Capitolul XXV.

ÎN CARE SE FACE O SCURTĂ DESCRIERE A ORAŞULUI SAN FRANCISCO ÎNTR-O ZI DE MITING.

Era ora şapte dimineaţa, când Phileas Fogg, Mrs. Audă şi Passepartout puseră piciorul pe continentul american – dacă se poate da acest nume cheiului plutitor pe care debarcaseră. Aceste cheiuri, urcând şi coborând o dată cu mareele, uşurează încărcatul şi descărcatul vapoarelor. În lungul lor se îngrămădesc clipere de toate mărimile, vapoare de toate naţionalităţile şi acele vase numite steam-boats, cu mai multe punţi, etajate, care fac curse pe Sacramento şi pe afluenţii săi. Se îngrămădesc de asemenea pe aceste cheiuri produsele unui comerţ care se întinde până în Mexic, în Peru, în Chile, în Brazilia, în Europa, în Asia, în toate insulele Oceanului Pacific.

În bucuria lui de a pune în sfârşit piciorul pe pământ american, Passepartout crezu de cuviinţă să debarce, executând cu măiestrie un salt periculos. Dar aterizând pe chei, ale cărui scânduri erau putrede, fu cât pe ce să treacă prin ele. Foarte zăpăcit de felul cum „pusese piciorul” pe noul continent, flăcăul nostru scoase un strigăt din adâncul rărunchilor, care făcu să-şi ia zborul un cârd de cormorani şi pelicani, oaspeţi obişnuiţi ai acestor cheiuri plutitoare.

Îndată ce debarcă, Mr. Fogg se interesă când pleca primul tren spre New York, şi află că la ora şase seara; avea deci o zi întreagă de petrecut în San Francisco.

Gentlemanul chemă o trăsură, în care se urcă împreună cu Mrs. Audă, şi Passepartout se căţără pe capră; vehiculul, care se plătea trei dolari cursa, se îndreptă spre International-Hotel.

Din locul înalt unde se afla, Passepartout cerceta cu viu interes marele oraş american; străzi largi, case joase bine aliniate, biserici şi temple în stil gotic anglo-saxon, docuri imense, antrepozite ca nişte palate, unele de lemn, altele de cărămidă; pe străzi, trăsuri numeroase, omnibuze, tramvaie, iar pe trotuare, puzderie de oameni, nu numai americani şi europeni, ci şi chinezi şi indieni, care puteau să însemne o populaţie de peste două sute de mii de suflete.

Passepartout fu destul de surprins de ceea ce vedea în faţa ochilor. El crezuse că debarcă tot în aşezarea legendară de la 1849, în oraşul bandiţilor, incendiatorilor şi asasinilor veniţi aici în grabă în căutarea pepitelor de aur – imens balamuc al tuturor declasaţilor, unde oamenii jucau la noroc pulberea de aur, cu revolverul într-o mână şi cu cuţitul în alta. Dar aceste „frumoase timpuri” trecuseră. San Francisco se înfăţişa acum ca un mare oraş comercial. Turnul înalt al primăriei, unde vegheau paznicii, domina toată această îngemănare de străzi şi de bulevarde, care se întretăiau în unghiuri drepte, şi între care se întindeau mici grădini verzi, apoi cartierul chinez, care părea a fi importat din Imperiul Ceresc într-o cutie cu jucării. Nu se mai vedeau vestitele sombreros, nici cămăşile roşii după moda căutătorilor de aur, nici indienii cu capul împodobit cu pene, ci pălării de mătase şi haine negre, pe care le purtau un mare număr de gentlemeni dedaţi unei activităţi febrile.

Unele străzi, între altele Montgommery-street amintind Regent Street de la Londra, sau Bulevardul Italienilor de la Paris, ca şi Broadway-ul New York-ez – erau mărginite de magazine strălucitoare, care expuneau în vitrinele lor produsele lumii întregi.

Când Passepartout sosi la International-Hotel, avea impresia că se află încă în Anglia.

Parterul hotelului era ocupat de un imens „bar”, un fel de bufet, unde oricine putea să mănânce pe gratis.

Se servea carne rece, supă de stridii, biscuiţi şi cester, fără ca muşteriul să-şi deschidă punga. El nu plătea decât băutura, bere blondă, porto sau Xeres, dacă voia să se răcorească. Lui Passepartout asta i se păiu „foarte american”.

Restaurantul hotelului era confortabil. Mr. Fogg şi Mrs. Audă se instalară la o masă, unde fură serviţi din belşug în farfurii foarte mici, de către nişte chelneri negri, având cea mai neagră culoare cu putinţă.

După masă, gentlemanul nostru, împreună cu tovarăşa sa, părăsi hotelul, spre a se duce la birourile consulului englez, ca să-şi vizeze paşaportul. Pe trotuar îşi găsi servitorul, care-l întrebă dacă, înainte de a lua trenul Pacificului, n-ar fi cuminte să cumpere câteva duzini de carabine Enfield şi de revolvere Colt. Passepartout auzise vorbindu-se despre şiuşi şi pawnieşi care opresc trenurile întocmai ca nişte tâlhari spanioli. Mr. Fogg răspunse că ar fi o precauţie inutilă, dar îi dădu mână liberă să facă după cum voia. Apoi se îndreptă spre birourile agentului consular.

