Capitolul XVII.

ÎN CARE E VORBA DE UNELE ŞI DE ALTELE ÎN TIMPUL TRAVERSĂRII DE LA SINGAPORE LA HONG KONG.

Din ziua aceea, Passepartout şi Fix se întâlniră foarte des, însă agentul rămânea rezervat, neîncercând câtuşi de puţin să-l tragă de limbă pe celălalt. Pe Mr. Fogg îl zări numai de câteva ori în marele salon al vaporului, unde el venea cu plăcere, fie spre a-i ţine tovărăşie doamnei Audă, fie ca să joace wist după'obiceiul său neschimbat.

Cât despre Passepartout, acesta începuse să se gândească în mod foarte serios la ciudata întâmplare care îl scotea încă o dată pe Fix în calea stăpânului său. Într-adevăr, asta ar fi putut cel puţin să te mire. Gentlemanul, foarte binevoitor şi fără îndoială foarte îndatoritor, pe care îl întâlnise prima oară la Suez, care se îmbarcase pe Mongolia, care debarcase la Bombay, unde urma să rămână, pe care apoi îl regăsise pe Rangoon îndreptându-se spre Hong Kong, într-un cuvânt, urmând pas cu pas drumul lui Phileas Fogg, putea să-ţi dea de gândit. Era o coincidenţă cel puţin ciudată. Ce urmărea acest om? Passepartout ar fi făcut prinsoare pe papucii săi, păstraţi cu mare grijă, că Fix va părăsi Hong Kong-ul odată cu ei, şi probabil cu acelaşi vapor.

Dar flăcăul nostru ar fi putut să-şi bată capul un secol şi tot n-ar fi bănuit ce misiune avea agentul. El nu şi-ar fi închipuit pentru nimic în lume că Phileas Fogg era „filat” în jurul globului pământesc, ca un hoţ de rând.

Dar cum stă în firea omenească să dea o explicaţie la toate, iată în ce fel interpretă Passepartout, iluminat deodată, prezenţa stăruitoare a lui Fix, şi, ce-i drept, interpretarea lui era foarte plauzibilă. După el, Fix nu era şi nu putea fi decât un agent trimis pe urmele lui Phileas Fogg de către colegii săi de la Reform-Club, spre a constata că această călătorie se desfăşura după toate regulile, în jurul lumii, urmând drumul hotărât.

„E limpede, e limpede! îşi zicea într-una cinstitul flăcău, mândru din cale-afară de isteţimea sa. E un spion pe care gentlemenii aceia l-au pus pe urmele noastre!

Asta nu e demn! Să urmărească printr-un agent un om aşa de cinstit, aşa de curat ca Mr. Fogg! Ah, domnilor de la Reform-Club, asta o să vă coste scump!”

Deşi încântat de descoperire, Passepartout hotărî totuşi să nu-i spună nimic stăpânului, temându-se ca acesta să nu se simtă jignit de neîncrederea adversarilor săi.

Însă el îşi făgădui ca la primul prilej să-şi bată joc de Fix, luându-l pe departe şi, fireşte, fără să se dea de gol.

Miercuri, 30 octombrie, după amiază, Rangoon intră în strâmtoarea Malacca, care desparte peninsula cu acelaşi nume de Sumatra. Insuliţe muntoase, cu povârnişuri foarte abrupte, toate foarte pitoreşti, ascundeau călătorilor priveliştea marei insule.

A doua zi, la ora patru dimineaţa, cu un câştig de douăsprezece ore faţă de orariul reglementar, vaporul se oprea la Singapore, spre a-şi împrospăta provizia de cărbuni.

După ce înscrise acest câştig în coloana respectivă din carnetul său, Phileas Fogg coborî de data asta pe uscat, însoţind-o pe Mrs. Audă, care îşi arătase dorinţa de a se plimba câteva ore.

Fix, căruia orice acţiune a lui Fogg i se părea suspectă, îl urmări din umbră. Cât despre Passepartout, care râdea în petto văzând manevrele agentului, se duse să facă obişnuitele târguieli.

Insula Singapore nu este nici mare, nici de un aspect impunător. Deşi nu are munţi, adică profil, este totuşi încântătoare în micimea ei, căci înfăţişează un adevărat parc întretăiat de frumoase alei. Un echipaj arătos, tras de acei elefanţi-cai aduşi din Noua Olandă, transportă pe Mrs. Audă şi Mr. Fogg în mijlocul desişurilor de palmieri cu frunzele strălucitoare şi de arbori de cuişoare, cuişoarele luând naştere din însuşi mugurul florii. Acolo tufele de piper ţin locul gardurilor de mărăcini spinoşi de pe câmpiile europene; arborii de pâine şi ferigile cu ramurile lor superbe dau un aspect variat acestei regiuni tropicale, iar perii tămâioşi cu frunzişul lucios umplu aerul de miresme pătrunzătoare. În păduri umblau cete de maimuţe vioaie, schimonosindu-se, şi poate că în junglă nu lipseau tigrii. Celor care s-ar mira auzind că aceste teribile carnasiere n-au fost nimicite pe o insulă relativ mică, le vom răspunde că ele vin necontenit din penin – sula Malacca, trecând strâmtoarea înot.

