Capitolul XXIV.

ÎN CURSUL CĂRUIA SE TRAVERSEAZĂ OCEANUL PACIFIC.

Se înţelege de la sineş ce se întâmplase în faţa Şanhaiului. Semnalele făcute de Tankadere fuseseră zărite de pe vaporul de Yokohama. Căpitanul, văzând pavilionul în bernă, îşi îndreptase vasul spre mica goeletă. Câteva clipe după aceea, Phileas Fogg, plătindu-şi călătoria cu preţul convenit, punea în mâna căpitanului John Bunsby cinci sute cincizeci de livre (14.750 fr.). Apoi, onorabilul gentleman, Mrs. Audă şi Fix se urcaseră pe bordul steamerului, care îndată porni spre Nagasaki şi Yokohama.

Sosit la Yokohama dimineaţa, 14 noiembrie, la ora reglementară, Phileas Fogg îl lăsase pe Fix să-şi vadă de treburile sale şi se urcase pe bordul vasului Carnaţie.

Aici află spre marea bucurie a doamnei Audă – şi poate şi a sa, deşi nu lăsa să se observe prin nimic – că francezul Passepartout sosise în adevăr în ajun la Yokohama.

Phileas Fogg, care trebuia să se îmbarce chiar în aceeaşi.seară pentru San Francisco, porni Humaidecât în căutarea servitorului său. El se adresă, dar zadarnic, agenţilor consulari francez şi englez; apoi, după ce străbătuse fără nici: un rezultat străzile Yokohamei şi îşi pierduse nădejdea de a-l mai găsi pe Passepartout, întâmplarea, sau poate un fel de presimţire îl făcu să intre în baraca onorabilului Batulcar. Desigur că Mr. Fogg nu şi-ar fi recunoscut servitorul sub caraghioasa lui îmbrăcăminte de clovn, dar acesta, cum stătea cu faţa-n sus, îşi zări stăpânul într-o lojă. El nu putu să-şi stăpânească o mişcare a nasului. De aici stricarea echilibrului şi tot ceea ce urmase.

Iată ce află Passepartout chiar din gura doamnei Audă, care îi povesti cum călătorise pe goeleta Tankadere de la Hong Kong la Yokohama, în tovărăşia unui oarecare Fix.

Auzind numele lui Fix, Passepartout nici măcar nu clipi. Se gândea că nu venise momentul să-i spună stăpânului său ceea ce se întâmplase între el şi inspectorul de poliţie. Aşa încât, povestindu-şi la rândul său păţania, tânărul franţuz se învinui şi îşi ceru iertare numai pentru că se îmbătase cu opiu într-o fumătorie din Hong Kong.

Mr. Fogg ascultă cu răceală această povestire şi nu răspunse nimic, apoi deschise servitorului său un credit îndestulător ca el să-şi procure pe bord nişte haine mai potrivite. Şi, în adevăr, nu trecuse nici o oră, şi cinstitul nostru flăcău, care-şi tăiase nasul şi aruncase aripile, nu mai avea nimic pe el care să amintească de sectantul zeului Tingu.

Vaporul care mergea de la Yokohama la San Francisco aparţinea Companiei „Pacific Mail Steam” şi se numea General Grant. Era un vapor mare, cu zbaturi, de două mii cinci sute de tone, bine amenajat şi putând atinge o mare viteză. O cumpănă uriaşă montată pe punte se balansa necontenit; la unul din capetele ei era articulat pistonul maşinii, la celălalt o bielă care transforma mişcarea lineară în mişcare circulară şi acţiona direct asupra axului zbaturilor. General Grant avea greementul unei goelete cu trei catarge, cu o mare suprafaţă de velatură, care îi sporea în chip simţitor viteza. Mergând cu douăsprezece mile pe oră, nu-i trebuiau mai mult de douăzeci şi una de zile spre a traversa Pacificul. Phileas Fogg era deci îndreptăţit să creadă că ajuns în ziua de 2 decembrie la San Francisco, la 11 ar fi putut fi la New York, iar la 20 la Londra, cu câteva ore mai devreme decât acea dată fatală de 21 decembrie.

Pe bordul vasului erau1 numeroşi călători, englezi, mulţi americani, apoi o adevărată emigrare de coolişi spre America şi un oarecare număr de ofiţeri din armata Indiilor, care-şi foloseau concediul făcând înconjurul lumii.

