Capitolul XXXII.

ÎN CARE PHILEAS FOGG PORNEŞTE LUPTA DIRECTA ÎMPOTRIVA NENOROCULUI.

Plecând, China părea că a luat cu sine ultima speranţă a lui Phileas Fogg.

Într-adevăr, niciunul din celelalte vapoare care fac serviciul direct între America şi Europa, nici transatlanticele franceze, nici vasele Companiei „White-Star-line”, nici ale Companiei Imman, nici acele ale liniei hamburgice nu puteau fi de folos gentlemanului nostru.

Pereire – unul din vapoarele Companiei transatlantice franceze, ale cărei admirabile vase egalează în viteză şi întrec în confort pe ale tuturor celorlalte linii, fără excepţie – nu pleca decât a treia zi, 14 decembrie. Şi de altfel, ca şi vasele Companiei hamburgice, nu mergea direct la Liverpool sau la Londra, ci la Havre. Or, acest drum în plus, de la Havre la Southampton, l-ar fi făcut pe Phileas Fogg să întârzie, zădărnicind ultimele sale eforturi.

Cât despre vapoarele Companiei Imman, din care unul, City-of-Paris, pleca a doua zi, nu merita să te gândeşti la ele.

Aceste vapoare sunt destinate îndeosebi transporturilor de emigranţi, au maşini slabe, de aceea trebuie să se bizuie nu numai pe ele, ci şi pe pânze, şi astfel viteza lor este mediocră. Pentru călătoria de la New York în Anglia, vaporului City-of-Paris îi trebuia mai mult timp decât îi rămânea lui Mr. Fogg spre a câştiga rămăşagul.

Consultând Rradshaw-ul său, care-i dădea, zi cu zi, mişcarea navigaţiei transoceanice, gentlemanul nostru înţelese limpede cum stăteau lucrurile.

Passepartout era prăpădit. Gândul că scăpaseră vaporul pentru o întârziere de patruzeci şi cinci de minute îl sugruma. Era vina lui, căci, în loc să-şi ajute stăpânul, îi semăna numai piedici în cale! Şi când revedea în minte toate neplăcerile drumului, când făcea socoteala banilor cheltuiţi de pomană, numai datorită neghiobiilor sale, când se gândea că suma uriaşă a rămăşagului la care se adăugau sumele însemnate cerute de o călătorie devenită inutilă îl ruina de tot pe stăpânul său, bietul flăcău se blestema cu înverşunare.

Totuşi, Mr. Fogg nu-i aduse nici o învinuire şi, plecând de pe cheiul portului, nu zise decât aceste cuvinte:

— O să chibzuim până mâine. Haide!

Cei patru călători trecură Hudsonul în ferry-boat şi se urcară într-o trăsură, care-i duse la Hotelul SaintNicholas, pe Broadway, unde se instalară. Noaptea trecu, scurtă pentru Phileas Fogg, care dormi adânc, dar lungă pentru Mrs. Audă şi pentru ceilalţi, prea chinuiţi de nelinişte ca să poată închide ochii.

A doua zi era 12 decembrie. Din această zi, ora şapte dimineaţa, până la 21 ale lunii, ora opt şi patruzeci şi cinci de minute seara, rămâneau nouă zile, treisprezece ore şi patruzeci şi cinci de minute. Deci, dacă Phileas Fogg ar fi plecat în ajun cu China, unul dintre cele mai bune vapoare ale Companiei Cunard, ar fi sosit la Liverpool, apoi la Londra, în termenul dorit!

Gentlemanul nostru plecă de la hotel singur, după ce porunci servitorului său să-l aştepte şi să vestească pe Mrs. Audă că trebuie să fie gata în orice clipă. El se duse pe malurile Hudsonului şi cercetă vasele legate la ţărm sau ancorate pe fluviu, căutând cu grijă pe cele care erau gata de drum. Mai multe nave aveau ridicate pavilioanele de plecare şi se pregăteau să ridice ancora o dată cu refluxul de dimineaţă, căci în acest uriaş şi admirabil port al New York-ului nu e zi în care sute de vase să nu plece spre toate colţurile lumii; dar cea mai mare parte din ele fiind corăbii cu pânze, nu puteau să-l mulţumească pe Phileas Fogg.

Părea că gentlemanul se va poticni tocmai la ultima lui încercare, când deodată zări, ancorat în faţa Batteriei, la o distanţă de cel mult două sute de metri, un vas de comerţ, cu elice, cu forme fine, al cărui coş scotea fum gros, arătând că se pregătea să plece la drum.

