Capitolul XX
ÎN CARE AGENTUL FIX INTRĂ ÎN LEGĂTURĂ DIRECTĂ CU PHILEAS FOGG.
În timp ce se petreceau cele descrise mai sus, care poate aveau să compromită aşa de grav viitorul lui Phileas Fogg, acesta, însoţind pe Mrs. Audă, se plimba pe străzile oraşului englez. Din clipa când Mrs. Audă primise ca el s-o conducă până în Europa, Mr. Fogg trebuise să se gândească la toate amănuntele care priveau o călătorie aşa de lungă. Ca un englez de felul lui să facă ocolul pământului cu un sac de mână, treacă-meargă!
O femeie însă nu putea porni la asemenea drum în aceleaşi condiţiuni. De aici nevoia de a cumpăra îmbrăcămintea şi celelalte lucruri trebuitoare în călătorie. Mr. Fogg îşi îndeplini această datorie cu liniştea care îl caracteriza, la toate scuzele sau împotrivirile tinerei femei, jenată de atâta bunăvoinţă, răspunzând invariabil:
— E în interesul călătoriei mele, e înscris în program!
Sfârşind cu târguielile, Mr. Fogg şi Mrs. Audă se întoarseră la hotel, unde li se servi o cină împărătească.
Apoi tânăra femeie, fiind puţin obosită, urcă în camera ei după ce strânse ă Vanglaise mâna imperturbabilului salvator.
Onorabilul gentleman, la rândul lui, fu absorbit toată seara de lectura ziarului Times şi a revistei Illustrated London News.
Dacă el ar fi fost omul care să se mire de ceva, s-ar fi putut mira acum că servitorul său nu se întorsese până la ora de culcare. Însă, ştiind că vaporul de Yokohama nu urma să plece decât a doua zi dimineaţa, nu-şi bătui capul de loc cu această întârziere. Totuşi Passepartout nu se ivi nici a doua zi, când Mr. Fogg îl sună.
Nimeni n-ar fi putut să spună ce gândi onorabilul gentleman, aflând că servitorul său încă nu se întorsese la hotel. Mr. Fogg se mulţumi să-şi ia sacul de călătorie. O vesti pe Mrs. Audă despre plecare şi trimise să li se aducă un palanchin.
Era ora opt şi fluxul avea să atingă limita de sus, trebuitoare vaporului spre a ieşi din port, la ora nouă şi jumătate.
Mr. Fogg şi Mrs. Audă se urcară în palanchinul încăpător, care între timp sosise în faţa hotelului, iar bagajele fură încărcate într-un cărucior.
O jumătate de oră mai târziu, călătorii coborau pe chei, unde Phileas Fogg află că vasul Carnaţie plecase din ajun.
Astfel, el care socotea să găsească aici şi vaporul, şi pe servitorul său, se pomeni şi fără unul, şi fără altul, însă pe chipul lui nu se arătă nici un semn de dezamăgire, şi cum Mrs. Audă îl privea neliniştită, se mulţumi să-i spună doar atât:
— E doar un incident, doamnă, nimic mai mult!
În clipa aceea, un personaj care îl cerceta cu luare – aminte se apropie de el; era agentul Fix.
— Domnule, începu acesta după ce salută, nu aţi sosit cumva, ca şi mine, cu Rangoon?
— Ba da, domnule, răspunse rece Mr. Fogg. Dar n-am onoarea…
— Iertaţi-mă! Credeam că am să găsesc aici pe servitorul dumneavoastră.
— Ştiţi cumva unde este? întrebă repede tânăra femeie.
— Cum adică? se miră Fix, făcând pe surprinsul. Nu-i cu dumneavoastră?
— Nu, răspunse Mrs. Audă. De ieri nu s-a mai întors. Să se fi îmbarcat fără noi pe Carnaţie?
— Fără dumneavoastră?… Dar iertaţi-mi întrebarea, doamnă, aveaţi de gând să plecaţi cu vaporul acesta?
— Da, domnule.
— Şi eu la fel, doamnă, de aceea sunt aşa de necăjit. Carnaţie şi-a terminat reparaţiile şi a plecat cu douăsprezece ore mai devreme, fără să vestească pe nimeni; acum o să trebuiască să aşteptăm opt zile plecarea vaporului următor!
Pronunţând cuvintele „opt zile”, Fix îşi simţea inima tresăltând de bucurie. Opt zile! Fogg reţinut opt zile la Hong Kong. Era destul timp să primească mandatul. În sfârşit, norocul trecea de partea reprezentantului legii!
