Capitolul XXXVI

ÎN CARE PHILEAS FOGG ESTE DIN NOU FOARTE COTAT LA BURSĂ.

Este timpul să arătăm ce schimbare se produsese în opinia publică din Regatul Unit, când se aflase despre arestarea adevăratului hoţ de la Bancă, un oarecare James Strand, fapt petrecut în ziua de 17 decembrie, la Edinburg.

Trei zile mai înainte, Phileas Fogg era un criminal urmărit cu înverşunare de poliţie; acum devenise cel mai cinstit gentleman, care săvârşea în mod matematic ciudata lui călătorie în jurul lumii.

Ce urmări, ce tărăboi în ziare! Toţi cei care pariaseră, pentru sau contra, şi uitaseră de mult întâmplarea, se trezeau ca prin farmec. Vechile tranzacţii îşi recăpătau valabilitatea, vechile angajamente se reînnoiau, şi pariuri noi începeau să se încheie, cu mai multă furie.

Numele lui Phileas Fogg era din nou cotat la bursa londoneză.

Cei cinci colegi ai gentlemanului, de la Reform-Club, încercară în aceste trei zile oarecare îngrijorare. Phileas Fogg, pe care-l uitaseră, apărea din nou în ochii lor!

Unde se afla el acum? La 17 decembrie, când fusese arestat James Strand, se împlineau şaptezeci şi şase de zile de la plecarea lui Phileas Fogg, şi până acum nu venise nici o veste de la el! Murise? Renunţase la luptă sau îşi continua drumul, după itinerariul convenit – şi sâmbătă 21 decembrie, la ora opt şi patruzeci şi cinci de minute seara avea să apară, ca zeul exactităţii, în pragul marelui salon al Reform-Club-ului?

Să nu mai descriem îngrijorarea în care trăiră timp de trei zile aceşti membri ai societăţii engleze. Se trimiseră telegrame în America, în Asia, pretutindeni, cerându-se veşti despre Phileas Fogg. Fură puşi oameni care să observe dimineaţa şi seara casa din Saville-row…

Nimic! Poliţia la rândul ei nu mai ştia ce se întâmplase cu detectivul Fix, care se aruncase în chip aşa de nefericit pe o urmă greşită. Dar toate acestea nu împiedicară ca pariurile să reînceapă, pe o scară mai largă. Phileas Fogg, ca un cal de curse, trebuia să apară la ultima turnantă a pistei. Nu mai era cotat cu o sută la unu, ci cu douăzeci, cu zece, cu şase, cu cinci, iar bătrânul paralitic, lordul Albermale, îl lua chiar la egalitate.

Aşa se face că sâmbătă seara, pe Pall-Mall şi pe străzile vecine, se adunase o mare mulţime de oameni. Ai fi zis că era o uriaşă gloată de samsari, stabiliţi în preajma Reform-Club-ului. Vehiculele nu mai puteau să circule.

Oamenii discutau, se certau, se striga cursul „Phileas Fogg”, ca al acţiunilor engleze. Cu greu izbuteau poliţiştii să ţină în frâu mulţimea; pe măsură ce se apropia ora la care trebuia să sosească eroul zilei, tulburarea lua proporţii tot mai mari, nebănuite.

În seara aceea, la ora opt, cei cinci colegi ai gentlemanului se adunaseră în marele salon al Reform-Clubului. Erau, după cum vă reamintiţi, bancherii John Sullivan şi Samuel Fallentin, inginerul Andrew Stuart, apoi Gauthier Ralph, viceguvernatorul Băncii Angliei, şi fabricantul de bere Thomas Flanagan; toţi aceştia aşteptau neliniştiţi. În clipa când ceasul din salon arăta ora opt şi douăzeci şi cinci, Andrew Stuart se ridică şi spuse:

— Domnilor, după douăzeci de minute, termenul hotărât între Mr. Phileas Fogg şi noi va fi împlinit!

— La ce oră a sosit ultimul tren de la Liverpool? întrebă Thomas Flanagan.

— La ora şapte şi douăzeci şi trei, răspunse Gauthier Ralph, iar trenul următor nu soseşte decât la douăsprezece şi zece.

— Ei bine, domnilor, reluă Andrew Stuart, dacă Phileas Fogg ar fi sosit cu trenul de şapte şi douăzeci şi trei, acum s-ar afla aici. Deci putem socoti rămăşagul câştigat!

