Capitolul XXXV

ÎN CARE PASSEPARTOUT NU AŞTEAPTĂ SĂ I SE REPETE UN ORDIN AL STĂPÂNULUI SĂU.

A doua zi locuitorii de pe Saville-row ar fi fost foarte miraţi dacă li s-ar fi spus că Mr. Fogg se întorsese acasă. Uşile şi ferestrele faimoasei case erau închise; de afară nu se vedea nimic schimbat.

Plecând de la gară, Phileas Fogg îi poruncise lui Passepartout să cumpere unele provizii, apoi se dusese acasă.

Gentlemanul primise cu nepăsarea sa obişnuită groaznica lovitură. Ruinat, şi numai din vina acestui neghiob inspector de poliţie! După ce mersese cu pasul sigur în această lungă călătorie, după ce înlăturase mii de piedici, înfruntase mii de primejdii, găsind şi timpul de a face uneori bine în drumul său, era îngrozitor să se înece la mal, să fie învins de un fapt brutal, pe care nu-l putea prevedea şi împotriva căruia n-avea cum să lupte. Din suma uriaşă luată la plecare, se întorcea cu un rest neînsemnat. Averea lui era alcătuită numai din cele douăzeci de mii de lire depuse la fraţii Baring, şi aceste douăzeci de mii de lire le datora acum colegilor săi de la Reform-Club. Desigur, după atâtea cheltuieli, rămăşagul câştigat n-ar fi putut să-l îmbogăţească – şi probabil că el nici nu urmărise aşa ceva, fiind unul dintre acei oameni care pariază numai pentru onoare. Dar acum, fiindcă era pierdut, rămăşagul îl ruina cu desăvârşire. Aşa stând faptele, hotărârea gentlemanului era luată; el ştia ce-i rămânea de făcut.

Doamnei Audă i se rezervase o cameră în casa de pe Saville-row. Tânăra femeie era disperată. După unele cuvinte ale lui Phileas Fogg, ea înţelesese că salvatorul ei se gândea la un plan îngrozitor.

Se ştie, într-adevăr, la ce extreme nenorocite ajung aceşti englezi stăpâniţi de idei fixe. De aceea, Passepartout îşi supraveghea stăpânul pe furiş.

Dar, mai întâi bietul băiat se urcase în camera sa şi stinsese becul de gaz care ardea de optzeci de zile. În cutia de scrisori găsise o notă a Societăţii de gaz – şi se gândise că era vremea să pună capăt unei risipe a cărei răspundere o purta numai el.

Noaptea trecu. Mr. Fogg se culcase, dar dormise oare?

Cât o priveşte pe Mrs. Audă, ea nu se putuse odihni nici o clipă. Iar Passepartout stătuse de pază, ca un câine, la uşa stăpânului său.

A doua zi, Mr. Fogg îl chemă şi-i porunci, foarte scurt, să se îngrijească de masa doamnei Audă. El se va mulţumi cu o ceaşcă de ceai şi o friptură. Mrs. Audă va fi bună să-l ierte că nu va coborî la dejun şi la cină, fiind ocupat tot timpul să pună ordine în lucruri. Numai seara va ruga pe Mrs. Audă să-l primească pentru a-i vorbi câteva clipe.

Luând cunoştinţă de programul zilei, lui Passepartout nu-i rămânea altceva de făcut decât să se supună. Dav nu se putea hotărî să iasă din odaie, ci se uita într-una la stăpânul său, netulburat ca totdeauna. Îşi simţea inima grea, conştiinţa îi era chinuită de remuşcări, căci se învinuia mai mult decât oricând de acest dezastru ireparabil. Da! Dacă l-ar fi vestit pe Mr. Fogg, dacă i-ar fi dezvăluit planurile lui Fix, desigur că stăpânul său nu l-ar fi luat cu el pe detectiv până la Liverpool, şi atunci…

Bietul băiat nu mai putu îndura.

— Stăpâne! Domnule Fogg! strigă el. Blestemaţi-mă!