După o plimbare de două ore, Mrs. Audă şi însoţitorul ei, care privea puţin, fără să vadă nimic, se întoarseră în oraş, întinsă îngrămădire de case greoaie şi turtite, înconjurate de fermecătoare grădini, unde cresc mangustani, ananaşi şi cele mai minunate fructe din lume.

La ora zece se întoarseră la vapor, fără îndoială urmăriţi tot timpul de inspectorul Fix, care trebuise să ia şi el o trăsură.

Passepartout îi aştepta pe punte. Isteţul flăcău cumpărase câteva duzini de manguste, fruct de mărimea unui măr mijlociu, cu coaja aproape neagră în afară, iar înăuntru de un roşu strălucitor şi al cărui miez alb, topindu-se în gură, dă adevăraţilor cunoscători o plăcere fără margini. Passepartout se simţi fericit să le ofere doamnei Audă, care îi mulţumi cu multă graţie.

La ora unsprezece, Rangoon, terminând cu încărcatul cărbunilor, îşi desfăcu legăturile, şi câteva ore mai târziu munţii înalţi ai peninsulei Malacca, ale căror păduri adăpostesc cei mai frumoşi tigri de pe pământ, piereau din ochii călătorilor.

De la Singapore până la insula Hong Kong, mic teritoriu englez în apropierea coastei chineze, sunt aproximativ o mie trei sute de mile. Phileas Fogg avea interesul să le străbată în cel mult şase zile, spre a prinde la Hong Kong vaporul care urma să plece la 6 noiembrie către Yokohama, unul din principalele porturi ale Japoniei.

Rangoon era foarte încărcat. La Singapore se îmbarcase multă lume, hinduşi, ceylonezi, chinezi, malaiezi, portughezi, dintre care cei mai mulţi călătoreau pe punte.

Timpul, destul de frumos până atunci, se schimbă o dată cu intrarea lunii în ultimul pătrar. Marea era agitată. Vântul sufla uneori foarte puternic, însă din fericire de la sud-est, ceea ce ajuta mersul vaporului. Când era cu putinţă, căpitanul ridica şi pânzele. Rangoon cu greementul13 lui de bric, naviga adesea cu cele două vele mari şi cu trinca, şi, sub dubla acţiune a aburului şi a vântului, viteza lui creştea. În felul acesta trecură de-a lungul coastelor Annamului şi Cochinchinei, pe o mare cu valuri scurte şi adesea foarte obositoare.

Însă vina nu era atât a mării, cât a vaporului, care prilejui călătorilor mari neajunsuri, cei mai mulţi dintre ei chiar îmbolnăvindu-se.

Într-adevăr, vasele Companiei Peninsulare, care deservesc Mările Chinei, au un serios defect de construcţie.

Raportul între pescajul lor maxim, cu încărcătură, şi rezerva de flotabilitate a fost rău calculat, din care pricină ele au o slabă rezistenţă pe mare. Compartimentele etanşe, în care să nu pătrundă apa, sunt de asemenea neîndestulătoare. Ca să întrebuinţăm un cuvânt marinăresc, vasele acestea sunt „înecate” şi, ca urmare, e deajuns să ajungă pe bord câteva pachete de valuri, ca să-şi modifice întreaga alură. Astfel ele se dovedesc mult mai prejos – dacă nu prin maşini şi prin căldări, cel puţin prin construcţia corpului – decât tipurile de vapoare franceze, ca Imperatrice şi Cambodge. În timp ce acestea din urmă pot, după caluculele inginerilor, să reziste la o încărcătură de apă egală cu propria lor greutate, fără să se scufunde, vasele Companiei Peninsulare, Golgonda, Coreea şi, în sfârşit Rangoon, s-ar duce la fund dac-ar îmbarca abia a şasea parte din greutatea lor.

Deci, pe timp rău, e necesar să se ia serioase măsuri de prevedere. Uneori trebuie să se ţină prova în vânt, reducând la minimum turaţia maşinilor. Era o pierdere de timp care părea să nu-l supere câtuşi de puţin pe Phileas Fogg, dar care pe Passepartout îl scotea din fire.

El învinuia atunci pe căpitan, pe şeful mecanic, Compania – şi'âi dădea dracului pe toţi cei ce încurcă treaba cu transporturile de călători. Poate că becul de gaz, care continua să ardă pe socoteala lui în casa din Saville-row, contribuia destul de mult la această nerăbdare.

— Deci eşti foarte grăbit să ajungi la Hong Kong!

Observă într-o zi detectivul.

— Foarte grăbit! răspunse Passepartout.