— Să aşteptăm, să nu luăm hotărâri pripite! Răspunse Samuel Fallentin. După cum ştiţi, colegul nostru este un om nespus de ciudat. Punctualitatea lui în tot ce face este prea bine cunoscută. El nu soseşte niciodată nici prea târziu, nici prea devreme, şi eu, unul, nu m-aş mira de loc dacă ar apărea aici în ultimul minut.

— Ba eu, bombăni Andrew Stuart, care era, ca întotdeauna, foarte nervos, chiar dacă l-aş vedea, n-aş crede.

— Într-adevăr, îl susţinu Thomas Flanagan, planul lui Phileas Fogg era smintit. Oricare ar fi punctualitatea lui, el nu putea să înlăture întârzierile inevitabile – şi ar fi fost de ajuns o întârziere de numai două sau trei zile, spre a da peste cap întreg planul călătoriei.

— De altfel, ţineţi seama, adăugă John Sullivan, că n-am primit nici o veste de la colegul nostru, deşi firele telegrafice nu lipseau în drumul lui.

— A pierdut, domnilor! reluă Andrew Stuart. De o sută de ori a pierdut! Nu uitaţi că pachebotul China, singurul vapor pe care ar fi putut să-l ia de la New York spre a sosi la timp, a intrat ieri în portul Liverpool. Or, iată lista călătorilor, publicată de Shipping-Gazette; numele lui Phileas Fogg nu figurează printre ei. În cazul cel mai bun pentru el, colegul nostru se află abia în America! Socotesc că întârzierea lui va fi de cel puţin douăzeci de zile peste data convenită. A pierdut, domnilor – şi bătrânul lord Albermale a pierdut de asemenea cele cinci mii de lire ale sale!

— Este limpede! încuviinţă Gauthier Ralph. Mâine n-avem decât să prezentăm fraţilor Baring cecul lui Phileas Fogg.

În acea clipă, ceasornicul din salon arăta ora opt şi patruzeci.

— Încă cinci minute! observă Andrew Stuart.

Cei cinci colegi se priviră. E de bănuit că inimile lor băteau acum ceva mai repede, căci, oricum, chiar pentru nişte jucători încercaţi, partida era serioasă. Dar niciunul din ei n-ar fi vrut să se vadă ceva; de aceea, la propunerea lui Samuel Fallentin, se aşezară cu toţii, în aparenţă nepăsători, în jurul unei mese de joc.

— N-aş renunţa la partea mea din rămăşag chiar dacă în loc de patru mii de lire mi s-ar oferi trei mii nouă sute nouăzeci şi nouă! zise Andrew Stuart, aşezându-se.

În clipa aceea, ceasornicul arăta ora opt şi patruzeci şi două de minute.

Jucătorii luaseră cărţile, dar, în fiecare clipă, întorceau ochii spre ceas. Oricare ar fi fost siguranţa lor, se poate spune că niciodată nu li se păruseră minutele mai lungi!

— Ora opt şi patruzeci şi trei! observă Thomas Flanagan, tăind cărţile prezentate de Gauthier Ralph.

O clipă se făcu tăcere. În marele salon al clubului domnea o linişte apăsătoare. Dar afară se auzea vuietul mulţimii, peste care uneori răzbea câte un strigăt. Limba pendulei bătea secundele cu o regularitate matematică.

Fiecare jucător putea număra ţăcănitul acestor diviziuni sexagesimale care îi lovea urechea.

— Ora opt şi patruzeci şi patru! zise John Sullivan, neputând să-şi stăpânească tulburarea glasului.

Numai un minut – şi rămăşagul era câştigat! Gentlemanii încetaseră jocul şi lăsaseră cărţile pe masă.

Numărau secundele!

La a patruzecea secundă, nimic – nimic la a cincizecea!…

La a cincizecea şi cincea, afară izbucni ceva ca un tunet, se auziră aplauze, urale, ba chiar şi înjurături, care se pierdură într-un singur vuiet.

Jucătorii se ridicară.

La a cincizeci şi şaptea secundă, uşa salonului se deschise – şi… pendula nu bătuse încă a şaizecea secundă, când Phileas Fogg se ivi în prag, urmat de o mulţime în delir, care dăduse năvală în club.

Gentlemanul nostru făcu un pas înainte şi zise simplu, cu glasul lui netulburat de nimic:

— Iată-mă, domnilor, am sosit!