Capitolul XXXIV.

CARE II DĂ LUI PASSEPARTOUT PRILEJUL SĂ FACĂ UN JOC DE CUVINTE TERIBIL, DAR POATE INEDIT.

Phileas Fogg era arestat, închis în arestul vămii din Liverpool, Custom-house, unde urma să-şi petreacă noaptea, aşteptând să fie dus la Londra.

În momentul arestării, Passepartout voise să se repeadă asupra detectivului, însă poliţiştii îl opriseră. Mrs. Audă era înspăimântată de brutalitatea întâmplării, dar, neştiind despre ce-i vorba, nu putea înţelege nimic.

Passepartout îi explică situaţia. Mr. Fogg, acest gentleman cinstit şi curajos, căruia ea îi datora viaţa, era arestat ca hoţ. Tânăra femeie protestă revoltată împotriva unei asemenea insinuări. Văzând însă că nu putea face nimic spre a-l ajuta pe salvatorul ei, o podidiră lacrimile.

Cât despre Fix, el îl arestase pe gentleman, fiindcă, vinovat sau nu, datoria lui îi poruncea să-l aresteze. Justiţia avea să hotărască.

Dar atunci bietului Passepartout îi veni un gând, gândul înspăimântător că numai el purta vina întregii nenorociri! într-adevăr, de ce ascunsese această întâmplare stăpânului său? Când Fix îi arătase calitatea lui de inspector de poliţie şi misiunea cu care era însărcinat, de ce nu-l înştiinţase pe Mr. Fogg? Acesta, prevenit, desigur i-ar fi dat lui Fix probe de nevinovăţia sa, i-ar fi dovedit că se înşeală şi, în orice caz, nemernicul agent n-ar fi călătorit pe socoteala sa, ţinându-se scai de el, neavând altă grijă decât să-l aresteze, în momentul când punea piciorul pe pământul Regatului Unit. Gândindu-se la greşelile lui, la neprevederea lui, bietul băiat era cuprins de cumplite remuşcări.

Cu tot frigul, Mrs. Audă şi devotatul servitor rămaseră afară, sub porticul vămii. Niciunul, nici altul nu voiau să plece de aici, dornici să-l vadă încă o dată pe Mr. Fogg.

Cât despre gentlemanul nostru, el era cu desăvârşire ruinat, şi asta în clipa când mai avea un pas să-şi atingă ţelul. Arestarea lui îl făcea să piardă totul, fără putinţă de scăpare. Sosit la Liverpool, în ziua de 21 decembrie, la douăsprezece fără douăzeci, el mai avea, până la opt şi patruzeci şi cinci de minute seara, când trebuia să se prezinte la Reform-Club, nouă ore şi cincisprezece minute, iar pentru a ajunge la Londra nu-i trebuiau decât şase.

În acel moment, cine ar fi pătruns în arestul vămii, l-ar fi găsit pe Mr. Fogg stând nemişcat pe o bancă de lemn, calm, neclintit în liniştea lui. Nu s-ar putea spune că era resemnat, dar această ultimă lovitură pare-se nu-l emoţionase câtuşi de puţin. Oare se strânsese în el una din acele furii ascunse, înspăimântătoare fiindcă sunt reţinute şi care nu izbucnesc decât în ultima clipă cu o forţă de neînvins? Nu se ştie! Phileas Fogg stătea acolo, liniştit, şi aştepta… Ce anume? Păstra oare vreo speranţă? Oare credea el încă în succes, acum când se afla în spatele unei uşi de închisoare?

Oricum ar fi fost, Mr. Fogg îşi pusese cu grijă ceasornicul pe masă şi urmărea mişcarea arătătoarelor. Nu scotea nici un cuvânt, dar privirea lui avea o fixitate ciudată.

În orice caz, situaţia era groaznică, şi, pentru cine nu putea citi mai adânc în conştiinţa prizonierului, ea se rezuma astfel:

Dacă era necinstit, rămânea închis.