E vina mea…

— Nu învinuiesc pe nimeni! răspunse Phileas Fogg, cu tonul cel mai liniştit. Du-te!

Passepartout părăsi camera şi se duse s-o caute pe tânăra doamnă, căreia îi aduse la cunoştinţă intenţiile stăpânului său.

— Doamnă, adăugă el, singur nu pot face nimic, nimic! N-am nici o înrâurire asupra gândurilor stăpânului meu. Dumneavoastră, poate…

— Ce înrâurire aş putea să am eu? răspunse Mrs. Audă. Mr. Fogg nu suferă niciuna! A înţeles el vreodată că recunoştinţa mea pentru el este fără margini? A citit vreodată în inima mea?… Dragul meu, n-ar trebui să-l părăseşti nici o clipă. Spui că doreşte să mă vadă astă seară?

— Da, doamnă. Desigur vrea să discute despre situaţia dumneavoastră în Anglia.

— Să aşteptăm! răspunse tânăra femeie, căzând pe gânduri.

Astfel în duminica aceea, casa de pe Saville-row rămase ca şi cum ar fi fost pustie; pentru prima oară de când locuia aici, Phileas Fogg nu ieşi să se ducă la club când sunară orele unsprezece şi jumătate în turnul Parlamentului.

Şi de ce s-ar fi dus? Colegii săi nu-l mai aşteptau.

Deoarece în ajun, acea dată fatală de sâmbătă 21 decembrie, la ora opt şi patruzeci şi cinci de minute seara, Phileas Fogg nu apăruse în salonul Reform-Club-ului, rămăşagul era pierdut. Nici măcar nu mai trebuia să se ducă la bancher ca să ridice suma pusă în joc. Adversarii săi aveau în mână un cec semnat de el – şi era nevoie numai de o simplă înştiinţare, ca fraţii Baring să treacă la contul lor cele douăzeci de mii de lire.

Mr. Fogg n-avea deci de ce să iasă – şi nu ieşi. El rămase în camera sa ca să-şi pună rânduială în lucruri şi-n hârtii. Passepartout urca şi cobora neîncetat scările casei; orele treceau încet pentru el. Adesea bietul băiat zăbovea la uşa stăpânului său şi trăgea cu urechea înăuntru, convins că nu săvârşeşte cea mai mică indiscreţie; se uita pe gaura cheii, încredinţat că are acest drept, îi era teamă că în orice clipă se putea întâmpla vreo nenorocire. Uneori îşi amintea de Fix; acum gândurile lui cu privire la detectiv se schimbaseră cu desăvârşire; el nu-i mai purta pică inspectorului de poliţie. Fix se înşelase, ca toată lumea, cu privire la Phileas Fogg, şi, urmărindu-l, arestându-l, nu-şi făcuse decât datoria, în vreme ce el, Passepartout… Acest gând îl copleşea, făcându-l să se socotească ultimul dintre nemernici.

În sfârşit, când bietul băiat se simţea prea nenorocit singur, bătea la uşa doamnei Audă, intra în camera ei, se aşeza într-un colţ fără să spună un cuvânt, şi privea la tânăra femeie, mereu îngândurată.

Către ora şapte şi jumătate seara, Mr. Fogg îl chemă şi îi porunci să întrebe pe Mrs. Audă dacă poate să-l primească; după câteva clipe, tânăra doamnă şi stăpânul casei erau singuri în cameră.

Gentlemanul luă un scaun şi se aşeză lângă sobă, în faţa doamnei Audă. Pe chipul lui nu se citea nici o emoţie. Fogg, care se întorsese, semăna întocmai cu Fogg care plecase: aceeaşi linişte, aceeaşi nepăsare.

El rămase tăcut timp de cinci minute, apoi, ridicând ochii spre Mrs. Audă, zise:

— Doamnă, mă veţi ierta oare că v-am adus în Anglia?

— Eu, domnule Fogg?! murmură ea, abia stăpânindu-şi bătăile inimii.