În timpul acestei traversări nu se produse nici un accident nautic. Vaporul, susţinut de zbaturile lui mari, echilibrat de velatură, se balansa puţin. Oceanul Pacific îşi îndreptăţea destul de bine numele. Mr. Fogg era tot aşa de calm, tot aşa de puţin comunicativ ca de obicei. Tânăra sa tovarăşă se simţea din ce în ce mai legată de acest om, dar prin altfel de legături decât acele ale recunoştinţei. Această natură liniştită, în fond aşa de generoasă, o impresiona mai!mult decât ar fi crezut, şi aproape fără voie se lăsa dusă de sentimente, care parcă nu aveau nici o înrâurire asupra enigmaticului Fogg.

De altfel, Mrs. Audă se interesa foarte mult de planurile gentlemanului, arătându-se îngrijorată de piedicile care ar fi putut zădărnici reuşita călătoriei. Tânăra femeie discuta adeseori cu Passepartout, care citea printre tcuvirite în inima ei. Acest flăcău cinstit; avea acum o încredere oarbă în stăpânul său; el nu mai contenea cu laudele în ceea ce privea cinstea, generozitatea, devotamentul lui Phileas Fogg; apoi o asigură pe Mrs.

Audă de sfârşitul fericit al călătoriei, repetând că partea cea mai grea se terminase, că ieşiseră din ţinuturile fantastice ale Chinei şi Japoniei, că se reîntorceau în regiuni civilizate şi că, în sfârşit, un tren de la San Francisco la New York, iar de la New York la Londra un transatlantic ar fi, fără îndoială, de ajuns spre a termina acest imposibil ocol al pământului în termenul prevăzut.

După nouă zile de la părăsirea Yokohamei, Phileas Fogg străbătuse exact jumătatea globului pământesc.

În adevăr, la 23 noiembrie, General Grant trecea meridianul o sută optzeci, acela pe care se află, în emisfera australă, antipodul Londrei. E drept că din cele optzeci de zile avute la dispoziţie, Phileas Fogg întrebuinţase cincizeci şi două şi de aici înainte nu-i mai rămâneau decât douăzeci şi opt. Dar trebuie spus că dacă gentlemanul nostru se afla la jumătatea drumului „numai prin diferenţa meridianelor”, în realitate el străbătuse mai mult de două treimi din drum. În adevăr, ce ocoluri forţate, de la Londra la Aden, de la Aden la Bombay, de la Calcutta la Singapore, de la Singapore la Yokohama!

Dacă ar fi mers circular pe paralela a cincizecea, pe care se află Londra, distanţa n-ar fi fost decât de aproape douăsprezece mii de mile, în vreme ce, din cauza mijloacelor de locomoţie, Phileas Fogg era silit să parcurgă douăzeci şi şase de mii, din care până la data de 23 noiembrie făcuse aproape şaptesprezece mii cinci sute. Dar acum drumul era drept, şi Fix nu se mai 'ţinea după ei ca să le tot pună beţe-n roate!

În această zi de 23 noiembrie, lui Passepartout îi fu dat să încerce o mare bucurie. Ne amintim că încăpăţânatul nostru flăcău îşi ţinea faimosul său!ceas de familie neschimbat după ora Londrei, socotind ca greşite toate orele ţărilor pe care le străbătuse. Ori, în acea zi, cu toate că nu-l dăduse nici înainte, nici înapoi, ceasul său arăta la fel cu cronometrul de pe bord.

Se înţelege de la sine că Passepartout triumfa. Tare ar fi vrut să ştie ce ar mai fi putut spune acuma Fix, dacă s-ar fi aflat acolo!

Al naibii ticălos, ce de poveşti îmi spunea despre meridiane, despre soare, despre lună! repeta în sinea sa Passepartout. Hm! Ce soi de oameni! Dacă te-ai lua după ei, s-ar duce dracului ceasornicele! Eram sigur că, mai curând sau mai târziu, soarele se va hotărî s-o ia după ceasul meu…!”

Dar el nu ştia un lucru: că dacă cadranul ceasornicului său ar fi fost divizat în douăzeci şi patru de ore, cum sunt ceasornicele italiene, n-ar fi avut nici un motiv să se laude, căci la nouă dimineaţa, după ora bordului, arătătoarele instrumentului său ar fi arătat nouă seara, adică douăzeci şi una de ore după miezul nopţii – exact diferenţa care există între Londra şi al o sută optzecelea meridian.

Dar dacă Fix ar fi fost în stare să-i explice acest rezultat pur fizic, Passepartout, chiar dacă l-ar fi înţeles, ar fi fost cu siguranţă incapabil să-l admită. Şi, în orice caz, dacă, prin absurd, inspectorul de poliţie s-ar fi arătat pe neaşteptate în faţa lui, este probabil că Passepartout, care avea de ce să-i poarte pică, ar fi discutat cu el cu totul alt subiect şi cu totul în alte condiţiuni.

Dar unde se afla Fix în acel moment…?