Judecaţi ce lovitură de măciucă primi detectivul când îl auzi pe Phileas Fogg zicând cu glasul lui netulburat:
— Dar mi se pare că mai există şi alte vapoare în port!
Şi oferind braţul însoţitoarei sale, gentlemanul se îndreptă spre docuri, să caute un vapor gata de plecare.
Fix îl urmări buimac; ai fi zis că un fir nevăzut îl lega de acest om.
Totuşi, de data aceasta norocul părea să-l fi părăsit cu adevărat pe cel căruia îi fusese aşa de devotat până acum. Timp de trei ore, Phileas Fogg străbătu portul în lung şi-n lat, hotărât ca la nevoie să închirieze pe seama sa un vas, care să-l ducă la Yokohama; dar nu găsi decât vase în curs de încărcare sau descărcare şi care deci nu puteau să ridice ancora. Lui Fix începea să-i vină inima la loc.
Mr. Fogg însă nu-şi pierdu cumpătul, ci îşi continuă cercetările, cu gândul să ajungă chiar până la Macao, când deodată în portul îmbarcaţiunilor un marinar se apropie de el şi-l întrebă, descoperindu-se:
— Înălţimea voastră caută un vas?
— Ai unul gata să pornească?
— Da, înălţimea voastră, un vas-pilot, nr. 43, cel mai bun din toată flotila.
— Are viteză?
— Între opt şi nouă mile, cu vânt strâns14. Vreţi să-l vedeţi?
— Da.
— Înălţimea voastră va fi mulţumită. E vorba de o plimbare pe mare?
— Nu. De o călătorie.
— O călătorie?
— Poţi să mă duci până la Yokohama?
La aceste cuvinte, marinarul rămase cu braţele bălăbănind pe lângă trup, cu ochii zgâiţi.
— Înălţimea voastră vrea să glumească?
— Nu! Am pierdut vaporul Carnaţie şi cel mai târziu la 14 ale lunii trebuie să fiu la Yokohama, ca să prind vaporul de San Francisco.
— Îmi pare rău, răspunse marinarul, dar mi-e peste putinţă.
— Îţi ofer o sută de lire (2500 fr.) pe zi şi o primă de două sute de lire, dacă ajungi la timp.
— Vorbiţi serios?
— Foarte serios.
Marinarul se trase câţiva paşi în lături. El privea marea, desigur luptându-se între dorinţa de a câştiga o sumă uriaşă şi teama de a se aventura aşa de departe. Fix se afla într-o stare vecină cu moartea.
În acest timp, Mr. Fogg se întoarse spre Mrs. Audă:
— Îţi este teamă, doamnă? o întrebă el.
— Cu dumneata nu, domnule Fogg, răspunse tânăra femeie.
Marinarul se apropie din nou şi îşi învârti şapca în mâini.
— Ei bine? îl întrebă Mr. Fogg.
— Înălţimea voastră, nu pot să pun în primejdie nici pe oamenii mei nici pe mine, nici pe dumneavoastră într-o călătorie aşa de lungă, pe un vas care abia are douăzeci de tone, şi încă în acest timp al anului. De altfel nici n-am ajunge la vreme, fiindcă de la Hong Kong până la Yokohama sunt o mie şase sute cincizeci de mile.
— Numai o mie şase sute, îl corectă Mr. Fogg.
— E tot una.
Fix trase adânc aer în piept.
— Dar, adăugă marinarul, poate ar fi un alt mijloc.
Respiraţia lui Fix se opri.
— Cum? întrebă Phileas Fogg.
— Mergând la Nagasaki, în sudul Japoniei, o mie o sută de mile, sau numai până la Şanhai, opt sute de mile. În acest din urmă caz nu ne-am îndepărta de coasta chineză, ceea ce ar fi un mare avantaj, cu atât mai mult cu cât curenţii duc spre nord.
— Eu trebuie să iau vaporul de la Yokohama, nu de la Şanhai sau Nagasaki.
— De ce nu? Vaporul de San Francisco nu pleacă de la Yokohama. El face acolo escală, ca şi la Nagasaki, însă portul de plecare e Şanhai.
— Eşti sigur?
— Absolut sigur.
— Şi când pleacă din Şanhai?
— În ziua de 11, la ora şapte seara. Asta înseamnă că avem înainte patru zile, adică nouăzeci şi şase de ore, şi cu o medie de opt mile pe oră, dacă totul merge bine, dacă vântul se menţine de la sud-est, dacă marea rămâne liniştită, putem străbate cele opt sute de mile până la Şanhai.