— Crezi că Mr. Fogg se grăbeşte să prindă vaporul de Yokohama?

— Grozav se grăbeşte!

— Prin urmare acum crezi în această neobişnuită călătorie în jurul lumii?

— Bineînţeles! Dumneavoastră nu credeţi, domnule Fix?

— Eu? Eu nu cred!

— Glumeţ mai sunteţi! răspunse Passepartout, făcându-i cu ochiul.

Pe agent vorba aceasta îl puse pe gânduri. Se simţea neliniştit fără să-şi dea seama de ce. Oare franţuzul îî mirosise? Nu mai ştia ce să creadă. Însă cum ar fi putut Passepartout să afle calitatea lui de detectiv, care era un secret? Şi totuşi, vorbindu-i aşa, nu mai încăpea îndoială că franţuzul avea un gând ascuns.

Ba în altă zi se întâmplă ca flăcăul nostru să meargă chiar şi mai departe, împotriva voinţei lui; însă acum nu mai putea să-şi ţină gura.

— Şi cum adică, domnule Fix, întrebă el pe un ton plin de şiretenie, odată ajunşi la Hong Kong o să avem nefericirea să ne despărţim?

— Păi de, nu ştiu!… răspunse Fix, foarte încurcat. Poate că…

— Ah, dacă ne-aţi însoţi mai departe, aş fi foarte fericit! Ce naiba! Un agent al Companiei Peninsulare n-o să se oprească în drum! Spuneaţi că mergeţi până la Bombay, şi iacătă-vă ajuns în China! America nu-i departe şi din America în Europa nu mai e decât un pas.

Fix îl privi cu luare-aminte pe tânărul franţuz, care avea chipul cel mai fermecător din lume, şi îşi dădu osteneala să râdă o dată cu el. Însă Passepartout, acum în vervă, continuă întrebându-l dacă „câştiga mult cu meseria asta”.

— Da şi nu, răspunse Fix fără să clipească. Când mai bine, când mai rău. Dar, înţelegeţi că nu călătoresc pe cheltuiala mea!

— A, de asta sunt sigur! strigă Passepartout, râzând din toată inima.

După această conversaţie, Fix se duse în cabina sa şi căzu pe gânduri. Fără îndoială fusese descoperit. Într-un fel sau într-altul, franţuzul aflase că era detectiv. Dar oare îl vestise pe stăpânul său? Ce rol juca el aici? Era complice sau nu? Oare treaba era descoperită, şi deci pierdută?

Agentul petrecu câteva ore grele, aci socotind totul pierdut, aci trăgând nădejdea că Fogg nu bănuia nimic, dar şi într-un caz şi în altul neştiind ce hotărâre să ia.

Totuşi, încetul cu încetul, creierul i se limpezi şi el se hotărî să vorbească pe faţă cu servitorul. Dacă la Hong Kong nu avea condiţiile dorite pentru a-l aresta pe Fogg, iar acesta se pregătea să părăsească, de data asta definitiv, teritoriul englez, Fix avea să-i spună totul lui Passepartout. În caz că servitorul era complicele stăpânului său, Phileas Fogg ştia totul şi deci treaba era pentru totdeauna compromisă; dacă însă servitorul nu avea nici un amestec în furt, atunci interesul lui îi cerea să se lepede de hoţ.

Aceasta era deci situaţia celor doi oameni, deasupra cărora Phileas Fogg plana în maiestuoasa lui nepăsare.

El îşi urma după toate regulile astronomice orbita lui în jurul lumii, fără să se sinchisească de asteroizii care gravitau în jur.

Şi totuşi, în vecinătate se afla, după expresia astronomilor, un astru ameţitor, care ar fi putut să producă oarecare tulburări în inima gentlemanului. Însă nu! Farmecul doamnei Audă nu înrâurea cu nimic această inimă, spre marea mirare a lui Passepartout, iar tulburările, dacă ele existau, ar fi fost mai greu de calculat decât cele suferite de Uranus, care au dus la descoperirea lui Neptun.

Da, Passepartout, care citea în ochii tinerei femei atâta recunoştinţă pentru stăpânul său, era stăpânit de o uimire continuă. Hotărât, Phileas Fogg avea o inimă de erou, însă nu de îndrăgostit. Dar nici măcar preocupările pe care ar fi putut să i le dea izbânda călătoriei nu se vedeau, pe câtă vreme bietul Passepartout trăia într-o spaimă continuă. Într-o zi, aplecat peste balustrada camerei maşinilor, el privea dihania de metal care se ambala adesea, atunci când, într-o violentă mişcare de tangaj, elicea ieşea pe valuri. Aburii scăpau prin supape, stârnind mânia cinstitului băiat.

— Supapele astea sunt prea slabe! strigă el. Asta nu-i o treabă! Ah, englezii ăştia! Ei, să fi fost un vapor american! Poate că am fi sărit în aer, dar cu siguranţă n-am fi mers aşa de încet!