Nu făcuse nici două sute de paşi, când „printr-o nemaipomenită întâmplare” dădu nas în nas cu Fix. Inspectorul se arătă foarte surprins. Cum? Traversaseră Pacificul împreună fără să se întâlnească pe bord?… În orice caz, Fix nu putea fi decât onorat de a revedea pe gentlemanul căruia îi datora atâta, şi, interesele sale chemându-l în Europa, va fi încântat să-şi continue călătoria într-o tovărăşie atât de plăcută.

Mr. Fogg răspunse că dânsul va fi cel onorat şi Fix – care ţinea să nu-l piardă de loc din vedere – îi ceru voie să viziteze împreună acest ciudat oraş San Francisco. Gentlemanul încuviinţă.

Iată-i deci pe Mrs. Audă, Phileas Fogg şi Fix hoinărind pe străzi. Ei se pomeniră îndată în Montgommerystreet, unde mulţimea nu mai avea număr. Oamenii se îmbulzeau pe trotuare, în mijlocul drumului, pe liniile de tramvaie, cu toată trecerea necontenită a vehiculelor, în pragul prăvăliilor, la ferestrele tuturor caselor şi chiar pe acoperişuri… Prin mijlocul mulţimii se strecurau oameni-afişe, steaguri şi banderole fluturau în vânt, de pretutindeni izbucneau strigăte:

— Ura pentru Kamerfield!

— Ura pentru Mandiboy!

Era un miting. Cel puţin aşa gândea Fix şi el împărtăşi părerea sa domnului Fogg, adăugând:

— Poate am face bine să nu ne amestecăm în gloata asta: să nu ne pomenim cu vreun pumn.

— În adevăr! răspunse Phileas Fogg. Şi pumnii, oricât ar fi ei de politici, tot pumni rămân!

Auzind această observaţie, Fix se socoti dator să zâmbească. Apoi, spre a nu fi prinşi în învălmăşeală, se urcară câteşitrei pe platforma unei scări care ducea pe o terasă, aflată deasupra străzii Montgommery. În faţa lor, de partea cealaltă a străzii, între taraba unui negustor de cărbuni şi magazinul unui vânzător de petrol, era organizat un birou în aer liber, către care păreau că se îndreaptă diferitele curente ale mulţimii.

Şi acum, ce era cu acest miting? Ce anume îl prilejuise? Phileas Fogg habar n-avea. Era vorba de numirea unui înalt funcţionar militar sau civil, a unui guvernator de stat, sau a unui membru al Congresului? Aşa s-ar fi putut crede, având în vedere nemaipomenita animaţie care stăpânea oraşul.

În clipa aceea în mulţime se stârni o mişcare largă. Toate braţele erau în sus. Unele, cu pumnii strânşi, parcă se agitau ridicându-se şi lăsându-se repede în jos, în mijlocul strigătelor – fără îndoială un mod energic de a formula iun vot. Masa de oameni, împinsă înapoi, se frământa, străbătută de vârtejuri. Steagurile se clătinau, dispăreau o clipă şi reapăreau în zdrenţe. Mişcarea mulţimii se propaga până la scară, în timp ce capetele se mişcau la suprafaţă, ca o mare răscolită brusc de vijelie.

Numărul pălăriilor negre se micşora văzând cu ochii, şi cea mai mare parte dintre ele părea că şi-au pierdut din înălţimea lor normală.

— Evident, e un miting, observă Fix, şi cauza care l-a provocat trebuie să fie pasionantă. Nu m-aş mira de loc să fie iarăşi vorba de chestiunea „Alabama”, deşi aceasta a fost rezolvată.

— Poate, răspunse simplu Mr. Fogg.

— În orice caz, doi campioni sunt faţă-n faţă, onorabilul Kamerfield şi onorabilul Mandiboy.

Mrs. Audă, la braţul lui Phileas Fogg, privea surprinsă această scenă furtunoasă, iar Fix se pregătea să întrebe pe unul din vecini din ce pricină se frământă astfel poporul, când deodată se stârni o mişcare şi mai puternică. Uralele, însoţite de injurii, se dublară. Nu se mai vedea nici o mână, ci numai pumni, pretutindeni.

Cei din trăsurile oprite, din omnibuzele care nu mai puteau înainta schimbau cu ceilalţi ghionturi îndesate.

Toate obiectele serveau drept proiectile. Cizme şi pantofi descriau în aer traiectorii lungi şi în vociferările mulţimii părea chiar că se amestecă detunăturile naţionale ale unor revolvere.

Gloata ajunse la scară şi se îmbulzi pe primele trepte.

Unul din partide era desigur respins, fără ca spectatorii neinformaţi să-şi poată da seama dacă victoria era de partea onorabilului Mandiboy sau a lui Kamerfield.