— Daţi-mi voie să termin, reluă Mr. Fogg. Gând m-am gândit să vă duc departe de acele locuri, aşa de primejdioase pentru dumneavoastă, eram bogat şi socoteam să vă pun la dispoziţie o parte din averea mea. Existenţa dumneavoastră ar fi fost fericită şi nestânjenită de nimic. Acum, sunt ruinat.

— Ştiu, domnule Fogg! răspunse tânăra femeie. Dar vă întreb şi eu, la rândul meu: mă veţi ierta că v-am urmat, şi cine ştie? – poate că, făcându-vă să întârziaţi, am contribuit la ruina dumneavoastră?

— Doamnă, nu puteaţi rămâne în India; viaţa dumneavoastră nu era în siguranţă decât dacă vă îndepărtaţi destul, pentru ca fanaticii aceia să nu vă mai poată găsi.

— Deci, domnule Fogg, nu vă era de ajuns că m-aţi scăpat de la o moarte îngrozitoare! Vă socoteaţi dator să-mi asiguraţi şi o situaţie?

— Da, doamnă, răspunse gentlemanul, numai că întâmplările s-au întors împotriva mea. Totuşi, îngăduiţi-mi ca puţinul care îmi rămâne să-l pun la dispoziţia dumneavoastră.

— Dar dumneavoastră, ce veţi face, domnule Fogg? întrebă Mrs. Audă.

— Eu, doamnă, răspunse cu răceală gentlemanul, n-am nevoie de nimic.

— Dar cum priviţi dumneavoastră soarta care vă aşteaptă?

— Aşa cum trebuie! răspunse Mr. Fogg.

— În orice caz, reluă Mrs. Audă, un om ca dumneavoastră nu poate ajunge în mizerie. Prietenii dumneavoastră…

— N-am nici un prieten, doamnă.

— Rudele dumneavoastră…

— Nu mai am rude.

— Atunci, vă plâng, domnule Fogg, căci singurătatea este un lucru trist. Cum? Să n-aveţi nici o inimă căreia să-i împărtăşiţi durerile dumneavoastră?! Se spune totuşi că în doi chiar şi mizeria se îndură mai uşor!

— Se spune, doamnă.

Mrs. Audă se ridică şi-i întinse mâna bărbatului din faţa sa.

— Domnule Fogg, vreţi să aveţi în mine o rudă şi o prietenă? Vreţi să fiu soţia dumneavoastră?

La aceste cuvinte, Mr. Fogg se ridică şi el. În ochii săi se vedea parcă o sclipire neobişnuită, buzele parcă îi tremurau. Mrs. Audă îl privea. Sinceritatea, hotărârea şi blândeţea acestei încântătoare priviri, privirea unei femei nobile care îndrăzneşte orice pentru a-l salva pe cel căruia îi datorează totul, la început îl miră, pe urmă îi pătrunse în suflet. El închise ochii o clipă, parcă pentru a se feri ca privirea ei să pătrundă mai departe… Apoi îi deschise şi rosti, simplu:

— Te iubesc! Da, pe tot ce e mai sfânt pe lume, te iubesc şi sunt cu totul al dumitale!

— Ah!… exclamă Mrs. Audă, ducându-şi mâna la inimă.

Gentlemanul îl sună pe Passepartout, care veni numaidecât. Mr. Fogg ţinea încă mâna doamnei Audă. Credinciosul servitor înţelese ce se întâmplase şi pe faţa lui largă se ivi o strălucire ca a soarelui tropical ajuns la zenit.

Mr. Fogg îl întrebă dacă n-ar fi prea târziu să se ducă la reverendul Samuel Wilson.

Passepartout zâmbi cu cel mai frumos zâmbet al lui.

— Niciodată nu-i prea târziu, domnule!

Nu era decât ora opt fără cinci.

— Să fie pe mâine, luni? întrebă înainte de a ieşi.

— Pe mâine, luni? întrebă la rândul său Mr. Fogg, privind-o pe tânăra femeie.

— Pe mâine luni! încuviinţă Mrs. Audă.

Passepartout ieşi în goană, fără să aştepte repetarea acestei porunci.