Phileas Fogg strigă un barcagiu şi după câteva mişcări de vâslă se afla pe scara Henriettei, vapor cu corpul de fier şi cu suprastructurile de lemn.

Phileas Fogg se urcă pe punte şi întrebă de căpitan.

Acesta, fiind pe bord, se prezentă numaidecât.

Era un om de cincizeci de ani, un fel de lup de mare, destul de morocănos ca să nu te poţi înţelege cu el cu una, cu două. Avea ochii mari, obrazul ca de aramă coclită, părul roşu, grumazul vânjos, adică nimic din înfăţişarea unui om de lume.

— Dumneata eşti căpitanul? întrebă Phileas Fogg.

— Eu!

— Eu sunt Phileas Fogg, din Londra.

— Iar eu, Andrew Speedy, din Cardiff.

— Eşti gata de plecare?

— Peste o oră.

— Cu ce destinaţie?

— Bordeaux.

— Şi ce încurcătură?

— Pietre în pântece. Fără încărcătură; plec cu lest.

— Ai călători?

— Fără călători; n-am nevoie de ei. Marfă care cugetă şi te încurcă.

— Vasul dumitale merge bine?

— Între unsprezece şi douăsprezece noduri. Pe Henrietta o ştie toată lumea.

— Vrei să mă duci la Liverpool, împreună cu alte trei persoane?

— La Liverpool! De ce nu în China?

— Am spus Liverpool.

— Nu!

— Nu?

— Nu. Sunt gata să plec la Bordeaux şi la Bordeaux mă duc.

— Cu nici un preţ?

— Cu nici un preţ.

Căpitanul vorbise pe un ton care nu mai îngăduia discuţie. Totuşi, Phileas Fogg stărui:

— Dar armatorii Henriettei…

— Armatorii sunt eu! Eu sunt stăpânul vasului.

— Îl închiriez.

— Nu.

— Îl cumpăr.

— Nu.

În faţa acestei încăpăţânări, Phileas Fogg nici măcar nu tresări. Totuşi, situaţia devenea gravă. Socoteala era alta la New York decât la Hong Kong, şi nici stăpânul Henriettei nu semăna eu căpitanul de pe Tankadere.

Până aici banii gentlemanului învinseseră toate piedicile; de data asta nu mai puteau face nimic.

Totuşi, gentlemanul trebuia să găsească mijlocul de a traversa Atlanticul cu vaporul – afară numai dacă l-ar fi putut traversa în balon – ceea ce ar fi fost foarte aventuros, în acelaşi timp însă şi irealizabil.

Dar pare-se că lui Phileas Fogg îi veni o idee, căci reîncepu:

— Ei bine, vrei să mă duci la Bordeaux?

— Nu, chiar dacă mi-aţi plăti două sute de dolari!

— Îţi ofer două mii (10 000 fr.).

— De persoană?

— De persoană.

— Şi sunteţi patru?

— Patru.

Căpitanul Speedy începu să se scarpine pe frunte, ca şi când ar fi vrut să-şi ia pielea. Să câştige opt mii de dolari fără să-şi schimbe drumul, făcea să lase la o parte antipatia pronunţată pe care o avea pentru orice fel de călători. De altfel călătorii cu două mii de dolari nu mai sunt călători, ci marfă preţioasă.

— Plec la ora nouă, zise simplu căpitanul Speedy. Dacă dumneavoastră cu ceilalţi sunteţi aici…

— La ora nouă vom fi pe bord! răspunse nu mai puţin simplu Mr. Fogg.

Era ora opt şi jumătate. A debarca de pe Henrietta, a se urca într-o trăsură, a se duce la Hotelul Saint-Nicholas, a o lua pe Mrs. Audă, pe Passepartout şi chiar pe nedespărţitul Fix, căruia îi oferea călătorie gratuită, fură fapte îndeplinite de gentlemanul nostru cu calmul care nu-l părăsea în nici o împrejurare.

În momentul în care Henrietta făcea ultimele pregătiri de plecare, toţi patru erau pe bord.

Când Passepartout află cât va costa această ultimă călătorie, scoase unul din acele „oh”-uri prelungite, care parcurg toate intervalele gamei cromatice descendente.

Cât despre Fix, el îşi zise că, hotărât lucru, Banca Angliei nu va ieşi fără pagubă din această afacere. Într-adevăr, admiţând chiar că domnul Fogg n-avea să mai arunce câţiva pumni de bani în mare în clipa sosirii, din faimosul sac cu bancnote avea să lipsească mai mult de şapte mii de livre (175.000 fr.)!