— Cred că e mai bine să ne retragem, zise Fix, care nu ţinea ca „omul său” să primească vreo lovitură sau să i se întâmple cine ştie ce. Dacă aici e cumva vorba de Anglia şi dacă îşi dau seama că suntem englezi, putem să ieşim prost de tot în învălmăşeala asta!

— Un cetăţean englez… dădu să răspundă Phileas Fogg.

Dar gentlemanul nu-şi putu sfârşi fraza. În spatele lui, de pe terasa din partea de sus a scării, porniră urlete înspăimântătoare. Lumea striga:

— Ura!… Hip-hip ura pentru Mandiboy!

Era un grup de alegători care soseau în ajutor, luând prin flanc pe partizanii lui Kamerfield.

Mr. Fogg, Mrs. Audă şi Fix se găsiră între două focuri.

Era prea târziu ca să mai fugă – şi era peste putinţă să ţină piept acestui torent de oameni înarmaţi cu bastoane plumbuite şi cu măciuci. Cei doi bărbaţi, care se străduiau s-o apere pe tânăra femeie, se pomeniră îmbrânciţi cu brutalitate. Flegmatic ca de obicei, Mr. Fogg încercă să se apere cu pumnii, aceste arme naturale pe care natura le-a dăruit oricărui englez, dar zadarnic.

Un vlăjgan cât toate zilele, cu un barbişon roşu, cu faţa sângerie, cu umerii largi, care părea a fi şeful bandei, ridică un pumn uriaş asupra lui – şi desigur că l-ar fi strivit cu sete, dacă Fix, din devotament, nu l-ar fi împins în lături pe gentleman, primind lovitura în locul său. Sub pălăria de mătase a detectivului, transformată în simplă tocă, crescu pe loc un enorm cucui.

— Yancheule! exclamă Mr. Fogg, aruncând adversarului său o privire de profund dispreţ.

— Englezule! răspunse celălalt.

— Ne vom mai întâlni!

— Când ţi-o plăcea! Numele dumitale?

— Phileas Fogg. Al dumitale?

— Colonel Stamp W. Proctor.

Cu aceste cuvinte vijelia trecu. Fix, care fusese trântit pe jos, se ridică anevoie, cu îmbrăcămintea ferfeniţă, dar fără răni serioase. Haina sa de călătorie se sfâşiase în două părţi inegale, iar pantalonii semănau cu acei chiloţi pe care unii indieni – chestie de modă – nu-i pun decât după ce mai întâi i-au tăiat în fund. Dar, într-un cuvânt, Mrs. Audă fusese cruţată, şi numai detectivul se alesese cu o lovitură de pumn.

— Mulţumesc! i se adresă Mr. Fogg acestuia, îndată ce ieşiră din mulţime.

— N-aveţi pentru ce! răspunse Fix. Dar acum haideţi repede.

— Unde?

— La un negustor de confecţii.

În adevăr această vizită era necesară. Hainele lui Phileas Fogg şi ale lui Fix atârnau în zdrenţe, ca şi cum cei doi gentlemeni s-ar fi bătut în numele onorabililor Kamerfield şi Mandiboy.

O oră mai târziu, îmbrăcaţi şi pieptănaţi cuviincios, se întoarseră la International-Hotel.

Aici Passepartout îşi aştepta stăpânul, înarmat cu o jumătate de duzină de revolvere-pumnal, cu şase focuri şi cu aprindere centrală. Văzându-l pe Fix în tovărăşia domnului Fogg, fruntea lui Passepartout se încreţi, dar după ce Mrs. Audă îi povesti în câteva cuvinte cele întâmplate, flăcăul se însenină. Era limpede, Fix nu se mai purta ca un duşman ci ca un aliat – deci îşi ţinea cu vântul.

După ce prânziră, fu adus un coach, cu care călătorii să se ducă Ia gară, împreună cu bagajele lor. Când să se urce în trăsură, Mr. Fogg întrebă pe Fix:

— L-aţi mai văzut pe acel colonel Proctor?

— Nu, răspunse detectivul.

— Mă voi întoarce în America pentru a-l găsi, continuă Phileas Fogg cu răceală. Nu se poate ca un cetăţean englez să se lase tratat în felul acesta.

Inspectorul zâmbi fără să răspundă. Dar, după cum se vede, Mr. Fogg făcea parte din acea rasă de englezi care, dacă nu admit duelurile în ţara lor, se bat în străinătate, când e vorba să-şi apere onoarea.

La ora şase fără un sfert, călătorii ajunseră la gară, unde găsiră trenul gata de plecare.

În clipa când Mr. Fogg voia să se urce în vagon, văzu un funcţionar, de care se apropie şi-l întrebă:

— Dragul meu, n-au fost astăzi ceva tulburări în San Francisco?

— A fost un miting, domnule, răspunse funcţionarul.

— Totuşi, am observat oarecare mişcare pe străzi.

— A fost vorba numai de un miting organizat pentru o alegere.

— Alegerea unui general comandant, desigur! continuă Mr. Fogg.

— Nu, domnule, a unui judecător.

Auzind acest răspuns, gentlemanul nostru se urcă în vagon şi trenul porni cu toată viteza.