— Când poţi porni…?
— Peste o oră. Timpul ca să cumpăr provizii şi să fac pregătirile de plecare.
— Ne-am înţeles… Eşti căpitanul vasului?
— Da, John Bunsby, căpitan pe Tankadere.
— Vrei arvună?
— Dacă asta nu-i vine greu înălţimii voastre…
— Iată două sute de lire! Apoi Phileas Fogg se întoarse spre Fix: Domnule, dacă vrei să te foloseşti de prilejul…
— Ah, domnule, răspunse repede detectivul, tocmai voiam să vă cer această favoare.
— Bine. Într-o jumătate de oră vom fi pe bord.
— Şi bietul Passepartout? zise Mrs. Audă, pe care dispariţia inimosului servitor o preocupa foarte mult.
— Voi face pentru el tot ce-mi va sta în putinţă, răspunse Phileas Fogg.
Şi în timp ce Fix, nervos, înfierbântat, cuprins de furie, se îndrepta spre pilotină, Mr. Fogg şi Mrs. Audă se duseră la birourile poliţiei din Hong Kong. Acolo gentlemanul dădu semnalmentele lui Passepartout şi lăsă o sumă îndestulătoare pentru repatrierea lui. Aceeaşi formalitate fu îndeplinită şi la consulatul francez, apoi palanchinul îi duse pe cei doi călători în portul îmbarcaţiunilor.
Se făcuse ora trei. Pilotina nr. 43, cu tot echipajul la bord, cu proviziile îmbarcate, era gata să ridice ancora.
Tankadere se înfăţişa ca o mică goeletă încântătoare, de 20 de tone, cu prova ascuţită, cu forme degajate, dar cu linia de plutire foarte alungită, să zici că e un iaht de cursă. Alămurile strălucitoare, piesele de fier zincuit, puntea albă ca fildeşul dovedeau că John Bunsby, căpitanul, înţelegea să-i poarte în mod serios de grijă. Cele două catarge erau uşor înclinate înapoi. Ele purtau o velă mare, o velă mică, o trincă, foc şi săgeată; pentru vânt din pupa se putea ridica o velă pătrată. Pesemne că Tankadere mergea minunat, deci nu era de mirare că până acum luase mai multe premii la regatele de pilotine.
În afară de căpitan, vasul avea un echipaj de patru oameni. Erau din acei marinari îndrăzneţi care se avântă pe orice vreme în căutarea vapoarelor primejduite şi care cunoşteau cu desăvârşire mările din jur. Cât despre John Bunsby, un om de vreo patruzeci şi cinci de ani, vânjos, ars de soare, cu ochii vii, cu faţa energică, sigur pe el, sigur pe meseria lui, ar fi inspirat încredere şi celor mai temători.
Phileas Fogg şi Mrs. Audă păşiră pe bord. Fix sosise înaintea lor. Prin tambuchiul de la pupa goeletei se cobora într-o cabină pătrată, cu pereţii din tăblii de lemn; de jur împrejur se întindea o canapea circulară, iar în mijloc era o masă luminată de o lampă de ruliu15. Cabina era mică, dar curată.
— Îmi pare rău că nu vă pot oferi ceva mai confortabil, i se adresă Mr. Fogg detectivului.
Acesta se înclină, fără să răspundă nimic. Simţea un fel de umilinţă să se folosească de bunăvoinţa individului pe care îl urmărea.
„E fără îndoială un pungaş foarte politicos, dar tot pungaş rămâne!” se gândi el.
La ora trei şi zece minute se ridicară pânzele. Pavilionul Angliei flutura la picul goeletei. Călătorii se aflau pe punte. Mr. Fogg şi Mrs. Audă aruncară o ultimă privire pe chei, să vadă dacă nu cumva apare Passepartout.
Fix nu era tocmai în apele sale, căci întâmplarea ar mai fi putut încă să-l aducă încoace pe nenorocitul de băiat cu care el se purtase aşa de nedemn – şi atunci ar fi trebuit să aibă Ioc o explicaţie din care detectivul n-ar fi ieşit cu faţa tocmai curată. Dar franţuzul nu se ivi, desigur fiind încă sub stăpânirea abrutizantului narcotic.
În sfârşit, Tankadere ieşi în larg şi, luând vântul în pânze, se avântă săltând peste valuri.