Dacă era cinstit, Phileas Fogg se vedea în orice caz ruinat!

Îi venise cumva în aceste clipe gândul să evadeze?

Se gândise să caute pe unde s-ar putea fugi din arestul vămii? Am fi ispitiţi să credem că da, deoarece la un moment dat gentlemanul se ridică şi făcu ocolul încăperii. Dar uşa era bine închisă, iar fereastra avea gratii de fier. El se aşeză deci din nou, scoase din portofel itinerarul călătoriei şi se uită la ultimul rând, care cuprindea următoarele cuvinte: „Sâmbătă, 21 decembrie, Liverpool.”

După o clipă de gândire adăugă, întregind fraza întreruptă în momentul arestării: „A optzecea zi, ora unsprezece şi patruzeci dimineaţa.”

Şi rămase nemişcat, în aşteptare.

Orologiul vămii sună ora unu. Mr. Fogg băgă de seamă că ceasornicul.sau era cu două minute înainte.

Ora două! Admiţând că în acel moment se urca într-un tren expres, mai putea încă să ajungă la Londra şi la Reform-Club înainte de ora opt şi patruzeci şi cinci de minute seara. Fruntea gentlemanului se încreţi uşor…

La ora două şi treizeci şi trei de minute desluşi un zgomot afară, scârţâitul unor uşi care se deschideau… Se auzea glasul lui Passepartout, se auzea glasul lui Fix.

Privirea lui Phileas Fogg se aprinse o clipă.

Uşa camerei sări în lături şi el văzu pe Mrs. Audă, pe Passepartout, pe Fix care se repezeau spre el.

Fix gâfiia, cu părul răvăşit… Abia putea vorbi.

— Domnule, bolborosi detectivul, domnule, iertaţi… O asemănare nefericită… Hoţul arestat de trei zile… dumneavoastră… liber!

Phileas Fogg era liber! Gentlemanul se apropie de nefericitul detectiv, îl privi bine în faţă şi, făcând prima şi ultima mişcare repezită din viaţa lui, îşi duse braţele înapoi, pe urmă, cu preciziunea unui automat, îl lovi îndesat cu amândoi pumnii.

— Bine atins! strigă Passepartout. Apoi adăugă, permiţându-şi un crud joc de cuvinte, demn de un adevărat francez: Pe toţi dracii! Asta s-ar putea numi o „frumoasă aplicare a pumnilor Engliterei!”26

Fix rămase lungit la pământ fără să scoată un cuvânt. La urma urmelor nu căpătase decât ceea ce merita.

Mr. Fogg, Mrs. Audă şi Passepartout ieşiră în fugă din clădirea vămii, se aruncară într-o trăsură şi peste câteva minute soseau la gara din Liverpool.

Gentlemanul întrebă dacă era vreun expres gata de plecare spre Londra…

Se făcuse ora două şi patruzeci… Expresul plecase de treizeci şi cinci de minute.

Phileas Fogg nu-şi pierdu curajul şi comandă un tren special.

În gară se aflau mai multe locomotive de mare viteză, sub presiune; dar, având în vedere nevoile serviciului, trenul special nu putu să plece înainte de ora trei.

La ora trei, Phileas Fogg, după ce spusese câteva cuvinte mecanicului, despre o răsplată pe care putea să o câştige, gonea spre Londra, în tovărăşia tinerei femei şi a credinciosului său servitor.

Ca să ajungă la timp, trebuiau să străbată în cinci ore şi jumătate distanţa de la Liverpool la Londra, lucru foarte posibil, când drumul este liber pe tot parcursul său. Dar se iviră întârzieri de neînlăturat şi, când trenul sosi în gară, toate orologiile Londrei arătau ora nouă fără zece.

După ce săvârşise călătoria sa în jurul lumii, Phileas Fogg sosea cu o întârziere de cinci minute…!

Rămăşagul era pierdut.