Fix era chiar pe bordul vaporului General Grant.

În adevăr, sosind la Yokohama, agentul îl părăsise pe Mr. Fogg, pe care spera să-l întâlnească din nou în timpul zilei, şi se dusese numaidecât la consulatul englez.

Acolo, găsise în sfârşit mandatul, care, venind pe urma lui de la Bombay, avea patruzeci de zile de când era emis – şi venise de la Hong Kong cu acelaşi Carnaţie, pe bordul căruia credeau că se află detectivul. Închipuiţi* vă decepţia lui Fix! Mandatul nu mai folosea la nimic, căci Mr. Fogg părăsise posesiunile engleze! Spre a-l putea aresta acum era nevoie de un act de extrădare!

„Fie! îşi zise detectivul, după primul moment de mânie. Mandatul meu nu mai este bun aici, dar va fi în Anglia. Ticălosul acesta face impresia că vrea să se întoarcă în patrie, crezând că poliţia i-a pierdut urma.

Bine! îl voi urma până acolo. Cât despre bani, să dea dumnezeu să mai rămână ceva din ei! Dar cu călătoria asta, cu bacşişurile, cu procesul, cu amenzile, cu elefanţii, cu tot felul de cheltuieli, omul meu a şi lăsat mai mult de cinci mii de lire în drumul lui. Eh, la urma urmelor, Banca e bogată!”

Luând deci hotărârea să-l urmărească mai departe pe răufăcător, el se îmbarcă pe General Grant. Era pe bord, când sosiră Mr. Fogg şi Mrs. Audă. Spre inarea lui surprindere, îl recunoscu şi pe Passepartout, sub costumul său de clovn, de aceea se „ascunse repede în cabina sa, spre a evita o explicaţie care putea compromite totul. Mulţumită numărului mare de călători, socotea să nu fie zărit de duşmanul său, când, chiar în aceeaşi zi, se găsi faţă-n faţă cu el pe puntea de la prova.

Passepartout sări asupra lui, fără altă explicaţie, şi, spre marea plăcere a unor americani care pariară imediat pentru el, administră nenorocitului inspector o bătaie zdravănă, care demonstra marea superioritate a boxului francez asupra boxului englez.

După ce isprăvi, franţuzul se simţi mai liniştit şi mai uşurat. Fix se ridică, într-o stare destul de proastă şi, privindu-şi adversarul, îl întrebă cu răceală:

— Ai terminat?

— Da, pentru moment.

— Atunci, vino să stăm de vorbă.

— Să…

— În interesul stăpânului dumitale!

Impresionat de acest sânge rece, Passepartout îl urmă pe inspectorul de poliţie şi se aşezară amândoi într-un ungher, la prova.

— M-ai burduşit! începu Fix. Bine. Acum, ascultă-mă. Până azi am fost adversarul domnului Fogg, dar acum sunt de partea lui.

— În sfârşit! strigă Passepartout. Te-ai convins că e un om cinstit?

— Nu! răspunse rece Fix. Îl cred un ticălos… St! stai liniştit şi lasă-mă să vorbesc. Atâta vreme cât domnul Fogg se afla în posesiunile engleze, am avut interesul să-l întârzii, fiindcă aşteptam un mandat de arestare.

Am făcut totul pentru asta: am ridicat împotriva lui pe preoţii din Bombay, te-am îmbătat la Hong Kong, te-am despărţit de stăpânul dumitale, l-am făcut să piardă vaporul de Yokohama…

Passepartout asculta, cu pumnii strânşi.

— Acum, reluă detectivul, s-ar părea că domnul Fogg se întoarce în Anglia. Fie, îl voi urma! Dar de azi înainte voi pime tot atâta grijă şi zel să înlătur piedicile din drumul lui, cât am pus mai înainte ca să le ridic. Vezi, prin urmare, că jocul meu s-a schimbat – şi s-a schimbat pentru că acesta este interesul meu.

Adaug că interesul dumitale este acelaşi cu al meu, căci numai în Anglia vei şti dacă ai fost în serviciul unui tâlhar sau al unui om de treabă!

Passepartout asculta foarte atent, şi la urmă ajunse la convingerea că Fix vorbea cu bună credinţă.

— Suntem prieteni? întrebă detectivul.

— Prieteni? Nu! Aliaţi, da, până la dovada contrarie, căci la cel mai mic semn de trădare îţi sucesc gâtul.

— De acord! încheie liniştit inspectorul de poliţie.

Unsprezece zile după aceea, la 3 decembrie, General Grant intra în golful Porţii de Aur şi sosea la San Francisco.

Mr. Fogg nu era nici în pierdere, nici în câştig cu vreo zi.