Pornind de la Benares, drumul de fier urma în parte valea Gangelui. Timpul fiind destul de frumos, pe ferestrele vagonului se vedea priveliştea variată a Beharului, apoi munţii acoperiţi de verdeaţă, lanuri de orz, de porumb şi de grâu şi lacuri pline cu crocodili verzui, sate bine îngrijite, păduri încă verzi. Câţiva elefanţi şi zebuşi cu cocoaşa mare se scăldau în apele fluviului sfânt; cu toate că venirea toamnei făcea să fie frig, cete de hinduşi, bărbaţi şi femei se scăldau de asemeni, îndeplinindu-şi pios sfintele îndatoriri religioase. Aceşti credincioşi, duşmani înverşunaţi ai budismului, sunt adepţi ai religiei brahmanice, încarnată în trei persoane: Wishnu, divinitatea solară, Shiva, personificarea divină a forţelor naturii, şi Brahma, stăpânul suprem al preoţilor şi legiuitorilor. Însă cu ce ochi or fi privit Brahma, Shiva şi Wishnu această Indie „britanizată”, când vreun vapor trecea nechezând şi tulburând apele sfinţite ale Gangelui, speriind pescăruşii care zburau pe deasupra valurilor, broaştele ţestoase care mişunau pe mal, şi credincioşii înşiraţi de-a lungul ţărmurilor!

Toată această privelişte aluneca prin faţa ochilor ca fulgerul, adesea un nor de aburi albi ascunzându-i detaliile. Călătorii abia putură să întrezărească fortul de la Chunar, aflat la douăzeci de mile sud-est de Benares, fostă fortăreaţă a rajahilor din Behar, apoi Ghazepur şi însemnatele lui fabrici de apă de trandafiri, mormântul lordului Cornwallis, care se ridică pe ţărmul stâng al Gangelui, oraşul fortificat Buxar, Patna, mare centru industrial şi comercial, unde se ţine cel mai însemnat târg de opiu din India, apoi Monghir, oraş mai mult decât european, englezesc ca Manchesterul sau Birminghamul, vestit prin turnătoriile lui de fier, fabricile de unelte şi de arme albe, şi ale cărui coşuri înalte murdăresc cu fum negru cerul lui Brahma – pată ignobilă pe această ţară a visului!

Pe urmă se lăsă noaptea şi trenul îşi continuă mersul cu toată viteza, însoţit de urletele scoase de tigrii, urşii şi lupii care fugeau din faţa locomotivei! Călătorii nu mai zăriră nimic din minunile Bengalului, nici Golgonda, nici Gourul în ruine, nici Murshedabad, care a fost odinioară capitală, nici Burdwan, nici Hugly, nici Chandernagor, acest colţ francez pe teritoriul Indiei, unde Passepartout ar fi fost bucuros să revadă fluturând drapelul patriei sale!

În sfârşit, la ora şapte dimineaţa, se aflau la Calcutta.

Vaporul care pleca spre Hong Kong nu ridica ancora decât la ora douăsprezece; Phileas Fogg avea deci cinci ceasuri înaintea lui.

După planul întocmit de el, gentlemanul nostru trebuia să sosească în capitala Indiilor la 25 octombrie, douăzeci şi trei de zile după plecarea de la Londra, şi el sosea în ziua fixată; nu avea deci nici câştig, nici întârziere. Din nenorocire, cele două zile câştigate între Londra şi Bombay fuseseră pierdute, se ştie cum, în timpul traversării peninsulei indiene, însă putem bănui că lui Phileas Fogg nu-i părea rău după ele.